Caut valet. Sau scutier.

Totul a pornit de la felul în care se desfăşoară deplasările cu Muţunau.
De la un moment dat încolo, omuleţul vrea caleaşcă. Nu mai merge pe jos, pe picioarele lui.

Unele din aceste cazuri sunt justificate - chiar cade din picioare de obosit, pentru că-n parc se crede iepurele Duracell. Şi aleargă. Şi aleargă. Şi aleargă... Şi apoi, mai aleargă puţin.
Altele, nu. Vin via mofturi.

Am sling. Am şi rucsac Deuter (extrem de comod, cel puţin pentru cărăuş). Am păstrat căruciorul.
Degeaba. De cele mai multe ori. Omu’ vrea ori în braţe (că aşa l-a „educat” bona), ori în cârcă, „după cap” - pentru că ăsta s-a dovedit a fi singurul mod în care poţi căra şi cumpărături, şi pe Muţunau. (care, în plus, obişnuieşte să mai şi fugă - dar numai în direcţiile nepotrivite)

Drept care se impune să recrutăm valet. Sau scutier. Mă rog, un însoţitor cu funcţie transportatoare.

Ar fi minunat să aiba vreo paişpe mâini, că m-am cam săturat şi de sacoşe.

Ce trebuie să mai ştie să facă: să tacă. Destul îmi face capul calendar bona, cu toate istoriile ei de viaţă la ea-n cartier, care am zis că e interesante. (Muşatescu era mic copil... bona mea bate sistematic recordul mondial la greşeli, ar merita un loc de frunte în Guiness Book!)

Revenind la valetul-scutier: să-mi aducă (după chef şi caz) cafeaua sau sucul natural proaspăt stors de dimineaţă. Sau un smoothie.
Să facă piaţa. Bine. Nu cumpărând toate tâmpeniile.
Să ştie să facă masaj unui gât ţeapăn (al meu). Şi ceai bun. Şi ordine în jucării. Şi suprize plăcute. Nu neapărat din cele mari...

Când doarme, să se facă poster. Deşi, dacă mă gândesc eu mai bine, la ce-i trebuie somn?
Şi să apară numai când e nevoie de el.

Ori dau peste corespondentul mioritic al Vulpii Albe, Kuzunoha, ori tre’ să m-apuc de căutat lampa lui Aladin.

Doritori, recomandări, ceva? (Uniforma va fi opţională!)