Formalităţi în caz de deces

NOTĂ DIN NOIEMBRIE 2013: pentru că aceasta e, conform statisticilor blogspot, cea mai copiată postare de pe acest blog, fac precizarea că informaţiile de mai jos erau valabile pentru vara lui 2010.
Nu ştiu cât s-au schimbat (dacă s-au schimbat...) între timp.

Pentru cea/cel care are nevoie de aceste informaţii: îmi pare rău pentru pierderea pe care ai suferit-o. Condoleanţe.


Le scriu acum, cât le mai ţin minte, cu precizarea că nu m-am ocupat personal chiar de toate.

Întâi se eliberează certificatul constatator al decesului, semnat de un medic.Certificatul trebuie înregistrat, adică trebuie să aibă un număr de ordine dat de autoritatea emitentă.
În funcţie de circumstanţele decesului, certificatul acesta poate fi semnat de medicul de familie (dacă persoana aflată în evidenţă ca suferindă moare în localitatea de reşedinţă), de un medic specialist din spital (dacă decesul survine pe durata unei spitalizări şi i se cunoaşte cauza) sau de medicul legist care efectuează necropsia (în toate cazurile de morţi considerate suspecte - unde s-a deschis o anchetă de către poliţie, din pricina circumstanţelor neclare ale decesului, sau unde se cunosc circumstanţele dar se doreşte identificarea exactă a cauzei morţii).

Acest certificat constatator se poate elibera fie de către medicul de familie, fie de către registratura spitalului, fie de IML, în funcţie de competenţele indicate oarecum general mai sus.

Morga spitalului nu eliberează decedatul înainte de 24 de ore de la ora constatării decesului.

Îmbălsămarea se poate face la morgă, unde se poate solicita şi un certificat de îmbălsămare, strict necesar pentru transportul oficial pe distanţe mari (de ex. repatriere). Cei de la morgă vor solicita, de obicei, prosoape şi săpun pentru persoanele care se ocupă de toaleta, îmbrăcarea şi machiajul decedatului.
În funcţie de amabilitatea/tupeul legistului, poate costa între nimic şi multe milioane de lei. Mi s-a spus că de regulă se cer două (adică 200 RON).
Dacă temperaturile sunt mai mari de 10-15 grade şi dacă persoana decedată era bolnavă cronic, e prudent să solicitaţi îmbălsămarea. De la 25 de grade în sus, e şi mai indicat (nu prin lege...).
Unele religii o interzic.

Dacă circumstanţele decesului impun necropsia, e bine de ştiut că, în anumite cazuri, urmele acesteia pot fi mascate în aşa fel încât să nu devină greu de suportat, la vedere, de către cei dragi. Mascarea se poate face de către legist (dar trebuie rugat în prealabil să aibă asta în vedere) sau de către persoanele care se ocupă de toaleta şi respectiv machierea decedatului.
Oricât ar părea de bizar, necropsia se poate dovedi o sursă de linişte pentru familie. Aflarea cauzei exacte a morţii îţi poate spune, eventual, că nu era realmente nimic de făcut. Că pierderea era de neîmpiedicat.
La fel însă, se poate dovedi o sursă de remuşcări.
E indicat, evident, ca la morgă să meargă persoanele mai tari de înger - chiar dacă nu intră efectiv la morgă ci doar stau de vorbă cu legiştii.

Cei de la morgă pot da dimensiunile necesare pentru sicriu. Trebuie să măsoare atât lungimea (înălţimea persoanei decedate) cât şi circumferinţa la umeri, respectiv la talie sau şolduri, pentru persoanele corpolente. Înălţimea sicriului (adâncimea) este iarăşi o dimensiune necesară. O serie de sicrie sunt mai puţin adânci decât altele.
În caz de urgenţă, majoritatea se pot supraînălţa cu un brâu de lemn montat în interior. Caz în care vor trebui reajustate sistemele de închidere.

Pe urmă, primăria localităţii pe raza căreia a survenit decesul eliberează certificatul de deces (necesar pentru solicitarea ajutorului de deces şi pentru o mulţime de alte formalităţi, de la închiderea abonamentului de telefon mobil şi până la deschiderea succesiunii) şi autorizaţia de înhumare (care se predă la cimitir, dar poate fi solicitată, pentru consultare, şi de către preot / instituţia religioasă corespunzătoare, după caz) . Ocazie cu care reţine buletinul persoanei decedate, eventual şi certificatul de naştere.

Fireşte, nu se eliberează cu de la sine putere, ci la cerere. Simpla lor completare cu tuş special pentru acte oficiale (cu toc, nu stilou, că aşa e regula) va dura minim 15-20 minute. Se scriu greu, din cauza tocului, şi în mai multe exemplare.

Poate fi nevoie de autorizaţie de transport (în oraşele mici se poate şi fără) respectiv de autorizaţie de depunere la capelă. Se eliberează tot de la morgă.

Locul de veci se poate cumpăra sau închiria pe 7 ani. În funcţie de oraş, cimitir şi localizare pe harta cimitirului, locul de veci poate costa mai mult sau mai puţin - cam de pe la 7-8 milioane încolo.

Mormântul poate fi zidit (se sapă o groapă mai mare şi se construiesc 4 pereţi interiori din bolţari sau din cărămidă) sau nu. Dimensiunile interioare au, de obicei, 2 x 1m. Adâncimea e, de regulă, de 2.4 - 2.8 metri pentru 3 sicrie. Pentru 2, e de 2. Spaţiul lăsat liber pentru 1 sicriu are, în înălţime, minim 70 cm.
Pentru persoanele mai înalte / corpolente e necesar să se precizeze din timp dimensiunile necesare.
E nevoie de cel puţin o jumătate de zi pentru săpat, de cam 4 persoane, şi de încă o zi - o zi jumătate pentru uscarea cimentului. E bine ca mormântul odată săpat şi zidit să fie acoperit cu folie de plastic fixată de pământ - ca protecţie în caz de ploaie.
Pământul din jurul spaţiului zidit (dintre groapa săpată iniţial şi spaţiul zidit) e bine să fie bătut (îndesat), să nu rămână doar afânat - tot din cauza ploii, care l-ar putea spăla.
Crucea de lemn (care se cumpără odată cu sicriul) se păstrează cel puţin un an, ori fixată în pământ, ori ataşată monumentului funerar. Pe ea se scriu de obicei doar date simple: nume, prenume, data naşterii, data decesului.
Monumentul se construieşte după trecerea primelor 40 de zile de la deces.

În funcţie de oraş, se pot găsi firme de pompe funebre care să se ocupe de multe din detaliile de mai sus. În oraşele mici, trebuie întrebaţi cei de la morgă, respectiv cei de la biserică. Se cunosc foarte bine.


Pentru depunerea la capelă şi pentru înmormântare, trebuie ţinut cont de biserica/parohia în raza căreia locuia persoana decedată. Aici pot interveni o mulţime de subtilităţi administrative, de la aglomeraţie până la concedii.
E de ţinut minte că, pe lângă fiecare biserică, există o persoană de tip om-bun-la-toate care poate da toate detaliile organizatorice şi de costuri. E bine să le notaţi în faţa ei, şi să vadă c-o faceţi.
Trebuie avute în vedere atât detaliile administrative (ore, costuri, etc), cât şi cele religioase (de la confesiuni până la aspecte de tip mort nespovedit, cum se-ntâmplă în cazurile de morţi subite). De asemenea, vor conta obiceiurile locului - ce se dă de pomană, când şi cui.
Unele capele sunt dotate cu refrigeratoare cu capace transparente. Închirierea lor costă (sau măcar plata curentului), dar vara sunt strict necesare. Trebuie întrebat de la început dacă există şi cum se pun în funcţiune.

Evident, nimeni nu va şti să explice cap-coadă absolut tot ce trebuie făcut.
Stabiliţi şi confirmaţi din timp cine va purta sicriul. E nevoie de minim 4 persoane. De regulă sunt 6 sau 8.

Aşteptaţi-vă şi la suprize mai puţin plăcute. Oamenii reacţionează ciudat când vine vorba de moarte - unii, teribil de dezamăgitor.


Atenţie, că lunea nu se fac înmormântări. Cel puţin nu la ortodocşi.
În caz de urgenţe însă, se pot face înmormântări la orice oră (dogma permite, totul ţine de bunăvoinţa preotului), iar slujba se va face a doua zi sau când este posibil, cu respectarea tuturor uzanţelor religioase.
Dacă persoana decedată mai sângerează (se întâmplă în cazul necropsiilor, dar nu numai) sau a suferit deja transformări semnificative, slujba nu se va ţine în biserică, ci în faţa ei.


Ca ordine a paşilor de urmat: în primele 24 de ore trebuie demarată procedura obţinerii certificatului de deces; trebuie cumpărat locul de veci şi trebuie găsiţi şi puşi la treabă groparii. Se poate săpa şi pe ploaie, dar este foarte greu şi riscant. Se poate săpa şi cu maşinuţe (există nişte excavatoare mici, speciale), dar nu se găsesc şi nu au acces peste tot. Se cumpără (sau măcar se comandă) sicriul. Cereţi şi păstraţi factura, va fi nevoie de ea pentru eventualul ajutor de deces. Se cumpără lumânari.
Tot în primele 24 de ore se discută cu preotul, se anunţă rudele, se dă eventual un anunţ la ziar, se caută prin casă toate actele, se pun în ordine lucrurile, se stabileşte ce anume din casă se dă de pomană şi cui, se cumpără hainele de doliu. (Kiabi, House of Art, Takko, Dika şi alte câteva magazine mai puţin cunoscute au haine negre decente.)

E o idee bună ca în casă să se găsească o cantitate mai mare de mâncare (ciorbă, pilaf, etc) şi de apă de băut.
Dacă timpul permite, e o idee bună să se decidă unde şi cum va avea loc praznicul (acasă sau la un restaurant) şi să se facă eventualele rezervări.

După primele 24 de ore se poate ridica decedatul de la morgă. Poate fi transportat direct la cimitir sau poate fi depus într-un loc în care cei care l-au cunoscut să-şi poată prezenta condoleanţele (capelă, acasă, alt loc - de ex. o instituţie publică). Se comandă pomenile - care variază în funcţie de zonă.
E de dorit ca o persoană apropiată (cineva din familie) să stea în permanenţă de veghe lângă sicriu.
De regulă, cei apropiaţi vin cât pot de repede, iar ceilalţi în seara de dinaintea înmormântării şi la înmormântare.

Responsabilităţile trebuie împărţite. Un singur om nu se poate descurca integral cu toate. Atenţie la bateria telefonului mobil, se va descărca de câteva ori. Încărcătorul la purtător e o idee bună.

Dacă aveţi prin preajmă oameni descurcăreţi şi dispuşi să ajute, folosiţi-i. Cei mai puţin afectaţi tind să se descurce mai bine şi să facă mai multe lucruri mai repede.