miercuri, 26 octombrie 2011

Lipsă de sfaturi despre înţărcarea "la comandă"

Din nou, la instigarea Qbebe, pe o temă dată: înţărcarea.
(cu întârziere, pentru că-n ultima vreme absolut tot ce fac are, din păcate, mare întârziere!)

O precizare "pitorească", oarecum distinctă de subiect: în copilăria-mi preşcoleră, de fiecare dată când auzeam cuvântul înţărcare, pricepeam o notă de forţare, de despărţire, de brutalitate animalică; e posibil să mi se tragă de la amintirea unei secvenţe văzute, în care un viţeluş protesta intens la momentul smulgerii de lângă sursa lui vie de lapte...

Regret înţărcarea. Până-n ziua de azi, când Muţunau are 3 ani şi 3 luni, o regret.

 A început pe la vreo 3-4 luni, când, copleşită de organizatu' serbării de botez (botezul propriu-zis avusese loc de mult, dar fără toată ţopăiala rubedenească aferentă; iar la serbare toată lumea era musafir - deşi se ştiau toţi cu toţi, au venit la mine să mă-ntrebe cum să se aşeze la masă. în stând în mâini, e bine?) am dat ceva mai puţin lapte la hectar şi-am zis că, gata, de-acu', musai lapte praf.

Păstrez deoparte o lopată pe care o voi trage, cu prima ocazie demnă de eveniment şi suficient mediatizată, după capetele a două rude apropiate care, în virtutea boscorodelilor de tip "nu vezi că nu mai ai lapte?" şi-o meritau de pe atunci. (de ce n-am dat-o de-atunci? am o scuză. aveam mâinile pline. de Muţunau mic!)
Pe lopată va scrie, în relief şi întipăribil: dacă nu m-aţi fi deranjat atunci atât, aş fi avut destul lapte.
Acu' am timp de dat la gravat.

De-atunci, de la 3-4 luni, fluxul a început să scadă.
Cum n-am avut destulă minte cât să scot laptele praf din program - niciunul din stimulentele galactofore pe care le tot îngurgitam nu păreau să dea roade de durată şi să restabilească volumele iniţiale, şi nu m-am prins decât când a fost prea târziu că Muţunau personal le-ar fi putut suplini (prea târziu = Muţunau nu mai colabora) - fluxul a tot scăzut. Ajunsesem să alăptez doar noaptea şi dimineaţa, şi, apoi, doar o dată, seara, înainte de culcare.

Când, pe la 9 (sau 10?) luni, după o călătorie extrem de obositoare, pe durata căreia eu împachetasem, eu cărasem la maşină, eu şofasem, eu cărasem bagajele sus, eu tot, am căzut amândoi laţi şi noaptea a trecut fără alăptat, m-am văzut dimineaţa neangorjată şi-am zis - gata, că, uite, oricum nu mai era.

Ar mai fi fost.

Regret înţărcarea pentru că, după ea:
- m-am trezit noaptea de mult mai multe ori decât înainte, când alăptam şi mi-a fost de enşpe meleoane de ori mai greu;
- am pierdut (amândoi!) posibilitatea de liniştire instantanee, via sân;
- am pierdut protecţia dată de alăptare, şi posibilitatea de a influenţa prin alimentaţia mea diversele disconforturi alimentare (şi nu numai...) prin care trecea;
- m-am îngrăşat. (da, ştiu, porc egoist);
- am pierdut (e drept, lent, că se instalase de câteva luni bune) accesul la mecanismul care-mi pompa ocitocină şi linişte-n vene după fiecare alăptare (iar, porc egoist)
- m-a durut la başcheţi de "beneficiile" despărţirii de copil - m-am dus odată la mare, singură, când l-aş fi putut lua cu mine, şi l-am putut lăsa la bunici - chestie pe care o semi-regret, de asemenea.


Per total, n-a meritat să-l înţarc.


Dacă aş mai avea vreun copil, aş şti că:
- sunt zile în care stai cu copilul non-stop la sân, şi e normal!
- există remedii homeopate pentru aerofagie;
- sunt vârste la care ai parte de praguri - 1 lună, 3 luni, 6 luni... fie că-s pusee de creştere, fie că-s varii alte chestii, sunt perioade-n care e mai greu - dar e mai greu orice ai face. În perioadele respective, deşi aparent nu ajută, alăptatul face o mare diferenţă!
- înţărcarea vine singură - pot să las copilul s-o ceară.


Aşa că n-am sfaturi despre cum se face, la comandă exterioară, înţărcarea. Şi sper să n-am niciodată.

9 comentarii:

Anonim spunea...

ah, da, mamituni! pragul ala de la 3 luni mi se pare cel mai criminal.. care, nu rareori, fix ca si-n contextul tau, la romani coincide cu botezul si cu tot ce implica asta - aka organizari peste organizari si prezenta unor rude peste masura de.. binevoitoare, "corect informate" si "sfatoase" (dap, se pare ca iarasi iarasi am tact : x ). si mai cred ca e destul de dificil, la primul, s-o poti mult fara reala sustinere. la al doilea, al 3-lea, al 5-lea :) , experienta atarna ceva mai greu decat sprijinul apropiatilor. zic.
da` vreau sa-ti zic o cheste. adica ce cred eu; ca la orice varsta ai intarca (chiar de se-ntarca singur) ramai cu o melancolie, asa, un soi de regret.. cred ca si cand or avea 10 ani, o sa am momente cand o sa ma uit la ei prin retina unei mame de bebelusi, incercand inca sa-i vizualizez la sanul meu.
adica sa n-ai senzatia ca masura in care iti simti regretul, e si masura in care ai "gresit".
pe fata am intarcat-o in luna a 8-a de sarcina (ea avea 2 ani si 1 luna), intr-o faza de contractii si sensibilitati acute, convinsa ca fac cel mai bun lucru pt noi. si asa a fost.. dar dorul de a o alapta a ramas, IL PORT, indiferent ca acum il am, la 'aparatele alaptatoare', neconditionat, pe bebedoi.

admir onestitatea cu care (iti) expui lucrurile; e unul dintre cele mai extraordinare lucruri pe care-l poti face fata de tine!!!

Raluca spunea...

Multumesc! Pentru tot ce faci! Si mai ales pentru ca acum multe cititoare qbebe se vor gandi poate de doua ori.

Luminita spunea...

imi pare rau ca n-a fost sa fie asa cum vroiai. apreciez si eu sinceritatea si fermitatea cu care spui lucrurilor pe nume.
si, cine stie, poate vei avea ocazia sa te revansezi in aceasta privinta. cazul meu se aseamana cu al tau oarecum, si eu imi doresc tare mult ocazia sa-mi iau revansa.

Mamiţuni spunea...

Gratioasa,
o sa te dezamagesc, da' eu cand zic ca regret intarcarea, nu o spun pentru ca mi-ar fi dor de alaptare, ci pentru ca-mi lipsesc efectele ei!
Sunt sigura c-as fi fost de 542 de ori mai putin obosita, daca as fi continuat sa alaptez. Ma bazez pe un calcul de minute diurne si nocturne cheltuite cu achizitia, dozatul si spalatul de sticle, pentru laptele praf, respectiv achizitie, fiert, dozat, depozitat, spalat sticle si cutii, pentru laptele de vaca. La hectolitrii bauti de Mutunau, sunt gata sa prezic ca mi-ar iesi vreo doua luni de somn suplimentar. La medie nocturna mica, e drept.
Sunt atat de chioara de somn si acum incat numai argumentul asta, singurul, e suficient ca sa ma autoconving!

Raluca,
ce fac eu e foarte putin in comparatie cu kilometrii de articole din postarile tale. Chapeau pentru traducere, postare si perseverenta!

Luminita,
la doi e exponential mai greu - fie si pentru simplul motiv ca n-ai patru maini.
(n-ai, asa-i? ai tot doua, ca noi toate)

Nu stiu daca ma pot revansa - ca si daca repar lucrurile la al doilea, al treilea, al n-spelea copil, Mutunau tot nedreptatit ramane...

alina spunea...

Sa pun sare pe rana, dupa un articol asa de fain? :)
Cu mana pe inima aceeasi cantitate de nesomn si acelasi numar de trezeli nocturne se poarta mult mai usor alaptand, decat ne. Pe testate. :)

Anonim spunea...

pe cuvant! si voiam s-o zic. :) ca e cum ti le aseaza norocul. soarta. sau copilul. :) indiferent ca-i lapte praf sau lapte matern.
zilele trecute mi-a venit husbandul foaaarte contrariat acasa, ca a nimerit in pauza de masa intre multe femei puse sa despice-n paispe treaba cu alaptatul natural sau cu biberonul. bineinteles, in termeni de "versus".
si unele se vaitau ca le-a fost greu ca alaptatul, ca iti trebuie o rabdare, si-o disponibilitate, si o rezistenta la nesomn si la mofturile pe care le face copilul mai apoi la gusturi noi, altele ca e mai grele cu laptele praf pregatit in miez de noapte, altele ca e bine cu alaptatul la san ca ar fi la-ndemana, oriunde, si, pe urma, iarasi unele cum ca e si mai simplu cu laptele praf, ca se digera greu si ca atare copilul rezista mai mult, ceea ce ar rezulta somn mai lung si mai putin intrerupt pt amandoi.
deci, se-ntelege, asta doar pe partea somnului, a confortului si din perspectiva mamelor. bine, pana la urma a iesit cu cearta, sotul sustinand sus si tare ca natural e cel mai bine si mai comod (sigur, cand iti zice un barbat una d-asta, iti cam vine sa-l mananci- si nu de drag), dar asta nu se mai pune :)

adica e, cumva, (desi comparatia poate suna oarecum impinsa aproape de absurd), ca treaba cu parul ondulat si drept; cine n-are, tinda sa creada ca e mai bine divers de cum are.

si asa este, mamituni, nu exista "revansa". adica din prisma experientei mele, bifez cum intuiesti si tu. poate doar "revansa" fata de tine insati. dar asta e cu totul altceva.

Luminita spunea...

nuuu, n-am patru maini, slava domnului :):)
si da, e mult mai greu, dar tot resimt o mare, mare vina, care da, n-o sa treaca, indiferent cum voi proceda in cazul urmatorului copil.
dar nu te mai gandi ca Mutunau e nedreptatit, sunt convinsa ca ai facut atatea alte lucruri care compenseaza. si simplul fapt ca ai realizat ca se putea mai bine, inseamna foarte mult!

Mamiţuni spunea...

Gratioasa,
interesanta povestirea legata replicile sotului tau!
Inteleg analogia cu parul drept si parul cret, dar nu cred ca sta bine in picioare cand e vorba de lapte praf versus alaptare. Sunt niste diferente...

Luminita,
nu stiu daca realmente compenseaza.
Depinde si ce si cum va simti el.

Mamiţuni spunea...

Alina,
scuze, am omis sa-ti raspund in comentariul precedent.
Multumesc! Mie nu-mi pui sare pe rana, eu stiu ca alaptatul lasa mai mult timp de somn!