joi, 19 mai 2011

Ieri: muci, zoo, arici, adulţi mici & alte replici

Pentru că Muţunaul, stripteuz de felu’ lui, nu pricepe de ce nu e momentan cazu’ să se dezbrace pân’ la chiloţi în parc / oriunde altundeva în afară de în casă, avem muci. Da. Acum. La vremea asta.

Drept care chiulim din nou.
Ocazie cu care ajungem (ieri) la grădina zoologică... minunat de pustie.
Preventiv, Muţunau e echipat cu cască şi cocoţat pe biclă. (ceea ce s-a dovedit de un real succes)

Primul şoc (în afară de cel produs la vederea menţiunii referitoare la taxa foto de 13 lei, pe care, desigur, n-am achitat-o, ci am ignorat-o imperial, că-i o tâmpenie): hartă, doar la intrare. Adică nu tu pliante (moca sau contra cost, da’ să fi fost...), nu nimic. E drept, grădina nu e aşa mare... Da' chiar nimic??

Al doilea şoc e de natură olfactivă. Spre juma’ din grădină găzduieşte păsăret. Care, cu sau fără aroma ambientului aferent, pute. Bălţile pelicanilor, de pildă, păreau a conserva apă datând de prin cretacicul timpuriu, şi nici cu capitolul raţe, gâşte şi lebede negre nu-mi era ruşine. De, poate grădina, care bogată sigur nu e, are, spre strângere de fonduri, vreun program de (re)descoperire a unor specii noi. Eventual şi aerobe, şi anaerobe.

Al treilea aspect, de data asta de natură plăcută, e că, la ora 14.00, miercuri, grădina e cvasi-pustie. Sunt mai mulţi locatari permanenţi decât vizitatori. Drept care Mamiţuni se plimbă precum regina Angliei, netulburată de o potenţială rătăcire muţunautică. Rătăcirile există, fireşte, dar, cum spuneam în postarea anterioară, devin tolerabile. Chiar relaxat-admirabile!

Temperatura e relativ ridicată, Da’ e destulă umbră. Ce e chair fain la grădina asta e că locuinţele animalelor au, atât cât se poate, un aer destul de sălbatic (doar e-n pădure...). Ce nu e deloc fain e că spaţiul e extrem de mic... căci a fost mare nevoie să se construiască oarece habitaturi via alt tip de animale...

... şi mai e şi metru-cubicul gard viu, care face vizionarea imposibilă dacă ai sub 1.20 şi eşti oarecum lipsit de aptitudini de cocoţare pe gardul-simbolic-de-lemn!
Punctele de cel mai ridicat interes au fost: tigrii (şi Muţunau, şi Mamiţuni), pitonul alb, care se bâţâia straniu lângă geam, cimpanzeul gigantic & meditativo-plictisit (Mamiţuni, că Muţunau o zbughise demult afară din pavilion), şi, desigur, ţâşnitorile. Dacă nu le-a manevrat intens pe toate, înseamnă că nu s-a atins de niciuna.
E fain că sunt ţâşnitoare din 10-n 10 metri.
Lucrul ăsta ne-a ajutat să ne desprindem, de fiecare dată, de ţâşnitoarea prezentă, vecină, călărită, pentru a ne deplasa, nu-i aşa, spre următoarea. (de animale l-a cam durut la başcheţi).

Coşurile de gunoi, şi ele (din fericire!) foarte dese, sunt foarte frumos imbracate-n stinghii de lemn.
În rest... cuştile sunt mici, spaţiile mari sunt şi ele mici... (dar'mite alea din start mici!) ...uşor deprimant.

Partea cea mai faină e c-am dat peste o serie de locatari clandestini!
Mâţele omniprezente nu le-am pozat, dar pe ’mnealui, da!
(chit că la prima vedere (neclară) cu coada ochiului, mi-a dat oarece frisoane...)

Muţunau, anunţat că acolo e un arici, şi-a-ndreptat hotărâto-belicos roţile şi ţinuta, anunţând: v’eau să-l calc! (Mamiţuni sărise deja în rolul căştilor albastre, da’ ariciul, bun vorbitor de limbă română, o zbughise deja-n boscheţi numa’ auzind asta, lipsind fotoreportaju’ de subiect).

Deci, iată tălpoanţe de arici!


...urmate de o re-împrietenire cu fotografa amatoare (cam chioară şi cu degete cam tremurânde) în vreme ce Muţunau, desigur, gâdila ţâşnitorile (ahrteziene, mami!). 

Haltă de joacă & masă la Ikea, unde au loc, succesiv şi sau simultan, tumbe, ţopăieli, fugă şi şantaje: Dacă mănânci toată clătita, stăm la joacă. Dacă nu, plecăm IMEDIAT acasă. Ce preferi?
(de data asta, a prins şmecheria, a mâncat)
Apoi, la ieşire, îmi smulge din mână cutia de cidru, proaspăt deschisă, din care tocmai băusem cu sete:
- Asta e pent’u adulţi mici!
(am fost instant "răzbunată" via strâmbături indignate de tip ce-gust-naşpa-are-ce-prostii-bei-mami)

Ca epilog: azi, când l-am luat la muncă, să ne întâlnim cu p’ietenii noşt’i de la se’vici, (care, ulterior, s-au transformat în colegii mei - nu ai lui mami, ai mei!) întrebat dacă nu vrea ceai (că doar mucea intens) a răspuns, firoscos:
- Nu. Eu beau apă. Ceaiul e pent’u fete.
(înaintea lui la dozator fusesem eu, fata-de-referinţă (deocamdată....) şi-mi făcusem un ceai....)

3 comentarii:

Raluca spunea...

Imi face o enorma placere sa-mi iau micul dejun cu voi :)). Problema e ca ma mai inec cu mancarea, cand mai rad la un arici cunoscator de limba romana :)))). Dar ma inveseliti pe toata ziua! Va tzuc!

Crevs spunea...

Mai Mamituni, tu te sperii de-un biet 13-lei-taxa-foto?! Da'n-ai zis nika despre taxa de filmare "profesionala", de numai ... 1890 lei...
Am fost saptamana trecuta in gradina, si am platit taxa foto, ca eu sunt mai fricoasa decat ariciul-vorbitor-de-limba-romana si-am zis sa nu ma iau in dinti cu urangutanii-vorbitori-si-de-bastoane-posesori. Si da, m-au scos si pe mine din sarite gardurile alea destepte, ca eram cu 3 copii de diverse marimi, pe care ii "incarcam" pe rand pe garduletul de lemn, sau le aratam cate o nisa in boscheti, sa vaza si ochiu'lor ba un ponei, ba un strut, dupa caz.

Mamiţuni spunea...

Raluca,
multumim!
Si ne si cerem scuze pentru eventualele accidente, pentru care insa, desigur, ne declinam avocateste responsabilitatea. (adica na, citeste si tu intr-o pauza (mica) de alimentat!mic-dejunat!)

Pupam si noi!


Crevs,
eu ma sperii in general de taxe. Si de chestiile aberante, inutile si arbitrare.
Pe aia de filmare, recunosc, nici n-am vazut-o...
Sa-nteleg c-ai facut ceva bicepsi de la incarcare! Taxa de fitness n-or fi avand? :)