Un’ te uiţi, clasici

Mulţumită asiduelor eforturi buniceşti, care-l ajută să-şi pună mai bine-n valoare genele din dotare, Muţunau cunoaşte şi, dacă are chef, poate recita un număr fantasmagoric de poezii (atât de copleşitor de multe, că Mamiţuni, care posedă un singur neuron, şi-ăla leşinat de obosit de plictiseală, nu s-a încumetat să le mai numere).

Până mai ieri, poeziile erau din repertoriul de profil: mai un Pisicuţul Pisicel, mai o Săniuţa fuge, mai una, alta.

Dar pe Bunica o mai pocneşte, din când în când, câte un acces de lirism. Care acces lasă urme. C-o fi apropierea aniversării poetului, că n-o fi, iată ce declama Muţunau azi în baie, la auzul comenzii „apleacă-te!”, în timp ce, proptit în cadă, aştepta să-i fie toaletat posteriorul:

- Da’ de ce să nu mă plec, dacă păsă’ile t’ec.

(pen’ cine n-a mai călcat demult prin manualul de limbă română, Ce te legeni, codrule)