Intamplari de la munte

Uaaaau... Racoare... ce bine... in sfarşit!!! (adica seara e prea frig sa ieşi afara numai in tricou, in vreme ce dimineata pamantul e rece sub talpile goale de Mamituni - care insista ca doreşte reflexoterapie naturala)
Fireşte, mofturoşi cum suntem, acum ne-am dori sa fie putin mai cald, ca sa putem sa mergem la scalda in garla. Meteorologii anunta ca visul ni se va implini curand.

Pana una-alta, am depaşit cu succes momentul intalnirii cu Boxie - normal ca, la sosire, la 11 noaptea, un Mutunau somnoros n-a putut face altceva, in fata unui latrat sonor de proximitate, cu coltii de rigoare la vedere, decat sa replice decibelic & lacrimos. Acum insa... dupa o zi jumate... lucrurile stau cu totul altfel! S-au incins jocuri de transfer de pietre (Mutunau le culege de jos, Boxie le preia prin inhatare delicata cu dintii) se scarmana blanite, se baga deşte-n nas... spre disperarea silentioasa a instantei maternele, nu intru totul sigura ca Boxie nu are capuşe...
Replica potaii vine sub forma de cozi peste ochi şi-n nas, distribuite fara discriminare catre oricine e prin preajma, la altitudinea corespunzatoare.

Mamituni e inca nehotarata - sa dispere pentru ca n-are net 3G, sau sa se bucure de pauza? (pe care, de-altfel, şi-o cam dorea...)

Ei, pana se dumireşte, are de consolat un Mutunau terifiat de declaratiile de rezbel (ca doar ce altceva pot fi???) ale cucoşului din ograda. Dihania in sine, cu tot cu creasta ei roşie şi cu apucaturile belicos-sadice manifeste (doreşte negreşit sa asasineze o biata gaina alba, şi cloşca, pe deasupra, se inregistreaza multe tentative zilnice, iar incasarea periodica de maturi in cap nu pare suficient de educativa pentru a-l determina sa abandoneze) nu e o spaima in sine. Defilam liniştiti pe langa exemplarul solemn şi tantoş. Poate un pic curioşi ("da' gaina asta de ce are creasta aşa mare?"), insa nu mai mult.
Dar sonorul... cucurigelile de dimineata... sau de oricand or fi ele... echivaleaza instantaneu cu o cascada de plans, rivalizand cu una provocata de cea mai straşnica tranta. Ne infioara cu totul. Si, pana acum, nu am dibuit solutia depaşirii traumei. Am incercat sa fugarim cocoşul, sa vada el, inspaimantatorul, ca şi noi il putem intimida! (rezultatele infruntarii se lasa insa aşteptate).

Gaştele, in schimb, sunt complet neinteresante, cu tot cu ga-ga-ga-ul lor. Mult mai multa atentie merita buburuzele! Calul e, cu siguranta, un soi de mobila mai mare. Sau poate un fel de maşina? Cainii sunt, prin numar si varietate de talie, ceva surprinzator şi inca insuficient lamurit. Cum adica, şi asta mare, cat casa, şi piticania asta cat pisica, tot catelu-ham-ham sunt? Bizar. Vom mai investiga. Cu vaca nu am avut inca onoarea. Si parca nici cu oile... (nu ca le-am diferentia foarte tare de Boxie! tot albe sunt...)