joi, 18 februarie 2010

Amânări, renunţări, haos

E, să n-o luăm chiar aşa, în tragic. Sau, cel puţin, nu pe toate planurile odată.

Amânările

(sursa)

Nu ştiu alţii cum sunt, dar mie, în ultima vreme, îmi vine foarte greu s-o scot la capăt şi cu munca (de birou), şi cu funcţia de manager de casă şi şef de trib peste copil, bonă, bunică, mâţe şi cine se mai nimereşte pe-acolo, dispus să-mi accepte fără prea multe comentarii autoritatea ciufulită & răcnitoare. De cele mai multe ori, eu rămân pe dinafară.

Pen'că am multe-n program, fac planuri. Ceea ce n-ar fi rău - estimezi bine timpul, vezi ce poţi face şi ce nu şi nu ajungi să te înhami la chestii pe care e evident că nu le poţi duce.

Asta în teorie.

În viaţa reală, care o ţine pe-a ei, toate orarele par a se ţine sistematic de tumbe. A, s-a amânat. Hai să nu ne mai vedem azi, că nu mai pot. Hai mâine. A, da' n-aţi putea ţine prezentarea aia după amiază?

Am ajuns să-mi doresc să pot fi în mai multe locuri odată. Sau să am un aparat de oprit timpul - pentru ceilalţi, cât apuc eu să fac activităţile restante.

Văd limpede ce aproape sunt uneori de o (inutilă) criză de nervi pentru simplul şi banalul motiv că tânărul domn se mai hotărăşte să adoarmă cu o oră mai târziu decât „obişnuinţa". (adică ora aia, băgată în planuri, pe baza căreia am construit ditamai Taj Mahalul de las'că fac eu)

Ca să nu mai spun că (evident!) pe lista cu "de făcut" se adună veşnic un pomelnic de lucruri care de care mai importante şi mai urgente - toate deodată. Majoritatea, neprevăzute neincluse în program ori greşit estimate ca durată.

Ori universul conspiră împotriva mea, ori pârâie din toate încheieturile.

Lipeşte cărţile. Repară jucăriile. Vezi că ne cade-n cap multiubitul tău plafon fals de polistiren, fă ceva! Plăteşte dările. Du-te încă o dată să stai la alte şapte mii de cozi ca să le explici ălora că deja ai plătit. Eventual, de două ori, dacă n-ai fost în stare să păstrezi cum trebuie chitanţele doveditoare. Cumpără de mâncare. Du-te la farmacie, că eu am uitat. Zi-mi, tu ce crezi c-ar fi bine să mâncăm azi? Pune benzină. Cumpără "pempărşi".

Toate lucrurile astea mici ajung să se strângă, la un moment dat, într-un mormănel de proporţii înspăimântătoare.
Are şi dinţi, mă jur.
Şi se uită intens, rânjind neprietenos, la mine.



Asta e poarta spre următoarea categorie: renunţări

(sursa)


Nu mai citesc, mă culc. Lasă că mă trezesc mâine mai devreme. (aş...)
Hai că mergem altă dată în parc, cu tot cu grup de gioacă.
Nu mai alerg, că trebuie să fac curat.
Stau să termin prezentarea / raportul ăsta, o să întârzii, nu-l mai prind treaz, culcă-l.
Nu pot merge la munte, ar trebui să iau după mine toată trupa. (ceea ce presupune mai mult efort de planificare, cărăuşie, sincronizare şi călătorie decât pot eu duce...)
Pieptăn mâine pisica. (ceea ce ne cadoriseşte, peste noapte, cu o tonă de blăniţi)
Mă duc săptămâna viitoare să caut grădinilă.
Lasă că mai vorbim noi. Te sun, da?
Îmi pare rău că nu pot sta mai mult.
Nu mai putem veni, a adormit.
Ah, ce mi-ar plăcea un masaj, am înţepenit de tot.


Corolar: haos
Vechea poveste cu ochi chiori de somn - până şi la 4 după amiază, chiar şi când trezirea s-a dat la 6.30 (sau poate tocmai de-aia?)
Epuizarea dată de rutina aglomerată până peste poate.
Frustrări.
Stres.
Amnezii.
Senzaţia deloc încurajatoare de decompensare.
Iritarea.
Trezirile la ore ciudate, cu priviri mirate şi dificultatea de a te auto-localiza în timp şi spaţiu.
Întârzierile peste întârzieri, date de imposibilitatea fizică de a te trezi, pentru că ţi se pare că dormi sub saltea, nu pe ea, şi că duci, pe deasupra, şi două pietre de moară de gât - sau, după caz, de picioare.
Sentimentul că eşti mereu pe fugă - într-o cursă de şoareci fără sfârşit, ori că ai devenit în mod misterios rudă apropiată cu Sisif.



Mi s-a spus că asta e una din caracteristicile perioadei de copil activ sub 2 ani. Când trebuie păzit intens, că încă nu ştie nici în ce se bagă, nici să se ferească, nici să se exprime ca lumea.
Sau poate sub 3 ani? Nu mai ştiu exact. Am zis că mă lasă memoria.
(am zis?)

Îmi amintesc (cu greu, c-a fost demult!) că şi în primul an de muncă (la 20 de ani) eram uneori leşinată de oboseală. (fusesem în stare să dorm bine pe durata unui meci România-Anglia, câştigat de românaşi, în condiţiile-n care eram la 2 metri de un televizor dat tare şi se urla suportiv şi pe stradă, şi în camera mea; auzeam vag, de foarte departe, uralele şi tropăielile; cu altă ocazie, am dormit 20 de ore; cu alta, m-am trezit hotărâtă, încercând să dau delete la ceas). Deci zic să nu mă mir aşa tare că uneori mă simt călcată de naveta spaţială Voyager.


Am salivat hipnotizată la auzul veştii că silbutramina (medicamentul monden, recent interzis) dă pusee de energie. Prea târziu, nu mai ai de unde lua.

Ah, oare n-aş putea să-mi montez un buton turbo? (nu, că ar trebui să merg la service!)


Văd stări din astea şi la alţi părinţi. Încerc să aflu ponturi de ieşit din ele.

Mi-aş dori să mă pot extrage cu capul limpede din toată sarabanda de "de făcut", "vreau", "trebuie" şi "ar fi bine să".

5 comentarii:

alina spunea...

Ia o pauza si dormi. Dupa aia viata va fi mai roz. Un pic.
Sunt cam 3-4 ani. Dupa aia incepi sa dormi mai bine si copilul e mai independent. Deci contrar parerilor pesimiste cum ca nu se termina niciodata, devine din ce in ce mai bine. Jur pe rosu! :)

Altheate spunea...

Fugi de acasa, hoinareste prin magazine, du-te la un film, ia consortul si mergeti la un restaurant doar voi doi, fara tel;efon. 2 ore nu moare nimeni.
Prefer sa ma duc la examene, din nou, ca sa scap de mamofagii mei.

Mamiţuni spunea...

Doamnelor, multumesc pentru sfaturi :)

Alina,
cand apuc sa dorm... este totul sublim! (azi noapte ne-am trezit de cinci mii de ori pe fondul de nas infundat).
3-4 ani suna acceptabil. Pe la 5 ar trebui sa fie in stare sa-mi aduca dimineata cafeaua la pat :)

Altheate,
fugitul de acasa-mi pare si mie o idee buna. O sa incerc (in speranta ca nu ma voi simti coplesita la intoarcere)

Sinziana spunea...

Ia-ti serviciul de online banking la orice banca la care ai carduri sau conturi curente, unde ti se vireaza salariul sau iti tii banii, si plateste online facturi, dari, rate si alte servicii. Este extrem de comod si de obicei e o taxa simbolica pt cat timp si energie nervoasa economisesti. Si ca dovada a platii ai mai tot timpul optiunea de istoric al tranzactiilor.
Comanda online cam tot ce ai nevoie. Sunt si magazine alimentare online si tot ce-ti trece prin cap. Poate e putin mai scump dar iarasi timpul si nervii salvati merita toti banii.
Fa-ti rezervari pt vacante si excursii tot pe internet.
Din pacate nu te poti plimba prin parc online, nu prea e comod si usor sa citesti o carte online, nu poti merge la un concert sau la un spectacol si sunt atatea alte activitati care nu se pot face virtual.
Aaa, inca ceva. Eu daca dorm 8 ore din cele 24 ale zilei, chiar din bucati, rezist foarte bine.
Succes!

Mamiţuni spunea...

Sinziana,
multumesc! O sa iau in calcul online-ul, atat cat se poate.
As fi foarte fericita sa prind 8 ore, desi mie imi trebuie vreo 10... (judecand dupa vechile repere). E bine daca am 3-4 "legate" si 6 in total.
Nu e de mirare ca mi se cam stinge lumina.