duminică, 25 martie 2012

O poveste din tramvai. Şi una de pe stradă

A fost odată ca niciodată, pe vremea când ningea de nu se mai oprea, o călătorie cu tramvaiul.
Una, aşa, dintre multe altele.

Acu’, în cazul ăsteia anume, e neclar dacă tramvaiul venise cu întârziere sau nu, dacă onor călătorii or fi fost şi oarecum iritaţi, nu doar îngheţaţi. E greu să-şi mai amintească vreo careva, pentru că pe vremea aia zilele erau înghesuite rău şi păreau identice tare.

Ce se ştie clar e că, la o staţie anume, nu era aglomerat, aşa încât, dacă voiai, puteai vedea bine ce face cam orice pasager.

Ceea ce înseamnă că toată lumea din prima jumătate a tramvaiului a putut vedea cum bătrânelul care a urcat pe uşa din faţă (cea destinată, teoretic, coborârii) s-a grăbit foarte tare să-şi valideze cardul. Atât de tare încât nu s-a gândit să-i spună puştiului care-şi alesese ca loc de sprijin fix bara cu aparatul de chiţăit carduri să se dea un pic mai încolo, ca să poată vedea şi el, bătrânelul, ce afişează aparatul în momentul în care-şi apropie el, călător grabnic de corect, cardul.


Puştiul avea căşti şi, probabil, asculta muzică.
Bătrânelul nu avusese răbdare să mai facă un pas şi întinsese, dintr-o poziţie incomodă, micul dreptunghi de plastic.
Puştiul se dăduse foarte puţin la o parte. Cât să facă loc mâinii purtătoare de card.

 Ce a urmat a fost o tiradă furioasă a bătrânelului, nervos pe propria-i grabă şi pe propria-i neputinţă (şi, poate, lipsă de obişnuinţă?) în a cere ceea ce îşi dorea.
- Eşti un nesimţit! Din vina dumitale nu am putut citi nimic! Puteai să te dai mai încolo! Ce neobrăzare!

Puştiula tresărit şi l-a privit, dar nu a răspuns. A părut să-şi bage un pic capul între umeri. Apoi, a dat muzica mai tare la căşti.

Nebăgarea oficială în seamă a pus şi mai tare gaz peste foc.

- Eşti un prost crescut! Părinţii dumitale sunt nişte nimeni! Generaţia asta e de doi bani! Nu mai exista pic de respect.
Şi, tot aşa, bla-bla-bla-urlete-urlete preţ de încă vreo câteva zeci de secunde, nu multe, până când strigătorul nostru, devenit vag conştient că nu e aprobat, a renunţat.

N-a intervenit nimeni.

Două staţii mai încolo, bătrânelul a coborât aruncând priviri ucigătoare restului de călători, vatmanului şi, aşa, tramvaiului în general. Poate chiar şi RATB-ului. Asta până la trecerea de pietoni, când în faţa ochilor i s-au înfăţişat alte ţinte.


Pe scurt: vreau ceva - nu (îndrăznesc să) cer (sau poate aştept să mi se facă, să mi se dea, să aibă toată lumea un acces de umilă plecăciune-n prezenţa maiestăţii mele) - mă-nervez când nu capăt ce n-am cerut - restu’ lumii & tot neamu’ lor e/sunt de vină.

A, şi eventual, când fac scandal, de nervi, mai bag la interval şi nişte zicale cu iz tradiţionalisto-clasico-fals-ştiinţific.

Logic, nu?




Na, şi una de pe stradă, de data asta din alt film.

Pen’ că lumea e mică, dau nas în nas, într-o piaţă, cu C., o fostă colegă de servici, însoţită de mama ei (pe care o cunoşteau).
Evident, întreabă de Muţunau.
- Şi acum cu cine stă?
- Păi, acum, e la grădi. În rest, o aveam şi pe Bunica, dar de săptămâna viitoare pleacă pentru o vreme.
- A, zice mama lui C., păi îl trimiţi cu ea, nu?
- A, zice C., în acelaşi timp cu mumă-sa, păi el rămâne cu tine şi merge la grădi, nu?

5 comentarii:

Monis spunea...

eu una zau nu mai stiu cum sa interpretez aia cu "cine nu are batrani sa si-i cumpere"... In ultima vreme imi vine sa zic: dar veniti fratilor fara batrani si luati-i de la noi!

Mamiţuni spunea...

Monis,
eu nu cu varsta personajelor am ce am (s-a nimerit sa fie vorba de o anume etate) ci cu comportamentele.
Ce ma sperie e cat de vechi sunt. Asta era, cumva rostu' mentiunilor referitoare la varsta.

Acu' daca ma pun in papucii lor, nici cei de-o anume etate n-au la dispozitie (ca nu stiu sa-si procure) alte surse de adrenalina...

Monis spunea...

Nici eu nu am ceva cu varsta, dar experientele din ultima perioada, care cam incep sa creasca la numar, imi arata ca generatia "lor" este cea a oamenilor care reactioneaza cum ai povestit tu, care imi admonesteaza mie copilul pe strada ca nu merge pe unde trebuie (aka pe uscat nu prin balti), care ma invata luandu-ma la vorba in mod fortat cand sa-i pun caciula si cu ce sa-l hranesc. Atat :).

Augustin Moga spunea...

Deci bătrânelul din poveste are, într-adevăr, probleme de atitudine. Dar lăsându-l pe el la o parte (că mai mult de atât nu știu ce să spun despre), aș avea o-ntrebare: dacă zici că era degajată atmosfera în tramvai, deci nu era înghesuială, se putea sta și ici, și mai încolo, fără probleme, atunci tinerelul 'cela cu capul între căști ce album trebuia s-asculte ca să-i pice fisa să nu stea-n calea oamenilor?

Să nu mă-nțelegi greșit, e liber omul să stea unde vrea, dar e de bun simț să nu îngreunezi accesul la ceva folosit în comun, nu? La fel cum primul om care se urcă-n tramvai nu se oprește-n ușă deși ar avea voie s-o facă (fiind liber să-și aleagă ce loc dorește, nu?).

Sigur că lucrurile s-ar fi putut rezolva frumos și fără nervi cu un „Îmi dai voie, te rog?” din partea bătrânelului (care nu-i chiar sigur c-ar fi trecut prin filtrul căștilor :-)) și poate asta l-ar fi ajutat mai mult pe tinerel să se orienteze spre alte coordonate-n tramvai. Dar, totuși, dincolo de lipsa de respect a persoanei în vârstă, nu pot să nu remarc și lipsa de orientare și simț practic a tinerelului.

@Monis: Ia vezi: http://www.contributors.ro/dezbatere/moarte-tinerilor-consecintele-unor-decizii-care-ne-sufoca/

Mamiţuni spunea...

Augustin,
reiau ideea dintr-un alt comentariu: nu varsta e esentiala in povestea asta, ci mecanismul comportamentelor.
Ca sa-ti raspund, da, pustiul ar fi putut da dovada, din proprie initiativa, de ceva mai multa curtoazie. Da, l-a durut la bascheti.
Doar ca (presupun) a presupun ca batranelul voia doar sa valideze cardul (si pentru asta i-a facut un pic loc), nu si sa citeasca informatiile.

Asa incat zic ca pe de o parte (la pusti) avem presupunerea ca toata lumea face ce face si el (adica doar valideaza cardu') si pe de alta asteptarea ca reprezentantii restului lumii sa te observe, sa te "valideze" si sa se straduiasca singuri, fara cereri, sa faca fix ce te astepti tu.
Nu prea vad perspectivele astea armonizandu-se usor...