joi, 21 aprilie 2011

Muţunau, bătrânul încruntat şi porumbeii zen

Muţunau, alergăreţ din fire, adoră să fugărească porumbei. (există vreun copil de vârsta lui care nu fuge după păsăret...?!).

Scopul e să-i facă să zboare, ca să aibă apoi ce urmări (da... Leonardo...
- daVinci, nu diCaprio - chit că Muţunau tot blond e)

Într-o zi, într-un părculeţ: un bătrânel încruntat, aşezat pe o bancă; porumbei; şi noi, Muţunau şi aerian-încercănata mamiţună.

Muţunau, desigur, o rupe de fugă cu o ţintă clară. Mamiţuni rămâne pe tuşă. Porumbeii, destul de zen, zboară - dar nici pe departe cu entuziasmul sau în numărul dorit de copil. Instigatorul se gândeşte să insiste, vocal:
- Vă p’iiiind!!! Staţi, să vă p’iiiind!

Porumbeii se poartă de parcă nu i-ar deranja nimeni. Zen, cum ziceam.

În schimb, bătrânelul cel-încruntat-şi-aparent-suferind începe să pufnească.
După nici 30 de secunde de fugă-zbor-şi-nu-prea-strigăt-de-copil & da capo, bătrânelul îl apostrofează pe Muţunau:
- Băi, termină!
Muţunau, înc-o tură.
- Lasă-i în pace!
(în condiţiile-n care pe jos nu era mâncare, să zici că-i deranjează de la masă, iar copilul nu-i atingea).
În continuare, tură & o ignorare absolută a comentatorului.
- Te iau de urechi, să ştii!
Tură.
Bătrânelul mai mormăie ceva.
Tură.

Între timp, piaţeta rămâne goală, că porumbeii-s în copaci. Copilul continuă să alerge, fericit, cu mâinile pe sus.

Bătrânelul mă priveşte dispreţuitoro-deranjat. Nu zice nimic. Eu tac. Scenariile potenţial belicoase care ne trec prin cap rămân necunoscut-neexprimate.

Copilul vine să se plângă că nu mai are porumbei. Pe drum, îşi aduce aminte că are de inspectat o ţâşnitoare. (eu cred că se va face primar; prea-l interesează felinarele, artezienele şi tâşnitorile).
Ţâşnitoarea e lângă bătrânel, pe care-l ignorăm - eu, ostentativ, Muţunau, de-adevăratelea.
Studiem obiectul momentan scos din funcţiune, din lipsă de apă . Între timp, se întorc porumbeii. Muţunau, bine priponit, descoperă zborul colomb de aterizare (care, subit, i se pare muuuult mai interesant).

- Uite, îi poţi vedea cum zboară şi când vin singuri, nu mai e nevoie să alergi după ei.
- Da’ eu v’eau să-i p’ind!
- Dacă vrei să-i prinzi, e altceva. Da’ oricum trebuie să aşteptăm mai întâi, ca să vină mai mulţi. Altfel, pe cine prinzi?
- Da, zice Muţunau.

Mai dă nişte ture.
Bătrânelul nu mai zice nimic.
Plecăm.

N-ar fi trebuit, dar m-a cam enervat omu’.
La gândul că poţi fi atât de-nghesuit într-ale tale încât să nu mai gândeşti.
La vederea iritării pe care o împărţea cu dărnicie, în numele respectării unei reguli de care nu-i păsa decât lui.
La perceperea perseverenţei furibunde cu care continua un demers lipsit şi de eleganţă, şi de orice rezultat.

În acelaşi parc, cu o săptămână înainte, un alt bătrânel, vizibil suferind dar bonom, îi oferise biscuiţi lui Muţunau, pentru el, şi-l învăţase şi cum să-i sfărâme cu piciorul, pentru porumbei.

Data viitoare, îi fugăresc şi eu.

8 comentarii:

adra_bell spunea...

Cismigiu? Un batranel a apostrofat-o pe Eva acum vreun an, pe acelasi motiv, ca fugareste porumbeii

Mamiţuni spunea...

Nope.
Era o piateta de pe langa Tandarica.
Dar, bu-hu-hu, batranelul ar putea fi acelasi!

blomamaind spunea...

Pumpkina desi se da printesa, cand vede porumbei parca e in transa. Dintr-o data manutele i se intind in fata, capata o privire sticloasa si incepe sa alerge :))
Din fericire aici "fugaritul porumbeilor" este sport national pentru pitici, asa ca nu se ofuscheaza nimeni.

g.cojocaru spunea...

deocamdata alegram doar catei. .. dar am inteles ce ne asteapta...

Mamiţuni spunea...

Blomamaind,
pai ce, printeseze nu fugaresc porumbei?
Credeam ca e in fisa postului! :)

G.,
mai aveti pana acolo. Un pic, da' mai aveti.
Ceea ce-ti da timp sa te pregatesti :)

blomamaind spunea...

uite si dovada :))
http://blomamaind.wordpress.com/2011/04/25/flagrantul-de-delict/

Mamiţuni spunea...

Blomamaind,
deci asa deci...

Bavaria?

blomamaind spunea...

aham :) porumbelu' bavarez e imperturbabil totusi.
la 10 secunde dupa ce scapa de micii urmaritori (nu stiu daca ai observat intr-una din poze cum manuta pumpkinei era aproape ca o gheara gata sa inhate), se aseaza tacticos in mijlocul drumului unde sta pana-l repereaza urmatorul copil :))