- Vedeţi că e eclipsă de lună.
- Aha. Mulţumim.
- Şi, dacă n-o vedeţi de nori, mergeţi în sala de sport.
(din motive devenite între timp de neînţeles, în copilărie adoram bancul ăla, cu eclipsa care se „muta” în sala de sport, pe măsură ce discursurile-reflexie erau din ce în ce mai prost înţelese şi mai aberante. era chintesenţa tuturor bancurilor; a tuturor tipurilor de umor; era, ce mai, nu doar filosofie curată, ci ditamai poarta spre universuri paralele pe care ne mărgineam a le contempla firoscos şi inacţionabil)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu