(Sursa)Cum ar fi dacă...
... toate acţiunile omenirii ar fi aliniate scopului de a-şi creşte bine copiii? de a evolua crescându-şi-i din ce în ce mai bine, învăţând din greşeli, în loc să le conserve ori să trăiască încercând să le evite...?
... viaţa socială, sub toate aspectele ei, ar fi realmente dedicată copiilor? realmente = în toate aspectele ei de substanţă, nu doar la nivelul (superficial) de tip „eu fac totul pentru copii!”, unde totul nu mai ajunge să însemne, practic, nimic în afara unei aspiraţii ofilite...
... nu te-ar alege nimeni, niciodată, pentru nimic, în nici o funcţie, dacă nu ţi-ai fi absolvit, în adolescenţă sau altcândva, stagiul de îngrijire de copii? (nu proprii, dar nici ai altora, ci ai noştri, într-un sens de apartenenţă umană...)
... interviurile de job ar avea, acolo unde se aplică, o secţiune dedicată experienţei de părinte? că e de muncă, nu glumă; şi ce uşor şi clar ar ieşi aspectele esenţiale la iveală...
Poate că...
... am avea tobogane la bloc, pe lângă scări;
... pe străzi ar fi curăţenie lună;
... blocurile şi casele ar fi vesel şi viu colorate;
... am merge la servici pe ponei - sau pe picioroange, bătând mingea; (nu am idee unde am parca poneii! la asta mai trebuie lucrat.)
... ar fi mai mulţi copaci şi mai multă verdeaţă;
... ar fi mai multă linişte - pace;
... am avea vreme să-ncercăm tot timpul, indiferent de vârstă, să vedem în ce copac e pasărea care cântă acum;
... am mânca mai sănătos;
... ne-am certa mai puţin;
... lucrurile ar avea ceva mai mult sens;
... am râde mai mult, din toată inima;
... am fi mai puţin nefericiţi şi-am fi, în schimb, mai întregi. Ca oameni.
Ce ne-o fi împiedicând?
... toate acţiunile omenirii ar fi aliniate scopului de a-şi creşte bine copiii? de a evolua crescându-şi-i din ce în ce mai bine, învăţând din greşeli, în loc să le conserve ori să trăiască încercând să le evite...?
... viaţa socială, sub toate aspectele ei, ar fi realmente dedicată copiilor? realmente = în toate aspectele ei de substanţă, nu doar la nivelul (superficial) de tip „eu fac totul pentru copii!”, unde totul nu mai ajunge să însemne, practic, nimic în afara unei aspiraţii ofilite...
... nu te-ar alege nimeni, niciodată, pentru nimic, în nici o funcţie, dacă nu ţi-ai fi absolvit, în adolescenţă sau altcândva, stagiul de îngrijire de copii? (nu proprii, dar nici ai altora, ci ai noştri, într-un sens de apartenenţă umană...)
... interviurile de job ar avea, acolo unde se aplică, o secţiune dedicată experienţei de părinte? că e de muncă, nu glumă; şi ce uşor şi clar ar ieşi aspectele esenţiale la iveală...
Poate că...
... am avea tobogane la bloc, pe lângă scări;
... pe străzi ar fi curăţenie lună;
... blocurile şi casele ar fi vesel şi viu colorate;
... am merge la servici pe ponei - sau pe picioroange, bătând mingea; (nu am idee unde am parca poneii! la asta mai trebuie lucrat.)
... ar fi mai mulţi copaci şi mai multă verdeaţă;
... ar fi mai multă linişte - pace;
... am avea vreme să-ncercăm tot timpul, indiferent de vârstă, să vedem în ce copac e pasărea care cântă acum;
... am mânca mai sănătos;
... ne-am certa mai puţin;
... lucrurile ar avea ceva mai mult sens;
... am râde mai mult, din toată inima;
... am fi mai puţin nefericiţi şi-am fi, în schimb, mai întregi. Ca oameni.
Ce ne-o fi împiedicând?
Postări
4 comentarii:
o intrebare foarte buna!
cred ca raspunsul e in fiecare din noi, in cat de departe sau aprape suntem de propria umanitate. Cred ca multi dintre noi prinsi in vartejul timpului care se trece cu viteza unui TGV am uitat cum e sa te mai opresti sa admiri un lucru nesemnificativ in aparenta....
Lily of the Valley,
eu cred, cateodata, ca suntem foarte departe - si ca nu e din cauza timpului...
Noroc ca mai apare la interval cate-un exemplu de solidaritate umana. Din cand in cand...
de-asta si eu am zis ca salvarea omenirii (nu de la pieire, ci de la raul si uratul generalizate) sta in privitul in ochii de copil. acolo gasim toate raspunsurile si solutiile si adevarurile.
Alina,
da, gasim. doar ca tre' sa le si cautam...
Trimiteți un comentariu