joi, 17 decembrie 2009

Eco-Mamiţuni


Am o dambla - reciclarea.
Bine, recunosc, am mai multe. Da’ azi o aduc în discuţie numai pe-asta.

Strâng grijuliv, de câţiva ani, hârtie (inclusiv cartoane), plastic şi ambalaje Tetra-Pak. Ca un chinez bătrân. Am început cu hârtia, pe care o recuperam termic - adică o căram frumuşel la ţară, unde urma să fie arsă în scop gătitoro-încălzitoriu (spre nu tocmai marea încântare a posesoarei-de-sobă-şi-astfel-economisitoare-de-lemne... pentru că vaaai, ce fumăraiţă face!). Pe urmă mi-am băgat minţile-n cap şi-am început să merg direct la centrele de reciclare - alea de cumpără hârtie cu 2,000 lei vechi pe kil. E unul pe traseul meu zilnic.
Am continuat cu plasticele, şi PET-uri, şi pungi, imediat ce au apărut în Bucureşti containerele pentru colectare separată.
Cu Tetra-Pak-ul am o relaţie mai specială: odată, pentru că beau atât de mult lapte, încât am ajuns la concluzia că ar renta să-mi cumpăr propria vacă (eventual, în versiune mini, ca să-ncapă în lift. atâta doar că nu ştiu dac-ar putea face faţă cererii. vaca, adică!).
Nu zic nimic de sticle şi de borcane, pentru că donarea lor către Manufactura de Dulceaţă, Compot şi Zacuscă e deja (la mine) mult prea încetăţenită. La modul că m-aştept să fiu amendată, alergată pe stradă, criticată în direct la ştiri şi transformată în anti-erou naţional cu ţintă pe haine dac-aş întrerupe-o.

Evident, am rămas cu sechele din perioada sfârşită (?!) acu’ douăj’de ani, când n-aveam de niciunele. Nu-mi place risipa (logic, pen’ că-s zgârcioabă). Sunt dintr-ăia care, la modul uşor ţicnit, s-au bucurat când s-a băgat taxa pe pungi de plastic.
După cum s-a văzut, sunt gata să m-apuc de făcut haine din resturi colorate!

Da, aş fi putut să-mi găsesc alt scop în viaţă :)

Doar că e realmente foarte simplu să le strângi - ajung 2-3 cutii separate, în debara sau în balcon, şi 2-3 vizite lunare de debarasare.

Iată la ce bilanţ lunar se-ajunge la mine-acasă:
- 40-50 cutii de lapte (am zis că beau, nu glumă; cu ce mai intră la brânza calcică a Muţunaului şi la fanteziile culinare buniceşti, se-adună).
Adică vreo 600 cutii pe an. Adică nişte metri cubi de ambalaje presate... care trăsnesc rău dacă nu-s clătite imediat după golire!

- între 2 şi 10 kile de hârtie, plus cam un bax mare de Pampers (de carton) plin, la rândul lui, cu alte cartoane şi cartonele.
Ştiu câte kile pentru că mi le cântăresc cei de la colectare.
Cel mai amuzant a fost când, foarte gravidă fiind, le-am aterizat la poartă celor de pe Jandarmeriei cu rugămintea să vină ei să le ia din maşină. Dădusem iama prin „arhivele” de materiale şi cataloage promoţionale strânse timp de 1 an de două companii (se mutau şi urmau să le arunce) şi convinsesem câteva prietene să-mi cedeze „proviziile” de reviste glossy. Aveam stive şi-n portbagaj, şi pe bancheta din spate, şi pe scaunul din faţă. Erau, în total, aproape 300 kg.
Cam cât simţeam c-aş cântări eu!

- cam 3-4 pungi de hypermarket pline cu plastic - necompactat & necântărit, cu tot cu varii PET-uri mai mult sau mai puţin turtite. N-am idee cât înseamnă pe cântar.

N-am veleităţi militante în privinţa asta. Nici, în privinţa plasticului, certitudinea că efortul meu foloseşte la ceva - pentru hârtie şi tetrapak-uri, ştiu sigur că, acolo unde le duc eu, da, primitorii le bagă în continuare la reciclare.
Mai mult de-atât, şi de faptul că strâng după mine când ies la iarbă verde, nu fac. Nu încă. Nu ţin predici altora şi nu m-apuc de strâmbat din nas la vederea altor obiceiuri (şi de-asta, chiar n-o să mă apuc!).

Am folosit şi folosesc (chit că ne străduim să limităm... prin trecerea la oliţă!) chiloţei absorbanţi de unică utilizare. Da, de-ăia care ucid încet mediul. (şi care, a propos, ard complet (atât cât se poate aprecia vizual...) în soba de teracotă - şi put de-ţi mută nasul, în timp ce. da’ dacă ante-menţionata sobă are tiraj bun, nu se simte; în godinuri şi-n aer liber, ard incomplet, mocnit, cu groaznic de mult fum).
Aşa c-o să continui cu colectarea separată, în speranţa că m-aş putea revanşa cumva!

2 comentarii:

Sinziana spunea...

Cu asta cu stransul dupa mine la iarba verde, m-ai nimerit :). Ba mai strang si mizeriile altora dinainte sau din jur.
As vrea sa ma duc (poate se va intampla la un moment dat) intr-o tabara de igienizare a unui munte, albii de rau, lac etc, ca mi se strange inima cand vad locuri frumoase inecate de gunoaie.

Mamiţuni spunea...

Sinziana,
Din fericire, sunt din ce in ce mai multe tabere de soiul asta. Nu stiu sigur daca chiar fac fata... da' fara ele, clar ar fi dezastru!
Cunosc oameni care cara cu ei manusi si 1-2 saci mari si grosi de gunoi si care fac ca tine - aduna si de dupa altii. Toata stima! (eu asta inca n-am reusit sa fac sistematic)