există zile despre care ştii că-ţi vor schimba viaţa
chiar şi fără să poţi spune cum
în ce fel
ca nişte pietre
de hotar
imaterial
neguros
ca un capăt de tobogan
care nu te-a adus jos
nu încă
le simt
în partea dreaptă a pieptului
ca pe-o a doua inimă
nelămurită
şi grea.
Nu bate.
doar se uită
aşteptând să priceapă
sau poate
doar
să prindă
şi ea
ritmul.
Sau,
mai ştii,
e,
la rândul ei,
numai
un vechi ecou.