De-ale lui Muţunau

Stâlceşte pluralele - ca să zic (eu) aşa.
Că, după părerea lui, inovează lingvistic. În româno-muţunautică. 


Pare să verifice teza peste care nu mai ştiu unde am dat, cum că, pe la 4-5 ani, ai parte de-o combinată alpină de regres(ie) cu uber-progres.


S-a apucat (cam acum vreo două săptămâni) să-njure.
Fir-ar!!!
Fir-ar să fie!!!


Îşi trăieşte zgomotoso-palpitant viaţa:
- Super-tare! Laptele ăsta nici nu se vede când îl şterg repede de pe bluză!
(da, afişează, în fiecare zi, întreg meniul de la 3 mese. pe bluză. mă gândesc serios să-l consiliez ca, în vacanţă, să facă reclamă stradală vreunui restaurant).


În continuare nu mai vrea să doarmă de prânz la grădi (deşi ar avea încă nevoie), zice că nu-i place franceza (deşi, atent studiat, ghrhaseiază ostentativ, uber-fudul de propria-i reuşită fonetică) şi, dacă i-ai sărit ceva din program (masă, somn), amânările nu se acceptă, sărit rămâne!


Nu tace nicio clipă.
- Pentru că atunci când iubeşti pe cineva, vorbeşti cu el.


Îşi apără, susţine şi promovează realist teritoriul imaginar. Următorul dialog a avut loc la un atelier de modelism, între musiu şi doamna machetatoare:
- Casa mea e pe fundul mării.
- Tu ai făcut o casă scufundată?
- Da.
- Dar unde ai văzut tu casă pe fundul mării?
- ...
- Noi facem machete cu lucrurile care există-n viaţa reală.
- De ce?
- Reflectăm, la scară mai mică, lucruri pe care le putem găsi în realitatea înconjurătoare.
- A, păi ce fac eu n-are nicio legătură cu asta.

 4 ani & 9 luni.