De aia bloguim.

De pe 11 iulie (sau poate de pe 10 noaptea...) avem şi dintele nr. 7. Ocazie cu care am constatat că pentru primii 2 ştim datele de erupţie, dar pentru restu', ruşine, nu.

Cum ştiu sigur că:
1. sunt senilă. şi mai tarziu voi regreta că n-am înregistrat nişte repere.
2. dacă mă apuc de scris "clasic", voi încurca agendele, fişierele, stick-urile, calculatoarele, eventual şi sistemele de operare, ceea ce va rezulta în cel mai bun caz într-o sumă de însemnări disparate, fără cap &coadă.
3. dacă nu se aplică punctul 2, cu siguranţă voi pierde preţiosul suport unic :).
4. am luat microbu' blogging-ului,
am ajuns aici.
Să vedem cât mă ţine.

Nu ni se întâmplă lucruri uber-interesante în fiecare zi. Ar fi nerealist să mă aştept să pot scrie zilnic. Din când în când, însă...

De exemplu, ieri, (parcă... sau alaltăieri? ce ziceam de senilitate, maică?), deranjat de insistenţa mea de-a-l corecta când se cobora din pat "de-a latul" ("te întorci întâi, mami, ca să te poţi coborî cu spatele, e mai uşor aşa"), s-a hotărat să arate că ... nu-l interesează indicaţiile. S-a oprit din debarcat, s-a tras un pic în sus pe pat, s-a aşezat din nou de-a latul, ca să poată aluneca după pohta inimii (riscând, evident, o aterizare-n cap).

Acum 5 zile a făcut primii paşi singur. După care s-a hotărât că e mai sigur să fii, totuşi, patruped.
De vorbit, deocamdată vorbeşte numai ca R2D2.
Dar face des gropiţă-n obraz :))