Poznaşul

Vocaţia te găseşte când te aştepţi mai puţin: Muţunau dă mari semne de interes în materie de decoraţiuni interioare.
Cel puţin aşa s-a interpretat ultima şi, momentan, cea mai intensă dintre tendinţele lui: cea de-a pleca la plimbare prin casă ţinând într-o mână un obiect cât mai voluminos (gama variată include cizmoaiele lui Mami, dar şi rucsacul ei, nu tocmai mic) şi-n cealaltă, pisica. Birmaneza. Pentru aia persană e nevoie de ceva mai mult tupeu.
Nu destul că fiara-i bolnavă, o mai şi agresează junele.
(am decis că nu-i arătăm, deocamdată, cum s-o mângâie: o să-i interzicem direct să se apropie de mâţe; nu-şi dozează forţa (ceea ce înseamnă c-o să le pocnească oricum) şi-apoi, până nu demult, le ignora cu succes; avem, deci, modelul).
Biata mâţă a ajuns
a) să se ascundă prin casă
b) să miaune pierit şi isteric de cum îi apare Muţunau în raza vizuală.

Motiv pentru care el a concluzionat (oarecum logic...) că pisica face (cu o mutră chinuită!) ai-ai-au.....

Mamiţuni trebuia să se fi făcut arheolog. Are un spor la căutat pe sub paturi... se găsesc multe lucruri. Judecând după adevărurile scrise pe cutiile de jucării cu multe piese (inventarul interiorului!) niciodată toate.
Ghiciţi cine, unde şi ce aruncă! Cum cu ce frecvenţă? Non-stop. (singurele pauze: când doarme)

Mamiţuni e restaurator - de tot feliul de obiecte casnice. De câteva săptămâni încoace degetuţele dumisale prezintă întreaga paletă de substanţe adezive existente pe piaţă, de la lipiciurile pentru lemn, plastic, sticlă ori materiale textile până la banalul aracet. Acu’ meditează intens la modalitatea cea mai sigură de a lipi „pălăria” unei aplice (partea de sticlă) pe care a spart-o personal, prin ambalare deficientă combinată cu o-nşfăcare tip degete rare cu ocazia renovării casei (da, demult). Până se găseşte soluţia, becurile şed graţios la vedere.

În afară de susnumita, pe lista de spărgători de frunte din casă mai figurează Bunica (recordul e de un obiect pe zi timp de o săptămână! nu toate „operele” fiind recuperabile via restaurare!) şi bona (subţire, până una-alta; a fărâmat mânerul deja spart şi lipit al unei căni).
Mâţele se abţin, iar Muţunau nu sparge. Deocamdată. El pur şi simplu calcă în picioare şi/sau rupe. Tot. La nivel de centură neagră, aş zice...
Până şi cele mai rezistente cărţi sunt flenduri. Nu ne mai apucăm de lectură decât cu badigard. Cărţigard, de fapt.

E... da’ pe lângă astea, musiu a dezvoltat un sistem: cum scapă ceva pe jos (unde prin scapă se înţelege şi trânteşte), emite cel mai ipocrit hââââiiii din lume (inspirat, evident, de imprudentele onomatopee buniceşti, reinterpretate). După care rânjeşte şarmant, cu gropiţă.
(mai fă-i ceva. ţi-a rupt puşca şi te-a şi bătut cu ea la cur, instant).

Lucrurile nu se opresc aici.
Puterea uau-lui este atât de mare, şi abilitatea atât de înnăscută, încât se vede şi dincolo de starea de trezie.
(da, Muţunau vorbeşte prin somn. prima ocazie observată s-a notat cam pe la 7-8 luni, când adormilă s-a întors de pe o parte pe alta scandând zgomotos şi clar ta-ta-ti-ta! -care, în perioada respectivă, reprezenta nu’ş ce reper anume, diurn. ne aşteptăm la mai multe, căci are de unde moşteni: Mamiţuni, la oboseală, e somnambulă. obicei documentat sistematic, întru amuzamentul familiei)
Nu mai departe de astă noapte, Mamiţuni, oarecum lucidă, s-a prezentat corespunzător la pătuc, să ostoiască oarece mormăieli intense. (Muţul chifneşte nopţile când vrea să se întoarcă pe cealaltă parte, dar e prea adormit ca să mai ştie cum, când doreşte, în circumstanţe similare, să-i fie extrasă (de sub el!) una dintre mânuţe, când (credem) mai visează chestii ciudate, când îi e sete sau (dimineţile) foame; când e pipilit până la subsuoară, din motive de chiloţi incompetenţi, nu zice nici pâs).

A „reasamblat” (teleghidată) Muţunaul într-o poziţie mai puţin pretabilă la înţepeneli (pe burtică) şi l-a învelit, simbolic, cu păturica.
Muţunau, în somn, s-a ridicat un pic pe coate şi-a emis un uaaaau zgomotos, clar şi cu un aer vag recunoscător. Bunica a pufnit în râs şi-apoi toată lumea s-a culcat la loc.

Pen’ că puterea piarului personal e mare, şi nici cu intuiţia muţunautică nu ni-i ruşine (dimpotrivă!), iaca model de situaţiune în care ne mai trezim, ţaţo: pe seară, Mamiţuni cea chiaună se echipează întru cărare în oraş, la oarece concert de cârciumă. Muţunau urmăreşte, sporadic, procesul.
Mamiţuni îşi termină cu greu de zugrăvit mecla, trage o bluză peste maieul cel colorat şi plonjează pe hol.
Muţunau, cu un aer mega-golănesc de hai-să-te-fac-să-te-simţi-bine-că-s-băiat-bun, exclamă emfatic, cu intonaţie:
- Uaaaaau!
Mai lipsea să fluiere, cu două deşte-n gură.
Nu cred că mai aşteptăm mult.


PS. gemenilor pare să le meargă mai bine. ţinem pumnii.