Aventuri culinare mamiţuneşti (fără poze)

Cine să mai stea să mai facă şi poze.... devine lipicios aparatu'...

Întâi, trag eu cu ochiul, mai demulticel, la Zâna Eficienţei şi la reţeta de pateu de fenicul şi ciumperci.

Mă conformez (cu ce-mi aminteam...) şi greblez din magazin ciupercile brune, deşi zgârcenia din mine urla-nspumată „da’ ce diferenţă eeeee, de să merite banii ăştia în plus...?” (diferenţa de preţ mică. zgârcenia, gigantică) şi feniculul aferent.

Ulterior, inovez, desigur, ca la orice reţetă, pe de o parte pentru c-am scris nu ştiu unde cantităţile (dar, desigur, nu ştiu unde), pe de alta, pentru că eram precisă că-mi aminteam corect! (ca întotdeauna...)

Deci finalizez prin a cumpăra, pe fundal de Muţunau bodogănitor-şi-de-muzici-engribărdsice-cântăreţiu ce mi s-a părut mie că trebe (cam 0.8 kile de fenicul şi vreo 0.5kg de ciuperci - adică extrem de departe de indicaţiile iniţiale...).
Evident, nu toate au ajuns în mâncare, oarece ciuperci crude (unele spălate, unele nu încă) ajungând mai degrabă direct în burtachele muţunautic.
(brocoli n-ar mânca, dar ciuperci crude, da!)

Apoi, am continuat s-o iau razna - cuptorul meu nu coace aşa cum ar trebui (e mai degrabă reglat pe copt leeeeeeent, laaaa fooooc miiiiic.... de te prinde era geologică următoare pân’ apuci să coci ceva - orice!
Are, s-ar zice, oarece garnituri nereglate corect (sau e doar vechi şi de proastă calitate, că n-a copt bine în viaţa lui), deci am feliat cele două tipuri de ingrediente şi le-am plantat pe tigaia-plită.
Am nostalgia plitei, drept care am reţinut o tigaie veche, fostă, cândva, de teflon, actualmente cu aer de artefact recuperat din tsunami, şi mai coc pe ea.

După lupte seculare şi pârleli asemenea, am proptit ingredientele cu pricina în blender, care a muncit ceva să le toace. Drept care l-am mai "ajutat" cu oarece unt (să fi fost vreo 50g? greu de zis, că nu măsor niciodată şi mai şi apreciez prost) şi nu-se-mai-ştie-câte măsline mici, uber-sărate, din cele cu chili.

Desigur, aş fi putut citi din nou reţeta. Dar cine să pornească şi calculator, şi internet... las’ c-o luăm pe arătură, că oricum mâncăm ce iese.

(dacă ăsta nu e model de plagiat nereuşit nu ştiu care e. sau ştiu...?)

Dar n-a ieşit rău. Chiar deloc.
(în comparaţie cu următoarea tentativă, de-a presta pateu de ficat de curcan, care a rezultat... ei bine... să zicem... neapetisant. habar n-am ce gust are, iar Muţunau a refuzat să testeze, dat fiind că era în grevă anti-curcanică).

Desigur, am vrut să repet opera fenicularo-ciupercească.

Da’ mai aduce careva fenicul în Bucureşti?
(da, da’ numa’ când nu mai trec eu pe acolo).
În fine, vom aştepta următoriul transport.

 ***

Pe urmă, zile după istoria cu pateul, mi se leagă de mânuţele de Harpagon oarece praz. La reducere, desigur.
Pe care cuget, ore după, să-l fac cu sos de roşii.
Desigur, nu am sos de roşii şi, tot desigur, e 11 noaptea, deci n-am nici de unde cumpăra.
Mă holbez mai atent în depozitul anti-nuclear de alimente şi dau nas în borcan cu oarece ghiveci bulgăresc de legume - Chira, de la Lidl.

Suspin. Ce bună era zacusca de ardei copţi, din aceeaşi sursă...

Ei, las’, c-oi merge şi tu!

Pe scurt: praz (rondele; să tot fi fost vreun kil?) înnăbuşit în suc propriu şi un pahar de vin alb (retrogradat pe furiş de la categoria „de băut” la „de sotat”), cunoscutele şi îndrăgitele 50 de grame (sau pe-acolo...) de unt, întâlnit cu borcanu’ de ghiveci de legume şi o cană de orez fiert al dente, plus 200 g măsline. (aşa scria pe cutie...)

Mult bun cald.


***
Desert:
Borcan de culceaţă de smochine (Carrefour) + sos / piure / gem fără zahăr de mere + nuci (măcinate au ba, nu importă).

Miaaam.