Amestecato-prescurtate

Muţunau a devenit, oficial, spunător de r. Nu mai graseiază. Aproape că regret. (rârâia vag teutono-testosteronic, fără nimic din vulnerabilitatea grăsună a r-urilor franţuzite).


Tot el a dat comandă de fraţi. Frate şi soră, mai exact. Cred că mai întâi frate.
- Momentan, nu prea pot.
- De ce?
- Păi, copiii nu vin chiar aşa uşor pe lume.
Mă bate un (puternic) gând să deleg povestea.



De sezon, tocmai când boscorodeam mai cu foc că lipsa de civilitate e scrisă mare pe plugurile alea care deszăpezesc ipocrit, stivuind nămeţi peste maşinile parcate, că nici şapte mii de manifestaţii naivo-idealisto-ideologice n-or să schimbe asta, când pragmatismul e, de fapt, beleaua, şi că da’ cât o fi de greu să apari, matale, auctoritate publică, pe stradă, cu nişte camioane +/- aspiratoare de zăpadă, săpători, chestii, şi să şi muţi (fie şi pe spaţiul verde din preajmă...) gheţarii în formare, când am aflat, sâmbătă, răspunsul.

Greu. Nu imposibil, da’ greu. Motiv pentru care echipajele alea mixte (camioane, săpători şi, bonus peste visele mele, poliţia) au cărat ceva, da’ s-au lăsat repede.

Hai, repetir, că ninge iar, mai aveţi o şansă.




Din categoria lecturi de sfârşit de săptămână: Lacrimi de girafă, de Alexander McCall Smith. Nu mai ştiu dacă am mai scris despre el sau nu, că-s senilă (voiam s-o fac). Toată seria e foarte frumos şi suav scrisă. Aştept cu interes restu' de volume.

Şi nişte capitole din Thomas Gordon. O să revin cu adnotările, tot telegrafic.