Cu ce ne-am mai ocupat noi, sau ne-au mai ocupat alţii

Cu o perioadă (un pic) mai intensă la muncă (eu - din ce în ce mai stresată şi mai lată de oboseală.)
Extra-sprinţarele deşteptări extra-matinale (din categoria „mă trezesc mâine dimineaţă mai devreme şi fac X”) sunt demult (şi par a fi pentru totdeauna) apuse. Au fost înlocuite cu târâtul epuizato-tranşeic spre baie, uneori realizat numai la insistenţele lui Muţunau, trezit mai devreme, vioi, energic şi mirat că loaza de mumă-sa încă mai sforăie.


Cu nişte lecturi în plus din Françoise Dolto (tot eu. Muţunau preferă existenţialiştii pur-sânge).
Când? Cu ce timp, adică?
Întrebare greşită.
„Cu ce atenţie?” (adică „de unde concentrare?”) e întrebarea corectă.

Metoda e să cari o carte la tine. Şansele să fii pus(ă) să aştepţi aiurea pe undeva sunt destul de mari!
La întrebarea corectă nu avem răspuns. Poate... e vreo magie la mijloc. Că altfel nu se explică.



Cu re-interpretarea fiecărei fraze în scopul de-a o transforma din orice în negaţie. (Muţunau, desigur).
Asta, cu o abilitate uimitoare, care pare a transcende inclusiv barierele de limbă!
Într-una din postările anterioare, ziceam ceva de 5 little monkeys.
Five little monkeys jumping on the bed
One fell off and bumped his head.
Mama called the doctor and the doctor said,
"No more monkeys jumping on the bed!"
Interpretarea pitoresc-didactică, alături de multe altele, aici.
Muţunau lălăie aproximativ primele 3 versuri, după care declamă clar, super-hotărât:
OOO, MORE monkeys jumping on the bed.


Previzibil (sau chiar evident!), Muţunau se ocupă intens&deliberat cu săritul. (nu mai schimbăm saltelele, aştept să le distrugă de-a binelea. sau... ne mutăm la Decathlon, unde, în afară de cizme la reduceri, mai au şi trambulină, cu acces gratuit pentru copii)


Şi cu şofatul - dar nu la fel de intens, ci numai imediat/instant ce moaaami şi-a extras fizicu’ din spatele volanului. (deci mai rar)
Să te ţii, oglinzi sucite, ventilaţii închise, radiouri deschise, ştergătoare şi avarii pornite, închideri centralizate intens meşterite (că doar astea fac cel mai puternic zgomot).
Ceea ce, pe de o parte, face necesară programarea diferită a călătoriilor, astfel încât ele să permită şederea la volan a tuturor pasagerilor interesaţi, şi, pe de alta, permite solitare zbughiri mamiţuneşti în caz de extremă urgenţă (de exemplu la benzinărie sau într-un supermarket aglomerat. timp în care mai e cineva în maşină, pen’ că, la cât de întreprinzător e Muţunau, nu se ştie niciodată ce-ai putea găsi (sau nu...) la întoarcere.)


În afară de contrazisul sistematic (pe care madame Dolto îl indică drept dovadă de sănătate curată în cazul băieţilor care, dintr-un variu motiv, ajung să simtă nevoia de-a-şi exprima mai intens individualitatea masculină) Muţunau se mai ocupă cu lansarea de interdicţii spre mumă-sa.
Mami, nu te duci la servici! Mami! Nu!
Pen’ că la noi totul e vag pe dos, întrebarea De ce? nu vine de la copil.
Dar îl dezarmează suficient cât ţinta interdicţiei să ridice nevinovat din umeri şi să pretindă ipocrit că, în lipsa sugestiilor constructive, nu are de ales şi o zbugheşte instant. qed. sau qeî. (quod erat întâmplandum)


Cumva, copilul a descoperit şi cazul vocativ. Varianta corectă! (ceea ce le dorim şi genurilor şi pluralurilor, momentan adorabil de pitoresc vărzuite)
Pisico, întinde picioarele!
(discuţia se poartă cu această pisică!!!)

...cumpărată când şi pentru că această maimuţă

nu doar că nu se găsea la reduceri. Nu se găsea deloc!

... şi (a mai descoperit) spălatul vaselor
(să-ţi ţină Dumnezeu năravu’, se roagă inutil toată partea feminină a familiei, inclusiv mâţele, câştigătoarele indirecte ale unor minute de ne-bătut cu baloane-ntre ochi.)



Împreună, ne ocupăm de fonetica limbii engleze şi de uimitu’ public al maselor.
Să le luăm pe rând.

Grădiniţa unde merge Muţunau (special ca să le dispere pe educatoare cu neascultarea, nu-urile şi energia lui) nu are, oficial vorbind, programul în vreo limbă străină. (Are, momentan zadarnic, germana la opţional.) Dar la grupa lui şi educatoarea, şi cineva din personalul auxiliar bunghesc destulă engleză cât să expună copiii la dulci cântecele în limba lu’ Shakey.

Doamnele nu bunghesc şi destulă metodă cât să explice bine fonetic ce se cântă - aşa încât parcurgem acasă meditaţii la sonorizare, deşi nu intenţionam s-o fac chiar acum... Să zicem că au ceva rezultate - se înţelege ce spune, dar va trebui să ne ocupăm mai târziu şi de corectarea accentului, actualmente foaaaarte dâmboviţean. Că aşa e-n tenis.

Efect secundar: a-nvăţat şi Bunica. Mâine-poimâine n-o mai dezlipesc de CNN....



Cu uimitu’ maselor treaba stă cam aşa: dacă, pe vreundeva, observaţi un cuplu mamă-copil unde pretinsa adultă ţopăie şi rage mai tare decât junele, sunt şanse mari să fim noi (ceea ce, strivind corola de minuni a lumii, ne va anula inutilul anonimat).
(Că doar n-am să las copilul să se distreze singur!!!)


La fel, dacă e cineva martorul unor discuţii suspect de filosofice sau de pragmatice, unele având ca subiect întreprinderi punctuale, excesiv de riguros planificate, cu extrem de multe succesiuni şi interdependenţe, e foarte posibil să fim tot noi.
(Că doar n-am să las copilul nelămurit!!!)


Dacă, în cadrul cuplului mamă-copil în cestiune junele îşi roagă politicoso-jenat genitoarea „Mami, nu mai cânta”, sigur suntem noi.
Eu, când deschid gura să cânt, sperii caii.
Iar copilul, obişnuit de mic cu fauna îmblănită, iubeşte animalele.