sâmbătă, 3 martie 2012

Despre Etică şi Morală. Când ar trebui să fie, de fapt, despre Viaţă

Desigur că am citit articolul.

Prima data mi-a căzut sub ochi versiunea-n limba engleză, iar reacţia iniţială mi-a fost de tipul „ăştia altă treabă chiar n-au”. Cu punct, nu cu semnul întrebării.

Pe urmă, când am cetit cam pe diagonală textu’, am dat instant flit noţiunii de „irelevant din punct de vedere moral”- pentru că dacă-mi vorbeşte cineva despre „dreptul moral la viaţă” eu o să întreb cine i-a dat noţiunii ăsteia dreptul moral de-a exista, şi-am sfârşi-o, ca să zic aşa, într-o buclă nesfârşită, colţ cu galeria oglinzilor infinite - şi m-am oprit un pic la punerea semnului de egalitate între încetarea de sarcină şi infanticid şi ceva mai mult la multiplele fracturi de logică ale poveştii.



A doua oară am citit versiunea tradusă-n română. Şi, dincolo de imbecilitatea titlului (Uciderea nou-născutilor nu este diferită de avort şi ar trebui permisă - revista de etică medicală asociată Oxford, editată de un român - ca şi când asta ar fi esenţial, dragi patrioţi!),  mi s-a ridicat literalmente părul din cap la vederea unora dintre comentarii.
Încep să cred că poate n-ar fi rău ca vreo publicaţie de etică să ia-n discuţie şi moralitatea datului compulsiv cu părerea. Calitatea rezultatului e, zău aşa, mai mult decât îndoielnică.



Dar dincolo de toate astea m-am ales iar cu nişte întrebări (da, e sport preferat în ultima vreme) şi cu o concluzie amară.



Întrebările:

Cine a validat premisa că numai o persoană are dreptul la viaţă?
(şi de ce-ar trebui să accept eu definiţia aia anume a persoanei? poate pentru mine o persoană e şi mâţa, pentru că respiră; de ce se presupune că eu-s automat de acord cu orice aberaţii construite pe fondul unor titluri academice ori pe-al unor teme vehiculate de x ani?)


De unde ştim că un nou născut nu-şi poate atribui propriei existenţe o serie de valori de bază?
Că nu ştim. Noi l-om fi-ntrebat, da’ sigur n-am priceput clar ce răspunde.


De ce nu par oamenii ăia, auctorii de articole preluatoare, să fi auzit de adopţie?
Că n-o pomenesc. Apare-n textul complet al lui Minerva & Giubilini. Prost (=fragmentat-negativist) menţionată, ce e drept, şi fără calitatea unei premise logic valabile.


De ce se pune (implicit, nu explicit) semnul egal între viaţă şi un anume nivel (atenţie! nedefinit!) de calitate a vieţii?


De ce se porneşte de la ideea că a creşte un copil cu vreo dizabilitate (şi, mă-ntorc la atenţie!, eu n-am văzut nicio detaliere pe tema asta; da’ dacă are şase degete la picioare, în loc de cinci, în ce categorie intră? sau responsabilitatea se pasează, Pilat-din-Pont-ic, părinţilor?) e o povară pentru familie şi, respectiv, pentru societate?

Să creşti un copil oricum nu-i fix o plimbare pe plajă cu pleata-n briză şi eu una n-am în mod deosebit senzaţia că societatea dă-n brânci de suportivă. Mai mult, n-am nici măcar senzaţia că-n viaţa reală există vreun caracter unitar al societăţii. Eu văd, mai degrabă, fragmentare. Tabere. Multe tabere. Triburi, vorba lu’ nen-tu’ Godin, indiferent dacă „grupaţii” ştiu sau nu asta, şi mai curând antagonism decât acord.

Iar simplul fapt că pot interacţiona cu alţi oameni e, pentru mine, oglinda valorii create de ei. Şi uneori e mai mare când sunt dizabilităţi la mijloc. Să nu pomenesc decât de lecţia implicită despre toleranţă.



Să continuăm.

Cine şi pe ce bază stabileşte care e numărul de zile după care infanticidul (re)devine inacceptabil?
N-am văzut nicio menţiune despre asta.


Cu ce e diferită premisa articolului faţă de nenorocirea de la Tarniţa?


Unde e umanitatea noastră, în toată discuţia asta?
Cumva sub stratul gros de moloz al r-e-g-u-l-i-l-o-r?


De ce s-or fi străduind atâţia oameni să tragă linii groase şi deseori artificiale de demarcaţie între ce e şi ce nu e „corect”? (moral, etic, legal, acceptabil, care îngraşă sau nu).

Aşa o fi de greu să accepţi ideea că din când în când tre’ să gândeşti cu capul din dotare şi să-ţi asumi responsabilităţile aferente procesului?



Ce răspunzi la întrebarea „ai vrea să ţi se dea dreptul de-a-ţi putea ucide nou-născutul?”
Că despre asta e vorba.
Nu despre vreo regulă absolută pe care nişte capete mai mult sau mai puţin pătrate pretind c-o dezbat. Ci despre consecinţele individuale ale acceptării ei.





Cât despre concluzia amară, undeva textul articolului original zice:

To bring up such children might be an unbearable burden on the family [and on society as a whole, when the state economically provides for their care].”



Fragmentul invariabil esenţial este „To bring up such children might be an unbearable burden on the family” (partea ailaltă fiind un variabil retoric augmentativ care nu-i practic prezent în toate cazurile ce-ar putea fi citate).

Înlocuiţi „to bring up such children” cu orice altă construcţie de tip „a vrea să-ţi alăptezi în public / şcoleşti acasă / creşti fără violenţă copilul”.



Eu zic că normele sociale actuale-s problema.

7 comentarii:

g.cojocaru spunea...

Inca o ineptie... sper sa nu il ia nimeni in serios.

magda spunea...

Unele comentarii sunt... fara cuvinte...

Laura spunea...

Ce cu adevarat rusinos e ca aceasta idee e lansata de niste doctori. Care ar trebui sa lupte pana la ultima secunda pentru viata. Viata asa cum e ea.

Irina spunea...

din punct de vedere logic acei medici n-au facut decat sa duca rationamentul avortiv pana la capat. Adica logic ei au dreptate. De aceea viata trebuie aparata de la conceptie, altfel ajungem la tot felul de idei de genul asta.

Mamiţuni spunea...

G.,
se pare ca articolul a fost luat foarte in serios. Atat de in serios incat autorii lui au primit amenintari cu moartea.
Ceea ce, venind din partea unor activisti pro-viata, e cel putin straniu.


Magda,
da.


Laura,
si Mengele era medic.
Iar autorii articolului incearca sa abordeze, dupa cum chiar ei spun, o problema filosofica profunda.


Irina,
o sa te contrazic.
Din punct de vedere logic ce-au scris ei acolo nu sta in picioare - din cauza argumentarii defectuoase.
Deci nu e vorba de nicio continuare logica a unui rationament. Cel mult, de una gresita.

Teza articolului e "hai sa vedem daca argumentele care se aplica in caz de avort [si pe care parem a le fi acceptat] stau in picioare si cand e vorba de infanticid", si ce urmeaza n-are nicio legatura cu ceea ce tu numesti rationament avortiv.
Argumentele sunt:
(1) both fetuses and newborns do not have the same moral status as actual persons - si nu e neaparat valid, e el insusi un rezultat al unui rationament discutabil
(2) the fact that both are potential persons is morally irrelevant - si nici asta nu e neaparat valid, din acelasi motiv
and
(3) adoption is not always in the best interest of actual people, the authors argue that what we call ‘after-birth abortion’ (killing a newborn) should be permissible in all the cases where abortion is, including cases where the newborn is not disabled
iar al treilea e, in context, fortat.
Daca, de pilda, adoptiile ar fi fost peste tot interzise, argumentul al treilea ar fi fost, in sine, valid.

E foarte nuca-n perete articolul lor.

Si partea proasta e ca, daca lasam primele reactii viscerale sa-si spuna cuvantul, ajungem la radicalisme absolut abracadabrante (cum sunt amenintarile cu moartea pe care le-au primit autorii).

Eu nu cred ca in prezenta unor astfel de teze prost argumentate, ce trebuie sa faca o serie de oameni e sa devina si mai fermi in sustinerea propriilor idei. Nu vad asta decat ca pe o alta taberizare.
Cred ca, premergator unei incercari de dialog, are rost sa urmaresc fracturile de logica - ceea ce am si facut.

Cat priveste disputa pro-viata - pro-avort, am gasit la Rixa o serie de argumente de bun simt:
http://rixarixa.blogspot.com/2012/01/currently-reading.html.

N-as incepe cu apararea vietii de la conceptie. As incepe cu cresterea calitatii vietii celor deja nascuti, si cu elemente practice de sustinere a parintilor. Nu cu concepte, ci cu aspecte concrete.

magda spunea...

"As incepe cu cresterea calitatii vietii celor deja nascuti, si cu elemente practice de sustinere a parintilor. Nu cu concepte, ci cu aspecte concrete."

Iti multumesc pentru acest comentariu !

Mamiţuni spunea...

Magda,
n-ai de ce.
Macar de-am incepe sa ne comportam in felul asta... ca eu de "inalte staturi morale" care practic vorbind nu misca un deget sunt satula.