(din seria "Repede, pân' nu mi se şterge complet din minte", postare anti-uituceală, de completat şi răs-completat ulterior, fără avertisment, pe măsură ce se mai adună informaţii)
Dupa părerea celor de la Coccodrillo, suficient de amabili încât să furnizeze şi etichete cu listă de măsuri, în centimetri:
În fragedă pruncie:
0-1 luni
1-3 luni
3-6 luni
6-9 luni
12 luni
18 luni
2 ani
3 ani
4 ani
5 ani
6 ani
7 ani
Înălţime
56
62
68
74
80
86
92
98
104
110
116
122
Talie
38
41
44
47
47
50
50
50
53
53
56
56
Torace
36
40
44
48
48
52
52
52
56
56
60
60
Mai incolo, fetele:
8 ani
9 ani
10 ani
11 ani
12 ani
13 ani
14-15 ani
Înălţime
128
134
140
146
152
158
164
Şolduri
68
72
76
80
84
88
92
Torace
60
64
68
72
76
80
84
Şi băieţii:
8 ani
9 ani
10 ani
11 ani
12 ani
13 ani
14-15 ani
Înălţime
128
134
140
146
152
158
164
Şolduri
55
58
61
61
64
67
70
Torace
60
64
68
68
72
76
80
Cei de la Next dau şi ei o mulţime de detalii, aici şi aici.
Eşti însărcinată. Afli la ecografie că vei avea un băieţel. Anunţi pe toată lumea, te gândeşti la nume. De acum, lumea ta (în materie de bebeluş) are culoarea bleu. (Sau verde. Sau bleumarin. Oricum, nu roz.) După câteva luni, pleci de la maternitate cu un copil care e băieţel. Arată ca un băieţel. Funcţionează ca un băieţel. Poartă nume de băieţel.
După alte câteva luni, ori poate ani, îţi dai seama că nu se şi poartă ca atare. Că pur şi simplu se consideră fată. Că se poartă ca o fată. Că, uneori, de la distanţă, până şi tu îl mai iei, după silueta şi după mişcări, drept fată. Te gândeşti: „nu cumva e gay?” Zici: „Nu, nu se poate. Şi apoi, e prea mic. De unde instinct sexual la vârsta asta? Problemele astea apar în adolescenţă, sunt strict legate de sexualitate. O fi el... mai feminin. Ce, fete băieţoase nu există? Uite, eu, de exemplu. De ce n-ar fi loc şi de băieţi mai puţin masculini? O face parte din categoria creiere-punte? Nu ar fi mai bine să mai aşteptăm, înainte de-a ne repezi să tragem orice concluzie?”
Copilul tău cântă. Are o voce superbă. De fată (da’ nu se pune, până la pubertate toţi oamenii o au aşa). Restul aspectelor legate de faptul că se consideră de alt sex ar mai fi, deocamdată, cum ar mai fi, da’ când aude de schimbare de voce (s-o piardă pe cea angelică şi să „câştige”, iniţial, una spartă), îşi ia inima-n dinţi şi vine să te roage să faci ceva. Pentru că deja i-a ajuns lupta zilnică şi, dacă nici de voce n-o să mai aibă parte „pentru că e băiat”, în schimb o să beneficieze de pilozitate facială, mai bine moare. Şi-l (o!) crezi. Te gândeşti: „asta deja nu mai ţine de ideea c-ar putea fi gay”. Aşa că te apuci de cerut ajutor. Din toate părţile. Stai cu orele pe net, căutând răspunsuri. Afli că în anumite ţări problemele astea sunt recunoscute şi, eventual, tratate. Cu inhibitori. Hormoni care blochează instalarea pubertăţii. Că, dacă trăieşti în Anglia, copilului nu i se poate prescrie tratamentul decât din ziua în care a împlinit 16 ani. (copilul tău are 10-11) 16 ani??? E evident că-i deja prea târziu! (ca dovadă că, în unele ţări, printre care şi România, la 16 ani poţi avea şi doi copii) În State (şi în alte câteva ţări) ţi se pot prescrie de la 12 ani.
Te duci în State, iei pilulele, copilul se simte mai bine, îi merge mai bine şi la şcoală. Pe la 16 ani, despre copilul înregistrat la naştere ca băiat nu poţi spune c-ar părea altceva decât fată. Are chiar şi un prieten! Spune că oamenii ar trebui s-o judece pentru cine e, nu pentru ce are între picioare. Şi plănuieşte ca imediat ce împlineşte 18 ani să-şi facă şi plastia de rigoare. Operaţia care să-i ofere elemente fizice ale feminităţii, despre care medicul care a tratat-o în State spune că nu i se pare corect să fie numită gender re-assignment, pentru simplul motiv că oamenii ca Nikki (băiatul-fată din povestea de mai sus) nu au fost, practic, niciodată de alt gen.
Aceasta este o poveste pe care am auzit-o azi la radio, la BBC. Sub forma unui reportaj echilibrat, cu opinii din mai multe surse, aşa cum se străduieşte să facă BBC-ul, pe o temă care pare a-i interesa.
„Condiţia” descrisă mai sus (certitudinea că te-ai născut în corpul greşit din punct de vedere sexual) poartă denumirea de disforie de gen. Este înregistrată sub numele de Gender Identity Dysphoria (GID) în Clasificarea internaţională a bolilor (International Classification of Diseases: ICD 10), şi apare şi în Manualul de diagnoză şi statistică a bolilor mentale (Diagnostic and Statistical Manual of Mental Illnesses - DSM-IV), motiv pentru care mulţi locuitori ai planetei albastre o consideră boală mentală. Cu stigmatele de rigoare.
În prezent, nu se ştie ce anume o provoacă. De ce şi la ce categorie biologică/rasială/etc apare, ori sub ce forme. Studiile nu au dat rezultate concludente. Singura chestie (aparent bună, cu rezultate apreciate drept bune, fără efecte secundare sinistre) agreată ca tratament este împiedicarea instaurării pubertăţii. Întârzierea ei. Odată ce nu mai iei hormonii-blocanţi, pubertatea vine.
De ce e numită disforie „de gen” şi nu „de sex”? Care este diferenţa dintre sex şi gen? «Sexul» se referă la statusul biologic de bărbat sau femeie. Termenul include atribute fizice precum cromozomii sexuali, gonade, hormonii sexuali, structurile de reproducere interne şi organele genitale externe. «Genul» este un termen care este frecvent folosit referitor la modurile în care oamenii acţionează, interacţionează sau simt despre ei înşişi, care sunt asociate cu conceptele de băieţi/bărbaţi sau fete/femei. În timp ce aspectele sexului biologic sunt aceleaşi în diferite culturi, aspectele genului pot să nu fie.
Deci e şi mai complicat decât aş fi zis.
Ce faci, ca mamă, când copilul tău trece prin aşa ceva? Printr-o criză identitară de o asemenea amploare? Când se impune ca tu să-ţi reconsideri toate standardele şi toate aşteptările, toate nivelele de toleranţă & prejudecată şi, practic, tot ce ai trăit până atunci, şi să mergi mai departe ţinând cont numai de faptul că îl/o iubeşti? Cum reacţionezi? Negi? Testezi? Accepţi posibilitatea? Îl/o cerţi/baţi/respingi? Sau îl/o sprijini/susţii? Cum se descurcă şi cum te descurci tu în materie de socializare, în toţi anii de grădiniţă şi de şcoala? TOTUL e construit pe ideea de alocare clară a genurilor/sexelor! La ce toaletă merge? La ce vestiar? Cu ce se îmbracă? (hai, la haine poate fi mai simplu...) Cum gestionezi crizele?
Nu am răspunsuri. Am doar presupuneri. Presupun că Nikki (cea din reportajul BBC) s-a îmbrăcat şi prezentat peste tot ca fată şi că asta a fost micul-mare secret al familiei, rămas nedescoperit.
Şi întrebări. Cât de toleranţi putem fi, de fapt, cu orice vine în contradicţie cu părerile, percepţiile, valorile şi experienţele noastre? Cu comportamentele pe care nu le acceptăm/valorizăm?
Mai ales când şi dacă le vedem tocmai la copilul nostru?
Salva (la modul „colecţionar”) toate animalele posibile de pe toate drumurile, pe care le ascundea sub pat. Animalele, nu drumurile. Pe rând, nu pe toate odată.
Lovită (în miez de vară...) de nostalgii hibernale, făcea patinoar în casă (la bunica, mama actualei Bunici) vărsând apă pe jos în camera cu linoleum. (covorul fusese atent expulzat. încurca patinatul). După ce i s-a atras blând atenţia că, de patinat, se patinează cam afară, a făcut patinoar în curte, turnând apă pe poteca din ogradă şi alunecând tacticos, vreo două ore, pe noroi. Cu tumbele şi mânjelile de rigoare. Numa’ spălatu’ a durat ulterior alte 2 ore.
Autopsia varii mecanisme, în special ceasuri. Ceasuri încă vii, perfect funcţionale, ca să vadă: a) ce conţin, mai exact b) cum funcţionează, de unde vine tic-tac-ul c) câte rubine au d) dacă le poate construi la loc, din memorie (Nu. Nici acum? Nu. Tot nu.) Lucrurile erau făcute atât de temeinic (în materie de dezasamblare...) încât reparaţiile deveneau exorbitante; era mai ieftin să cumperi ceas nou. Care, nu-i aşa, merita şi el autopsiat. Pardon, analizat un pic...
Făcea acvariu în cadă. (Bunicul mergea la pescuit. Acasă, Mamiţuni inventaria captura. Crapii şi cărăşeii încă vii erau proptiţi iute în cadă, spre contemplare. Bunicul era aspru criticat că n-a adus şi alge şi pietre, pentru reproducerea corectă şi integrală a mediului.) Până când peştii nu binevoiau să răposeze (de bună-voie sau nu tocmai), nimeni nu avea voie să pretindă a face baie-n cadă. La lighean cu amatorii de libaţii! Mirosul? Chanel 5. Ihtio.
Se urca pe dulap ca să aibă de unde sări „cu paraşuta” (o eşarfă sau o faţă de pernă). Dulapul, înalt. Cam la vreo 2m, el, aşa...
Se ascundea cu orele în diverse cotloane, „ca indienii”, savurând agitaţia produsă şi apărând „inocent” la interval când se-ngroşa gluma.
(şi multe altele pe care nu ni le mai amintim momentan)
Boacănele lui Muţunau n-ar trebui să constituie, în această lumină, o problemă. Doar dacă se va dovedi cumva că nu se ridică la înălţimea faptelor înaintaşei...
Muţunau, sabotorul. La o reprezentaţie ceva mai neconvenţională de teatru (susţinută de copii de la un centru de plasament, la sediul uneia dintre organizaţiile care-i sponsorizează), Muţunau „trăieşte melodia”, drept care chiuie de-ţi sare pălăria la fiecare replică mai sonoră, la fiecare cântecel şi, evident, la fiecare mişcare scenică mai amplă. Mai amplă decât un simplu clipit. La un moment dat, se-ntoarce brusc peste Mamiţuni, care se dezechilibrează suficient cât să destabilizeze, în cădere, alţi 4 spectatori inocenţi. Actorii, demni, ignoră intruziunile şi-şi continuă reprezentaţia, cu toate hlizelile subite ale audienţei. Uite-aşa ajunge „Scufiţa Roşie” comedie.
Muţunau, atârnătorul. În piaţă, se repede la prima tarabă pe care-o vede, cap-compas pe câte o cutie (sau ladă), şi nu se lasă până nu e cadorisit. Cu câte o roşie, un strugure, acolo... Face el cumva... (nu de foame sau de poftă; nu se repede şi să muşte din ele; n-am depistat încă exact ce anume-l atrage; culoarea? forma? seducţia? bate vreun record?).
Muţunau, protestatarul (inutil de descris. cu ochi peste cap, decibeli în afara zonei scalate, încruntături şi priviri poncişe, tot tacâmul) Din ce în ce mai (prea) des întâlnită/exersată. De, vârsta.
Muţunau, lipiciosul La un moment dat, dintr-un variu motiv (cam la fel de rapid identificabil ca şi soldatul necunoscut), Mamiţuni stă aşezată turceşte pe covor. Muţunau intră-n cameră, studiază peisajul, şi pe urmă vine şi se-aşează spate-n spate cu Mamiţuni, oglindindu-i postura. Aparatul foto, evident, de negăsit. Da' poate facem reconstituirea.
Muţunau, curiosul Dă drumul unei bile sub pat şi se-apleacă să-i poată urmări traiectoria.
Muţunau, analistul Ia una din cărţile cu „fereastră” & priveşte lumea prin fantele paginilor. Cu limba usurel ieşită printre dinţi, a indisputabilă concentrare.
Muţunau, independentul Simte, în capătul degetelor materne, intenţia de frână în deplasare, exprimată prin invitaţia implicită la luarea de mână, şi, ca eschivă, face subit doi paşi înainte, scuturând energic din mânuţă, a „nu, eu merg singur”.
Muţunau, neobositul Insistă să urce pe scări un număr impresionant de etaje. (supravegheat protector, evident... el poate şi singur, dar, uneori, din grabă sau de oboseală, se mai bălăbăne.)
Muţunau, aniversatul. Azi a-mplinit un an şi trei luni.
Mă tem că oboseala o să mă învingă. Că o să depăşesc starea de „puţin buimacă” şi o să ajung complet tălâmbă, într-o stare de totală derută, încă şi mai puţin capabilă să fac tot ce am de făcut. Că o să-ncep să fiu (şi mai) irascibilă şi să mă uit (şi mai) fix la oameni ori la ecranul calculatorului, întrebându-mă ce Doamne-iartă-mă caut eu acolo şi când oare şi cât de prost o să mi se termine fuga de idei care mă lasă atât de des, în plin discurs, cu gura căscată pitoresc a neştiinţă. Că, la fel ca-n „Un veac de singurătate”, o să mă mănânce de vie lapsusurile şi o să uit complet toate numele lucrurilor.
La concertul (superb!) de acum câteva zile am stat cu ochii închişi, pentru că nu mi-i mai puteam ţine altfel. Mă uitam cruciş de oboseală şi-mi cădea pur şi simplu capul (cum le mai cade navetiştilor din tren!). Nu, n-am adormit. Nu puteam. Tot de oboseală, ca şi acum. Am putut savura muzica! (Dar n-aş putea spune exact cum arătau instrumentele. Noroc cu pozele...)
Mă tem că n-o să mă descurc. Că n-o să pot face pentru fiul meu tot/destul/la timp/atât de bine pe cât trebuie, pe termen lung. C-o să ajung să-l dezamăgesc. Şi eu. Nu, nu sunt perfecţionistă. Doar pragmatică. Tocmai de-aia zic că-mi dau bine seama în cât de multe locuri trebuie să fii, ca părinte. În câte deodată.
Mă tem că, dac-o mai ţin tot aşa, în timp mă voi transforma într-un mic roboţel, capabil să facă numai strictul necesar, tic-tac birou-casă, fără resurse de timp şi de bun simţ care să-i mai permită să constate de când i-a răposat complet imaginaţia. Că, de atâta hăituială, o să ajung să-mi lipsesc copilul de unul dintre darurile pe care i le datorez şi vreau să i le pot da - prezenţa unui părinte echilibrat, cald şi dedicat lui. Dedicat, dar nu calat complet pe copil. Şi nici, în extrema cealaltă, stresat că are iar şi iar şedinţe inutile de cinci milioane de ore, patruj’de mii de apeluri tembele pierdute şi douăzeci de ecrane de e-mailuri isterice restante la citit.
Da, e bilanţul unei săptămâni deloc înălţătoare.
Pe urmă îmi amintesc că se poate vorbi şi în fraze scurte şi percutante. Că se poate vorbi, pur şi simplu, mai puţin. Chestie care mai poate face oamenii să-şi bage minţile-n cap. Că n-am neapărat o problemă ireversibilă, că aşa reacţionează oricine la suprasolicitare, dacă efortul durează de prea mult timp. Că trebuie doar să programez lucrurile mai bine, să mă reobişnuiesc cu intervalele de timp aberant de mari petrecute / pierdute zilnic în trafic şi s-o las mai moale. Că, la o adică, nu mă opreşte nimic să-mi schimb locul de muncă. Să încerc, măcar. Că atunci când observ că tânărul domn mă studiază, delicat, preocupat, afectuos şi (surprinzător!) non-invaziv, parcă beau apă vie. Şi-mi place gustul.
Mamiţuni iubeşte abţibildurile. În copilărie, a alocat acestei pasiuni atât importante şi nejustificate sume de bani, cu pricepere & migală escrocate de la actualii Bunici, cât şi importante & nu tocmai oportune spaţii domestice. Dulapurile din casă au fost, cu toatele, suprafeţe ţintă, pe care Mamiţuni crea poveşti lipicioase, combinând personaje din diferitele colecţii oferite de Vitodecor J şi nu numai.
Lasă că acum pasiunea a renăscut, da' are şi cu ce, de la abţibildurile simple, tematice de ocazie (Paşte, Crăciun, şi alte ocazii festive cu potenţial grafico-lipitoro-coloristic) ori de personaj / imagine (desene animate ori flori), până la cele reutilizabile (cum să nu le iubeşti?) şi respectiv spuma-crema, abţibildurile în relief! (pop-up) Acestea din urma sunt incluse la loc de cinste în planul de child-proofing, sub pretextul (discutabil) "aşa avem cu ce să-l ţinem ocupat". Aiurea. Mamiţuni si Bunica se bat pe abţibilduri; fiecare vrea să lipească ea mai multe. (Herr Moni, trebuie să ne mai aduci.)
Muţunau nu avea cum să fie străin de această pasiune. Zilnic, trage o lungă tură de inspecţie tactilo-vizuală. Din proprie iniţiativă!
În plus, Mamiţuni l-a suprins la un moment dat atingând delicat uşa de la dulap, a mângâiere, în timp ce şoptea concentrat, doar pentru sine, "a-a-a". Muţunau urmărea contururile unei maimuţici-abţibild 2D, lipită acum 25 de ani, pe care, recunoscând-o (în pofida stilizării desenului) o saluta cu vocalize maimuţeşti. Discrete. Era, doar, o maimuţă mică.
1. Le coffret des puéricultrices Este un set de 3 CD-uri audio + 1 DVD, realizat în Franţa, în colaborare cu Association Nationale de puéricultrices et des etudiantes. Primul CD, galben, dă semnalul de culcare pentru Muţunau. Dintotdeauna! Merçi bien, franţujilor!
2. The Ocean Wonders Soothe & Glow Seahorse (Fisher Price) Căutat în mod eroic în circa 3 ţări. Găsit (într-un târziu! că-l delistase Fisher Price. mulţumim căutătorilor!). Îl iubim foarte mult. A fost dragoste la prima vedere. Cu toate că, nedistingând între apăsările tehnic-voite şi ghionturile accidentale, se apucă de cântat fix când ţi-e lumea mai dragă (şi mai voit-silenţioasă...).
3. Carusel cântăreţ cu animăluţe: Peek-a-boo musical mobile (Fisher Price, colecţia Rainforest) Are telecomandă, cântă 3 piese de muzică clasică + una cu zgomote din natură şi luminează. Mulţumirile fierbinţi pentru achiziţionatul, căratul & livratul tuturor Fisher Price-urilor merg la mama de prinţesă Muhi. 4. 3 in 1 bear playgym (K's Kids) Nicio milisecundă folosit ca loc de joacă, a devenit de mult netransmisibil generaţiilor viitoare datorită uzurii intense înregistrate pe post de salteluţă/păturică. 5. Leagăn & nu numai: Smart Stages 3 in 1 rocker swing (Fisher Price) Scump, maică, scump (şi dincolo chiar era mai ieftin! luat din D, mulţumiiim, Herr Moni, a fost cam la juma' din preţul de pe piaţa românească), da' a meritat fiecare bănuţ. Au fost momente când numai el, cu legănatul şi muzica lui (tembelizantă, zice Mamiţuni, după ore de ascultare...) oprea urletele. Transformabil fiind, îi prevedem o durată de viaţă de peste 3 ani. Uraaa! 6. Play Nest Peter Rabbit (Galt) De milioane!!! Muţunau l-a inhabitat zilnic, de pe la 5 luni până când i-a rămas mic (n-a mai încăput în roată pe la vreo 10 luni). Cu precizarea preventivă că nu strică să-nveţi din timp copilul cum să evadeze din cuib, prin aşezare de-a latul pe animăluţe. Se evită astfel (o parte din) aterizările-n cap. 7. Playgro Backseat Organizer. Ăstuia (deja sudat de scaunul de maşină) îi prezicem minim 5 ani de folosinţă (sperăm că va şi ţine atât!)
8. Dinozauru' cu bile - I am the Boss, K's Kids Nu e clar cui îi place mai mult, lui Mamiţuni (care-a dosit cu grijă a doua pungă de bile venită cu animalu' şi-l mai foloseşte pe dino drept pungă de depozitare pentru alte chestii), sau lui Muţunau, care foşneste tot ce e de foşnit la jucărie (şi are ceva treabă!), se oglindeşte, roade "urechile" dihaniei, şi-i stâlceşte-n dinţi bilele? Dino ar merge de pe la 4-6 luni până când utilizatorul s-o sătura de el. Judecând după reacţia Micului Urecheat (la 4 ani jumate), dino o să mai ţină muuult şi bine la public! Drept care plănuim să-l ocultăm periodic, prin trimitere în cutie, la băile dinozaurilor cu bile. Mulţu', nănaşă hăi!
9. Scaun de masă: Rehausseur de chaise Babytop (Thermobaby) Foarte uşor de transportat, de spălat, de montat & demontat (se pliază), multifuncţional, haios, stabil... de ce nu l-am găsit pe el primul??? (Bine că totuşi l-am găsit!)
10. Deuter Kid Comfort II Dacă eşti outdooro-extremo-tembel, ca Mamiţuni, n-ai sling da' insişti să-ţi cari odorul pe toate coclaurile (în loc să-l laşi în casă, cu bunica...), e extrem de util. Atenţie, trebuie făcute pauze de dezmorţire, periodic. Copilul stă comod, (şi cuminte-vociferator, câtă vreme-i "fuge" peisajul) dar, de la nemişcare, tot va-nţepeni. Merge până la 22 de kile.
11. Cort bebe (Travel cot - Deryan) Muţunau e complet toropit după cort, indiferent unde e instalat. Problema-i că afară-n curte dăm veşnic peste o listă lungă de interesaţi - majoritatea, patrupezi blănoşi, teritoriali şi invadatori. Astfel, am putut constata (c-a trebuit!) cât de uşor se curăţă onor cortul!
Şi cele 2 de la Imaginarium, oliţa +jucăria de baie, postate, tot la final, şiaici. Este c-avem o mulţime de minuni /trăsnăi / chestii? (da...? ia uitaţi-vă-n jur!) Şi-ar mai fi. Dar, (şeherezadic), despre asta, în episodu' viitor!
... mai exact, spre răsfăţul lui Muţunau (= alintarea excesivă, cu tacâmul previzibil de şantaje emoţionale, urlete, răzgâieli und so weiter), este cea pavată cu prezenţă mamiţunească weekendiană. (reamintim, pe Mamiţuni a mâncat-o-n fund, pardon, CV, să redevină proletar, drept care acu' reeditează transhumanţa, că locu' de muncă e-n altă parte decât Bunicii. behăielile acompaniatoare vin de la numărul de kilometri băgaţi.)
Smotoceli non-stop de nădragi ori atârnări perene de picioare, de tip "ia-mă în braţe", ochi peste cap, excepţii peste excepţii, drapelu-n bernă la momentul plecării. Şcoală de manipulare scrie pe noi, cu Muţunau potenţial absolvent magna cum laudae. Stofă are.
Mamiţuni nu are curaj să exploreze nici măcar conceptual potenţialul rezultat. Drept care, intempestiv ca de-obicei, a decis: transhumanţa se opreşte aici. Huo, frână, stop. Adio turism de weekend. Ne adunăm sub acelaşi acoperiş, cât de curând. Vedem noi cum.
Până atunci, casa tre' reamenajată: bebeluş în etapa unde-l pui, acolo stă e una, patruped (cu autonomie redusă de mişcare), alta - un mic pas înainte. Da' Wilhelm Cuceritorul &Cotrobăitorul &Răscolitoriul &Ronţăitoriul e cu totul altă treabă (desigur, istoria n-a reţinut & comunicat corespunzător restul titlurilor pen'că cronicarii vremii nu mai aveau cerneală. ori poate Wilhelm era mai măricel?!).
Între timp, Muţunau se ocupă, din ce în ce mai des, cu deşurubarea sticluţei de ceai & vărsarea conţinutului pe propria personuţă. După care ne-ntoarcem pe partea ailaltă şi ne culcăm (uzi) că, nu-i aşa, ce-aveam în program am cam făcut.
La vederea copertei, Mamiţuni a zis: "Văleu! Ce m-aşteaptă! Tre' s-o cumpăr! Că e clar c-acu' nu-nţeleg nimic. Da' ce titlu miorlăit!" Evident, în carte s-au găsit cu totul alte chestii decât cele aşteptate. Da' nu mai puţin interesante! Iată-le.
Una din ideile esenţiale ale cărţii (subliniată ca atare) este că băieţii au alt stil de învăţare decât fetele; pentru că au creierul diferit. (afirmaţie susţinută, pare-se, de n-şpe studii detaliate, cu scanări PET (tomografie cu emisie de pozitroni), SPECT (tomografie cu emisie de raze gamma) şi RMN (rezonanţă magnetico-nucleară)).Nu, nu e o idee sexistă. Discuţia nu se poartă de pe poziţii de superioritate. Dimpotrivă! (citatele din carte, în italice) Creierul masculin, în general, se bazează mai mult decât cel feminin pe stimulările spaţial-mecanice şi în mod intrinsec răspunde mai bine la stimuli precum diagramele, imaginile şi obiectele în mişcare prin spaţiu decât la monotonia cuvintelor. Adică, dacă le vorbeşti prea mult, fără suport vizual, băieţii vor arăta mai repede că se plictisesc mai uşor. Fetele ascund mai bine plictiseala!
Băieţii sunt mai predispuşi să asocieze procesul de învăţare cu mişcarea fizică. Ei oricum nu prea pot sta locului. Tre' să facă tot felul de chestii!
Corpul calos (fasciculul de fibre nervoase care uneşte cele două emisfere ale creierului mare)permite un schimb mai mare de informaţii între emisfere în cazul femeilor - care au, astfel, o mai mare abilitate în a realiza concomitent mai multe sarcini, cu un succes la fel de mare. Multitasking, deci te-avem în sistem? Hm.... În plus, corpul calos este implicat în procesele cerebrale ce ţin de limbaj, lectură, scriere. Na, ghici ce concluzie se poate trage ...
Altceva: Fetele au, în general, conectori nervoşi mai puternici în lobii temporali decât au băieţii. Aceşti conectori mai puternici par să faciliteze stocarea mai multor detalii senzoriale în memorie şi auzul mai bun, în special pentru tonalităţile vocii. De-aia nu observă nimeni când/că m-am cam enervat? Ori că mi-am schimbat freza?
Lobii frontali la fete sunt, în general, mai activi decât la băieţi şi se dezvoltă de la vârste mai fragede. [...] La fete, ariile Broca si Wernicke din lobii frontali şi temporali se dezvoltă mai devreme şi mai mult - aceştia sunt principalii centri corticali ai vorbirii. Băieţii compartimentează activitatea creierului (asta înseamnă că folosesc [la un moment dat/ un moment anume în timp!] un volum mai mic al creierului); per total, creierul lor operează cu un flux sangvin cu 15% mai mic decât al fetelor.
Fetele sunt, în medie, cu un an, un an şi jumătate înaintea băieţilor în privinţa cititului şi a scrisului. (statistică realizată, evident, în SUA)
Deci, cum ar sintetiza baba Leana din rural, băieţii sunt "mai leneşi". Sau, cum ar zice Mamiţuni, care era povestea aia cu sexul slab? Şi cine era mai dăştept? Că, na, ui' ce spun americanii! Nu cumva în România ne limităm (prostim!) fetele?
Revenind (după divagarea feministă) la carte, altă idee a lui Gurian e că nu există plasticitate neurală totală. La fel cum apartenenţa sexuală este înnăscutăşi apoi socializată prin cultură (adică nu te face gay societatea când tu te-ai născut hetero, şi nici viţăvercea, idee la care subscrie nen'to Gurian), apartenenţa sexuală a creierului nu poate fi modelată. Geaba pui băieţii să înveţe numa' după dictare, stând ţepeni în bancă, rezultatele nu vor fi cele mai bune (ca să ne exprimăm elegant). Şi aşa se ajunge la Ritalin.
Energia lor presupune multă mişcare fizicăşi mânuirea obiectelor. Sunt atraşi de provocările ce implică acoperirea spaţiului şi de folosirea uneltelor (adică explorează, dărâmăşi trântesc!) Băieţii învaţă din încercări instinctive şi din greşeli. Mintea unui băiat se aflăîn egală măsura în trupul şi în capul său.
Altă idee din carte: copiii mici învaţă cel mai bine în cadrul unui sistem caracterizat de ataşament, care pune accentul pe asimilarea de cunoştinţe. Nu doar "lasă-i să ţopăie", pune-i să ţopăie, da' cu folos!
Notă mamiţunească aplicabilă întregii postări: n-am stat să verific toate informaţiile pe care le citează Gurianul, chit că am un vag sentiment că selecteaza atent &convenabil numa' statisticile care-i pot/vor susţine teoria. Am preferat să "iau" informaţiile despre care cred oricum că pot fi utile.
Construirea unei echipe parentale: avem. Bunici, veri, mătuşi, câini, pisici... cu totii îşi aduc contribuţia! Fără stres negativ - adică limităm uzul comenzii "nu". Eliminând situatiile în care o foloseam de obicei - ascunzi lucrurile pe care n-are voie să pună ghearele, etc. (sau măcar încercând să le scădem numaru'...) Exersarea opţiunii: Vrei mazăre din farfuria asta, sau din cealaltă? (ha! machiavelnic rrrău!) Regula de aur (logică, da' des omisă în practică): Nu daţi copchilului o opţiune al cărei potenţial răspuns nu sunteţi dispus să-l acceptaţi. Promovarea dezvoltării verbale la băieţii de vârsta mică: (mică=preşcolară? mică=pre-grădiniţară? nu se precizează) tre' să-i ajuţi să se dezvolte. Cu parafraze, repetiţii, întrebări despre experienţele zilnice, explicaţii şi răs-para-explicaţii, contact vizual, cu jocuri de cuvinte, cu cartonaşe, cu asocieri, cu descrieri detaliate... uf. Am obosit. Creaţi ritualuri. Vrei să rămână televizoru' la locu' lui? Ţine copchilu' ocupat. Lăsaţi-i spaţiu. Cică băieţii "ocupă" mai mult spaţiu decât fetele. (greu de crezut că mai mult decât Mamiţuni la 4-5 ani. Mamiţuni o zbughea pe poartă şi străbătea, expediţionar-exploratoric, kilometri!!!) Cărţi cu imagini. Vizualul ajută copiii (de fapt, ajută pe toată lumea!) să reţină şi să înveţe. În centrele preşcolare, muzica este a doua limbă a copilului. Muzica oferă stimulare cerebrală completă (a ambelor emisfere). Lecţii în aer liber. Tot ce se vede/învaţă în/din natură pare a se lipi cu superglue de memoria copchiilor. Limitarea timpului petrecut în faţa ecranului - indiferent dacă e vorba de TV, video, computer, jocuri. Dieta: hidratare-da, proteine-da, zaharuri-nu, fast-food -huooo!!!
Cartea mai dă o sumă de detalii & sugestii practice privind eliminarea factorilor de stres, ajutorul la învăţătură, clasele unisex, slaba motivare, ce faci (ca părinte) în caz de sensibilitate excesivă şi de ADHD.
Toate bune şi frumoase, a zis Mamiţuni, doar că... din propriile amintiri din copilărie, oarece apucături de-astea, băieţeşti, (cu acoperit spaţiul &dat doua ture hotărâte în jurul mesei după fiecare două pagini scrise nu urât, ci zgâriate ca electrocardiograma), avea şi ea. Care-i şpilu'? Păi, zice pagina 280, creiere-punte. Gurian îl citează pe Simon Baron-Cohen, care, după ce-a scanat şi răs-scanat şi bărbaţi, şi femei, zice că o femeie din şapte are creier "masculin", iar unul din cinci bărbaţi are creier "feminin". Creierele-punte ar fi tocmai variaţiile dintre "extreme". Băieţii care stăpânesc mai bine limbajul, fetele care explorează, şamd. (În contextul ăsta, termenii masculin/feminin nu reflectă nici sexul biologic, nici orientarea sexuală, ci genul creierului, aşa cum rezultă el, statistic, în urma scanărilor.)
În concluzie, interesantă lectură. Chit că nenea Gurian nu are neapărat un discurs echilibrat (el o ţine langa pe-a lui, nu bagă-n seamă nici o teorie contrară, preferă să fie copleşit de amploarea confirmărilor...) Iată un posibil motiv: (propozitie la citirea căreia Mamiţuni a făcut "brrrr!!!"): În SUA anului 2004, numărul băieţilor supuşi unui tratament cu Ritalin se apropia de 5 milioane.
Brrr!!!
Pentru un final pe-un alt ton: doamnelor şi domnilor, Alexandru Andrieş.
Personaj mare, fost tras cam des de păr de personajul fost mic.
Scriu rar, mai mult pentru propria-mi plăcere.
Am cititori puţini (da' simpatici!) şi fac reclamă (în stil propriu) doar dacă realmente-mi place ce laud.
wCGk~$(KGrHgoH-E!EjlLl0T+JBKDuy51OSg~~_35.JPG)
Postări
