Cordonul de lumină

Nu l-am cunoscut personal pe Adrian Iovan. Nici pe Aura Ion. Nici pe vreuna din celelalte persoane din avionul sanitar aterizat forţat.

Nici pe cei care aşteptau, sperând la o minune, transplanturile de organe.

 

Dar aş vrea s-o fac acum.

Nu spumegând în discuţii mai mult sau mai puţin private, în mediul virtual sau în cel real.

Nici dând cu pietre-n instituţiile statului. (tind să favorizez napalmul)
Nici înghesuindu-mă la înmormântări. E grotesc, înspăimântător şi inutil.
Nici absorbind (culmea, contra cost) mediatizări cu miros de hienă.

 

M-am săturat să mă sufoc inutil de revoltă.

Prefer gesturile adevărate, practice, de oameni care încearcă să facă, materialmente, ceva.
Mă plec în faţa voluntarilor care au încercat (şi reuşit) să facă. Nu să stea la vorbă.

Pierdem vremea când despicăm firu-n şaişpe milioane. Şi oamenii de pe munte mor a doua oară.

Dacă însă reuşim să transformăm tragediile individuale într-un efort colectiv, constructiv, de corecţie, o să mă alătur.

Dacă organizează cineva un marş al tăcerii, vin. (dacă mă mai enervez mult, îl organizez eu... şi chiar nu va conta dacă-s singurul participant!)

Propunerea concretă e următoarea: în următoarele seri, în şir, oriunde de-a lungul Dâmboviţei, între 8 şi 9 seara, cu lumânărele aprinse. Nu mult, câteva minute.

Cine aderă la idee e rugat s-o promoveze. Eventual în toate oraşele, că râuri mai sunt...

Cine nu, să propună alta.

Un dublu cordon de lumină. Îl facem?

 În plus, dacă se apucă vreo careva (persoană fizică sau ONG) de strâns bani pentru o altă realitate, mai bună, indiferent dacă vine sub formă de avion, de cursuri de pregătire pentru medici, de instruire a populaţiei împotriva dezastrelor, o să mă alătur. Cu efort direct sau cu bani, cum o fi.

Nu-mi pasă că deja dau bani (destui) statului ca să facă el asta. În România, statul e un circ profund idiot, o caricatură obscenă. Dar, înainte de-a-l distruge, are sens s-avem o alternativă mai bună. Pentru construirea ei aş plăti suplimentar.

 

Aşa aş vrea să ajung să-i cunosc, să mă apropii de ei.

 

Până una-alta, am ales să port, o vreme, o eşarfă şi o banderolă neagră. Dintr-un motiv sau altul, întâmplarea asta nu e ceva pe lângă care să pot trece pur şi simplu.