Dieta, metodic

Să faci cură de slăbire e ca şi cum te-ai apuca să-mpingi un tren. (sau, după gust, să-l tragi)
Efortul e mare şi tre’ să fie mult prelungit înainte să se vadă primele semne neînchipuite ale vreunui efect.

Iaca (dacă tot pritoceam postarea de dinainte de Paşte, mai precis de prin aprilie (20...), când mă şi lăudasem cuiva c-o am în program! ce-i drept, o aveam, dar uite cât a durat...) strategie şi tactici.
(nu vorbesc deloc aici de motivaţii. poate cu altă ocazie. poate.)

Scopul lor în viaţă este să ne simplifice existenţa, în caz de dietă. (maximizare de şanse şi rezultate, etc.)

Obiectivu’ personal poa’ să poarte numele de cod „kile jos”. Sau... „mai multă zvelteţe/sprinteneală”. Sau... „să intru dr... Doamne-iartă-mă la loc în hainele alea”.
Sau (favorita mea) "pentru că m-am săturat să car atâta".

Pentru atingerea lui, avem trei perspective. Sau... trei unghiuri de atac, nu total disjuncte. Sau... capitole. Neesenţial.
Ele sunt, în ordinea numerelor de pe tricou, intrări (ce îngurgitezi), proces (consum energetic), ieşiri (evacuarea, adică)

1. Intrările
Cu cât intră mai mult (şi mai aiurea...), cu atât creşte bătaia de cap.
Deci, să selectăm, pe linia lu' mai puţin şi mai bine.

Tactici:
1.a. Tactica „nechezol”: substituirea
Mănânci de nervi? La ore aiuristice? Pe apucate? Tre’ să te alături familiei, şi e ciudăţel dacă faci opinie separată şi papi ceai? Substituire scrie pe tine.
Avantaj: curat făcută, nu impune nici limite de cantităţi, nici de ore. (e gândită oricum ca să descurajeze mâncatul...)

Regula de aur: morcovii (cruzi) sunt un dar fabulos. Şi la îndemână. Au destul de multe zaharuri încât să-ţi salte (dar nu apocaliptic!) glicemia, sunt destul de tari ca să-ţi dea de lucru cât rozi (ceea ce se presupune că începe prin a te calma şi sfârşeşte prin a te plictisi!  şi ce bine, că te laşi de mâncat, de oboseală), şi, când îi termini, îţi dau (via ultima ronţăială!) un aer triumfător.
Cu obraji de hamster, sau fără.

După câteva zile de ronţăit, timp în care nu mai pupi zahăr, că doar l-ai substituit cu morcovi, îţi piere pofta de dulce. Cafeaua îndulcită de altădată va părea sinistră şi sucurile, bleah, piei, Satană!

Regula de aur, da’ cu mai puţine carate: orice aliment intens prelucrat se inlocuieşte cu fructe şi / sau legume. De preferinţă, crude. (acu' merge relativ simplu, că-i sezonu'....)
Pen’ cine nu le suportă crude, merg fierte sau gratinate, dar fără orice alte adaosuri în afară de mirodenii şi... [dar cu mare indulgenţă şi în cantitate mică] ulei de măsline extravirgin. (eventual proaspăt stors, ca să ne complicăm un pic!)
(eu trăiesc cu impresia că, bine asezonată, şi zeama veche de cuie roase de rugină poate părea o maaare delicatesă)
Prin aliment intens prelucrat înţelegem toate prăjelile, toate gătelile care necesită peste 1 oră (prăjiturile & pâinea se includ)

Exemple:
- zahărul se înlocuieşte cu morcovi. Ca să nu ne punem morcovi în cafea, n-o mai îndulcim deloc. (laptele gras îi mai ia din „asprime”; cu titlul de mare excepţie, da’ separat de lapte, meeerge, hai, o linguriţă de miere... PE ZI.)
- toate făinoasele cu gluten se înlocuiesc cu mălai şi respectiv orez. (care mălai şi orez nu se combină nici între ele, nici cu amidonoase)
- cartofii se înlocuiesc cu yams - cartofi dulci, sau, din nou, tot cu morcovi.
- prăjelile se înlocuiesc cu crudităţi sau fierturi, bine asezonate cu mirodenii (da’ nu Delikat sau alte minuni de-astea, cu glutamaturi)
- prăjiturile se înlocuiesc cu stafide (bun, bun, trece pofta de dulce; pentru cine are chef, timp şi talent, se pot face bombonele de cacao, stafide, fulgi de cocos, susan, migdale şi ce vă mai trece prin cap. atenţie, că-s bombe calorice)
- sucurile de orice fel (în afară de cele proaspăt şi, eventual, personal stoarse) se înlocuiesc cu apă şi ceai.
- ness-urile la pliculeţ se înlocuiesc cu cafea sau ceai verde/negru (sau se scot de tot)
- îngheţata se înlocuieşte cu iaurt simplu, blenderit cu fructe, pus la congelator, îngheţat, scos, re-blenderit, pus la loc.
- pentru cine suportă extremele, carnea se înlocuieşte cu peşte - dacă se poate, pescuit personal de la Metro, Auchan, bălţi renumite, de-astea.

Important: Dacă ai zice că ţi-e foame, vezi să nu-ţi fie, de fapt, sete. Bea apă prima dată.
Nu e glumă. Persoanelor care mănâncă dezordonat li se cam "derutează" centrii neuronali care controlează senzaţia de foame şi respectiv saţietatea. Drept care neuronu’ mai ajunge uneori să comande greşit papa!!! în loc de apaaaa!!!


1.b. Tactica „blitz-krieg”: excluderea
Un NU hotărât:
- prăjelilor
- zahărului la punga/cutie
- amidonoaselor
- alimentelor cu gluten (scoaterea lor pentru o perioadă ajută la curăţarea intestinului)
- alimentelor intens prelucrate (aici intră şi toate mezelurile şi mai toate branzeturile... adică fără caşcaval...)
- alimentelor conservate (excepţie: murăturile şi compotu’ de ananas)
- alunelor americane - peanuts.
- fisticului (suspine de protest)
Pe cine mănâncă intens în ... stomac sau n-are de ales, o zi de călcat strâmb în fiecare săptămână nu e gaura-n cer, cu condiţia să nu mănânci un TIR.
Nu te descurci cu asta?
Simplu.
N-o să slăbeşti.

1.c. Tactica „pune ceva-n loc/începe cu asta”: includerea
Un DA hotărât:
- sucurilor de fructe proaspăt stoarse şi beute pe loc
- sucului de sfeclă roşie crudă (e surprinzător de dulce şi bun, doar că-ţi cade păru’ din nas până strângi cât pentru un pahar...)
- amestecurilor de fructe şi iaurt - de preferinţă iaurt făcut în casă...
- kefirului şi iaurturilor bulgăreşti
- brânzei calcice & zerului aferent
- migdalelor crude (pentru că-s nesărate, şi se pot prăji apoi după gust...)
- laptelui de capră (mai uşor de digerat)
- alunelor de pădure (tot nesărate). sunt ele bogate-n calorii, dar sănătoase.  

2. Procesu’
Aici se lucră mult cu materialu’ clientului.

Avem metabolism bun? Dacă da, scăderea în greutate apare uşor şi repede, imediat ce se modifică oarece parametri în intrări. (dacă regula asta nu se validează în practică, ori interesul pentru subiect e pur teoretic, ori metabolismul nu e chiar rupt din soare).
Vestea nu-aşa-bună e că, (aproape) imediat ce te re-apuci de păpat aiurea, se va vedea.

N-avem metabolism bun? Ghinion.
Să-l ajutăm, zic.
Sportul e una dintre alternative (m-am mai aberat pe tema asta, aici). Beleaua principală e că nu se face singur.

Sunt tone de sfaturi, rutine, bla-bla-bla.
De bun simţ sunt (şi) următoarele:
- un-pic-de-sport e mai bun decât niciun-pic-de-sport;
- nu se face sport cu burta plină şi nici nu se mănâncă din greu după aia (ăştia de reuşesc să pună 1 oră între sport şi masă se laudă că le merge mai bine)
- se recomandă abordările gradate (câte puţin, câte puţin, că scopul nu e să cad lată şi să mă mişc ca Robocop a doua zi după faptele de arme sportive, ci să-mi împing în ritm constant & ne-stresant limitele). faptul că nu pot face din prima şi nici din a doua tot ce ţopăie instructorii nu mă îngrijorează cine ştie ce.
- variaţiunile-s foarte bune la casa omului. (după un timp, corpul se plictiseşte de un anumit tip de exerciţii şi reacţionează mai bine la schimbări decât la menţineri de rutină).
- scopul sportului este intrarea-n formă!
- răbdare.


3. Ieşirile
Fără a intra excesiv de mult în detalii, să zicem c-aici preocuparea de bază e limitarea timpului de „procesare”. Care se mai traduce, uneori, prin maximizarea ieşirilor. Are legătură, desigur, cu punctu’ 2 (care ajută!) şi cu punctul 1 - pe scurt, hidratare şi "de-constipare".  (nu, nu recomand laxativele; ci alimentaţia bogată în alimente care să nu pună probleme de tranzit)


Mai sunt multe de spus, da’ mă opresc aici, că mi-e somn.

Iar neodihna, după cum s-a cam dovedit, e unul din „prompterele” mâncatului compulsiv.

Diversificarea, aşa cum a fost

Ori, mai corect spus, aşa cum ne-o mai amintim. (Vag...)

Prima tentativă de îmbiere a Muţunaului cu oarece suc (de morcovi, parcă, sau de mere; sau poate o fi fost zeamă de legume, din supă... cine mai ştie) s-a soldat cu o concluzie deloc lămuritoare. Nu ne-am prins (din două linguriţe...) dacă-i place sau nu. Cum domnia sa avea, pe atunci, 4 luni jumate (era deja alăptat mixt), am zis să mai aşteptăm.
Şi aşa am făcut. Vreme de două luni.

Interdicţii:
Din start, Mamiţuni a decretat dictatorial că, măcar până la 1 an, de Muţunau nu se apropie nimic cu gluten (noroc c-a scăpat doctoriţa o remarcă aprobatoare pe tema asta, c-altminteri trebuia să trecem la războaie de gherilă cu Bunica). Adică nu pâine, nu biscuiţi, nu covrigei, nimic. Din start, adio, ronţăieli pitoreşti care ţin copchilu’ ocupat cât se uită Bunica la Tânăr şi neliniştit, Isaura ori alte opere complete de profil. Drăguţ că n-aţi trecut pe la noi.

Nici sare.
Da’ n-are nici un gust, a zis Bunica.
Da’ nu mânca, a zis Mamiţuni.

Nici zahăr.
Cuuum? a sărit în sus o altă rubedenie, care-şi indulcise intens copiii proprii de pe la vârsta de 2 luni, când îi înţărcase şi-i trecuse pe Robebi A, apoi Robebi B (ia ghici cine era trimisă să cumpere cutiile...), c-aşa era atunci. Da, nu ca acu'.
Nu, nu, a intervenit Bunica, gata şcolită. Nu are dinţii buni. Dacă-i dăm zahăr, are să facă precis carii. Şi apoi, el nu cere. Lui îi place şi aşa.
(argumentaţia mamiţunească fusese mult mai amplă, mai structurată şi, evident, mai vehement-urlată)

Nu toate felurile de cărneturi. Numai peşte alb, de râu, pe care l-aţi pescuit personal (fie şi din acvariul pescăriei... dacă Bunicul s-a lăsat de sportul ăsta), nu congelat & răs-congelat acu’ nu’ş câte sezoane. Şi numai piept de pui. Să n-aud de alte juvine.
Fiuuu, a zis Bunica. Slavă Domnului. Te pomeneşti că ne punea nebuna să-l ţinem vegetarian de mic!
Nă-nă-nă-nă, a zis Mamiţuni, care se hotărâse de când era gravidă ce şi cum. Ce mănânc eu e altă treabă. Pentru el, n-am certitudinea c-o să găsesc mereu alimentele potrivite & proaspete şi vremea să stau să i le dozez, ca să mănânce echilibrat. Pe urmă, ce, să se hotărască el, când o fi mai mare, cu ce-are de gând să se-ndoape. E treaba lui, nu-i impun eu.

Nici cartofi. Ei, la faza asta, Bunica aproape că s-a invineţit de indignare. Cum să lipsim copchilu’ de acest tubercul miraculos?
Auzi, nu tu n-ai voie cartofi. Tu n-ai decât să mănânci câţi vrei.
Păi şi-n supă ce-i punem? Că aşa n-are nici o hasnă.
Morcovi, verdeţuri, cartofi dulci - uite, de-ăştia, yams.
Aha, deci era, totuşi cu cartofi. Chiar dacă de alt fel.
Uite-aşa s-a semnat armistiţiul şi, cel puţin declarativ, Muţunau n-a halit decât de pe la 10 luni zeamă în care fierseseră cartofi. Cartofi, cu totul, abia pe la 12-13 luni. Nu-l interesează cine ştie ce. Da’ nici nu-i refuză.

De alergene (căpşuni, fructe de pădure, citrice, nuci, seminţe) nu mai zic nimic. De spaimă (şi de lene! dac-am văzut că-i merge chiar bine dolofanului, cu ce mânca deja) nu ne-am mai gândit la ele decât după etatea de 1 an. Adică de-abia la vară o să dăm sistematic atacu’... (ştim deja, de pildă, că-i place foarte mult zmeura; ptiu, să nu fie de deochi, eşti de-al nostru, nu te-au încurcat la spital!)


Cum a debutat operaţiunea:
Am început cu piure de morcovi, de pe la 6 luni jumate. Că doar nu ne-alerga nimeni, iar junele era, oricum, extrem de dodoloţ, de la combinaţia lapte mami + lapte praf. Cam în aceeaşi săptămână, am băgat şi compot (neîndulcit!) de mere. Pe urmă, şi mere fierte, piure. N-a fost nici o problemă.

Am încercat, o vreme, să ţinem cont de regula „întâi legume, pe urmă fructe” - motivată de faptul că, dacă dă de dulcele din fructe, pe urmă n-o să mai vrea legume. Am renunţat când a picat următoarea fisă „stai, că morcovii sunt şi ei dulci”. Şi le-am dat cum se nimerea...
Aşa că acum Muţunau preferă fructele, dar nu refuză legumele (cu excepţia numită broccoli, care nu-i place deloc nici Bunicii - dar, fireşte, nici o legătură... numai persoanele răuvoitoare (aşa, ca Mamiţuni) ar putea insinua asta...)

Am încercat şi dovlecel fiert, pasat, în combinaţie cu morcov; l-a mâncat, dar nu i-a prea priit, aşa c-am renunţat. Abia după 1 an i-am dat din nou, şi nu e una din mâncărurile favorite.

Supa de legume (adică, iniţial, de morcov, păstârnac, ardei gras şi mărar), s-a-mbogăţit săptămânal cu câte un ingredient nou: yams, pulpă de roşii, varii zarzavaturi. N-am fost extrem de creativi pe partea asta; cartoful a intrat în peisaj, cum spuneam, abia pe la 10 luni - şi numai ca să stea şi el în fiertură (1 singur cartof la o oală de 8 litri!). Ciuperci (albe) am pus de pe la 9 luni.


Faimoasa brânză calcică, lansată în meniu la 6 luni şi 3 săptămâni (adică aproape imediat!), ne-a dus direct pe tărâmul alchimiei. Mai aveam puţin şi trânteam retorte, alambicuri şi athanoare prin toată casa.
Scurt pe doi, pentru cine vrea varianta simplă: se pisează (cu lingura; la noi, cu jucăria de făcut caipirinha (un mic pisălău de lemn), primită-n dar la cumpărarea unei sticle de Pitu - căci garda moare, dar nu se predă!) 3 pastile de calciu lactic de 500mg. Noi folosim şi acum cu precădere calciu de Biofarm, pentru simplul motiv că găsisem (şi ieftin! ce ziceam de gardă...?) cutii cu 50 de comprimate.
Pe timp de iarnă şi de lapte cu conţinut scăzut de grăsime (asta include şi laptele cu 3%, din comerţ), noi adăugam şi o optime de comprimat de Calciu Sandoz + vitamina C (cutie portocalie), care desăvârşeşte apoteotic operaţiunea de brânzire.
Mamiţuni trăieşte cu impresia că porţioara de vitamina C (uşor supradozată, ce e drept, chiar şi în optimea menţionată) l-a ferit pe Muţunau de răceli.

Revenind la tehnicalităţi: se pune laptele la încălzit într-o căniţă de tablă de 250ml. Estimp, în altă căniţă de tablă (căci munţomana de Mamiţuni are mai multe) se zdrobesc cu aplicăţiune, pân’ la fărâmare completă, pastiluţele. Se urmăreşte vultureşte momentu’ ăla cvasi-climactic în care laptele face spumă, da’ încă nu se zborşeşte pe-alături. Când dă semne că..., haţ! se înşfacă hotărât, via prosop de bucătărie uscat (printr-unul umed te frigi ca porcu’), şi se toarnă cu ţârâita (ca să nu mai fie nevoie de amestecare) peste pastilele pisate.
Ar trebui să facă oarece spumă. Nu multă. Se lasă câteva minute, să se împace & să se pupe ingredientele. Semnul că-i gata? Prezenţa zerului. (dacă n-a apărut zer, şi lichidul care se vede e încă opac, nici măcar translucid), se amestecă un pic şi/sau se mai pune pe foc (de data asta, numai sub supraveghere strictă, şi preţ de maxim 30 secunde; altminteri, brânza iese... cauciuc! şi va fi, mai mult ca sigur, refuzată.)

Toată tărăşenia nu durează, odată ce-ai parcurs odată, de probă, paşii, mai mult de 3-4 minute - de când intri în bucătărie să scoţi laptele din frigider şi până laşi amestecul la răcit...


Ou:
Numai gălbenuş, de la 8 luni; întâi, câte un sfert odată, amestecat cu piure de morcovi; nu mai mult de sfertu’ ăsta pe zi, şi, pentru prima lună, nu mai mult de două porţii (a câte un sfert) pe săptămână.
Am crescut gradat cantitatea. La un an, mânca şi câte 1 gălbenuş odată (da’ rar; de obicei, nu voia decât trei sferturi); la fel, doar de maxim două ori pe săptămână.
Albuş nu i-am dat nici în ziua de azi.

Carne şi peşte:
Numai piept de pui. Nu ficăţei, micăţei şi alte minuni.
Introdus pe la 7 luni jumătate. Până la 1 an, fiert şi spumuit separat, apoi amestecat cu legumele fierte, în blender.
Acum, fierbe la grămadă (e drept, primul!) ca la supa pentru adulţi.
Şi, până-n ziua de azi, Muţunau mănâncă bine-merci numai piept de pui. I-om da, cândva, şi nişte supă de vită... da’ mai încolo.
Peşte: de la 9 luni, numai crap, şalău sau alte minuni cu carne albă, făcut la cuptor. A, şi, o dată, la grătar. C-aşa s-a nimerit.
Prăjeli, dac-ar fi după Mamiţuni, n-o să pupe Muţ decât când o să-şi facă el singur. Şi să şi spele tot dup-aia.

Lapte şi iaurturi:
Iaurturi, de pe la 8 luni. Numai din cele făcute-n casă.

Foarte bun este şi aşa numitul lapte-acru - pe care l-am găsit în cărţile de-acu’ 30 de ani sub denumirea de parbeurre, indicat, culmea! de la vârsta de 2 luni, sau, în forma apoasă, de la naştere, pentru copiii lipsiţi de laptele matern - cei care chiar n-au altă alternativă).
În versiunea destinată diversificării, se prepară aşa: se ia un ulcior de lut (sau un recipient mai mult înalt decât lat, rezistent la căldură). Se toarnă în el iaurt gras (sau, pentru copiii mai mari, smântâna; de preferat nu din comerţ, ca să nu aibă lapte praf şi alte minuni), şi se întinde pe pereţii recipientului. Peste iaurt (sau smântână) se toarnă lapte fiert, fierbinte (nu chiar proaspăt luat de pe foc; cam la 5 minute după; temperatura ar trebui să-i fie între 60 şi 80 de grade, pentru cine are termometru de gătit).
Se acoperă ulciorul cu un capac şi se înveleşte cât se poate de bine cu un prosop gros. Se lasă 6-8 ore (de pildă, peste noapte), la căldură - dar nu pe sobă sau pe calorifer, în preajma lor. Se verifică a doua zi: la suprafaţă ar trebui să se fi adunat un strat de smântâna (chiar dacă e făcut cu iaurt); în rest, compoziţia ar trebui să fie uniform închegată şi să nu fi lăsat zer (e bun şi dacă are zer; dar asta înseamnă că fermentaţia n-a decurs chiar ca la carte). Dacă nu e gata, se mai lasă 3-4 ore.

Lapte de vacă (de beut): Prima dată i-am dat lapte de vacă la 1 an - 30 ml de lapte de vacă (de ţară!) la 210 ml de lapte praf (în care pusesem numai 4 căpăcele de lapte, nu 7). Dacă ar fi fost lapte pasteurizat, mai puţin gras, probabil nu l-am fi diluat atât. Am tot crescut apoi proporţia.
La 1 an şi o lună, deja nu mai bea deloc lapte praf - ci doar de vacă.
Foarte bun şi mult mai uşor tolerabil este laptele de capră. N-am avut decât alternativa din comerţ (nu ştiu de ce, nu ne-a surâs), că i-am fi dat.

Orez a-nceput să mănânce de pe la 8 luni jumate, cu ocazia primului episod de deranjare la burtică. Mămăligă (cu brânză!), de la 10.



Capitolul fructe (toate, date crude, rase, fără coajă, în combinaţie cu brânză, ca să nu provocăm dezastre):
- mere rase - cât încape; de pe la 7 luni;
- banane - mai mult verzi decât coapte, spre indignarea verişorească de care, sincer & vizibil, nu ne-am sinchisit; de pe la 7 luni şi-o săptămână;
- pere, tot rase, de pe la 8 luni, tot nu foarte coapte (cele foarte coapte sunt un leac bun pentru constipaţie)
- afine - pasate, de data asta, cu tot cu coajă; sunt excelente împotriva diareei; le-am dat de pe la 10 luni; cred că merg de pe la 8...
- mango - tot ras, de pe la 8 luni; atenţie, e uşor laxativ; merge însă foarte bine în combinaţie cu brânza;
- cireşe şi vişine - fără coajă, evident că şi fără sâmburi; de pe la vreo 10-11 luni, c-atunci au apărut, nu de alta; altminteri, merg şi de la 7-8 luni;
- piersici, zarzăre, caise, cât încape - piersicile şi caisele merg chiar de la 6 luni; noi am aşteptat s-apară cele româneşti, nu plasticele de import; pe astea am preferat să i le dăm bine coapte;
- pepene galben - de la 11 luni; unele cărţi îl indică drept potenţial alergen, aşa că nu-l daţi prea repede şi, oricum, cu precauţie, câte puţin
- pepene roşu - tot de la 11 luni, cu mare poftă.
- kiwi - de pe la 10 luni (deşi cică merge şi mai repede, dacă micul personaj apreciază pozitiv acriturile)
- struguri - fără coajă, fără sâmburi, de pe la 10 luni; merg şi mai devreme.

Nu i-am dat sistematic ananas (dar merge, de pe la 7-9 luni), prune (decât aşa, una-două, bine coapte) şi nici citrice. De citrice ne-am apucat abia după 1 an. Muţunau este mare amator de pomelo.

Capitolul „de-a gata, din comerţ”
Pentru că o vreme ne-am deplasat destul de mult, am făcut bine cunoştinţă, de pe la 7 luni, cu mâncăricile la borcan & cu prafurile de piure. Nu-s rele (că doar le-a gustat întregu’ popor. nu care cumva să pierdem ceva...).

Atenţie mare însă la conţinut!
Unele au zahăr, unele au sare, unele au gluten, unele au (da, culmea porcăriei) coloranţi (chit că roşu din sfeclă...) şi chiar conservanţi!
Altele, pentru că-n ţările de origine e la putere o altă doctrină alimentară pediatrică, conţin alimente nepotrivite copiilor de anumite vârste. Exemplu: nu’ş ce praf de piure englezesc, indicat de la 6 luni, conţinând... căpşuni. Sau zmeură! (mmm, foarte bun, de altfel, a zis Mamiţuni, clefăind de zor).
La fel, unele produse nemţeşti.

Noi am halit intens Humana - au gamă variată şi par să calce un pic mai rar în străchini, faţă de restul mărcilor disponibile...
Deşi laptele praf de la ei nu ne-a plăcut nicicum.

Pe măsură ce ne mai amintim, vom completa!

...şi cam ce să mănânc...?

1. Cât eşti gravidă... mănânci ce poţi. (câteodată, şi cât poţi. deşi n-ar trebui - în sensul că nu e cazul să te îndopi)

Sursa

Povestea se învârte, după caz, în jurul poftelor /disgravidiei /greţurilor /arsurilor stomacale /gusturilor &preferinţelor modificate /variilor probleme intestinale. Fiecare cu povestea proprie.
Ideal ar fi fără pâine. Da, ideal.
Un sincer adio către conservanţi, coloranţi, aditivi (adică o să stai la supermarket ca la bibliotecă până te prinzi, citind şi răscitind etichete, ce poţi mânca fără grijă).
La capitolul lichide: aloooo, 2 litri de apă pe zi nu ajung! E nevoie de cel puţin 3, dacă nu chiar de 4!
Apa e unul din „ingredientele-cheie” pentru diviziunea celulară; având în vedere că pasagerul clandestin creşte şi tot creşte, iar tu tot ai de eliminat toxine, nu e aşa greu de dedus de ce riscul de deshidratare e mai ridicat...
Iei mătăluţă frumuşel la purtător una bucată sticloanţă de plastic de 0.5 sau 1 l pe care o reumpli periodic, peste zi. Uite-aşa împuşti doi iepuri - ţii socoteala şi îţi şi aduci aminte să (tot) bei.


2. După naştere, cât alăptezi, e posibil să-ţi vină să te tai cu lama (şi) pe teme alimentare.
„Nu mâncaţi fructe şi nici legume cu seminţe.” Alooooo, dacă nu m-a minţit pe mine, demult, botanica, cam toate fructele au seminţe!!! Şi nesimţitele alea de legume, la fel!
„Adică trebuie să curăţ seminţele şi să mănânc numai pulpa, nu?” Mi s-a răspuns că nu, e bine să le evit complet. Am înghiţit în sec. Eu una mi-s ierbivoră, mi se limitau dramatic opţiunile...

„Anumite proteine din laptele de vacă trec în laptele matern şi e posibil ca bebeluşul să nu le poată tolera.” Da. Aşa e. Cu precizarea că intoleranţa asta poate fi temporară. Se rezolvă trecând pe brânzeturi şi iaurt (nu ştiu exact de ce; presupun că fermentarea mai schimbă din datele iniţiale ale proteinelor cu pricina...), şi/sau lapte de capră (dacă îţi place gustul... ceea ce nu e tocmai controlabil...)

„Alimentaţi-vă bine, ca să daţi lapte mult/bun!” (în traducere, mâncaţi zdravăn. non-stop, dacă se poate!)
„Vă trebuie cel puţin cinci mese pe zi!” Sincer, eu cred ca se exagerează. 500 de calorii în plus nu înseamnă neapărat încă două mese. Şi nu văd de ce nu aş încerca să-mi ascult propria poftă de mâncare, numa’ pentru că o serie de doamne dolofane mă încurajează să mă îndop ca porcu’, poate-poate ajung cât ele şi intru în sfârşit în rându’ lumii.

„Ia cu pâine”. „De ce te temi să nu te îngraşi?” (da’ chiar? pentru că primesc numa’ porţii cu echivalentul a 6000 de calorii???)
Ca să nu intrăm în subiecte delicate legate de comentariile pe care le-am primit / emis, iată ce-am reţinut pozitiv cu privire la dieta mamei care alăptează:
Bei cel puţin 4 litri de apă - pentru că 750ml-1litru „pleacă” spre destinatarul lăpticului, ca parte din produsul finit.

Cu alimentaţia, faci cum simţi / crezi / ţi se pare potrivit şi comfortabil. Nu e, cu siguranţă, momentul pentru regim de slăbire. Dar trebuie să nu sari calul şi să mănânci echilibrat. Ia să vedem şi ce:
- dacă nu ai nici un „pitic” legat de mâncat carne, grătarele de pui cu salată verde sunt o opţiune minunată, care va ferici pe toată lumea, deşi, după mine, e cam prea monotonă;

- altfel, o sursă bună de proteine animale sunt lactatele, iar proteine vegetale se găsesc din plin în legume (năut, linte, soia, anghinare (de evitat însă, din cauza gustului amar...) broccoli, sfeclă roşie (foarte bună, e şi sursă de fier), castraveţi, vinete (eu le-am evitat), ceapă, ardei gras, salată verde (am mâncat cel puţin 3 hectare), ciuperci, cartofi, spanac, roşii (fie şi numai pulpa...), dovlecei, zucchini), cereale (orez, mai ales cel brun şi cel sălbatic, ovăz, quinoa, orz, germeni de grâu), fructe (mere, banane, cantalup, struguri, papaya, pere, ananas), nuci şi seminţe (migdale (excelente din toate punctele de vedere!), cashew, arahide (le-am evitat), seminţe de susan (la greu!), nuci.

- de inclus în meniu: oarece grăsimi - fie animale (unt, brânză grasă), fie vegetale (nucile şi seminţele mai sus menţionate, stafidele, uleiul de măsline) şi glucide (ciocolată albă cu cocos... bun, bun!! sau miere. mierea e interzisă pentru bebeluşi, pe temeri de botulism, dar nu şi pentru mame)

- de evitat: cofeina (dacă nu vrei istericale!), alimentele picante şi cele cu gust prea pregnant (de exemplu anghinarea...) şi/ sau cele prea „grele” pentru ficat (care munceşte, nu glumă, în perioada asta...), conservanţii, coloranţii, aditivii şi tooot neamuuul looor...


3. După înţărcare: în sfârşit, cura de slăbire! (nu credeam c-am să ajung să zic vreodată asta!)
Există o veste bună şi una proastă.
Vestea bună e că absolut oricine poate slăbi, dacă ţine cont de regulile potrivite.
Vestea proastă e că nu există dietă. Există stil de viaţă. Asta trebuie schimbat.
Visul secret al tuturor dolofanilor de pe planetă (inclusiv al meu) nu e să slăbească (asta e doar pretenţia); visul este să se poată îndopa oricât rămânând supli - fără să se îngraşe deloc; fără să-şi bată capul cu consecinţele răsfăţurilor alimentare...
Sanchi.
Nu se poate.

Iaca, în lipsa miracolelor periodic necesare, lista de şmecherii utile (să te şi poţi ţine de ele este o cu totul altă poveste) pentru noi, poporu’. Ordinea prezentării e aleatorie.

- jurnalul alimentar (notezi tot ce bagi în tine. nu trişa. ar fi ridicol!). aşa afli care ţi-s dezechilbrele (prea mult / concentrat excesiv pe o grupă de nutrienţi)

- adio sucuri. serios. bun venit apă, ceai. cafeaua e permisă.

- adio conservanţi, coloranţi, aditivi (adică n-o să stai mult la supermarket, că ştii deja ce să alegi!)

- excluderea zahărului din alimentaţie. într-o primă fază, din ce pregăteşti tu (de pildă în ceai, cafea, budinci, înlocuieşte cu miere dacă nu poţi omite complet), pe urmă, şi din ingredientele cumpărate.

- hidratarea: când te încearcă foamea, bea un pahar de apă înainte de a sări la masă. câteodată, mai ales în cazul persoanelor cu diete dezordonate, creierul confundă senzaţiile (e rezultatul unor studii, nu concluzia mea).

- managementul culinar - planifică (săptămânal) meniurile şi nu cumpăra alte ingrediente decât cele necesare - decât dacă-s fructe sau legume. atât. fără biscuiţi, chiscuiţi, cioco, chipsuri (huooooo!!!)

- evitarea tentaţiilor: cară-ţi mâncarea cu/la tine (fructe, punguţa cu migdale, sticluţa cu smoothie).

- substituirea: dacă pocneşti de foame/nervi, etc, măcar „fă-ţi plinul” cu chestii neregretabile. ronţăie morcovi. au meritul că taie/redefinesc pofta de dulce (au destule zaharuri cât să re-educe gustul). merele sunt o altă opţiune.
- rigurozitatea: nu fă excepţii. nu e cazul să ragi de foame, da’ nu-ţi fă concesii peste concesii... mai ales din cele pe care „omiţi” să le treci în jurnal.

- (un fel de) detoxifiere(a): exclude periodic din alimentaţie anumite substanţe/categorii, cum ar fi, de exemplu, glutenul şi amidonoasele, fie şi numai pentru 2 zile pe săptămână. adică: în loc de pâine, rondele de orez; fără cartofi; fără biscuiţi, prăjituri, etc...

- simplificarea: nu te stresa cu cântăritul. greutatea oricărui adult variază, pe parcursul unei singure zile, cu cel puţin 2 kilograme - are sens, dacă ne gândim fie şi numai la aportul de lichide!

- limitarea orară: încearcă să nu mai mănânci după ora 18.00 (pentru antrenament, prima săptămână, după ora 20.00)


Iată 3 reţete mega-simple (pentru că talentul meu culinar e cel mai bine rezumat de expresia „cum îţi fac eu un lapte fiert, nu-ţi face nimeni!”), potrivite pentru oricare din cele trei etape:

1.Smoothie de banane: se amestecă în blender 2 banane potrivite + 500ml lapte (de vacă, de capră sau de soia) + 2 cuburi de gheaţă + 1 vârf de cuţit de nucşoară (condiment „bun”, acceptat). E şi uşor laxativ.

2. Smoothie de migdale: peste juma’ de cană de migdale prăjite se toarnă lapte până se umple cana (migdalele pot fi cojite, decojite, nu contează; nici unde sunt prăjite, în tigaie de teflon sau de fontă (fără ulei!) sau la cuptor). Minunata cană se lasă peste noapte în frigider. (migdalele se vor îmbiba de lapte, devenind mai moi, uşor crocante).
Se pot amesteca în blender - da’ asta presupune o răbdare pe care eu n-am avut-o niciodată (m-am repezit sistematic să le ronţăi direct!).

3. Roşii cu mozzarella şi oregano: tăiate rondele, aranjate alternativ, stropite cu un pic de ulei de măsline şi presărate darnic cu oregano.