Se afișează postările cu eticheta Feminisme. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Feminisme. Afișați toate postările

miercuri, 8 octombrie 2014

Ia să vorbim noi despre inegalităţile de şanse...

Povestea porneşte, întrucâtva, de la discursul Emmei Watson de la ONU




Pentru amatorii de lecturi suplimentare, nici Laci Green nu e de lepădat (chit că n-o ştie tot mapamondul şi n-a fost nici la ONU). Discursul ei apare, de altfel, ca fiind postat acum 5 luni.




De fapt, tehnic vorbind, povestea-mi porneşte un pic mai înainte, dintr-o dimineaţă (să fi fost acum trei-patru săptămâni? nerelevant, deşi, pentru fixişti, se poate identifica data exactă).
La RFI era o discuţie despre alegerea comisarilor europeni (în curs de primă intervievare, la momentul cu pricina). O voce vag masculină & vag cunoscută  mormăia fonfăit, oarecum discursivo-incongruent (dar, desigur, profund corect din punct de vedere politic) despre faptul că, în afară de criteriile de competenţă, conta foarte mult şi imperativul celor 9 femei-comisar.

Pe scurt, omul n-avea nimic cu doamna (CC, care a şi fost nominalizată, în cele din urmă), dar ea nu era, mă-nţelegi, fix competenţa întruchipată şi s-o alegi, aşa, pentru că e femeie... hmm... mneah. De ce, adică, să alegi în funcţie de gen? Nu e bună nici discriminarea pozitivă... Asta ne trebuie nouă? Avem criză, avem, practic, război la poartă. Ţţţ!!!


Începusem să mă-ntreb cine-o fi fost aiurilă ăsta, de nu zicea o frază coerentă cap coadă ... (notă: un bun indicator cu privire la coerenţa discursului este transcrierea imaginară: dacă ai vedea textul ăla scris, cât de uşor de citit ar fi? cât de bine structurat în propoziţii şi fraze? Alt indicator bun e traducerea imaginară în altă limbă: nimic nu scoate la iveală mai uşor fracturile de logică şi găurile de sens... dat fiind că traducătorul, în esenţă, dacă nu e rudă de gradul I cu Google translate, caută întâi sensul)

... când omul, uşor îmboldit de moderator, dă să se umfle-n pene cât de corect şi obiectiv e el, zicând: „dar eu iubesc femeile”.

Hă?

Da, le iubea, şi nici nu le izgonise, ele erau cam 70% din voluntarii din campaniile lui...
Persoană primitoare, ce mai.

Deci matale iubeşti femeile. (bine că n-ai zis nimic de sex în grup. care e avantajos, dacă ai altă treabă, poţi pleca).
A, şi eu mandarinele. (aici merge mai degrabă noţiunea de kil. kilogram, adică. plecatul e, mai degrabă, relativ inaplicabil)

Şi, uneori, iubesc mult tigăile de fontă propulsate intens şi precis către varii mecle de tăntălăi sexişti.
(desigur, producătorii susnumitelor tigăi ar putea protesta, profund ofensaţi).

Cine e pretinsul mare tolerant?
Un cetăţean cu o imagine altfel relativ bunuţă, activist cât încape, aproape-primar, salvator de oraşe... Reper hipsteresc. Om serios.
Bleah.



Povestea se continuă cu o discuţie lansată fals-inocent (dar nu mai puţin greşit), de un tânăr domn - momentan prea tânăr ca să fi dat personal cu capul de realităţi mai colţuroase, pân’ acu’ relativ favorizat de soartă şi suficient de imatur cât să sară sceptic la interval, pretins cu logica-n mână, înainte de-a se obosi să se uite la fundalul problemei.

Ce-ntreba el, pe scurt: auzi, da’ dacă femeile sunt plătite mai prost, cum de îşi mai găsesc bărbaţii de lucru?

Pentru că inegalitatea nu începe la angajare - ci cu mult timp înainte. E un bulgăre urât de zăpadă murdară care creşte şi tot creşte, din multe dezechilibre, discriminări şi privilegii, pe tot parcursul creşterii şi educării unui copil.

Nu e clar cum? Ia gândiţi-vă la copiii de etnie rromă.
Inegalitatea de gen e o poveste ceva mai insidioasă - dar procesul e identic.

În rest, simpla întrebare prelungeşte inegalitatea. Şi asta e, de fapt, beleaua principală: că întrebările sunt, şi azi, adresate de pe poziţii de forţă.

***

Povestea cu inegalităţile de gen e ca o ciorbă mâloasă, în care ai pus legume proaspăt culese, dar nespălate (că doar sunt naturale, bio, nu?) şi din care, la un moment dat, te poţi trezi (sau nu) că ţi-e extrem de familială (şi eventual aproape identitară, via asociere intimă cu valori la care ţii şi momente relevant-formative). Pentru că din ea ai tot păpat toată viaţa.

Povestea cu inegalităţile de gen e, de cele mai multe ori, mascată fie sub o pleaşcă de competitivitate (ia să vedem noi cine-i de fapt mai bun / mare / gras / deştept / devreme acasă), fie sub false logici (de ce nu preferă angajatorii femeile...?), fie sub şantaje (dacă vrei egalitate de şanse... ia munceşte tu intens la servici - dar şi acasă, că doar n-o să spele altcineva vasele...) fie proptită cu insulte (huo! matracucă mustăcioasă, plină de invidie!).

Povestea cu inegalităţile de gen, nediscutată deschis, îngroapă adevărata problemă: că, în loc să discutăm despre individualităţi şi despre dezvoltarea lor particulară (încă din copilărie), etichetăm, sertarizăm (omogenizăm şi pasteurizăm) în şabloane de gen devenite de muuuuult, de fapt, irelevante. De facto, în prezent disconfortante pentru toată lumea.

Pentru că, de fapt, povestea cu inegalităţile de gen este despre neacordarea de şanse. Prin canalizare excesivă a comportamentelor acceptate şi prin limitări (lipsite de sens, dar, o, cât de încărcate de varii tradiţii, de multe imperative (găunoase, dacă le cauţi un pic la sens...) şi de şi mai multe ameninţări de groaznică excludere / cădere în derizoriu).


Băieţii sunt buni la matematică, fetele, la română!
(între noi fie vorba, gramatica, sintaxa, vocabularul şi coerenţa de limbaj sunt cele care confirmă că ştii o limbă...  nu fonfleurile, prea-iubitele compuneri-fluviu)

Fetele nu se cocoaţă în copac!
Da' unde? Direct pe casă?
(nici băieţii nu trebuie să tricoteze, de altfel. nici măcar de curiozitate. să coase un nasture sau un tiv? huo, vade retro, satana.)

/
Dovada profundei ancorări în ceaunul anterior menţionatei ciorbe mâloase e perla coroanei, justificarea violenţelor fizice.

Dacă o bate / a lăsat-o bărbatul, a făcut ea ceva...
Da, nu a folosit la vreme tigaia de fontă.

Cu accent pe justificarea tâmpită a violenţelor sexuale: păi, la cum se îmbracă... şi-o caută....

Auzi, bolovănel, mătăluţă eşti atât de lipsit de treab-acasă încât vezi invitaţii peste tot? Eventual, personalizate, toate venite ca scrisoare recomandată adresată direct ţie, binecuvântarea încarnată a tuturor femeilor de pe pământ? Care, însă, cu frica lui Dumnezeu fiind, doar mandatezi simbolic violenţele altora, şi te hrăneşti (bulimic) cu iluzia reprezentării participative?

Copiii abuzaţi sexual (că sunt, din păcate) şi-o caută şi ei? Îşi pun bluze strâmte şi fuste scurte?  Pe bune?


Nu hainele provoacă violuri - ci oamenii ăia care le comit. Care, între noi fie vorba, nu se ghidează după haine, ci după vulnerabilitatea aparentă a victimei. După probabilitatea scăzută ca ea să se apere cu succes.

Mă-ntreb câte astfel de incidente rămân neraportate - fie pentru că femeile acelea se apără şi scapă, fie, explicabil, dar, în continuare, de neiertat, pentru că incidentele rămân trecute sub tăcere. Cu "sprijinul" sau la presiunea familiei...
Da, e un deliciu suprem să te duci să raportezi la poliţie. precis sunt nişte fini şi delicaţi, toţi feminişti, toţi specialişti în psihologia traumei şi şoc post-traumatic. nuuu, unu’ nu e blazat, toţi îţi vor spune din prima că regretă incidentul, că încearcă să te ajute cu orice pot şi nu-ţi vor pune întrebări la fel de violente, în fapt, ca violul în sine.
Nuuu, varianta în care tatăl / fratele / partenerul îţi mai ard una post-viol stradal nu există, e un vis urât şi atât.


Vaaai, dar astea sunt excepţii, în ansamblu, societatea noastră e mult mai egalitaristă...
Vezi să nu fi fost dezvelit(ă) când ti-i trezi.

Efectele inegalităţii de gen sunt cât planeta Jupiter, eşti ori profund orb, ori ai cumplit de multă rea-voinţă să pretinzi că nu există şi n-au impact.

Da’ dacă tot nu e clar... iaca filmuleţ doveditor. (adus în ilustra mea atenţie de un indignat tată de fată...)




Ei?

luni, 6 decembrie 2010

Un text interesant

Cel de aici.

Îmi place foarte mult cum şi ce scrie Rixa.
(articolul cu mormonismul şi feminismul nu am apucat să-l citesc.)


Şi o tonă de tutoriale (de păturici, scutece, pantaloni, jucării), aici.

miercuri, 1 decembrie 2010

Concediul de îngrijire a copilului

Aici ar fi de discutat, de fapt, 5 subiecte. Varianta discuţiei simultane e uşor prea amestecată pentru gustul meu, aşa c-am să le dezbat pe rând.


1. Existenţa concediului de îngrijire a copilului
Sper că nu s-a găsit (şi că nu se va găsi) niciun tâmp... personaj care să pretindă că nu e nevoie deloc de concediu de îngrijire a copilului, că ajunge cel de maternitate. Nu atâta timp cât concediul de maternitate nu se extinde mai mulţi ani, cât statul pretinde că vrea spor natural şi cât susţine că ocroteşte mama şi copilul.


2. Alocarea concediului de îngrijire a copilului
Din fericire, îl poate lua şi tatăl. Şi ar fi bine să poată şi în continuare.


3. Durata concediului de îngrijire a copilului
Aici e marea filosofie a bătutului apei în piuă. Aproape că bate punctul 4 de mai jos.

Dincolo de studiile legate de importanţa primei copilării, a legăturii cu părinţii, lucrurile stau, în prezent, fix aşa:

- nu sunt destule grădiniţe şi creşe - pur şi simplu nu ai suport instituţional, de stat sau privat, care să preia copiii sub 3 ani.

- nu există grădiniţe şi creşe care să-ţi accepte copilul bolnav - şi e normal să fie aşa;

- nu există decât extrem de puţini copii care, în primii ani de colectivitate, să nu se îmbolnăvească, în sezonul rece, măcar odată pe lună - deci tot acasă trebuie să-i ţii.

- nu există niciun fel de sistem de educaţie formală sau non-formală pentru bone.

- nu ai, consacrat social, suport generalizat al familiei extinse - că nu trăim în iurtă (deşi, după unele comportamente, aşa s-ar părea); de multe ori, bunicii sunt la sute de kilometri distanţă şi/sau au şi ei viaţa lor, nu-s amibe-de-vizor-şi-televizor.

- există-n schimb o societate alienată, teribil de neprietenoasă cu copii - cine nu crede, să înşface un cărucior de copil şi să facă o plimbărică prin oraş... eventual şi cu mijloacele de transport în comun... în care o să constate că nu prea poate să se urce!!! - care te pretinde adult-şi atât, că ne temem de bebeluşi şi nu ştim să ne purtăm cu copiii mici!

- există-n schimb o mulţime de sfertodocţi de ambe sexe care n-au schimbat în viaţa lor o pereche de pamperşi (căci ori e treabă de femei, ori de persoane cu alte aspiraţii) da’ care pliscuie neobosiţi aberaţii cu care ei îs de acord.

Durata concediului de îngrijire a copilului ar trebui să fie, în România, în condiţiile actuale, de 3 ani. Pentru că abia atunci preiau grădiniţele de stat copiii.

Şi-ar trebui să rămână de 3 ani până când termină şcoala prima generaţie de educatoare pentru grupele sub 3 ani. Pentru că între 2 şi 3 ani e, pur şi simplu, un alt univers.

Ca să priceapă toată lumea: concediul de îngrijire a copilului nu e şi nu are cum să fie obligatoriu! Nu-nseamnă că, dacă ai un copil, atâta trebuie să stai acasă! E normă de protecţie, nu de impunere!!!


4. Remunerarea concediului de îngrijire a copilului
Abia aici începe discuţia financiară.

Varianta preferată de mine include existenţa unui pachet derulat prin instituţiile financiar-bancare şi scutirea de impozit pe venit.

Apreciez banii pe care i-am primit ca indemnizaţie. Nu aş fi supravieţuit fără ei. Dacă mai fac vreo 10 copii, poate ajung să iau întreaga sumă cu care am sponsorizat inutil, de-a lungul timpului, statu’ român. Zic inutil pentru că de absolut fiecare dată când am avut nevoie de serviciile dumisale, m-a lăsat baltă.

N-am înţeles nicio secundă de ce trebe să dau bani pe-o parte ca să-i iau pe ailaltă. E absolut idiot. Ca să nu mă mai încord să estimez câte resurse mănâncă. (tot din banii mei de contribuabil tembel).

De ce nu-mi pot face o combinată alpină de asigurare cu acumulare de venit?

O puteam plăti frumuşel de la 20 de ani. Dacă făceam copil în intervalul vizat, bine, aveam asigurat venitul pe perioada de concediu de îngrijire a copilului. Dacă nu, luam banii la încheierea perioadei. Tare greu o fi să compui produsu’ ăsta.

Dacă nu m-am trezit la timp s-o fac sau n-am avut cu ce, credit de îngrijire a copilului- cu plată lunară timp de 2-3 ani. Şi-l dau înapoi în 20 sau 30. Şi ăsta, greu tare. Aloo, băncuţele, se-aude???



În legătură cu ultimele discuţii: lăsaţi, bre, concediul la doi ani. Dacă n-aveţi bunul simţ să-l creşteţi la 3, desigur.
Dacă reduceţi progresiv valoarea indemnizaţiei, are mai mare sens pentru toată lumea.


5. Acceptarea socială a concediului de îngrijire a copilului

Mulţumesc sincer (pe bune!!!) pe această cale cui a avut bunul simţ să stipuleze existenţa celor 6 luni de reinserţie profesională. De acord că ele pot fi, în actualele condiţii economice, o povară pentru companiile mici, însă sunt absolut necesare.


Da’ vă rog frumos să mă scutiţi cu operele complete legate de, vai de mine, carieră.
Dacă 2 sau 3 ani de pauză te scot complet din peisaj, mare lucru de cariera aia, în compania aia, oricum nu era.

Punctul pe i - pe care aş vrea să văd că-l pune cât mai multă lume - este legat de realismul re-inserţiei sociale şi profesionale post-maternitate. În momentul de faţă, cu vedere din papucii mei, ie sublim da’ lipseşte cu desăvârşeală.

Lucrurile se schimbă când ai un copil. Copilul e (sau ar trebui să fie) prioritatea. Nu mimatul cosmopolitănesc al unei cariere.
Cine vrea să mimeze în continuare n-are decât.
Da’ pentru noi restu’, care nu vrem, ar trebui să existe inserat în social bunul simţ care să susţină diferenţa.

Lucrez într-o companie prietenoasă cu copiii. E distanţă ca de la exosferă la nucleu’ intern între ce văd şi ce trăiesc eu versus ce aud din povestirile altora.
Normalitatea nu e în muritul la servici.

Vreau să se legifereze, săptămâna liberă pentru părinţii care-şi dau copilul la creşă/grădiniţă, indiferent dacă are loc la început de an şcolar sau în alt moment. Zilele sau măcar după-amiezele libere pentru serbări, mers la medic, mers în excursii.

Asta ar fi normalitate.

Nu pretenţiile aberante care tratează copilul ca pe un obiect dispensabil şi maternitatea ca pe o neplăcere eventual necesară.





De la ce m-am luat? Iaca de la ce.
Unde am şi comentat fioros (am dubii cu privire la aprobarea comentariului!), că nu m-am putut abţine.

Comentariul meu nediacriticos era:

De acord cu Irina Ilisei. Chapeau.

Completez cu ce cred ca mi-a mai ramas de spus: Medusa, acest concediu este luat, si practic, si de tati. Verifica un pic statistica. S-ar putea sa fii suprinsa - placut!

1. Mi-e neclar pe ce te bazezi cand ii raspunzi Irinei. Din ce surse ai informatiile? In forma asta, sunt speculatii nefondate.

2. Cata vreme exista in lege preverea clara ca nu poti fi discriminat pe baza de varsta, argumentul "se creează premizele unei discriminări la angajare" nu sta in picioare. De cand se discuta la angajare daca vrei copii???

Referitor la "absenţa femeii timp de 2, 4 sau 6 ani, depinde câţi copii creşte, afectează negativ cariera şi experienţa ei profesională" - e alegerea personala fiecarui parinte (mama sau tata) legata de felul in care alege sa-si petreaca acesti ani.
Sau vrei si sa transmiti mesaje de genul "faceti doar un copil"?

3. Efectul ar putea fi "de a menţine asocierile femeie-spaţiu privat, bărbat – spaţiu public".
Tatii care isi iau concediul de ingrijire a copilului contrazic clar asocierea asta.
Si de unde stii ca "este"? Din ce cercetare statistica?
Si, daca chiar "este", de ce alegi sa nu-ti concentrezi eforturile in directia constituirii altor asocieri, ceva mai constructive?
Dorel subliniaza foarte bine ca bonele nu fac decat sa intareasca asocierea!!
Ii raspunzi Irinei ca "Dar poţi face asta acum în România? Ai auzit pe cineva din viaţa politică susţinând ideea asta?"
Pe tine ce te opreste?
Dar pe doamnele parlamentar care afiseaza poze feministe?

"Există un deficit major la capitolul bone şi creşe, dar asta se datorează tocmai acestei politici de acordare a unui concediu lung părintelui care îngrijeşte copilul mic (de obicei mama). Nu a existat o presiune pentru crearea de creşe şi apariţia mai multor bone pentru că nu a fost nevoie"
Sper ca afirmand asta dai dovada de naivitate si nu de rea-vointa. Urmareste trendurile - o fi vreo legatura intre scaderea natalitatii, scaderea subventiilor, inchiderea creselor si gradinitelor? Hm... Ca, nu stiu de ce, dar pur si simplu nu coreleaza cu lungimea concediului de ingrijire a copilului!

"Din momentul în care legea se va schimba, existând şi stimulente din partea Statului, sper, pentru aceste servicii, se vor crea şi facilităţile."
"Sper"???
Sper ca glumesti. Sau c-a fost o scapare.
Punem caruta inaintea cailor si zicem, dii, hai, ca merge?


"Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă ca hrănirea bebeluşului la sân să se facă minim 6 luni"
Ia hai sa dam citatul ne-trunchiat: infants should be exclusively breastfed(1) for the first six months of life to achieve optimal growth, development and health(2). Thereafter, to meet their evolving nutritional requirements, infants should receive nutritionally adequate and safe complementary foods while breastfeeding continues for up to two years of age or beyond. Sursa: http://www.who.int/nutrition/topics/infantfeeding_recommendation/en/index.html


Chiar crezi ca deformarile si exagerarile vreun bine?