sâmbătă, 1 octombrie 2011

Detalii... sau răbufneli

Aşaaaa... După o primă săptămână de grădinilă cu prezenţa bunicească, au venit a doua (şi apoi a treia), fără.

Motiv pentru copil să facă n-şpe feluri de figuri pe teme de rămas brusc fără Bunica (pe lângă care stătuse nu mai puţin de şase săptămâni de belehuzeală, pe alte meleaguri, mai permisive), şi pentru mine să-mi exersez abilităţile de mascat / oprit / înghiţit / dat în surdină urletele care-mi tot veneau pe gât în momentele succesive de descoperit varii chestii...

... cum ar fi relatările (extrem de bogate în amănunte; grafice, cum ar zice anglo-saxonu') unor lupte cu săbii de pe urma cărora nu ştiu cui i se tăia capul şi nu ştiu cui îi curgea mult sânge de nu mai ştiu unde. Bunica a avut mare noroc că n-a fost prin preajmă la momentul relatării muţunautice, altfel junele risca să prindă, în direct, reluarea: în versiune karate-do, dar nu mai puţin spectaculoasă.
Asta, ca să nu mă mai mir de ce are Muţunau atâtea coşmaruri.
Că de ce repeta la infinit milioane de reclame dedusesem.

Explicaţiune: nu mă uit la televizor. Din motive de neplată, nu mai am cablu de când eram gravidă în luna a cincea. Nu l-am reinstalat niciodată şi nu doar că nu regret, mă felicit pentru starea actuală de lucruri. Argumente de tipul "da' tre' să aflăm şi noi ce se mai întâmplă" mă lasă rece (am net, selectez strict ce mă interesează) şi, pe deasupra, n-aş avea nici timp. Nu încerc să conving pe nimeni să facă la fel (deşi mă bucur în secret când dau peste câte un tovarăş de ostracizare a teveului) şi nu e cazul să-ncerce nimeni să mă re-convertească la telespectatorisme. Sunt prea obosită ca să suport televizorul mergând "pe fundal”, (deşi încă n-am înstrăinat aparatul, care, de unul singur, încă mai prinde 2-3 programe) aşa încât, iaca, nu servim .
Noi. La mine.
Dar Bunica, la ea, da.
De aici şi până la a scăpa telecomanda pe mâna copilului care ajunge să se uite la nici nu ştii ce, în vreme ce tu faci altceva, altundeva, fie şi numai pentru 2-3 minute, nu e mult. Desigur, puţin discernământ va împiedica dezastrele. Dar trebuie să-l ai.
Se vede treaba că nu e cazul nostru.


... cum ar fi deruta muţunautică de grădinilă - pe motiv de schimbat grupă, schimbat educatoare, schimbat sală, schimbat tot. Asta, de bine de rău, e gestionabilă într-o măsură ceva mai mare. Am convenit ca Muţunau să fie lăsat să doarmă mai mult şi-am stabilit şi ce texte comune îi aducem pe la urechi şi acasă, şi la grădi, ca să-l ajutăm să se adapteze mai uşor.
Dificil, pentru că 'mnealui nu e deloc docil. Dimpotrivă.


... cum ar fi conversia sincer exasperantă în copil-de-înaltă-mentenanţă.

Muţunau strângea după el. Nu tot, nu tot timpul, dar strângea.
Ei.... strângea! Cu sublinierea ultimului a. Pentru că la Bunica, desigur, nu i s-a cerut asta - strânsul se făcea instant, în oftaturi şi reproşuri buniceşti. Adorabil.

Muţunau putea fi lăsat singur să se joace.
Putea. Acum sunt în minunata situaţie de-a nu putea ieşi din încăpere fără să mi se urle în trei milisecunde după varii pretexte de conversaţie (chestie pe care o detest organic; vorbeşti ce ai de vorbit cu mine cât suntem în aceeaşi cameră; desigur, asta presupune să ai minţile relativ adunate şi să-ţi fie clar ce subiecte avem; dacă totuşi mai apare ceva, vii după mine, nu urli peste umăr, ca mârlanu'). Nu, nu e anxietatea de separaţie. E mai rău.

Muţunau adormea şi dormea singur.
Acum, post săptămâni de dormit cu Bunica, pen' că, nu-i aşa, e simpatic, ce drăguţ dormeam noi împreună, sunt consemnată la somn şi tre' să duc mari lupte de apărare a patului propriu - Muţunau se foieşte intens, eu mă trezesc rapid, somnul întrerupt nu doar că nu-mi prieşte, mă transformă în Monte-Mistreţul-Neprietenos, şi, spre deosebire de alţi cetăţeni, eu tre' să mă duc la muncă.
Pe-aia cu paturile separate am biruit-o. Da' dacă îndrăznesc să nu mă culc în acelaşi timp cu el... Hiroshima, Fukushima şi Nagasaki, toate la un loc, par o mică glumă pe lângă intensitatea, frecvenţa şi pretextele urletelor care urmează.

Singurele veşti bune e că par să-i fi trecut virozele (deşi... mă aştept ca asta să fie mai degrabă liniştea de dinaintea următoarei furtuni), că are zile-n care mănâncă de sparge, şi că suntem, în mod cert, într-o nouă etapă. (Nu lină.)

Aş fi vrut să putem merge la festivalul de teatru pentru copii.
N-am energie. N-am nici pe unde călca prin casă, pentru că, desigur, pe de o parte ce strâng se aruncă instant la loc, pe de alta, fac non-stop curse de răspuns la răcnete.

6 comentarii:

magda spunea...

Foarte frumos ! :)
Parca ar fi un citat din viata noastra. :D
Ne inscriem si noi la :
... reclame repetate cu mai mare patos decat poeziile, cu mare convingere ca produsele prezentate sunt cu adevarat miraculoase;
... schimbat grupă, schimbat educatoare, schimbat sală (ramas o parte din colegi, nu dormim la gradinita, adaptare foarte buna :D)
... ce drăguţ dormim noi împreună...
... nu avem pe unde călca prin casă... si se agraveaza, sunt doi pitici care sa arunce instant ce strange o persoana...
Totusi, e cu adevarat frumos, face parte din farmecul varstei. :)

Anonim spunea...

Draguuut :)

Trec si astea, dar pana atunci iti consumi toata energia pe care ai adunat-o cat a fost in deplasare.

Si... sunt fericita sa vad ca mai sunt oameni care nu se uita la tv desi ar avea posibilitatea :) Si noi suntem pe aceasi unda :) si niste prieteni de-ai nostri, tot cu un pici mic, ei chiar si-au instrainat tv-ul :) ... si sunt/suntem foarte fericiti !
Daar... ce ma fac cu tv-ul de la cresa !?! fir-ar... :(
E cocotat mai sus, nu foarte comod de vizionat la el, dar se pare ca merge non-stop :( porcaria de Cartoon Network...

Ne inscriem si noi la:
... schimbat educatoarea si o ingrijitoare, dupa o saptamana (copil bulversat, abea a luat startul... grupa intreaga bulversata)
...imprastiatul/aruncatul "ca asa v'eau eu" sau "ca asa imi place mie"
... la bunica nu se strange, doar se imprastie, cu elan. "lasa...ca strange bunica"

A big hug ! :)

blomamaind spunea...

si noi am trecut prin "strangi tu sau bunica", si toate celelalte enumerate de tine.
pumpkina are 5 ani si abia de cateva luni, momita cu bani, jucarii si favoruri, doarme in camera ei fara sa se mai cocoate peste mine in pat.
de faza cu "nu strang, strange tu" am scapat adunandu-i absolut toate jucariile de pe jos ( vreo 3 saci, insirate in decurs de cateva ore intr-o zi). le-a primit inapoi cu tzaraita, cate una pe zi, daca era cuminte si dormea in camera ei si-si aduna jucariile de pe jos.

Mamiţuni spunea...

Magda,
multumesc pentru incurajari!
Imi imaginez ca la doi aruncatori volumul de chestii de pe covor se tripleaza...

Anonim,
zenul meu e dus demult, saracul!
(desi m-a mai vizitat de adio aseara, via un paharel de muscat).
Eu nu mai am nici financiar vorbind posibilitatea de a ma uita la TV, pen' ca am alocat zecile alea de lei pe luna altor chestii.
TV la cresa??? poftim???
Intoarcem big-hug-ul.

Blo,
a propos de negocieri si momeli, am senzatia ca daca junele o mai tine tot asa, in curand o sa fiu suficient de antrenata cat sa mediez tratative de pace la nivel de orientu' mijlociu...
Ma gandesc serios sa instrainez parte din jucarii. Nu de alta, dar e cea mai simpla rezolvare a lui "n-am pe unde calca".

blomamaind spunea...

:)) daca te hotarasti sa o faci (instrainarea jucariilor) te sfatuiesc sa o faci in prezenta junelui.
am facut si eu miscarea asta, am scapat de vreo 2 saci de jucarii cand ne-am mutat acum cateva luni, dar pumpkina a avut timp sa se gandeasca si razgandeasca vreo 3 luni cu privire la jucariile puse deoparte, dar hotararea a fost a ei.
ma rog, evident ca am manipulat-o un pic cu privire la toate bucatile de jucarii demontate, bucati pe care ea le-ar fi pastrat.
am hotarat de comun acord ca atunci cand se strang prea multe jucarii pentru dulapul in care stau de obicei, vom face din nou curat in ele. in acord nu intra plusurile, dar e bine si-asa, sunt fericita ca a fost cooperanta.

Mamiţuni spunea...

Blo,
e un sfat foarte bun, multumesc!