marți, 1 martie 2011

Empatie şi măsea

Când, din vreun variu motiv, plânge de-adevăratelea, Muţunau cere „un pic de apă”.

Zilele trecute, când i-a şters una (cam din greşeală...) stimatei sale bunici, s-a văzut confruntat cu plânsul altcuiva (surprinzător de bine mimat!).
Reacţie:
- Bunico, v’ei un pic de apă?


Cu o altă ocazie, vizitând noi Decathlon-ul cel trambulinat, am achiziţionat oarece cilindru buretoso-plasticos (am aflat apoi că se foloseşte la înot). Evident, acasă produsu’ este folosit în alte varii feliuri.
- Mami, te mai doa’ie măseaua? întreabă Muţunau în vreme ce mă altoieşte decisiv cu noua jucărie.



Cu puţin noroc, măseaua în chestiune (în care aveam uneori impresia că am un şoarec nervos, dotat c-un picamer) este momentan tratată.
Sub plomba veche de 8 luni se aflau, nu neapărat în această ordine, o minunată necroză (horror), o posibilă-încă-neconfirmată-fractură de rădăcină (dacă necroza e (mai) clar cum a ajuns acolo, presupusa fractură, care la fel de bine ar putea fi o neaşteptată a cincea rădăcină, cică nu prea...) şi o cameră pulpară de o formă bizară (după standardele cabinetului respectiv).
Cum nu-s destul de documentată-n materie stomato, am decis că-i mai simplu să pretind că molarii mei sunt nişte monumente ale naturii, şi c-aştept cu interes să-i văz explicaţi 3D la Discovery. Eventual, fără să fie nevoie să-i donez.

Naşterea fără anestezie a fost o mică glumă (de vară!) faţă de măseaua asta.

5 comentarii:

Raluca spunea...

Ahhh dupa ce am ras in hohote la fazele lui Mutunau, am strans din dinti si din buze la ultimul aliniat! Nu doresc nimanui sa trebuiasca sa umble la dentisti... Offf, insanatosire grabnica!

g.cojocaru spunea...

auchhh!sper sa treaca repede maseaua aceea si nici sa nu te vaz obiect de studiu pe la Discovery. :)))

Sa auzim numai despre nedureroase, da?

alina spunea...

aoleu, macar esti mai bine acum?

ayandari spunea...

Ca un om care a studiat si putina stoma, mereu am spus ca durerile de masele sunt mai rele decat orice alte dureri.Imi pare rau ca treci prin asta, sper ca acum cand iti scriu sa te simti mai bine...
Lui Mutunau un mare pup!

Mamiţuni spunea...

Raluca,
multumesc pentru compasiune.
N-am (sau cel putin n-aveam) probleme legate de mersul la dentist, dar asta e o situatie mai grava decat cele cu care m-am intalnit in trecut.

G.,
multumesc :)
Nu planuiesc sa apar integral la Discovery, pot lasa maseaua sa fie vedeta! :)

Alina,
acum, da, multumesc.
Doar ca, daca se confirma fractura de radacina, se va lasa cu operatie. Complicat & inoportun, dar, aparent, necesar.

Amira,
multumesc frumos!
Am transmis pupul. Il intoarce :)