Gânduri despre grădinilă

Gata, s-a hotărât! Din toamnă, Muţunau va fi înrolat la grădiniţă!
Bine-bine. Da' la care?
Ei... până acolo mai sunt de stabilit nişte criterii, de vizionat nişte instituţii şi de luat nişte decizii.

Cum ar trebui să arate grădiniţa la care să meargă Muţunau?
Păi, ar trebui să fie aproape de casă. La maxim 30-40 minute de mers pe jos. (care, de mână cu Muţunau, se vor transforma în cel puţin 90).

E imperativ să fie curată bec. Să pot mânca mac de pe jos.
Ceea ce nu e tocmai simplu.

Apoi, ar trebui să aibă grupă mini. Sub 3 ani. Care grupă mini ar trebui să nu fie mai mare de 12 copii şi să aibă cel puţin o persoană (educatoare, asistentă sau îngrijitoare) la 4 copii.
De ce? Simplu, mai mult nu duci. Nu în condiţii care să nu te facă periodic să urli.

Apoi, ar trebui să aibă curte mare, ideal (pentru vară) umbroasă, dotată cu cel puţin un tobogan şi o groapă cu nisip.
Energiile trebuie cheltuite productiv undeva. Oboseala de tobogan dă un somn ... profund!

Bucătărie proprie şi meniu sănătos. Fără prăjeli, eventual şi fără exces de dulciuri. (iaurtul cu fructe e un desert beton). Fără sandwich-uri. Fără mezeluri, brânze topite şi alte alimente multi-prelucrate, conservate şi E-uite.
(astea sunt condiţiile post-concesii făcute realităţii; de fapt, nazistul alimentar Mamiţuni ar dori ceva raw-vegan cu lactate fără gluten- numa' că, din ofertele disponibile în general pe pieţele noastre, nu se poate face în orice zi a anului un meniu suficient de echilibrat pentru copiii - cine are alte informaţii e rugat să le împărtăşească)

Clădirea ar trebui să fie suficient de răcoroasă ca să nu necesite aer condiţionat, iar scările ar trebui să fie drepte.
(am coborât pe nişte scări spiralate la unele grădiniţe... unde m-am simţit ca la montagne-russe. de, dezavantajul închirierii - versus fantasmagorica posibilitate a construirii clar dedicate)

Ideal ar fi ca Muţunaul să fie încurajat să renunţe la pamperşi. Facem deja asta şi acasă - motiv pentru care putem anunţa c-am instaurat partout Bulevardul de Pipi. (într-atâtea locuri s-a comis, sistematic, pipiloiul prin-chiloţi-de-stofă-trecător)
De mâncat mănâncă deja singur, aşa că aici nu mai trebuie decât două mâini care să-i atârne la gât baveţica de plastic, aia colectoare.

Ideal ar fi ca Muţunau să fie încurajat să vorbească şi să înveţe că, în anumite contexte, se mai şi aşteaptă. Impulsurile se mai cenzurează, aşa, un pic... da?
Sau nu, zice Muţunau.
Am fost la o grădi unde grupa mini mişuna pe podea în stil godzilla - în vreme ce, la o altă grădi, stăteau toţi cuminţei pe scaune şi te priveau atent, în ochi, aşteptându-şi rândul să vorbească.

Şi mai bine ar fi dacă grădiniţa în chestiune ar fi ceva mai mult decât un depozit de copii - dacă acolo ar deprinde lucruri practice, utile, nu scheme de dresaj.

Am fost şi la o grădiniţă unde am apucat să asist la repetiţia generală pentru serbare.
Mi-am amintit că, pă vremea mea, maică, aşteptam serbările cu un amestec de interes (pentru costume, dacă ne deghizam) şi plictis.
După ce am văzut repetiţia pe durata căreia copiii recitau catrene mai mult sau mai puţin tâmpiţele din seria "grădiniţă, te iubim, dar acum te părăsim" (era grupa pregătitoare), încep să mă-ntreb dacă realmente pricep rostul serbărilor...
(dar asta e doar o chestiune personală, venită din zona "eu nu mă dau peste cap să serbez revelionul, la mine e Anul Nou când vreau eu", mai atentă la carpe diem decât la ocaziile tradiţionale de calendar)

Din ce am apucat a vedea, am dat şi peste locuri mai puţin bune, da' cu oameni sufletişti, şi peste exact contrariul - că, de, importanţa proprie mai şi copleşeşte...
Am testat la rece ofertele trimiţând, pentru început, un e-mail la adresele indicate pe site. Pe cei care au răspuns prompt i-am vizitat aproape imediat, pe cei care nu, deloc.
Am experimentat şi cazul unei doamne directoare care m-a rugat să-i confirm vizita de joi printr-un telefon dat miercuri. Am sunat. De 5 ori. Fără efect.
Evident, n-a sunat înapoi şi nu m-am mai dus.

Mi-ar fi plăcut, ca idee, o grădiniţă bilingvă.
Asta până când am auzit accentele educatoarelor - care, fără supărare, m-au făcut să-mi doresc să le spun s-o schimbe pe română. Fac diferenţa dintre învăţarea unei limbi străine de la un nativ (şi dobândirea unui accent potrivit) şi fuşereala de şcoală românească ţinută sub obroc. Aş vrea ca Muţunaul să nu trebuiască să se auto-corecteze atât cât sunt eu nevoită s-o fac. Pur şi simplu, să-nveţe bine din prima. Ceea ce ar presupune asistenţa unui vorbitor nativ... (sau nu nativ, dar foarte bun).

Mi-ar fi plăcut o grădiniţă unde să aibă animale - da' cred că nu permite legea românească, aia deosebit de întreagă la cap. (sau nu)
Unde să poată creşte şi observa plante. Unde să înveţe lucruri despre viaţa reală, nu comportamente de carton.
Iaca, n-avem.

Mă atrage extrem de mult varianta Montessori.
Pardon, Monteso'ii.