Ieşirile cu Muţunau mă cam stresează. Nu neapărat vizibil, da' destul cât să se simtă pe dinăuntru.
Plătesc (concluzionam într-o altă sesiune de taclale), cu dobândă cocoşătoare, preţul educării copchilului în spiritul autonomiei, independenţei, auto-gestionării şi explorării. Cum partea cu stabilirea limitelor am cam sărit-o (prea erau multe de descoperit în jur...şi nici n-am senzaţia că, la nici 3 ani, realmente s-ar fi lipit ceva!), Muţunau funcţionează pe premisele unui univers înconjurător fascinant, infinit şi etern prietenos cu exploratorii, în care Mamiţuni are puteri magice, care-l feresc pe junior de orice 'ău (buşelile auto-cauzate nu se pun, desigur).
Localizarea spaţială automată e inclusă, fireşte. Nimic rău n-are loc. N-avem, deci, nicio grijă. Totul e (şi va continua să fie, cel puţin pân’ la intervenţiile disperatei de Mamiţuni, perfect)
De aici rezultă zbughelile perpetue - pornite logic, chit că, aparent, oarecum aleator (după părerea lui Muţunau) şi, sistematic, în cele mai proaste momente & circumstanţe posibile (după părerea lui Mamiţuni).
Am achiziţionat de la Ookee alarma de proximitate de care mi-a spus Carla. (mulţumesc înc-o dată).
Mi-a luat ceva timp să mă prind cum funcţionează. Cu instrucţiuni în mână, cu tot... (oboseala aferentă îşi spune neabătută cuvântul!).
La prima ieşire am descoperit, după cum era de aşteptat, c-am uitat dispozitivele acasă. Post-crisparea iniţială, am ridicat amuzată din umeri - scula e pentru maxim 8 metri, ceea ce, la viteza lui Muţunau, e-o nimica toată!
(o vom folosi însă pentru incintele aglomerate, unde un copil mic de statură se pierde (prea) repede din vedere).
Esenţialul e că spaţiile mari/ neîngrădite sunt problematice.
Există, fireşte, şi variantele de ieşire tip râdem, glumim, dar în incintă.
Separat de faptul că nu-mi vine să le dau curs în sezonul cald (dar o voi face imediat ce vine sezonul foarte cald), pe durata lor, dacă e să mă iau după experienţele anterioare, Muţunau îşi aduce subit da’ ferm aminte că 'mnealui e reprezentant plenipotenţiar al cooperativei Strică-Rupe-Sparge-Trânteşte-şi-Distruge.
Aşa încât Mamiţuni, volens-nolens, se dă de trei ori peste cap (şi-odată cu fundu’ de pământ, de nervi) ca să se transforme în Poliţaiul Universal.
(în caz că angajează SRI-ul, asta e, aş zice, experienţă aplicată semnificativă pentru postu’ de filor-specialist în ambuscade)
Apoi vine transformarea-n Plătitorul Integral. Pe care nu mai ştiu unde s-o-ncadrez.
Deci cam nasol.
Da. Pân’ la revelaţiile primei ieşiri într-o zonă oarecum pustie.
Brusc, copilul nu mai e stresant. Deşi o rupe de fugă şi mai şi (vede şi el că orizonturile s-au extins!), e vizibil. Iar lista de potenţiale pericole e mult mai scurtă. (da, bine, se poate împiedica în propriile picioare, da’ asta e deja-n meniul zilnic!)
Ceea ce ne-aduce o veste bună şi-una proastă. Aia proastă e că eventualele noastre vacanţe n-au cum să fie, cel puţin o vreme, normale. (adică staţiunile şi-n general locurile aglomerate (recte nu pustii!) se exclud).
Vestea bună adusă-n peisaj e că-s normală. Nu pisălogo-paranoico-stresantă - doar obosito-suprasolicitată, da' normală, trăitoare-ntr-un mediu care, am mai tot zis pe-aici, nu e deloc prietenos cu copiii (dimpotrivă!).
Mamă a unui copil curios, vioi şi (surpriză!) solicitant, perfect capabil să fenteze 4-5 adulţi dacă-şi pune-n cap să iasă, de pildă, din curte. Viitoare angajatoare de decatlonist.
Ceea ce, oricâte oftaturi momentane ar genera, e-n regulă.
Eu am avut parte de libertatea asta.
Trăiesc cu impresia c-a avut o importanţă hotărâtoare în dezvoltarea mea.
Ar fi păcat să nu-i pot furniza, mai departe, cadrul, pentru tânărul curios.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Postări
9 comentarii:
Ah, asta mi se pare cel mai mare efort: sa-mi inghit nodul cat casa din gat, sa infrunt palpitatiile nebunesti ale inimii si sa ma dau pe mana ei (lor, Catrina, desi la fel de voluntara, are un strop de empatie in plus pentru suferinta parinteasca, deci mai si asculta de sugestii/indemnuri), s-o las sa decida, s-o las sa confrunte pericolul si sa-l analizez singura ... grrrr ... Asta ma consuma mai mult decat orice.
Mi s-a intamplat de cateva ori (ok, hai, des) sa primesc uitaturi cel putin surprinse, daca nu indignate de-a dreptul, stiind-o ei, acei uitatori, pe Anna cum este, cand m-au vazut ca n-o leg de carut, n-o tin strasnic de mana, ci o las constient (yet again) sa fuga de langa mine pe strada. Tot spre surprinderea lor (finala), s-a oprit singurica la marginea bordurii (iar eu am promis un milion de matanii la biserica). Desi tot ea este cea care, in circumstante extrem de similare, a ales sa traverseze. In goana, in trafic ... ooof.
E ingrozitor de dificil.
Si iarasi empatizez la partea cu stricatul/ruptul/distrusul/desfacutul a ORICE. Mi se ghemuie sufletul de fiecare data, strang ochii incercand sa nu plang, scrasnesc dintii si incerc sa intreb la fel de zambitoare precum autoarea procesului sus mentionat la ce foloseste operatiunea respectiva? Sa sugerez o abordare diferita. La infinit. Zilnic.
Zambetul ala al ei, inocenta din privire (de parca n-ar intelege, Dumnezeule, in ruptul capului, ca o carte e mai frumoasa si mai utila intreaga decat cu paginile una cate una sfasiate) si lejeritatea cu care repeta, tacticos, sisific negativ, obiceiul ... iarasi grrrrr ...
Da' ma simt zeita de la cat calm si rabdare am inceput sa acumulez si cum imi fac tratament de strunire a sangvinismului innascut, cu copilul asta ... E cea mai buna terapie, pana la urma. Si dezvoltare personala. Nu? :))
Ah... deci asta mă aşteaptă, dacă visez la "libertăţuri" obraznice pentru fetele mele... :)
Mi se pun noduri în gât citind. :) Şi încep să mă gândesc tot mai serios la posibilitatea mutării undeva "la ţară", cel puţin într-un orăşel cât mai mic, pentru câţiva ani... aşa, cât să se coacă fetele puţin la minte. Aer curat, linişte, lipsa aglomeraţiei, libertate, spaţii deschise... I can do that, after all.
Citesc despre Muţunau, despre fetele Alinei, despre alţi copii "necenzuraţi" şi nu contenesc să mă mir cât de greu e preţul pentru a oferi copiilor noştri ceva ce noi am avut gratis. Preţul fericirii de a fi copil. Priceless, cum spune o reclamă.
p.s. Mă bucur că ţi-a fost de folos recomandarea mea... sper să se dovedească şi utilă!
ne inscriem in clubul micilor vagabonzi cu dorinte clare de evadare. olga o zbugheste in sens invers turmei de cate ori are ocazia. si voiam, draga mamituni, sa-ti spunem ca olga i-a batut recordul de nevorbit al lui mutunau. se fac in curand un an si noua luni si iata! nu e nimeni deocamdata sa-mi zica si mie mama :))
Sunt total de acord cu ideea creșterii copilului în spiritul autonomiei. Și a respectului necondiționat pentru copil. (aștept cu mare nerăbdare discuția asta că...of câte aș mai spune și eu...). Dar vezi, lumea din jur nu prea pare pregătită pentru așa ceva.
În mijlocul sprinturilor în fața mașinilor și a căutării celui mai periculos lucru posibil mi-am dat seama de ce natura a hotărât ca de la o vârstă femeia să nu mai poată procrea: ca să o scutescă de un inevitabil atac de cord!
Multă putere, Mamițuni! Te înțeleg perfect.
:)
o sa treaca si anii astia cum au trecut cei de bebelushie si o sa ne uitam la fel de nostalgic in urma :)
eu am descoperit asta http://www.acasenii.ro/ si fantazez despre cum o fi cand o fi domnul meu cat domnul vlad. adica peste vreo 5-6 ani :)
ce-o sa-mi mia placa si atunci :)
Din colectia "Utile" : ia cu tine un marker si scrie numarul tau de telefon pe mina copilului sau pe antebrat. Folositoare sunt si etichetele autocolante scrise cu numarul de telefon si puse in spate pe geaca/bluza sau ce se poarta la momentul respectiv. In caz ca se rataceste .. se poate gasi proprietarul mai rapid :)
Alina,
nu ti se pare. Este!
Si, ai facut mataniile :)? Cu Ana, cred ca ai toate sansele sa ajunga "contorul" la miliard!
Nu pricep in ruptul capului ce-i atrage la rupt carti :). Asa ca am introdus ziare & reviste promotionale. Din fericire, a mers.
Nu stiu daca e numai dezvoltare personala... mie, una, din cand in cand, incepe sa-mi miroase a distrugere... daca e sa ma uit numai dupa cat par imi cade in ultima vreme!
Carla,
nu stiu. Poate ca da, poate ca nu. Asta se intampla cu mine, cu Alina... dar nu e obligatoriu sa ti se intample si tie.
Despre mutat - daca as avea posibilitatea sa ma mut, as face-o. OK, poate ca as combina cumva prezenta in rural cu cea din urban, ca sa stie ce-i aia traversare, semafor, etc. Dar linistea si libertatea dintr-o curte netulburata sunt, pentru mine, de nepretuit.
Recomandarea se va dovedi cu siguranta utila. O sa-mi fac curaj sa iesim din nou, si el va fugi din nou, asa ca... da!
Shmeny,
cred ca e un virus :))
Cat despre batutul de recorduri - ne plecam in fata campioanei, ce sa facem! :)
Ma dadeam de ceasul mortii cand nu vorbea Mutunau; pe urma, cand a facut upload si a inceput sa-i turuie clar gura, parca-parca mi s-a facut dor de linistea dinainte, intrerupta doar de triluri ininteligibile!
Noi acu' facem exercitii de tacut :)
Anca,
foarte frumos! Deci, implicit, iti asumi riscurile de care mai vorbesc eu. Pentru ca autonomia nu vine fara ele.
Hm... Discutia despre respect e interesanta, ia sa-i fac eu loc in planul de postari viitoare!
Aia cu atacul de cord e geniala :0)
Multumesc pentru urari, le-ntorc. :)
Anonim 1,
da, trec. Doar ca lasa urme.
Ca sa ma uit inapoi cu nostalgie as mai avea nevoie de memorie, si la capitolul asta sufar eu momentan cel mai mult!
Multumesc pentru link, o s-arunc o privire.
Anonim 2,
e o idee minunata, multumesc!
Desi e tembelut sa scrii pe copil, la o adica devine salvator, nu doar util! (sperand ca gasitorul are si suflet bun, si telefon mobil incarcat!)
Eu ma gandisem sa-i fac un tricou, dar asta cu markerul e mai buna!
Cu mataniile aman pentru cand efectiv o sa am/primesc si timpul sa ajung in cladirea cu pricina, unde se preseteaza. :) Si dupa cum se tot incarca la contor acolo, cred ca am sa cam stau printre icoane ... :)).
Efecte ale distrugerii vad si eu cu ghiotura, pe fizicul personal (si al tatalui impricinatei, ca si el sufera, cot la cot).
Apropo de numele si telefoane scrise pe manute ... eu chiar le-am invatat pe astea mari numele complet (mare lucru, aici nu e un nume comun, cel de familie!), adresa si Maria stie si nr de telefon!!
Alina,
ei, lasa, ca "institutia" nu se muta!
Si, in plus, rugaciunile se aud, de oriunde ar fi facute.
Asta cu distrugerile ma preocupa la modul cel mai serios. Daca acum ma simt complet deraiata, peste 10 ani ce fac, merg in carje?
Mutunau isi stie numele de familie. Il si spune, da' stalcit, caci contine un r, drept care e destul de greu de dedus ce si cum...
Numarul de telefon il stie, dar nu vrea sa-l spuna.
Adresa e in acelasi capitol cu numele de familie. Stalcita, si trebuie sa-l intrebi de-a fir a par (strada, numar, bloc, etc) ca sa-ti "declame" tot.
Dar am vazut la Ada un site care face etichete pentru haine (cum are Maria pentru scoala, doar ca poti pune si numele de telefon) si cred c-am sa comand cateva milioane, sa le lipesc pe toate articolele de imbracaminte / incaltaminte! :)
Trimiteți un comentariu