Bagaje si bagajele

Hainute (multe). Pampersi (3 pachete. Mari). Scaun de masina. Carut. Scaun de masa (Utilizat, ce e drept, mai ales la bunici. In deplasare, nu prea ne-am atins de el). Cosul cu jucarii (ce sa le mai scoti, unde sa le mai pui, sa nu se sfarame… le-am luat cu totul!) Cutiile de lapte praf. Borcanele si paharele cu mancare congelata (da, suntem economo-lenesi, facem o data mai mult si punem la congelator surplusul dramuit; Mutunau nu dovedeste un piept de pui intr-o singura zi… nici in doua, de altfel. Mai ales ca nu primeste numai carne la o masa, trebuie sa haleasca si morcovi, si orez, si alte legume…). Piscina (de utilizat pe post de tarc). Barcuta (foaaaaarte exploatata). Patul pliant (initial neutilizabil din cauze de nepricepere mamitunica). Cortul de bebe, deocamdata neatins. “Suportul” de medicamente si cosmetice mutunautice, dibaci rulat cat sa incapa eficient intr-o geanta de plaja. Rucsacul Deuter de carat bebe pe trasee inaccesibile caruciorului (nu am parcurs inca, drept care rucsacul e neatins). CD-urile cu muzica adormitoare (desi in general Mutunau cade lat seara, de nu prea-i nevoie de muzichie soporifica…)

Da, ati ghicit, suntem iar in miscare.

Nu am luat – si am constatat ca ne-ar fi fost de folos:
Sacul de dormit (mare greseala! “da’ cat de frig poa’ sa fie?”- noi veneam de la 38 de grade… uite asa, cam cat pentru un sac de dormit).
Un set de lenjerie pentru patuc. Eventual, unul si pentru Mamituni – sau macar sacul de dormit…
Un dulap pliant – sa avem unde depozita bulendrele si agata umerasele. Aici, cu toata bunavointa, nu prea e loc pentru multiplele noastre posesiuni.
Olita. Intre timp, am achizitionat una. Bleumarin, micuta, comoda, minunata… e, daca nu ma insel, a patra pe care o cumpar. Am sentimentul ca nu va fi nici ultima. Doua sunt la “sediul central”, una la bunici, una, aici. Nu stiu sa spun daca o lasam aici, pentru utilizare viitoare, sau nu, o caram si pe asta, muncitoreste, inapoi cu noi…
Un frigider. Intentionam sa cumparam, intru cadorisire & proprie folosinta ulterioara. Beleaua e ca nu-l pot cara, ca nu prea incape in masina…
Dusul de camping.
O conexiune broadband. Sau macar ceva semnal 3G…

Ce nu folosim: incaltarile de Mamituni, care tropaie desculta non-stop (mai putin seara, cand isi tranteste sosetele-botosi cu catel incorporat).

In rest, noutati: de cand cu fugarirea cocosului, parca-parca sunt mai putin fioroase cucurigelile… Da, ne trezim dimineata si asteptam incruntati, cu respiratia taiata, urmatoarea runda de agresiune sonora, venita fix din dreptul geamului nostru (de-mi vine sa iau un puscoci – alt obiect lipsa din bagaj – si sa-l spulber instant pe pintenat, spre disperarea gainilor, care-l privesc cu netarmurita adoratie si nu se dau dezlipite de domnia sa). Da’ nu mai izbucnim in plans cu sughituri.

Concluzia lui Mamituni: garantat, mistoul demitizeaza pana si cocosii.
(Sa vedem cat va dura curajul si cate runde de fugarire vor mai trebui intreprinse.)

Pătucul, barca şi politica editorială

Incompetenţa lui Mamiţuni este, se pare, fără margini. Cum altfel s-ar putea explica faptul că nici ea, nici ăia pe care a considerat necesar să-i ţină in preajmă nu s-au putut dumiri cum se instalează un simplu pătuc portabil? De-ăla, stil paianjen, care se montează şi se demontează ţac-pac, in nici 30 de secunde, de către oricine dotat cu un dram de pricepere?
Evident (post-factum), algoritmul aplicat era foaaarrte greeeşiiit; intâi se "fac" barele laterale, abia apoi fundul pătucului; Mamiţuni făcea mereu exact invers, minunându-se "de ce nu merge" şi "cum de s-o fi stricat". Muţunau nu a fost consultat; altfel, fireşte c-ar fi lămurit imediat problema.
In aceste condiţii, şi dat fiind faptul ca Muţunau, obişnuit să fie singur in pătuc, doarme ce doarme neintors, aşa, cam pe la vreo oră pe timp de zi, şi 2-3, pe timp de noapte, insă in rest se suceşte non-stop, combinaţia pat mare + Mamiţuni + Muţunau a fost de natură să nu mulţumească integral pe nimeni. Muţunau nu are unde se foi la 360 de grade; Mamiţuni nu mai incape in pat, e trezită de fiecare ghiont, care o nimereşte, evident, in nas, in ochi sau in gât, si sunt destule ocazii, iar patul, dimineaţa, arată taaaare smotocit...

In urma protestelor mutuale, substanţiate de doua seturi de cearcăne situate pe două mutre oarecum dezolate, intră in scenă... Buuuuuniiiiicuuuul!!!
Care, din rămăşitele unui vechi (şi foarte solid) pătuc, al cărui prim utilizator, in pofida mnemo-tradiţiei familiei, nu a putut fi identificat incă, a reuşit să realizeze, cu preţul a trei zile de bocăneală dedicată şi a unor dureroase & zdravan plasate ciocane peste deşte, o operă de artă (cu fuştei de rachită), numai bună de lăsat moştenire generaţiilor viitoare, preţ de cel puţin incă o sută treij' de ani.

Au mai contribuit semnificativ următorii: Matuşa, arheologul de pătucuri (desigur, fragmentate); Aurú, jumulitoarea de răchiţi; Moni, consultant, şi, ocazional, asistent pentru amplele activităţuri; Cheş Mitică, donatorul de uşi; Mamiţuni, furnizorul adă-tot şi subţirica de serviciu, uşor strecurabilă in locuri mai greu accesibile restului membrilor familiei. Mamiţuni, deşi surprinzător de incompetentă la montajul mai sus menţionat, are un talent indiscutabil (câştigat din copilarie, la jocul de Marocco, da, ăla cu beţe colorate) de-a se prinde ce şi in ce ordine trebuie tras dintr-un morman de lemne pentru a scoate intactă fix bucata dorită - şi toate astea, oameni buni, fără victime!
Bunicul a muncit din greu. A inventariat bucătile de pătuc. A analizat piesele lipsă. A făcut (cel mai bun)plan(ul)(din lume)pentru reconstrucţie. (după care, aproape că s-a gândit să plece să-şi ofere imediat serviciile de profil intr-o fostă zonă de conflict). A dat dispoziţiile de achiziţie pentru balamale şi şuruburi. A "sculptat" fuşteii. A venit rapid cu planul de contingenţă pentru situaţia "n-o sa ţină fundu' " (adică planşeul), comandand uşa ("sau placaj, sau scânduri, dacă nu au uşă"). A tăiat uşa. A montat-o. A dat indicaţii de nepreţuit pentru transportul agregatului din ogradă in casă.

Ei... toate bune, plus aplauze nebune in tribune. Da' CE TE FACI FARA SALTEA? e? (a intervenit Bunica).
Pai... faci rost. O compui. Se iau paie de la matuşa Irina, se arestează un cearşaf vechi, dar din bumbac, iar Moni şi Bunica trec la muncă. Si dă-i, şi coase. (Dacă ar exista un premiu Nobel al cusutului, l-ar merita pe deplin.) Apoi, paiele se indeasă ştiinţific, inginereşte (aţi ghicit, proces supravegheat autoritar şi competent de Bunicul), se coase capătul lăsat liber pentru paie şi nou-nascuta saltea se turteşte ulterior prin călcare hotărata in picioare de către Mamiţuni şi Bunica.
Ce credeţi c-a urmat? Evident, nimic. In prima seară, Muţunau a dormit tot in patul mare... Mamiţuni s-a relocat de-a latul, astfel incât, la final, ori tactica a dat roade, ori obişnuinţa şi-a spus cuvântul, ori ambele, dar gradul de nedormire a fost ceva mai suportabil...
Apoi s-a dat militaria jos din pod, cu ocazia somnului diurn, iar acum, in noaptea a doua, Muţunau visează suav cu arome de câmp...

Dar ce amestec are barca? Se leagănă, cumva, faimosul pătuc? Este, poate, amfibiu? (dat fiind că Bunicul e inginer hidro?) S-a construit un hovercraft?
Chiar de ar fi aşa, nu v-am spune. Am fugi să-l vindem. In realitate, n-are nici in clin, nici in mânecă. Se pot scrie pagini intregi despre cât de diferite şi de fără legatură sunt. (nu o vom face aici, acum)

Insă barca in sine este ... era să spun: doar o banală bucată de plastic gonflabil, dar ce greşeală ar fi fost!!! Cum o să fie banal un obiect galben, cu ochi ca de broască, perpendiculari pe colac, şi coadă (tot perpendiculară) de peşte, care ne face atât de muţuneşte-fericiţi? In care suntem puşi pe apă şi putem pluti in derivă un metru-doi (de la Mamiţuni la Bunica ori invers), in vreme ce noi plescăim extaziaţi, riscând răsturnarea, când pe o parte, când pe alta a minunii? Umplând-o de/cu apă?
Cuvintele nu ne ajung. Iar pozele... na, ca nu le-am descărcat incă.

Ceea ce ne aduce la a treia temă din titlu: politica editorială. Hai, că aici e chiar... din senin! ce-are a face ... pingeaua cu prefectura? Care e sinapsa?
Pai, in afară de faptul că e o idee consemnată tot azi, absolut nici una. Nada.
Sau... ar mai fi ceva... că tot vorbirăm de poze. Am hotărât (in unanimitate) că e momentul să se dea o şansă şi acelor instantanee pe nedrept judecate ca nereuşite. Da, genul ăla de cadru din care fuge subiectul cel neastâmpărat, şi-n care mai ajungi să vezi, cel mult, un călcâi, un spate, o ceafă, o codiţă... (nu uitaţi că suntem dominaţi categoric de patrupede, posesoare de coadă; altminteri, noi nu avem aşa ceva, decat, poate, la vreun costum de carnaval... Nu ne-am hotărat incă dacă e un lucru bun, au ba).
Deci, in blog nu vom insera decât poze de-astea, aparent fără sens. Pe care, in realitate, le poţi aprecia uşor la justa valoare imediat ce-ţi incordezi un pic imaginaţia...

Am zis!

Intamplari de la munte

Uaaaau... Racoare... ce bine... in sfarşit!!! (adica seara e prea frig sa ieşi afara numai in tricou, in vreme ce dimineata pamantul e rece sub talpile goale de Mamituni - care insista ca doreşte reflexoterapie naturala)
Fireşte, mofturoşi cum suntem, acum ne-am dori sa fie putin mai cald, ca sa putem sa mergem la scalda in garla. Meteorologii anunta ca visul ni se va implini curand.

Pana una-alta, am depaşit cu succes momentul intalnirii cu Boxie - normal ca, la sosire, la 11 noaptea, un Mutunau somnoros n-a putut face altceva, in fata unui latrat sonor de proximitate, cu coltii de rigoare la vedere, decat sa replice decibelic & lacrimos. Acum insa... dupa o zi jumate... lucrurile stau cu totul altfel! S-au incins jocuri de transfer de pietre (Mutunau le culege de jos, Boxie le preia prin inhatare delicata cu dintii) se scarmana blanite, se baga deşte-n nas... spre disperarea silentioasa a instantei maternele, nu intru totul sigura ca Boxie nu are capuşe...
Replica potaii vine sub forma de cozi peste ochi şi-n nas, distribuite fara discriminare catre oricine e prin preajma, la altitudinea corespunzatoare.

Mamituni e inca nehotarata - sa dispere pentru ca n-are net 3G, sau sa se bucure de pauza? (pe care, de-altfel, şi-o cam dorea...)

Ei, pana se dumireşte, are de consolat un Mutunau terifiat de declaratiile de rezbel (ca doar ce altceva pot fi???) ale cucoşului din ograda. Dihania in sine, cu tot cu creasta ei roşie şi cu apucaturile belicos-sadice manifeste (doreşte negreşit sa asasineze o biata gaina alba, şi cloşca, pe deasupra, se inregistreaza multe tentative zilnice, iar incasarea periodica de maturi in cap nu pare suficient de educativa pentru a-l determina sa abandoneze) nu e o spaima in sine. Defilam liniştiti pe langa exemplarul solemn şi tantoş. Poate un pic curioşi ("da' gaina asta de ce are creasta aşa mare?"), insa nu mai mult.
Dar sonorul... cucurigelile de dimineata... sau de oricand or fi ele... echivaleaza instantaneu cu o cascada de plans, rivalizand cu una provocata de cea mai straşnica tranta. Ne infioara cu totul. Si, pana acum, nu am dibuit solutia depaşirii traumei. Am incercat sa fugarim cocoşul, sa vada el, inspaimantatorul, ca şi noi il putem intimida! (rezultatele infruntarii se lasa insa aşteptate).

Gaştele, in schimb, sunt complet neinteresante, cu tot cu ga-ga-ga-ul lor. Mult mai multa atentie merita buburuzele! Calul e, cu siguranta, un soi de mobila mai mare. Sau poate un fel de maşina? Cainii sunt, prin numar si varietate de talie, ceva surprinzator şi inca insuficient lamurit. Cum adica, şi asta mare, cat casa, şi piticania asta cat pisica, tot catelu-ham-ham sunt? Bizar. Vom mai investiga. Cu vaca nu am avut inca onoarea. Si parca nici cu oile... (nu ca le-am diferentia foarte tare de Boxie! tot albe sunt...)

Am implinit 1 AAAAAN!

An inplinit un an!

Ne laudam cu:
11 kile.
7 dintani.
Cam 79cm (nu dintii, Mutunau, cu totul).
Epitetul de guraliv - in limba robotului R2D2, pana una-alta.
Viteza apreciabila de deplasare patrupeda & sprjinit-bipeda (adica trebuie tinut de mana...).
Potential apreciabil de escroc sentimental.
Curiozitate ieşita din comun.
Abilitati certe de alpinist.
Sociabilitate.
Gropita in obraz.
Politete (nu o mai smocaim pe mami in halul care ne-a facut faimoşi...)
Trompeta incorporata (deocamdata reglata exclusiv pe tonuri inalte).
Debutul operatiunilor de repetitie lingvistica: primul cuvant "cu adresa", şi anume "Heati" (sau cam aşa ceva) a desemnat, fara echivoc, pisica. Tuti. Al doilea, "Ga'aagaaa", preia, dintr-un cantecel matern, termenul de "gargarita" - care ne place foarte mult, fara nici o legatura cu insecta. Nu tu "apa", "mama", "lapte", "mancare gatita, acum!" nimic...

Conspiraţia bipezilor

Muţunau consideră că, strategic vorbind, e minunat să fii patruped. Ajungi rapid, gratis şi sigur la destinaţia dorită.

Ce înseamnă să fii patruped? Păi, simplu. Generoasa definiţie înglobează toate poziţiile în care şi mânuţele, şi picioarele momentan grăsune din dotare se sprijină, respectiv agaţă, de câte ceva relativ stabil. Susnumitele ceva-uri relativ stabile nu trebuie să se regăseasca, neapărat, în acelaşi plan geometric. Viaţa în general şi viaţa pe covor în special mai prezintă şi obstacole ce trebuie depăşite, iar noi, Mu&Ma, avem şi ambiţii de alpinist, nu doar de globe-trotter.

Realitatea ne impune unele situaţii (din ce în ce mai frecvente) în care, pentru că o mânuţă e ocupată cu jucării, iar restul entităţii Muţunistice se deplasează neuniform-accelerat in zig-zag, mai potrivit ar fi termenul de triped... precum şi câteva, extrem de rare (pentru câţi kilometri de mochetă se bagă zilnic), evident-bipede. Acum... din perspectivă strict tactică... se mai admit delegaţii de scurtă durată cu sprijin pe usă, bibliotecă, picioare de masă/adult aflat in trecere, scaune, pat, cutii mari, jucării impunătoare, etc. Dar nu asa ne deplasăm noi! Cum Muţunau stăpaneste la perfecţie arta lăsatului prudent în genunchi, tentativele subversive de păcălire întru deplasare bipedă prelungită cu incă un pas, de tip "hai la Bunica" nu au cum sa aibă, hm, sorţi de izbandă. Cate una pe zi, promoţional, poate. Dar... ATAT!

Ar trebui sa fie asadar foarte clar că patruped rulz.

Dar nu e. Adulţii cei neperceptivi o ţin langa, pe-a lor. Perseverează diabolic. "Sus, sus". Aiurea. Ce tot atata "sus"? Muţunau ajunge foaaaarte bine la toate punctele de interes, mulţumesc! Ei... si dacă n-ar ajunge... ce nu rezolvă o privire cu subînţeles, urmată de o serie (ajustabilă) de răcnete convingătoare? A? Si cum să vezi, de sus, mingiuţa chiţăitoare de sub bibliotecă? E? De ce să ne complicăm existenţa cu pozitia bipedă, din care cazi lat, cu ditamai elanul, când ţi-e lumea mai dragă, si te lovesti rău la nas, genunchi, frunte, mânuţe? Ce-i aberaţia asta?

Si ce crezi că le-a trecut prin cap giganţilor... Să profite de sincerul interes Muţunist(ic) pentru o serie de jucarii. Să ia câte una, şi să o fluture ademenitor pe sus... suficient de aproape cât să fie în raza vizuală, suficient de departe cât să nu poata fi înhăţată imediat... ca să trebuiască să mergi după ea!
Aici e, negreşit, mâna (sau coada?) motanului Moshi, ranchiunos, ca toate pisicile, pe teme de realocare a spaţiilor din casă. Cand îţi pierzi covorul... şi pervazul... şi toată sufrageria... ce-ţi mai rămâne de facut? Dai consultanţă! Cu cât mai repede biped ăsta mic, cu atât mai iute şi mai departe se cară, l-am ginit eu... recâştig sufrageria... Miau! Tăntălailor, pardon, dragi stăpâni, fluturaţi jucaria. Daaaa, exact aşa cum faceţi cu mine, când vin să mă joc...

Na, deci nu e destul că Muţunau face ordine în dulapuri, acum mai trebuie să şi meargă!
Unde, când şi de ce, într-un episod viitor.

Purcelul...

Stă purcelul jos în paie:
"Sunt murdar. Murdar de tot.
Trebuie să-mi fac o baie..."
Şi s-a dus s-o facă-n glod.

(Grigore Vieru, Purcelul)

Şi uite-aşa ne-am trezit NLP-işti

În cartea "Spiritul programării neuro-lingvistice", dr. L. Michael Hall susţine că afirmaţiile de mai jos "reprezintă dispoziţia şi convingerile care i-au sprijinit pe Richard [Bandler] şi pe John [Grinder]" - cei doi şmecheri care au "inventat" NLP.

1. Nu există eşec; doar feedback.
2. Fiti încântaţi atunci când descoperiţi un lucru greşit: nu mai trebuie să-l faceţi niciodată!
3. Nu are sens să vă faceţi probleme sau să vă simţiţi prost.
4. Simţiţi-vă bine! Este important să fii flexibil.
5. Atunci când înfruntaţi un obstacol, în loc să vă ziceţi: "Of, am stricat totul!", spuneţi-vă "Mi se pare interesant!"
6. Viaţa se desfaşoară în prezent, deci treceţi la acţiune.
7. Dezvoltaţi o hotărâre nestramutată; păstraţi o curiozitate insaţiabilă.

Spiritul NLP presupune să manifestăm "o atitudine plină de curiozitate, uimire, pasiune, implicare, explorare, creativitate, şamd", zice dr. Hall.

Muţunau este foarte de acord cu punctul 1, punctele 3 şi 7 i se par evidenţa intruchipată, nu vede de ce trebuie menţionate, sunt de la sine înţelese, iar punctele 5 şi 6 sunt cele care îl ghidează în toate activităţile intreprinse. Mamiţuni este responsabilă mai ales cu manifestarea stărilor descrise la punctul 4 - nu că n-ar trebui să întruchipeze graţios şi restu'....

Şi uite-aşa ne-am trezit NLP-işti.

NLP=neuro-linguistic programming (programare neuro-lingvistică)

De aia bloguim.

De pe 11 iulie (sau poate de pe 10 noaptea...) avem şi dintele nr. 7. Ocazie cu care am constatat că pentru primii 2 ştim datele de erupţie, dar pentru restu', ruşine, nu.

Cum ştiu sigur că:
1. sunt senilă. şi mai tarziu voi regreta că n-am înregistrat nişte repere.
2. dacă mă apuc de scris "clasic", voi încurca agendele, fişierele, stick-urile, calculatoarele, eventual şi sistemele de operare, ceea ce va rezulta în cel mai bun caz într-o sumă de însemnări disparate, fără cap &coadă.
3. dacă nu se aplică punctul 2, cu siguranţă voi pierde preţiosul suport unic :).
4. am luat microbu' blogging-ului,
am ajuns aici.
Să vedem cât mă ţine.

Nu ni se întâmplă lucruri uber-interesante în fiecare zi. Ar fi nerealist să mă aştept să pot scrie zilnic. Din când în când, însă...

De exemplu, ieri, (parcă... sau alaltăieri? ce ziceam de senilitate, maică?), deranjat de insistenţa mea de-a-l corecta când se cobora din pat "de-a latul" ("te întorci întâi, mami, ca să te poţi coborî cu spatele, e mai uşor aşa"), s-a hotărat să arate că ... nu-l interesează indicaţiile. S-a oprit din debarcat, s-a tras un pic în sus pe pat, s-a aşezat din nou de-a latul, ca să poată aluneca după pohta inimii (riscând, evident, o aterizare-n cap).

Acum 5 zile a făcut primii paşi singur. După care s-a hotărât că e mai sigur să fii, totuşi, patruped.
De vorbit, deocamdată vorbeşte numai ca R2D2.
Dar face des gropiţă-n obraz :))