Ştirile pe scurt, iar

(dintr-un variu motiv de tip c-aşa ni s-arată, săptămâna asta o să ne jucăm de-a una caldă, una rece. foarte rece.)

Fizic incapabilă să mai reziste cu ochii bleojdiţi ziua-n-amiaza mare, zi de vară până-n seară, Mamiţuni şi-a luat calabalâcul şi-a emigrat în sufragerie, lăsând odorul să manifesteze intens şi neauzit de unul singur.
Ceea ce ar mai fi cum ar mai fi, dacă Monte Cristo n-ar fi învăţat deja gustul evadărilor (nu lipsite de riscuri) din pat.

Nu mai departe de duminică după amiază, dumnealui îşi escalada cu succes patul (pliant), reuşind, pe post de Serghei Bubka fără prăjină, să-şi transfere fizicul în învecinatul pat mare. Pe „drum”, emisese în eter, prescurtat &oarecum condescendent, fix comentariul cel mai des auzit în situaţii din categoria descrisă: „cazi!!”.
Odată ajuns în pat, mutra dumisale sugera că se aşteaptă s-o suprindă (ca de obicei) pe Mamiţuni în flagrant delict de sforăit.
(greşit, Mamiţuni, demult bipedă, pândea mişeleşte prin uşă)
Aţi zice că poate-a fost dezamăgit să constate lipsa maternelă.
Ei, aş.
Poate pentru vreo 3 milisecunde, că după aia s-a consolat instantaneu cu do’nu’ ’ipo ...

şi do’nu’ c’oco.
De la aikiiia. Că noi s’tem anglo-saxoni, nu putem spune Ikea.

Staaaaai. Da’ ce caută ăştia-n patul mare?

Loc.

În prima noapte, evident, Mamiţuni a dormit lată. Pentru că-n prima noapte nici nu hotărâse că se mută, a furat-o somnul în timp ce se scufunda intens cu nasu-ntr-o carte.
În a doua, (cum ar veni, la premiera voită) n-a dormit mai deloc. Sau a dormit şi mai prost ca de obicei, de grijă că ce-o face odorul. (odorul băga somn, la greu).


Diurn, Mamiţuni, copleşită (şi) de avalanşa de cuvinte mai mult stâlcite care se tot revarsă dinspre Muţunau, unele din surse necunoscute, cum ar fi zia’u (necunoscute pen’ că la noi nu se practică sportu’ ăsta; Mamiţuni e zgârcită, iar bona, oarecum iletrată), a hotărât că e momentu’ pentru înrolare la grădiniţă. Poate că, datorită instituţiei, vom mai înţelege ce tot vorbeşte musiul.
Poate.
Sau poate nu.
Oricum, a reînceput, a cincea (sau a cinşpea...) oară, campania de selectare de grădinilă. La câte criterii alambicate şi nerealiste posedă Mamiţuni în repertoriu (de pildă fără dulciuri - sau nu cu dulciuri în mod curent, ci cu fructe), e de crezut că alegerea va mai dura un pic... Vom reveni cu amănunte.


Muţunau, mare artist emerit în viaţă, a descoperit cum poate s-o scoată principial la capăt cu boacănele.
Zice el.
Cum o comite, cum ridică senin din umeri:
- Copiii!
- Care copii? Că te-am văzut!
Tonul proaspătului alfabetizat sonor virează spre vehement:
- Ema!
- Ema nu e aici.
- Ita!
- Nici Ilinca nu e aici.
- Ghighi!
- Auzi, termină.
Muţunau bate din picior şi dă ochii peste cap, gen cââât să-ţi mai explic, toanto?
- Copiii!
- Mai ai un pic şi te laşi de băut pentru prietenu’ tău din Cecenia, zice Mamiţuni - care, oricât de criptic, tre’ să aibă ea ultimul cuvânt.


Mamiţuni cea sanitar pricepută a avut ocazia să-şi aducă aminte (ce e drept, cu o consultaţie pediatrică şi 90 de RON cam târziu), cum se confirmă ochiometric voletul costal - via mişcare paradoxală (dacă ai coaste rupte (ceea ce nu dorim, cu câteva excepţii notabile, nimănui), atunci când respiri ele se vor mişca în sens opus faţă de restul cutiei toracice).

Da’ di ce atâta ştiinţă?

Pe scurt, din motive de alpinism muţunautic furişato-neasigurat. Tumbe de la mare altitudine (1.4m), cu zgârieturi, umflături şi sensibilităţuri pe coaste.
Între noi fie vorba, copiii îşi rup mai greu oasele, da’ şi când se întâmplă... nu e de glumă. La coaste rupte e greu de crezut că nu se plânge non-stop, pentru că, practic, nici de respirat nu prea poţi respira fără durere.

Pe tantea doctor (care, iniţial, o privise chiorâş pe Mamiţuni, cu aerul de cucoană, dar copiii trebuie supravegheaţi, mai ales la vârsta asta, tu ce păzeşti, lasă-te de beut) a părut s-o cam ia ameţeala după cea de-a douăşpatra tură muţunautică (sonoră!) de cabinet.
- Aşa face toată ziua?
- Da, a rânjit (în sinea ei) Mamiţuni.
După care a adăugat suav:
- De la ora 6.
Capul doamnei doctor a căzut niţel spre birou. Mamiţuni s-a făcut că nu vede. Condescendenţa s-a mai dus. Aproape c-ai fi zis că s-a auzit un mic oftat.
- Bine, daţi-l cu betadină şi administraţi-i paracetamol, că reduce inflamaţia.
- Bine.

La capitolul deşt-băgat-de-control-în-flacăra-de-la-aragaz folosisem Dermazin (sulfadiazină de argint) şi la testat dozatorul de apă fierbinte, tot stil karate-do, glicerină. Au mers. Glicerina, chiar mai bine.

Recapitulând, micul aventurier curios încalcă sistematic cele mai clare reguli. O face în stilul felin de atac: cum ai clipit, cum constaţi că beleaua s-a produs...

Aici avem o veste bună şi-una proastă.
S-ar putea să aibă ţinere de minte - să testeze odată şi gata.
Şi, de asemenea, se poa’ să fie nemaipomenit de curios.

Nervi să ai.