Mamiţuni recomandă: Tăpuşele

Hî? Ţăpuşele? Adică... beţe de frigărui?

Urma să mergem la un atelier de făcut ceva marionete, aşa încât am ridicat din umeri şi-am zis că, până la urmă, nu e aşa important cum se cheamă organizatorii, ci ce anume fac ei. (şi bine am făcut).

Când am ajuns la locul cu pricina, Nicoleta (cu o cu totul altă tunsoare decât în filmuleţ...) mi s-a recomandat ca „Nicoleta Rusu, de la Tăpuşele”.

Urraaaa, un cuvânt nou!
(ce-o fi-nsemnând, ’mnezo ştie).


Ei, să ne vedem de atelier.
Care a fost întruchiparea viselor mele (rămase neîmplinite) de acum câţiva ani, în următoarele 2 feluri:
- era gândit pentru participarea părinţilor alături de copii (şi tot căutasem din astea, acum 2-3 ani...)
- avea şi versiune pentru 1-3 ani.

În plus, Nicoleta are o răbdare de înger şi copiii sunt căzuţi în cap după ea.


Daaar.... ce ie alea tăpuşele?
Totuşi?
- Chestiile pe care le fac copiii cu mâinile, soro, mă lămureşte un mare specialist asociat. E un termen din Moldova de peste Prut.
- A, când tepşuieşti ceva? (îmi aduc eu aminte alt regionalism, vag înregistrat ca un echivalent pentru a turti, a bătuci)
- Nu ştiu ce e aia. Tăpuşele sunt lucrurile pe care le fac copiii mici cu mâinile, când se joacă.



Pe net am găsit altă explicaţie. Sau poate e tot aia. Eh, acu’ cine să le mai numere.


Importante sunt următoarele lucruri (de reţinut!)

- trupa Tăpuşele este formată din Nicoleta Rusu, Voicu Hetel şi Cătălina Hetel. Primii doi sunt actori la Ion Creangă; Cătălina este actriţă-convertită-în-asistentă-socială-convertită-în-psihoterapeut format în psihodramă şi terapie de familie.

- oferă ateliere şi spectacole special gândite pentru copiii mici (0-3 ani) dar nu sunt lăsaţi deoparte nici cei mai mari;

- pe lângă atelierele tematice, trupa mai are în repertoriu şi o serie de spectacole în toată regula (pentru care înţeleg că au luat şi premii);

 - cu aceste spectacole trupa vine în vizită la grădiniţe (e nevoie de acordul prealabil al tuturor părţilor implicate);

 - se prezintă (la cerere!) şi la zile de naştere, unde pictează pe faţă pe toată lumea (dacă nu vrei, mai bine fugi din timp) şi organizează ateliere şi/sau reprezentaţii de spectacol.

- Vor fi prezenţi, cu spectacolul Umbrele şi umbre, în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru pentru Copii (28 sep - 5 oct 2013)



Recomand cu admiraţie şi drag.



Site Tăpuşele, aici.
Profil Facebook, aici.
Programul lunii august, aici.

Mamiţuni recomandă: Să mâncăm, zic. Azi, de la Cofetăria Dorobanţi 140

Semnaţi aici că vă asumaţi, pe proprie răspundere, continuarea parcurgerii celor de mai jos:

Am un oareşcare grad de admiraţie estetică faţă de monumentele din marţipan şi/sau glazuri zaharisit-colorate - dar şansele ca eu să cumpăr şi/sau mănânc vreodată vreun tort cu sculpturi michimausice sau fulgermăcquinice sunt perfect egale cu posibilitatea ca tot eu să mă apuc să ronţăi intensiv statuile oraşului - eventual cu soclu cu tot.

Tehnic vorbind, mă-mpiedică oarece factori de natură hepato-biliară şi certitudinea absolută că de la respectivele substanţe şi de la aditivii de cofetărie mă aleg invariabil, cvasi-instantaneu, cu pete (relativ persistente) pe faţă.

Cum a fi leopard nu e chiar sportul meu favorit, m-am lăsat de mâncat peisaje şi am făcut oarece carieră drept tester de alimente - căci dacă nu apar efecte secundare (altele decât kilogramele-n plus) se cheamă că respectivele concocţii sunt chiar comestibile.

De la înălţimea acestei autorităţi îndelung încercate, recomand călduros (asta după ce-am drogat ariciul din portofel) cofetăria Dorobanţi 140.

Ca-ntr-un film pretins artistic, nu ştiu cum o cheamă pe cea care deţine cofetăria.
Nu mă împiedică nimic să aflu - cu excepţia ochilor mei prelinşi pe vitrină şi a efortului pronunţat de-a-mi ţine-ntrucâtva în frâu papilele gustative şi salivaţia excesivă, cu tente deja pavloviene. Aceste detalii tind să mă-mpiedice să vorbesc coerent să emit orice alte sunete decât cele suspect de asemănătoare cu schelălăielile canine.
Inutil de precizat că nici ea nu-mi ştie numele - ci doar figura.

 Din locul cu pricina se pot clefăi următoarele:

Tort cu mascarpone, frişcă & alune (sau fistic)

Tartă cu spanac (oţâr’ cam sărată pentru gustul meu...)

Varii combinaţiuni frişcos-zmeuristice:

Nefrişcos (cremos& biscuitos) zmeuristice

Varianta pentru iubitorii (indecişi) de fructe de pădure:

Simplu & bun

Cozonacii festivi:

Decorul locului:

Absolut toate pozele au fost extrase cu nesimţire şi fără permisiune de pe pagina de Facebook a locaţiei.

Lipsesc imaginile cu prăjitura care-mi place mie cel mai mult - atât de mult încât, ca recomandator serios ce mă aflu, nici n-am reţinut cum se numeşte - ci doar că e o chestie ciocolatos-nucos-morcovos-mascarponică. Miam-miam-miammmm...

Lipsesc şi imaginile cu interiorul, care mie-mi pare vag interbelic eclectic. Înăuntru nu e foarte mult loc, abia de-ncap 3 muşterii deodată, dar pentru mine tocmai ăsta-i farmecul.

Locul se află relativ aproape de Liceul Caragiale. E peste drum de Rovere Mobili şi chiar lângă una din cofetăriile Ana.

Atenţie, frontul la stradă e destul de mic.