Cât costă un copil?

În sfârşit, se confirmă. Veţi avea un copil. Ochi sclipitori, lacrimi, îmbrăţişări, telefoane, bucurie, planuri. Temeri.
Şi, apoi, sec, intră în scenă realitatea costisitoare. Şi sordidă.

Simt nevoia să expun calculul detaliat de mai jos. Cu siguranţă, multă lume-l face. Unii, cu ceva mai multă groază decât alţii...

Dragă viitoare mamă:
În cel mai bun caz, pe durata sarcinii vei face 3 ecografii (egal, dacă ai baftă, numai 3-400 euro), minim două rânduri de teste (egal, la modul cel mai fericit, încă 2-300 euro), şi câte un control pe lună (alte 3-400 euro).
Minim.
Vitaminele şi mineralele (fier, acid folic, magneziu şi calciu) îţi vor mai scoate din buzunărel, în total, cel puţin alţi 40-50 de euro.
Să zicem că te lipseşti de epidurală la naştere (naşterea vaginală) şi că n-ai de cotizat decât la medic şi la moaşă. 250-400 euro, în funcţie de spital, medic, bla-bla-bla. Plus cele n’şpe bancnote de 5 RON, plasate în tătie buzunările posibile. Cine să le mai numere...
’Eftin ca braga. 1.090 - 1550 euro.
’Poi, dacă v-a mâncat în cur...
Ziceţi mersi c-a fost gravida sănătoasă şi că nu i-a trebuit cezariană.
Sau nu mergeţi la medic şi staţi acasa, că se poate monitoriza sarcina dând în bobi la Leana.

Şi de-aici, în paşi de dans şi de nesomn, începe distracţia.
Pentru uzul poporului mare gânditor în viaţă, da’ total pe dinafară în materie de schimbat un bebeluş (căci, nu-i aşa, asta e treaba cui l-a făcut / a bonei /a bunicilor, etc):

Un nou-născut umple 10-12 chiloţi pe zi. Lunar, 300-350. Adică, dacă ne raportăm la chiloţii nr. 2, fo’ 5 baxuri. Marcă banu’. 300 RON. Dacă ai baftă de un copil mai puţin productiv (da’ nu sub 6 pe zi, că dai în altele...) te poţi scoate şi cu 3 baxuri. Numa’ fo’ 170-200 RON.
Pe cine aud că mă-sa l-a crescut cu scutece de finet îl invit să spele şi să calce personal căte 20-30, 1-2 săptămâni la rând, şi pe urmă să măcăne. Dacă mai crede de cuviinţă. Nu înainte de-a verifica apometrele. Astea, aparate viclene, mereu ascund surprize.
Notă: nou-născutul în chestiune o ţine tot aşa până pe la vreo 3 luni.
Pe urmă, numărul de chiloţi cotidieni mai scade, dar nu sub 6.
Pe măsură ce creşte mărimea şi trece vremea, chiloţii absorbanţi (indiferent de marcă) se scumpesc. Deci nu prea te scoţi la bani.

Pentru că toţi ne dorim copii sănătoşi, să zicem că nu vom da, lunar, decât 100 RON pe medicamente: mai un iod, mai un Bepanthen, mai un SabSimplex, mai un Baneocin...
Plus calciu’ lu’ mama alăptătoare, 50 RON.
Să zicem că-l spălăm cu un săpun pe care nu dăm mai mult de 15 RON pe lună (aiurea).
Şi că anti eritem fesier folosim ulei fiert şi răcit. Sau cremă de gălbenele. 5-10 RON pe lună.

Să zicem că (până la 6 luni) e alăptat exclusiv. Ceea ce e rar. Mult mai rar decât s-ar crede.
Dac-ai da bani pe lapte praf, bagi 1 cutie la 3 zile. Egal 250-300 RON pe lună.

Să mai şi îmbrăcăm bebeluşul.
Body - minim 10 RON. De obicei, 12. La marile, marile reduceri (când oricum găseşti numai ce mărimi vrea Dumnezeu...), 6 RON.
Pantalonaşi-izmenuţă - cam 8 RON. Sau 10. Sau 15. Poate 4, când şi când.
Vă amintiţi de cele 10-12 perechi de chiloţi umpluţi zilnic, descrişi mai sus?
Ei, avem o informaţie nouă. Scaunele bebeluşilor alăptaţi exclusiv pot fi lichide. Şi explozive. La propriu. Ceea ce, în practica cotidiană fabulos mirositoare, poate însemna, în zilele mai puţin favorabile, 10-12 body-uri şi pantalonaşi jegoşi. Oricât de bine ai prinde chiloţii...
Hotărâţi-vă cât spălaţi. Sau cât ţineţi bebeluşul gol. Ceea ce nu îi va plăcea foarte tare.
Potul începe de la minim 130 RON.
În multe cazuri, hainele lunii 1 sunt numai pentru luna 1. În altele, poţi avea noroc de unele care să se potrivească (fără să-ţi fie milă sau groază când îmbraci copilul cu ele) şi 3 luni.

Să zicem mers la medic odată pe lună. 30/50/100/150 RON - ...

Să zicem vaccinuri de la stat. (aiurea...)

Se mai adaugă: bluziţe (15-20 RON bucata), pantalonaşi de exterior (15-... RON), păturici (minim 2, de la 30 RON încolo...), prosopel, căciuliţe, costumaş de vreme rece (alţi 60 RON, cu noroc; 150, fără). Fiţi zgâciţi, nu-i puneţi şosete. Şi nici mănuşi. Vă veţi bucura să daţi banii ăia pe medicamente de răceală. Altă sută de roni.


Să trecem (harpagonic) la agregate. Hai să zic că pe ele dai banii odată şi gata.
Ce pat? Cât, 200-300 RON? No-no-no, în pat cu noi.
Ce scaun de maşină? 150 - 300 RON? Nu mai plecăm nicăieri. Îl ţii în poală.
Balie? 20 RON? În ligheanul vechi de rufe cu bebe!
Cărucior? 150 - 1500 RON? Cum, fără el nu se poate? Dar dac-am lua unul de cumpărături de la vreun hypermarket? Bine. Luăm de copil. Da-l şi culci în el!
Sticluţe, sterilizatoare, biberoane? Păi nu ziseşi că-i alăptat exclusiv? A, nu pentru totdeauna?
Şerveţele umede? Nu. Nu le-ai trecut mai sus. Îl spălăm la chiuvetă.
Jucării? Ia coase-i tu unele.
Că după ce mai creşte... să vezi tu ce ne usucă de bani!!!

Ptiu, c-am obosit. La cât am ajuns?
Cam pe la un minim de 700 pe lună? Aha. Nici s-adun nu mai pot.
Bună treabă.

Informaţiile de mai sus nu vin ca argument al ideii că guvernu’ tre’ să sară cu indemnizaţia.
Ele vă dau, pur şi simplu, o idee referitoare la un minim pe care trebuie să-l aveţi pus deoparte.
Nu veţi cheltui atât.
Va fi mult mai mult.
Vestea bună e că în unele luni scorul ar putea fi mai mic decât în altele.

Cum se descurcă familiile cu venituri foarte mici? Sincer, nu ştiu. Nu-mi dau seama. Presupun că făcând rabat, de nevoie, la o mulţime de lucruri.
Dar cei de la ţară? De exemplu (că asta am văzut): iei pampersul, îl scuturi, îl ştergi un pic şi-l pui la loc. Pe copil. Nu aloci mai mult de 1-2 pe zi. îi ţii până trosnesc. Eventual pui (ecologic) cârpe în el. Şi pe alea le schimbi şi le speli...


Aşa, şi?
De ce tre’ să mă plătească statul când fac copii?

’Poi:
Nu mai pot munci la servici în timpul primelor luni de viaţă bebeluşească (am de muncit acasă). Da’ de tocat bani, toc. Nu e nimic gratis. Ciudat!
De undeva tre’ să scot banii.

Nu am posibilitatea de-a încheia vreo asigurare de făcut copii. Pot, eventual, încerca să economisesc - dar atât. Câţi dintre noi au de unde să mai pună şi bani deoparte?

Plătesc impozit de mă-ndoi. Dau biruri pe toate cele, în vreme ce statul în care vieţuim se laudă că ocroteşte familia şi copii.

Am drept la asistenţă medicală de calitate, gratuit. Ar trebui să nu-mi fac griji pe unde calc, pen’ că nu sunt gropi, şi nici mizerie, şi nici deşeuri animaliere în mijlocul trotuarelor.
Să nu mă tem că mă îmbolnăvesc în spital şi că nu-s tratată cum trebuie. Nici măcar cu o minimă politeţe, pen’că, ghinion, personalul s-a abrutizat de tot.
Să nu mă pocnească rinitele de la poluarea din oraşe.
Să pot urca în toate mijloacele de transport în comun cu un cărucior. (aţi încercat să vă trageţi cu metroul având în dotare un căruţ cu copil în el? cum v-a fost?)
Să-mi fie uşor să trec cu căruciorul peste bordurile netezite. Fir-ar, să nu-mi fie imposibil să trec cu căruciorul pe trotuarul plin de maşini!
Să am unde-mi duce copilul la creşe civilizate. La grădiniţe - că nici de alea nu-s destule.
Să existe destule bone normale la cap.
Să am loc în parc. Să am parc!
Să nu mă simt cetăţean de rangul doi, categorie vulnerabilă, la mâna oricui, care tre’ să-şi ceară scuze că există şi, eventual, merge pe stradă, când eu tocmai am dat viaţă unui copil.

În loc de toate astea, am parte de umilinţe la tot pasul şi de formalităţi imbecile.

Indemnizaţia aia era, de bine, de rău, un minim semn de normalitate.
Era.

Aş fi vrut să n-am nevoie de ea. Să pot trăi decent, neagresată la tot pasul de lucruri care n-ar trebui să existe.
Să pot beneficia de un program cu adevărat flexibil la întoarcerea la muncă, unul adaptat realităţii vieţii cu un copil mic, care nu doarme noaptea. Nu o trompetă neaplicabilă, aruncată aşa, ca la milogi.
Să am senzaţia că trăiesc într-o ţară pe care existenţa mea şi maternitatea în general n-o deranjează.
În care despre condiţia de mamă nu-şi dau sfertodoct cu părerea oameni care nu s-au atins în viaţa lor de bebeluşi sau nefericite cărora nu le-a mers bine - şi ţin morţiş să condamne „compensator”, în stil capra vecinului, pe toată lumea pentru strâmbătăţile din vieţile lor.

Nici măcar miracolul venirii pe lume a unei fiinţe nu ne mai mişcă.
Cum de-am ajuns atât de alienaţi de propria noastră condiţie umană?