Am obosit (iar)

Am obosit (iar).

De câteva luni încoace, urmez, pe pilot automat, cam aceeaşi rutină, care mă duce prea des spre momentul în care, odată ajunsă-n faţa calculatorului, cu blogul deschis, mă-mpiedic iremediabil de cine ştie ce pârleaz informatic (de cele mai multe ori, calitatea conexiunii e sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire. azi, de pilda, nu se afişa nimic legat de autentificare. şi dă-i, şi luptă, pe ocolite).


Estimp, ca să nu se strice media casei, Muţunau e din ce în ce mai atomic. Pe bază de ce, nu se ştie clar, având în vedere cât mănâncă. Puţin, adică. Acasă, vreau să zic, că-n deplasare înfulecă precum lupul, ursul şi alte varii animale sălbatice.
A, păi ăia gătesc mai bine.
O fi, am zis, luând şi la pachet.
Ăhă.
Probabil simpla intrare pe uşă egal moartea pasiunii culinare. Indiferent de preparat.
Noroc cu fotosinteza.



Capriciile sunt în toi. Plină expansiune / înflorire / explozie / toate la un loc.
De pildă:
- Vreau cartofi.
Fierb cartofii.
- Gata masa!
- A, cartofi? Păi nu mănânc cartofi. Eu vreau paste.
Trecuseră maxim 20 minute. Încep să-l suspectez de varii amnezii. Încă n-am ajuns să-l întreb cum îl cheamă. (mai bine-mi notez şi eu, mai întâi; preventiv)



Muţunaul, când (periodic) binevoieşte a dormi, vorbeşte prin somn. Asta ştiam, domnul e din părinţi campioni.
Da, dar mai nou, şi cântă!
Mă rog, fredonează, şi apoi explică, tot prin somn, că fredona. Mă aşteaptă un drum la farmacia homeopată (remedii de liniştire. pentru ambii...)


Reuşesc, după lupte seculare ce au implicat şi aspirarea saltelelor (cu desfăţarea şi înfăţarea aferentă, plus Muţunaul ubicuu-ţopăitor), să aranjez patul. (patul cel mare. atât de mare, că mai e şi depozit de te-miri-ce-uri).

- Uau, zice Muţunau, e aproape superb!