Despre Learn with Music, pe scurt

Ideea de-a-nvăţa o limbă străină orice prin joc şi muzică mi s-a părut, de la bun început, interesantă. Foarte interesantă.

Apoi am văzut la grădiniţă o sesiune demonstrativă şi pe alocuri aveam dificultăţi în a înţelege ce spun cele două doamne demonstratoare. Poate din cauza accentului - vag iliescian (ei, hai, nu chiar aşa, rusesc; doar dâmboviţean. pur şi pe alocuri încâlcit), că eu de auzit, aparent aud destul de bine cât să pricep şi engleza vorbită de irlandezi foaaarte ... grăbiţi! (hi!)

Nu, din punctul meu de vedere nu e destul să fi stat X ani în ţara Y pentru ca asta să însemne că şi vorbeşti bine limba. Cunosc personel destule contraexemple, clasici în viaţă...

Dar Muţunau a vrut să meargă la program (căruia eu nu i-am prezis un viitor luminos) aşa încât se-ntoarce săptămânal lălăind varii chestii ininteligibile.
Cel puţin până ieri, când m-a anunţat că nu mai vrea să meargă. Nu, nu mi s-a adeverit prezicerea, programul îl interesează în continuare, doar că doamnele cu pricina l-au pierdut de muşteriu când nu i-au (mai) dat nu’ş ce recompensă tembelă (ele folosesc „premii” - nişte steluţe aurii autoadezive care m-au dus cu gândul la biscuiţii pe care-i foloseam ca să obţin un culcat şi un şezi de la câinele Boxie...). Şi nici piraţi se pare că n-au.

Chestiile ininteligibile vin din faptul că pronunţia corectă n-o predă, se vede treaba, nimeni. Ce auzi tu şi ce prinzi din zbor, aia e.

(Muţunau oricum îmbogăţeşte fonetic subiectul - a se vedea Ifiochia şi, mai nou, Iunaited Steics. Pe ultima nu-s sigură c-a greşit-o radical)



Ieri s-a-ntors, de pildă, lălăind ceva ce am decriptat numai parţial.

Ultima parte e  (sper) now be quiet.

Pen' că, per total, ce cântă el seamănă suspect de mult cu hairy asses, now be queer.

Geografia reinventată, limbajul simbolic, cam cât să iau de bun ce spune şi ce vine după prânz

Ifiochia... Mizer... Sumalia...

Ifiochia e Etiopia. Sau, mă rog, fosta Etiopie... că de-acu’ numai Ifiochia o mai poate chema.
Din varii motive, acu’ ne jucăm cu joace geografice (părem a fi scăpat de ţăcăneala cu planetele...) în trei limbi. Una din aceste limbi e româna, şi unul din joacele geografice e, logic, subsemnata.




La plecare de la grădi, acum 2 zile, Muţunau îşi strigă una dintre colege, aşa, de „la revedere”:
- Luuliii! (n-o cheamă Luli, dar nu-mi mai aduc aminte momentan exact cum, şi nu asta e relevant)
Fetiţa se întoarce, zâmbind.
- Pipi-caca-pârţ!
Şi izbucnesc amândoi în râs, de parcă şi-ar fi spus bancul secolului. Luli nu se lasă mai prejos şi, conspirativ, îl strigă:
- Muţunaaau!
- Da! rânjeşte strigatul, la fel de conspirativ, cu gura până la urechi.
- Pipi-caca-pârţ!
Hohotele continuă în vreme ce tinerii cu verbul neconvenţional sunt direcţionaţi ferm spre maşini.

Într-o vreme erau alte slogane. La fel de ... ireverenţioase!





Într-o seară, în maşină, plictisit de-atâta stat în trafic (alesesem o rută neinspirată, soldată cu 45 de minute suplimentar petrecute pe drumuri...) Muţunau are una din crizele lui misterioase de nervi şi se-apucă de izbit cu picioarele în scaunele din faţă.
- Nu mai ai răbdare?
- Mhrhrhrh! se intensifică izbeala.
- Te simţi oprimat?
- Da!!! exclamă cu năduf împricinatul.
După o scurtă pauză, întreb:
- Auzi, da’ ce e aia oprimat?
- Nu ştiu.



În seara asta îl anunţ cu privire la o potenţială călătorie:
- ... şi, ştii, s-ar putea să mergem, uau, cu avionul!
- Nu! Eu nu vreau să merg cu avionul! Mie îmi place foarte mult cu planorul!
Nu mai apuc să zic nimic, concentrată la cele patrusute patru’j’de mii de gropi din străzile recent şi prost bordurizate ale oraşului. Pauză câteva minute.
- Mami, dar cum arată un planor?





Întrebare de mic dejun duminical (evident, performat acasă):
- Mami, ce vine după prânz?
- Cina.
- Nu. După prânz vine nota!

Geografic-giucător-învăţătoare

Se ia un puzzle. Ăsta, să zicem, de la Gigamic.

Semidesfăşurat întru reclamă arată cam aşa:

La Casa Retro e 35 lei.
Nu, nu e pe site, dar în magazinul de pe Intrarea Geneva e.


Variante de gioacă  cu obectu' (alternative, nu succesive):

Se lasă copchilul să planteze pe cont propriu piesele din pazăl. Opţional, se citesc numele ţărilor şi se explică de ce p-aia o cheamă aşa în franceză şi altfel în română. (sau engleză, sau ...etc)

Se iexplică copchilului să înceapă cu colţurile şi cu laturile. Se mai explică, dupe caz, o dată sau de câte ori ie necesar. (opţional, se abandonează şi se lasă copchilu’ să facă el personal ce-l taie capu’)

Se împart piesuţele pe continente, după ştiinţa & îndemânarea parentală, şi apoi se fac separat două continente, ca să se îmbine împreună.

Se lucră după modelul de pe cutie.

Se lucră la pura inspiraţiune ochiometrică.

Se cetesc şi capitalele, odată cu ţările (e indicată documentarea prealabilă ori simultană - ocazie cu care copchilu’ învaţă şi să scociorască pe Wikipedia.)


Alternativa mai costisitoare (aşa, cam cât un salariu minim pe economie) poate fi asta:

Care se gioacă uite-aşe:





Alternativa (teoretic) mai ’eftină decât ambele: se ia o hartă politică a lumii. Mai mărişoară, aşa, nu chiar A3... mai mare!
Color. Alb negru ar fi plicticos din calea-afară.
Se mai iau:
- neşte lipici,
- o bucată de carton cam cât harta,
- una-două piese de puzzle din alt joc, drept model,
- un creon,
- un obect de tăiat hârtie şi carton, nu şi masa (lamă, cutter, brici, de-astea...)
- un suport anti-tăiat masa.

Se lipeşte harta pe carton.

Se aşteaptă corespunzătoriu ca lipitura să se permanentizeze.

Se desenează pe hartă, cu creionul, după model au ba, schema tăierilor. Nu-i nevoie ca piesele să fie identice, şi e de dorit ca viitoarea tăietură să respecte conturul ţărilor; da’ nu e cazul să tăiem pentru fiecare ţară câte o piesă...

Se taie piesele. Nu şi deştele, dacă se poate.
Desigur, dupe ce ansamblul fuse pus pe suportul anti-tăiat masă.

Se gioacă puzzlereşte, eventual ad nauseam.

Se mai pot manufactura, dupe chef, timp & loc, şi steaguri mici pentru capitale, cu nume cu tot. (1 scobitoare + o bucăţică de hârtie pe care se scrie numele capitalei. dacă e loc, şi al ţării. atenţie la spaţiu, nu numai Antananarivo e lung....)

Tot din carton se poate face şi un puzzle pe etaje - întâi continentele şi oceanele, pe urmă harta politică a lumii, pe urmă aia geografică, eventual, şamd.

Poate oferi ocazia unui joc de echipă - cu copchil cu tot.

Marile descoperiri geografice, lingvistice und pescuitologice

- Mami, eu vreau să mergem la pescuit! Dar nu în Pacific, în celălat ocean, cum îi zice?
(precizare: în ultima vreme studiem oarece geografie. pe această cale, şi puţintel via otită, am aflat de existenţa (sau înfiinţarea?!?) localităţii Râmnicu Ţăran)
Indianul a fost respins ca fiind prea departe.
Respins de mine. Cu precizarea descurajant-ameninţătoare n-ai decât să te duci singur. eu nu vin.  Cu Atlanticul sunt de acord, cu Indianul, nu.


Deci, vom merge la pescuit în Atlantic. Nu, nu vom mai merge nici la servici, nici la grădiniţă, trebuie să plecăm acum.
- Unde, în Franţa, sau în Spania?
- În Franţa!
- Très bien! Păi, îl rogi pe D. să vorbească franceză cu tine când mai mergem să ne jucăm la ei şi pe urmă, când ai învăţat, mergem!
- Nu, mergem acum, nu mai stau să învăţ nimic! Mai bine mergem în Spania!
- Ştii, mai putem merge şi în Portugalia.
- Ce e Portugalia?
Na, la lecţia asta n-am ajuns.

Nu mai bine te duc eu pe Insula Mare a Brăilei şi-ţi zic că-i Riviera Franceză, pentru ca atunci când vei creşte şi vei ajunge pe adevărata Rivieră, să-i întrebi pe ăia când şi de ce au distrus toată papura? (presupun ca pe IMB creşte papură; presupun, că n-am fost niciodată acolo)

Culmea e că la Atlantic am fost...



- Da’ ce o să pescuim?
Din categoria „mami, ce toantă eşti”:
- Peşti!!!
- De care?
- De care vrem noi!


Ştiinţa, undeva, acolo, există.
- Uite, noi nu ştim să pescuim! Mai întâi, ar fi cazul să învăţăm!
Deşi trag nădejde c-o steclă de votcă bine plasată unui lipovean deltaic ar rezolva problema... asta activitate comună pentru părinţi şi copii! (totul e, Misiune Imposibilă VIII, să-l conving pe Muţunau să-şi ţie, un timp, pliscu’ bine închis!)
- Dar eu ştiu, îmi flutură Muţunau vehement pe la nas undiţa de plastic. Uite, dau de aici drumul la fir!
Dăă.



Din aceeaşi categorie avem:

- Şi unde o să dormim noi când mergem la pescuit în Atlantic?
- Într-o cameră!!! (numai dăă-ul afectat lipsea, tonul, în schimb, era cel de rigoare...)
Apoi, vag ezitant:
- Na, nu ştiu exact unde...


Discuţie matinal-rutieră:
- Ce faci acolo, pescuieşti?
Muţunau şedea drept şi demn pe scaunul de maşină, cu undiţa-n mână.
- Nu, doar ţin, aşa, undiţa, că-n maşină nu sunt peşti!
Dăă.


- Ce se aude?
- Sirena maşinii de pompieri.
- Nu se poate.
- Ce nu se poate?
- Ce nu înţelegi? Sirena stă în apă!


Deci. Oare când plecăm?
Nu de alta, dar Muţunau se antrenează intens halind creveţi.
Nu, nu ne putem da seama de ce o fi stricat la burdihan de vreo săptămână...
E un mister.