sâmbătă, 29 mai 2010

Petiţie pentru copiii cu autism

- Da’ de ce-ai trimis asta? întreabă un viitor tătic.
L-am privit lung.

Mi-au năvălit în minte tot felul de amintiri.
Din copilărie, privirile furişe aruncate celor de la şcoala specială. Gestul stingher, hai pe aici, cu care mama mă îndemna să trec de partea cealaltă.
Din şcoala primară, gusturile amare lăsate de dispreţul unei învăţătoare la adresa unor copii mai dificili care ar fi trebuit înscrişi la ajutătoare, ca să nu-mi mai bat eu capul cu ei.
Din perioadele în care mă mai plimb pe la uşile statului român, simţindu-mă ignorată şi umilită pentru simplul fapt că exist şi îndrăznesc să deranjez - în condiţiile în care nu mă ţin de demersuri cu caracter excepţional...
Din vremea când eram însărcinată şi aşteptam, cu inima cât un purice, rezultatele de la dublu test.
Din zilele mele proaste, în care tot constat cât e de greu oricum să creşti un copil în minunata noastră pârloagă danubiano-pontică.
Din fiecare zi, la întâlnirea cu ocaziile (nu rare!) de competitivitate absolut imbecilă.
Din parc, cu accent pe fiorul rece pe care-l simt când văd golul din preajma unor copii, şi aerul resemnat şi înăsprit al celor care-i însoţesc.

Să-i zic de toleranţă? De diversitate? De bun simţ? De greutăţi? De compasiune? De educaţie? De viitor? De empatie? De solidaritate umană?
De faptul că ar trebui să ne gândim ce hal de lume le lăsăm copiiilor noştri?

- Pentru că mie aşa mi se pare normal.


Propunere de politică publică în educaţia copiilor cu tulburări din spectrul autismului TSA

http://www.petitieonline.ro/petitie/propunere_de_politica_publica_in_educatia_copiilor_cu_tulburari_din_spectrul_autismului_tsa-p16706050.html

Semnaţi. Ne-ar prinde bine un pic de normalitate în sistemul de învăţământ...

2 comentarii:

adra_bell spunea...

Am semnat, din pacate nu cred ca petitiile astea misca ceva

Mamiţuni spunea...

Adra_bell,
daca nu le scriem si nu le semneaza nimeni, atunci chiar ca nu are cum sa se miste nimic!
Important e ca se strang semnaturi.
La un moment dat, o sa se atinga si masa critica necesara pentru schimbare...