Mergând la Delfinariul din Constanţa.
Pentru un adult, intrarea costă 50 de lei. La uşă, că-n total, în funcţie de tentaţii, vei plăti mai mult.
În schimbul acestui bănet primeşti o cartelă anodină pe care o înfigi în automatele de la intrare şi care-ţi va permite accesul la delfinariu, la planetariu, la observatorul astronomic (dar doar cât să intri, pentru că privitul prin telescop se taxează suplimentar!), la expoziţia de păsări şi în spaţiul microrezervaţiei.
Copiii sub 5 ani intră gratis - dar nu şi la planetariu. Sau, de fapt, hai, da, dacă promit să nu se sperie şi să nu chiţăie când se stinge complet lumina (?!!).
Nu mai departe de casa de bilete (sau, mai bine zis, de cartele) şăd lipite oarece afişe cu mesaje confuze - vezi povestea de mai sus referitoare la copiii sub 5 ani.
În rest, în incintă există un chioşc de suveniruri (dotat, pe cât am putut vedea de la 5 metri distanţă, cu delfini de pluş, roz şi bleu, şi oarece bibelouri bizare, tot cu delfini, dar, per total, insuficient de atrăgător cât să mă facă să şi intru) şi un soi de locantă (de fapt, o înşiruire de mese-teghea plus frigidere) cu apă, suc şi oarece cronţăieli la pungă. Înspre planetariu mai este şi un colţişor amenajat pe post de loc de joacă - două leagăne şi un agregat roşu cu o scară, două tobogane, o legănătoare cu trei anvelope legate cu lanţuri, şi (parcă) două bănci.
Niciun restaurant, niciun loc în care să bei civilizat vreo apă, vreo zeamă de fructe, ceva - nimic. Botu’ calului SRL.
Băncile sunt din cretacicul superior - ca, de altfel, cam juma’ de complex.
Expoziţia de păsări se prezintă (exceptând seminţele vizibil proaspăt puse) ca şi când ar fi fost recent recuperată de la unu’ care-o abandonase de ceva timp.
Cuştile sunt mici, înghesuite, murdare şi împuţite.
Am văzut pet-shop-uri în care papagalii Ara aveau mai mult loc...
Micro-rezervaţia e cam la fel. Dincolo de aerul dezolant al oricărui animal în captivitate, asta arăta oricum a puşcărie. Tot abandonată.
Cormoran:
Iepuri după gratii:
Poză cu degetu' autorului:
Iepure evadat (probabil, singurul animal fericit de prin zonă)
Lebedele albe de-acolo sunt, pentru cine nu ştie, agresive şi ciupiutoare. Adică dacă te apropii de ele, vei fi cadorisit c-o ciupitură.
Acu’, tot pentru cine nu ştie, nu par să vadă prea bine (adică poţi fi muşcat de sacoşă) şi par uşor intimidabile. O poşetă fluturată ameninţător către ele te scapă de agresiuni!
Planetariul posedă aer condiţionat - dar nu vei fi lăsat să intri nici în hol decât cu maxim 15 minute înainte de reprezentaţie - şi, de altfel, nici n-ai avea unde sta. Pereţii sunt acoperiţi cu imagini frumoase - asta mai ţine ocupaţi copiii; în rest, nimic din ce-i acolo nu mi-a lăsat altă impresie decât că deranjez.
La intrare, arăţi (!!!) cartela magnetică.
Sau poate tantea de la intrare e neam cu Superman şi vede-n raze X.
Caz în care regret că n-am rugat-o să-mi spună şi mie cum stau c-un premolar sensibil.
Nu tu sisteme solare de vânzare. Nu tu cărţi. Nu tu planete gonflabile. Nu tu stele fosforescente. Nu tu trei cuie tematice.
În afară de două pliante, unul cu harta cerului (5 lei), şi unul cu planetele (5 lei), şi de ceva agendo-cărticică obscură (20 lei), nemic.
Ştiinţă pură, greu accesibilă, bre, inepture, turist aiurit cu prea-nalte aspiraţii de (în sensul ne-religios) neofit, care vii aici ca şi cum ar fi uşor să afli lucruri şi ne mai şi-ncurci, pe deasupra.
În sală, tantea care proiectează (nu mereu cu maximă atenţie) toată stelăraia nu acceptă niciun mârâit, dar’mite vreo întrebare, ceva, de la vreun copil două minute mai curios sau mai instruit. Nix. Zice ce are de zis şi gata.
Nimic de acolo nu e, realmente, pentru copii.
Nu e pentru nimeni.
E o expunere plictisită făcută-n doru’ lelii. O vomă de cuvinte automat decartate de omuleţi întorşi cu cheia. Sau poate cu arcul, nu m-am uitat atent.
O escrocherie care profită de faptul că, pentru copiii lipsiţi de alte alternative, ce se-oferă aici e, oricum, captivant.
La observatorul astronomic te duci, te uiţi pe-acolo, şi dacă vrei să şi priveşti prin telescop, plăteşti trei lei, în schimbul cărora te caţări pe scară şi te uiţi la o pată mică şi roşie (soarele, adică).
Singurul lucru pe care l-am apreciat realmente ca fiind rezonabil şi civilizat e că în schimbul ante-menţionaţilor trei lei primeşti un afiş care pe-o parte are sistemul solar şi p’ailaltă sistemul periodic al elementelor.
La Delfinariu lucrurile par să se prezinte mai bine. Bazinul e curat, vizibil bine întreţinut, iar delfinii şi foca Johnny sunt vioi.
Dar reprezentaţia durează sub 30 min (23, ca sa fiu mai exactă) şi depinde (logic) extrem de mult de cheful delfinilor.
Care, uneori, există, uneori, nu. (când am fost noi, era sesiunea de nu).
Copiii nu sunt lăsaţi nici măcar la final să se cocoaţe la mantinelă şi, iar, nu li se arată direct şi nu li se explică nimic. În afară de oferta de-a-ţi cumpăra poze cu tine, făcute de fotograful locului (sau prieten cu locul...) şi de un DVD cu delfinul Mark, din nou, nicio carte despre ori cu delfini, niciun pliant, nix.
Acvariul, care e sub umbrela aceleiaşi instituţii (Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii), are altă adresă.
La Delfinariu nu primeşti nicio hartă, nicio reducere de preţ pentru vizitarea ambelor locaţii şi nicio indicaţie cu privire la cum (şi, mai ales, de ce!) să ajungi şi la Acvariu.
(ştiu unde e Acvariul; ştiu şi cum s-ajunge, şi un’ se parchează; nu despre orientarea mea-n spaţiu e vorba, ci despre a Complexului... vizibil preocupat - doar că de altele, nu de cetăţenii plătitori!)
Na, şi uite-aşa am hotărât c-o să mergem să-notăm cu delfinii.
Acu’s în căutări de locaţii accesibile financiar...
Post-scriptum:
Cică s-ar putea înota cu delfinii în Algarve (Portugalia), în Malta şi în Turcia, precum şi-n alte locuri mai îndepărtate.
Şi cică lor, delfinilor, de fapt nu le place.
Eeee, dar cum universul poate fi un loc magic, iaca Muţunau a făcut baie c-un delfin chiar în seara asta.
Tot ziceam că facem băi colorate, via Tinti (via magazinele DM).
Aceste biloanţe colorate au înăuntru câte o capsulă. Onor capsula, care se topeşte-n apă, conţine câte un burete comprimat. Buretele e-n formă de lighioană. Azi, lighioana în chestiune a fost un delfin.
Nu pot să-l arăt, acu’ e-n pat cu Muţunau, doarme.
Postări
9 comentarii:
inca un exemplu de ...... nici macar nu stiu cum sa-i zic. avem atatea locuri (naturale sau nu) in tara asta din care s-ar putea scoate bani cu galeata daca ar exista un minim de interes. ca am proaspete in minte vreo 2 exemple:
1. acu' mai putin de o luna am fost cu niste prieteni sa vedem/vizitam cetatea Poienari. cea cocotata in varful muntelui pana la care trebuie sa urci aproape 1500 de trepte prin padure. desi existau destule indicatoare pe sosea ca sa nimeresti unde trebuie, desi zona cetatii era ingrijita, curatata (nu erau gunoaie, desi nu-mi amintesc sa fi vazut vreun cos de gunoi), iarba cosita, existau niste panouri care-ti spuneau una-alta, nu exista niciun ghid care sa-ti spuna mai multe si sa raspunda la intrebari mai mult mai mai putin prostesti (am auzit pe cineva foarte nedumerit de cum ajungeau oamenii acolo, cu ce trasura si pe ce drumuri), care sa te ajute sa identifici spatiul inconjurator cu o harta afisata pe un panou (din pacete fac cinste speciei feminine si orientare mea in spatiu precum lasa de dorit) iar magazinul de suveniri era mai mult asa, de amorul artei (cateva carticele, o harta, 3-4 feluri de magnetei pt frigider, vreo 2 mici statuete ale lui Vlad Tepes) si daca ma gandesc bine, cam spumpur-abia acum imi dau seama ca am dar pe un magnetel aproape 2 euro, cam cat am dat pe aceeasi chestiuta in buricul barcelonei. si, vorba ta si a lu' tata: "aveai unde sa bei o bere? nu, n-aveai". nici macar maso-tarabele de care vorbesti. desi, sincer vorbind acum, nu prea vad unde ar fi putut fi amenajat ceva. jos, la baza scarilor aveau unde sa bei o bere/o zeama colorata, la o masa pe un scaun.
2. intr-un cartier al orasului din care ma trag exista ruinele unei cetati dacice. la cativa kimometri se afla o "gramada de pietre" care este un cap de pod construit in aceeasi perioada (mai mult sau mai putin :) ). cele doua monumente nu sunt semnalizate. capul de pod este pe sosea, dar dc vreau sa-mi duc prietenii sa vedem cetatea s-ar putea s-avem probleme in a o gasi, fara a intreba 2-3 sateni. nu exista casa de bilete, nu exista ghid, nu exista magazin de suveniruri, nu exista nimic care sa-ti spuna ca e vorba de un sit arheologic, de o ceva care a fost acu' 2000 o cetate si nu o casa oarecare daramata la ultimul cutremur. exista o hruba cu un izvor "secret". cheia e la un satean pe care il poti gasi sau nu (asta daca nu cumva e la directorul muzeului din oras).
un exemplu in care oamenii au facut ceva: pe cheile dambovicioarei se afla o pestera vizitabila. acu' vreo cateva zeci de ani un profesor din sat a strans o mana de pusti si i-a invatat una-alta. cum se numest formatiunile din pestera, care-s zonele, cateva fleacuri d-asta. nu cine stie ce, dar daca o vizitezi e cineva care-ti spune ca formatiunea aia se numeste x, sau ailalta y si-ti atrage atentia ca urmeaza niste gropi si un prag in care s-ar putea sa-ti proptesti capul. "poezioara" pe care proful ala i-a invatat pe copii a trecut din generatie in generatie in generatie si acum vreo cativa ani inca mai erau pustani care faceau pe ghizii (nu existau alti ghizi) si te atentionau de pericole in romana si intr-o franceza de balta (acu' 50-60 de ani nu era la moda engleza). poate nu e mare lucru, poate e prea putin, dar eu as zice ca e mai mult decat nimic.
ady
Anonim-Ady,
multumesc (cu tristete...) pentru completari.
La Poienari am dus, demult, o prietenă din Olanda, venită-n excursie în Ro.
După ce i-am explicat toată povestea locului, m-a-ntrebat dacă locul are şi ghid...
Ţară pur-le-conesior.
În condiţiile-n care nu e aşa greu să faci ceva diferit faţă de situaţia prezentă - şi, culmea, ar aduce şi bani.
si in Egipt poti sa inoti cu delfinii
... cat despre administratia complexului, nu ma mira... in afara de Antipa nu mai stiu nimic bine pus la punct. :(
G.,
multumesc, nu stiam ca si-n Egipt se poate!
Hurghada, sau unde?
Poienari - superb!!
Delfini - ideea e sa nu fie exploatati, sa nu fie niste exponate domesticite, chinuite, fortate, ci sa-i lasi pe ei sa aleaga daca interactioneaza sau nu cu tine, omul. Asa da, sunt prietenosi si le place. Au o fire jucausa si sociabila, la origine. :)
La noi, in Melbourne, ii vezi destul de des inotand pe langa barci si alte ambarcatiuni de croaziera, in golf, in larg, daca ai noroc prinzi si giumbuslucuri si alte fineturi. Dar da, e dupa chef. Si dupa noroc sau lipsa lui. :)
Sunt cateva companii care organizeaza excursii in larg, aproape de locatiile cunoscute drept populare pt coloniile de delfini si, iarasi dupa ti-e sortit, poti intra sa inoti cu ei, acolo, in mediul lor natural, nimic pre-organizat. Uneori stau la mangaiat, se apropie de tine, alteori ... nu. Mi se pare corect si firesc sa le respectam ... reciprocitatea.
Alina,
oricat le-o fi placand delfinilor sa topaie, imi vine greu sa cred ca alora din delfinariu (unde, la sfarsit de saptamana, daca nu ma insel, sunt programate spectacole din ora in ora!!!) chiar le place ce viata duc.
Cat despre cei din libertate, prea des vizitati de turisti - nu stiu ce sa zic, poate ca, in unele cazuri, chiar se satura si ei!
Daca zici ca la Melbourne sunt mai prietenosi, hai ca ma uit dupa bilete de avion :))
Pai hai, te-astept cu flori sau ce vrei tu. :)) Si imbratisari calde!
Iezact asta fuse si ideea mea - nestresati sunt prietenosi, batuti la cap ... se cam satura si ei. Da' natur le place despre noi, cre'ca-s la fel de curiosi ca si speta umana despre alte spete ...
Alina,
in ce perioada ziceai ca-s mai ieftine biletele? :))
:)) de vara nordica.
Trimiteți un comentariu