Bonaie, Ţita şi somn.

Primul, somnul.

Ştiţi poze din acelea drăguţe, cu copii adormiţi în posturi haioase?
Ei bine, Muţunau nu are cum să spere la un asemenea instantaneu. Din păcate, nici Mamiţuni - care se consideră, egoist, principala beneficiară a (a)dormitului instant, în mai orice poziţie.
Explicaţiune: Mamiţuni a adormit, de-a lungul vieţişoarei dumisale, la şcoală, la soare, pe plajă (ca mai toată lumea, cu oarece consecinţe stacojii...), la concert (la mai puţin de 2 metri de-o boxă...), la echivalentul unui meci - într-o cameră de cămin studenţesc unde alţi 10 oameni urmăreau urlând ceva campional mondial de fotbal, cu Românica snopind în bătaie nu mai ştiu ce glorie de echipă, la servici (după ce a avut grijă să-ncuie corespunzător uşa biroului în care rămăsese singură - de ce nu s-a dus acasă e o cu totul altă poveste) şi respectiv la volan (de mai multe ori!). Se lăuda chiar că poate dormi aproape oriunde - numai frig să nu-i fie.
E drept că vorbim de perioada de „adult” (aşa-zis...); da’ mărturiile indică ferm că le dormea şi-n pruncie - mai puţin la faza cu trezitu’ cu noaptea-n cap în vacanţe...

Muţunaul cel sărit de 21 de luni nu se adoarme singur nici până-n ziua de azi. La cei 91cm ai săi (da, am mai crescut) şi respectiv cele aproape 14 kile, e încă necesar să i se indice cât se poate de ferm şi de clar, cu toată recuzita posibilă (pat, pijama, lapte, muzica de naniu), că e ora. Altminteri, dacă-l laşi, e în stare să se-nvârtă prin zonă la nesfârşit, ca un iepure Duracell din ce în ce mai alb la faţă, chiţăind, eventual, câte un nani aparent disperat, dar nereuşind să materializeze nimic pe cont propriu.
(nu, n-am avut sadismul să întind experimental plăcinta... doar o certitudine iraţională... aşa că, pân’la proba contrarie, tre’ să mă credeţi pe cuvânt)
Singura excepţie se mai înregistrează în maşină. Când şi când. Cum te-opreşti la primul semafor, cum rişti mai ceva ca la ruleta rusească.
Bum!!! Iaaaaaaaaaaa...

Ce poate fi mai frumos şi mai frumos de atât?
Faptul că, dacă şi când îi sare somnul (adică e, din vreun variu motiv, trezit înainte de vreme), nu mai doarme. Deşi (crede Mamiţuni) şi-ar cam dori - de vreme ce urlă disperat naaaaniii....

Culmea sucelilor, Mamiţuni (deja ireparabil lovită cu leuca) nu mai obiectează cine ştie ce la trezelile nocturne.
Chit că nu mai departe de azi-noapte a trebuit să presteze, pe la 4 dimineaţa, o tură de teatru de marionete, cu Ţita.
Cum cine e persoana?
O scufiţă roşie, cam slutucă, achiziţionată de la Kaufland. (mare magazin de accesorii culturale)
Până nu l-a pupat Ţita şi nu i-a spus să se culce, că mami se duce îndată să-i aducă o nouă porţie de lapte, Muţul nu s-a lăsat. (când s-a returnat mami, cu tot cu bibil, Muţunaul dormea tun. cu Ţită cu tot)

Aşadar, trezelile nocturne, treacă-meargă. Mai ales că, în ultima vreme, s-au mai rărit (ptiu, să-ţi ţie Dumnezeu năravul!)

Da’ peste zi... dacă junele nu doarme... Mamiţuni poate fi recunoscută de la o poştă.
Arată, după ochişori, cam aşa:

(sursa)

...şi, în rest, foarte asemănătoare cu:

(sursa)

(am putea să-i spunem Pârjolici)

Este complet iraţional, aberant şi lipsit de orice noimă să-ţi sară ţandăra în asemenea hal (făr-de-hal) dintr-atâta lucru. Pentru că, logic şi dovedit statistic, dacă nu doarme acu’, o va face peste o oră-două. Sau, în cel mai rău caz, închină mai devreme steagu’ seara.
Trebile s-ar putea muta.
Sau nu...?

Eee... veniţi voi cu psihoterapie de-asta când îi e lui Mamiţuni lumea mai „dragă”... Da’ tre’ s-aveţi pompierii la îndemână.
Şi-o cască anti-fontă. Că tigăi se mai găsesc...


De ce?
Pentru că orice frântură de planificare gospodărească se duce... în pâcle (neguri, dacă preferaţi fondu’ latin al vocabularului) în vreme ce apetenţa infantilă (şi nu numai) pentru distrugeri explodează de-a binelea. Numărul de împiedicări cucuioase creşte exponenţial. La fel şi amplitudinea sentimentului mamiţunesc de pârnaie.
Şi la Alcatraz tre’ să fi fost mai bine. Ăia cre’ că se ţineau de program. Oricare va fi fost el.
Oare voi absolvi vreodată batalionu’ disciplinar de mamă de bălăbănilă?
Când m-am înscris în legiunea străină şi nu ştiu?
A, la plecarea de la maternitate...?
Nu părea chiar aşa.

Culmea e că, de cele mai multe ori, e vorba doar de o întârziere la culcare. Degeaba. Tensiunea mamiţunească a ajuns să crească instant de la primul chiot post-beut lapte. Şi să nu mai reuşească să coboare. Razna.

Azi, de pildă, am încercat să-l culc de cinci ori.
Evident, n-a mers.
A binevoit să adoarmă abia la 10 seara.
Gâlcile-mi sunt, momentan, cam mari.

Spre consolare, am mai văzut fix acelaşi mecanism exploziv la mai multe alte mămici. Relativ indiferent de vârsta progeniturii, pe anumite subiecte sensibile ţăndările-s sărite suuus, în stratosferă - poate chiar şi mai departe, nu bat pân’ acolo.
Spre neconsolare, nu m-am lămurit cum să-l elimin. La ţinutul sub control am făcut oarece progrese, mai ales de ordin vocal...
Tot îmi vine să ies prin geam, dar asta-i altă poveste.

Aşaaaa... şi bonaiele?
E... concurs. Ghicitoare, de fapt.
Ce sunt bonaiele?
(indiciu: nu au nici o legătură cu temele dezbătute mai sus)

Scornesc eu un premiu până data viitoare...