duminică, 28 noiembrie 2010

Linia dintre

Acceptare şi toleranţă, versus impunerea forţată a propriilor experienţe.
Peisajul cotidian, adică.

- Nepoţelul? a întrebat o doamnă din staţia de autobuz.
- Da, a zis Bunica, zgâlţâind mândră mâna lui Muţunau.
- A, să nu vă ataşaţi prea mult de el, s-a încruntat doamna. Când sunt mici trag la tine, pe urmă, nu le mai pasă!

Conversaţie scurtă şi pasageră.

- Oare ce i s-o fi întâmplat, săraca? a zis Bunica, încheind relatarea.

Conversaţie scurtă şi pasageră, da’ câte din divergenţele şi conflictele majore de care ştiţi nu au pornit de la fix acest gen de atitudine? Care pretinde: ce ştiu eu trebuie aplicat şi altora?

Pen’că găsesc conflictele ca fiind atât excesiv de obositoare, cât şi mult prea consumatoare de resurse (de orice fel), caut linia dintre.

Mi se pare c-am găsit-o şi că stă imediat după împărtăşire. Fix înainte de generalizare, şi, sper, mult înainte de impunerea ca model.

Asta dacă ştii totul.
Dacă ambele părţi au imaginea completă.
Dar dacă n-o au?

(sursa)


Când a născut, acum ceva timp, o prietenă, nu ştiam cum să-i dau mai bine şi mai repede toate informaţiile despre alăptare. (Am ceva....!)
S-o-ntreb ce vrea să ştie?
Da’ nici nu ştia ce să-ntrebe. În durerile post-cezariană, totul i se părea inutil, inaccesibil şi imposibil.
Să aştept să mă sune? (îmi manifestasem disponibilitatea de-a fi sunată şi-n creierii nopţii - evident, în virtutea experienţei proprii; că eu am beneficiat de suport 24 din 24 şi taaaare bine mi-a prins!).
Am aşteptat. La telefon, n-am vorbit niciodată de alăptare.
În rest, da, faţă în faţă, pentru că... bebe aducea în discuţie subiectul!
Şi, nu, n-a sunat niciodată noaptea. Deşi pe urmă mi-a mărturisit că i-ar fi folosit! (dar n-a-ndrăznit, etc)

A reuşit să alăpteze numai până pe la vreo 3 luni. Pe urmă, peste muuuultă vreme (muuuultă în termeni de an de bebeluşie!) a zis că, uite, dac-ar fi ştiut asta... poate că i-ar fi fost mai simplu şi ar fi putut alăpta mai mult...

Greu de spus dacă, sunând şi având parte de mai multe încurajări şi informaţii, ar fi reuşit.


Stop cadru. Imagine multiplicată. Intră în scenă mamele care n-au alăptat şi care-şi apără feroce opţiunea, dând-o drept cea mai bună.

Aici ar trebui s-apară din nou linia. Liniile, de fapt.

Cine sunt eu, să le spun că experienţa lor nu-i validă? Copilul lor nu e copilul meu, treaba lor cum îl cresc.
Cine sunt ele, să combată alăptarea? Oameni care vorbesc despre ceva ce n-au experimentat, de fapt. N-au putut, din varii motive, experimenta. Şi care se declară sub asediu din partea „celor care vor să le facă să se simtă vinovate”.
De ce ne-ncontrăm? (în afară de faptul că, simbolic, e vorba de acelaşi teritoriu...)



Şi ăsta e doar un exemplu.
Câte linii dintre mai există?
Câte străbatem zilnic?

4 comentarii:

MihaelaMaria spunea...

mie mi e greu sa dau sfaturi, deasemenea nu prea imi place sa fiu dadacita cu mii de sfaturi. daca le cer, da, daca nu, nu. sfaturile sunt exemple din experientele celui care le da si de aceea ele nu trebuie sa cantareasca mai mult decat ceea ce sunt, niste experiente particulare. a da sau a nu da sfaturi tine mult de bunul simt...stiintific pana la urma. daca crezi ca experienta ta se poate replica suficient de mult incat sa valoreze cat o generalizare atunci poti sa scrii o carte, hihihi, daca nu, e doar povestea ta frumoasa si interesanta din care altii se pot inspira. bla bla.

A spunea...

:) Si eu , ca si MihaelaMaria si ca multe altele sunt la fel: mi-e greu sa dau sfaturi poate si pentru ca am avut experiente triste cand mi-am batut gura degeaba, am cautat pe net studii, pareri, opinii, le-am prezentat respectivei pt ca ea sa -mi spuna ca n-are timp sa citeasca si oricum face cum crede ea si ca nimeni nu stie mai bine decat ea ce ii trebuie copilului. Atunci m-am trezit, daca cineva ma intreaba cum s-a comportat copilul meu intr-o animata situatie ii spun, in rest....fiecare e liber sa afle pe pielea lui ( sau a copilului); insa eu chiar as fi avut nevoie de cineva care sa ma ajute sa alaptez. N-am avut si m-am chinuit pana am cedat. Prietenele mele care au alaptat pana la 6 luni ( doar 2 dintre toate prietenele mele) mi-au spus ca e ceva natural...pui copilul si gata, dar sa am grija ce-mi doresc pt ca e obositor si ele abia asteapta sa inceapa diversificarea :( . Restul au renuntat dupa 2 luni pt ca au hranit in paralel copilul si cu lapte praf.
Eu sunt o mama care n-a reusit sa alapteze, din motive pe care mi le asum, le regret, dar merg mai departe si le-am sfatuit pe toate prietenele mele care au nascut dupa sa alapteze, le-am dat carti, bloguri, experiente ale altor mamici ( gandindu-ma ca n-au ele timp sa caute), insa degeaba m-am chinuit eu daca cei din jurul lor le-au zis mai direct sau nu " da-i lapte praf, creste mai repede, nu te chinui...etc".
E greu sa gasesti linia dintre mai ales cand e vorba de cresterea unui copil poate si pentru ca multa lume crede ca detine adevarul absolut in acest domeniu.

Mamiţuni spunea...

MihaelaMaria,
deci "linia dintre" e data de posibilitatea de replicare (utila) a experientei?

Andreea,
deci tie ti-ar fi folosit, zici, mai multa informatie si mai mult suport in anumite momente...

A spunea...

Da, mi-ar fi folosit si daca cineva mi-ar fi spus "vezi ca acolo exista cineva care te poate ajuta", as fi apelat la acel ajutor, insa nimeni nu s-a gandit sa arunce o vorba.