Anatomie şi alcool

Ajunsă acasă, mă extrag (cam din mers) din budigăii din dotare.
Notă: lenjeria intimă se schimbă în intimitate.
Dacă eşti adult.
Dacă eşti Muţunau, lenjeria intimă se schimbă oriunde şi, până la poruncitoarele răgete mamiţuneşti („la rufe murdaaaareeee, înainte marş!” / „în maşina de spălat, nu pe lustră!”) se flutură apoteotic oriunde şi oricând.

Deci, cum ziceam, lenjeria intimă, în intimitate (care intimitate se obţine cu greu. şi cu răgete).
Da’n rest n-am vreo problemă să multităscuiesc, de-un par example defilând cu telefonu’ la ureche, în timp ce ţopăi să închei cu deghizarea în om serios. Fotomodel supraponderal de lycra, bumbac şi dantele (dantele mai rar, în ultima vreme... uh...).

- Ţi-am văzut fundul!
- Aşa. Şi, e tot ăla?
Pauză de gândire muţunautică.
- Ai un fund... robotic!
Hă? E de bine, sper...
- Cum adică?
- Un fund, aşa... ca de metal...
Mmm, metal, tare. 
Stima de sine, uhuuuu, cote înalte! Stratosferice, interplanetare, intergalactice, iuuuuupiiiiiiii!
- ... cu beculeţe, ca pomul de Crăciun!
Mmm.... nu. 

***

Nu avem gândaci. Rar se mai rătăceşte câte unul mic, via ţevi de apă.

Nu mai avem furnici. Au fost genocidate cam acum un an de Bunica, după vreo 3 săptămâni de vizite intense (şi teste nucleare aferente - anti-furnici, desigur). Cu ce? Habar n-am. Dar a luat-o-n foarte serios. Furnicile cred c-au murit de atac de cord. (au cord? hm... temă de cercetare).

În vară am avut şi purici (când a plecat pisica în vacanţă, cam în aceeaşi perioadă cu Muţunau, puricii au sărit pe mine, că dé, trebuia să trăiască şi ei, e şi ei oamini). 
Dar i-am dovedit. Cu levănţică şi lumânărele plutitoare. Parol. Ei, şi oarece înjurături, acolo... (de pe urmă cărora mi s-a sugerat să scriu o carte. cu poze).

Dar avem (din când în când...) bere. Şampon Radler, mai exact. Pe care, uneori, de oboseală, o mai vărs din cană.
- Cred că gândacilor le place berea!
Bine că eşti tu deştept. 


Asta e puţin. Ieri seară am vrut, doar eu, un pahar de vin (ca tot omu'), şi azi dimineaţă am constatat (via confruntare plină de suspans cu paharu’ nemişcat din vitrină) c-am uitat să-mi torn...
Aşadar, din seria „beau ca să uit”, vinul Muscat are, în mod cert, şi efect placebo. 

Mamiţuni recomandă: Să mâncăm, zic. Azi, de la Cofetăria Dorobanţi 140

Semnaţi aici că vă asumaţi, pe proprie răspundere, continuarea parcurgerii celor de mai jos:

Am un oareşcare grad de admiraţie estetică faţă de monumentele din marţipan şi/sau glazuri zaharisit-colorate - dar şansele ca eu să cumpăr şi/sau mănânc vreodată vreun tort cu sculpturi michimausice sau fulgermăcquinice sunt perfect egale cu posibilitatea ca tot eu să mă apuc să ronţăi intensiv statuile oraşului - eventual cu soclu cu tot.

Tehnic vorbind, mă-mpiedică oarece factori de natură hepato-biliară şi certitudinea absolută că de la respectivele substanţe şi de la aditivii de cofetărie mă aleg invariabil, cvasi-instantaneu, cu pete (relativ persistente) pe faţă.

Cum a fi leopard nu e chiar sportul meu favorit, m-am lăsat de mâncat peisaje şi am făcut oarece carieră drept tester de alimente - căci dacă nu apar efecte secundare (altele decât kilogramele-n plus) se cheamă că respectivele concocţii sunt chiar comestibile.

De la înălţimea acestei autorităţi îndelung încercate, recomand călduros (asta după ce-am drogat ariciul din portofel) cofetăria Dorobanţi 140.

Ca-ntr-un film pretins artistic, nu ştiu cum o cheamă pe cea care deţine cofetăria.
Nu mă împiedică nimic să aflu - cu excepţia ochilor mei prelinşi pe vitrină şi a efortului pronunţat de-a-mi ţine-ntrucâtva în frâu papilele gustative şi salivaţia excesivă, cu tente deja pavloviene. Aceste detalii tind să mă-mpiedice să vorbesc coerent să emit orice alte sunete decât cele suspect de asemănătoare cu schelălăielile canine.
Inutil de precizat că nici ea nu-mi ştie numele - ci doar figura.

 Din locul cu pricina se pot clefăi următoarele:

Tort cu mascarpone, frişcă & alune (sau fistic)

Tartă cu spanac (oţâr’ cam sărată pentru gustul meu...)

Varii combinaţiuni frişcos-zmeuristice:

Nefrişcos (cremos& biscuitos) zmeuristice

Varianta pentru iubitorii (indecişi) de fructe de pădure:

Simplu & bun

Cozonacii festivi:

Decorul locului:

Absolut toate pozele au fost extrase cu nesimţire şi fără permisiune de pe pagina de Facebook a locaţiei.

Lipsesc imaginile cu prăjitura care-mi place mie cel mai mult - atât de mult încât, ca recomandator serios ce mă aflu, nici n-am reţinut cum se numeşte - ci doar că e o chestie ciocolatos-nucos-morcovos-mascarponică. Miam-miam-miammmm...

Lipsesc şi imaginile cu interiorul, care mie-mi pare vag interbelic eclectic. Înăuntru nu e foarte mult loc, abia de-ncap 3 muşterii deodată, dar pentru mine tocmai ăsta-i farmecul.

Locul se află relativ aproape de Liceul Caragiale. E peste drum de Rovere Mobili şi chiar lângă una din cofetăriile Ana.

Atenţie, frontul la stradă e destul de mic.

Cum să (nu) te dai în bile şi alte răsfăţuri mamiţuneşti

Ca să mai luăm o pauză, zic, de la atmosfera devenită extrem de serioasă pe-aici.

- Vreau la bile! Vreau la bile! Vreau să mă trag în bile!!!
După un număr de zile de cereri răcnito-vehemente, am dedicat prima seară liberă mersului la bile.

Este vorba despre aceste ... instalaţii... de la Divertiball în care te poţi ... da / trage preţ de 5-10 minute.

(poză furată de pe site în scop lămuritor-spre-reclamic)

Mai avusesem în trecut o tentativă, tot la cererea împricinatului, dar, din pricină că s-a speriat de suflantă, a refuzat până la urmă să lase „montat” în bilă. Fetele de la bile au fost foarte drăguţe şi n-au taxat nimic pentru tentativa eşuată (e drept că nu le încurcasem cu nimic, pentru că nu aştepta nimeni după noi).
Aşa că la runda doi eram (mai) pregătită.

Odată ajunşi la locul faptei, am constatat că eram singurii potenţiali muşterii.
Evident, suflanta e tot bau-bau. Deci'mnealui nu s-a dat cocoţat în bilă, cu tot tacâmul aferent refuzului unui lucru pe care, de fapt, şi-l dorea.
În plus, la escaladă ţinuse figura cu „uite, mami se caţără, ia-te după ea!”
(nu mult, doar de 2 ori, pentru că după aia intervenise oboseala, dar ţinuse!)
.
- Încercaţi dvs., poate aşa vrea, mi-a interpretat corect „fata de la bile” sticlirea din ochi.
Notă: eu eram echipată fromos la costum (cu pantaloni! nu cu fustă!), căci atât de mare fusese graba de-a merge la bile, că n-am mai stat să mă mai schimb post-sosit de la birou.
- Ne ţine bila?
- Ţine până la o sută de kile. Dar nu puteţi intra cu el în aceeaşi bilă, trebuie să mergeţi separat.

Şi uite-aşa s-a făcut c-am ajuns să mă dau cu roatele-n sus în bilă, pentru că performanţa de-a merge în interiorul bilei - dar de ce zic a merge, de-a mă ţine pe picioare mai mult de 3 milisecunde - nu mi-a reuşit. Ceea ce a făcut, desigur, deliciul audienţei. N-am înţeles ce i-a reţinut să aplaude la final, fusesem extrem de Stan şi Bran, şi la costum, pe deasupra!
Nu mult diferit de ce se vede aici:




În ce-l priveşte pe Muţunau, o să mai încercăm peste câteva luni.
În ce mă priveşte, nu mai merg la costum.
Şi sigur o să plătim tot pentru cinci minute. Interiorul bilei e izolat şi, la deschiderea fermoarului, m-am simţit cam ca la depresurizare - am auzit şi-un mic pocnet, de la diferenţa de presiune creată. Ca să nu mai spun că, de la efort, cantitatea de oxigen consumată creşte, deci cea rămasă disponibilă în bilă scade.



Capitolul răsfăţuri arată cam aşa:
Intri în farmacie să iei ACC şi ieşi cu de-astea:

 Sau de-astea (ei, nu chiar toată gama, că nu e disponibilă, da’ n-am găsit altă poză! SEO-ul celor de la Harbor e sublim da’ inexistent (a trebuit s-o fac pe Sherlock ca să dau de ei) şi site-ul lor, de-altfel interesant, nu-i foarte prietenos cu browser-ul meu)

 Sau de-astea:

Miros & se simt demenţial.

- Mami, iar te dai cu cremă?

Ultimele chestii de prin agendele muţunautico-mamiţuneşti

S-o luăm pe rând.
Avem de menţionat:


Masajul pe patul cu pietre de jad şi-nu-mai-ştiu-ce (bla-bla...) pentru coloană, de la Henriette, accidental pescuit de pe unul din site-urile cu discount-uri (destinatar: strâmbăciunea de Mamiţuni, desigur). (pozele de pe site sunt aiurea, nu te dezbraci pentru masaj, doar elimini cureaua, încălţările şi eventualele taioare / haine cu potenţial ridicat de boţire)
Dacă nimereşti, într-un final, poziţia potrivită înălţimii tale, e chiar fain.
Dacă nu, se pune oricum drept o oră de linişte (doar dacă nimereşti singură-n camera de 2 paturi cu pietre de jad şi unu’ aparent fără...). Din acest prim motiv prima şedinţă a fost oarecum inedit-înspăimântătoare. 



Colorile de baie de la Tinti (pentru Muţunau). De la DM. Din seria „bună ziua ai dat, belea ţi-ai căpătat”, acu’ nu se mai poate face baie decât cu ele. A, şi cu pocnitoarele din aceeaşi serie...



Dubla şedinţă de iniţiere de la Equestria - fără poze, că n-am mai avut destule mâini.
Dar arătam într-un mare fel, înfofoliţi amândoi (în manej nu e cu mult mai cald ca afară), echipaţi cu caşchete, proptiţi în şa, amândoi în premieră, fiecare pe calul lui (inclusiv Muţunau, care n-a primit ponei, ci pe Negruţa, o mânzoacă pe care sunt cocoţaţi toţi copiii).
Foarte frumos. Am vrut să luăm caii acasă. Nu s-a putut. Păcat, am fi ajuns mult mai repede dintr-o cameră-ntr-alta.



Cărticelele Prima mea enciclopedie (Larousse) de la Elefant, luate cu reducere şi cu ochii oarecum holbaţi la vederea preţurilor iniţiale declarate acolo.
Muţunau, „cititor” pasionat al volumului „Corpul Omenesc”, a-ntrebat despre personajele (nude) de la paginile 92-93: da’ ăştia nu se mai îmbracă odată?
(după cum era de aşteptat, dat fiind că este despre corpul omenesc, cărticica presupune să fii gata să dai oarece explicaţii din zona de educaţie sexuală)



Cremele de la L’Erbolario. Tot cu reducere, desigur. (nu că asta ar rezolva mare lucru... dar farmaciile care nu au varianta tester pot da, la cerere, mostre).


Ultimul concert din seria Clasic e Fantastic.



Şi ratarea unei tabere de schi. Eh, nu le poate avea/face omu' chiar pe toate!


PS:
Ah, şi clepsidra Dontodent, cronometru asistent-la-spălatul-pe-dinţi, c-o uitasem. Tot de la DM.