Se afișează postările cu eticheta Ado. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Ado. Afișați toate postările
miercuri, 29 octombrie 2014
- Mă enervezi!
... zice Muţunau.
- Poftim?
- Mă enervezi! mârâie musiu. Tu! Tu mă enervezi!
Un deget mic înţeapă acuzator aerul înspre mine.
Iar nu i-am dat tableta / creveţi de la Nordsee / pe fata împăratului de soţie şi jumătate din împărăţie.
- Gogule, zic, cum...?
- Faci chestii care mă enervează! Deci, tu mă enervezi!
- Eu zic că, la vederea lucrurilor făcute de mine, tu te enervezi. Adică, enervarea îţi aparţine.
- Nuohohoh! se agită şi mai tare vulcanul piticot.
- Sunt eu în capul tău?
- Nu.
- Ai butoane, ca maşina de spălat, pe care, când apăs, să pornească programul de spălare? Ăăăsta, de enervare?
Muţunau rânjeşte, da’ o ţine pe a lui.
- Da! Am butoane şi tu, când apeşi pe ele, mă enervezi!
Mă loveşte subit (şi, din păcate, efemer) steclirea de geniu:
- Auzi, da’ cand îţi convine ceva ce fac, zici cumva „Mă bucuri?”
Privirea de pe mutra Muţunaului - curat reclamă MasterCard.
joi, 24 aprilie 2014
Care-i treaba cu Atelierele din Pod şi ce se vede în oglindă sâmbăta asta
Atelierele din Pod au loc, ei bine, într-un pod.
Podul cu pricina şade cu graţie pe o casă din oraşul Pantelimon.
Adresa exactă şi indicaţiunile de orientare se comunică la înscriere (care, din ce ştiu eu, nu implică, pentru moment, niciun cost), dar, ca idee, cine a fost la Ferma Animalelor (sau se orientează rezonabil pe hartă) va nimeri uşor.
Acolo se petrec varii chestii, de la grupuri continuative de terapie şi respectiv de dezvoltare personală până la grupuri tematice de dezvoltare personală, toate pentru adulţi.
Şi se mai petrec, de asemeni, ateliere pentru copii.
În general, la final de săptămână.
Atelierele pentru copii sunt pe grupe de vârstă (în general, cu ecart destul de mare)
- 1-5 ani (uneori şi 0-3, caz în care sunt mai degrabă populate de activităţi comune, pentru mamă-şi-copil),
- 3-7 sau 4-10 ani
- preadolescenţi şi adolescenţi.
Temele şi conţinuturile variază; de obicei, pentru copii e vorba de un spectacol-lectură sau de un spectacol în care sunt invitaţi să joace şi să improvizeze şi ei, urmat de o sesiune de meştereală mai mult sau mai puţin artistică.
În general, la această a doua parte contribuie şi părinţii. Dacă progenitura permite, desigur. (uneori nu permite)
Pentru adulţi şi pentru adolescenţi conţinuturile sunt mai degrabă din zona de dezvoltare personală, şi tehnicile de lucru sunt cele psihodramatice, respectiv din ESPERE.
Când atelierul e pentru copii, părinţii asistă (deci ştii pe ce dai banii şi ce se petrece) bând ceai şi ronţăind biscuiţi. (asta când nu meşteresc opere, desigur).
Când e pentru adolescenţi.... depinde, că unii vin singuri. Dacă vremea permite, părinţii stau tot la ceai şi la biscuiţi, dar în curte, departe de eventualele stinghereli care s-ar putea crea.
Atelierele au o serie de parteneri media (printre care şi suntparinte.ro) iar cel de sâmbătă,
26 aprilie, de la 17.00, se cheamă "Eu în oglindă" şi e un atelier de autocunoaştere pentru adolescenţi.
Cum ar fi dacă oglinda ar vorbi şi ne-ar răspunde întrebărilor...
Cine sunt eu, cum sunt eu, cum ar trebui să fiu şi mai ales cum mă văd ceilalţi?
Cât... de important este să schimb ceva şi care sunt modelele mele?
Vom afla răspunsul într-un grup vesel, cu ajutorul tehnicilor de psihodramă şi teatru alături de Cătălina Hetel, psihoterapeut, psihodramatist, la Teatrul din Podul meu, Pantelimon, Ilfov.
Vârstă recomandată 12-18 ani
Cost 50 lei, durata 2 ore
Contact catalinahetel@yahoo.com, 0766 423297
Înscrierea prealabilă este obligatorie
Podul cu pricina şade cu graţie pe o casă din oraşul Pantelimon.
Adresa exactă şi indicaţiunile de orientare se comunică la înscriere (care, din ce ştiu eu, nu implică, pentru moment, niciun cost), dar, ca idee, cine a fost la Ferma Animalelor (sau se orientează rezonabil pe hartă) va nimeri uşor.
Acolo se petrec varii chestii, de la grupuri continuative de terapie şi respectiv de dezvoltare personală până la grupuri tematice de dezvoltare personală, toate pentru adulţi.
Şi se mai petrec, de asemeni, ateliere pentru copii.
În general, la final de săptămână.
Atelierele pentru copii sunt pe grupe de vârstă (în general, cu ecart destul de mare)
- 1-5 ani (uneori şi 0-3, caz în care sunt mai degrabă populate de activităţi comune, pentru mamă-şi-copil),
- 3-7 sau 4-10 ani
- preadolescenţi şi adolescenţi.
Temele şi conţinuturile variază; de obicei, pentru copii e vorba de un spectacol-lectură sau de un spectacol în care sunt invitaţi să joace şi să improvizeze şi ei, urmat de o sesiune de meştereală mai mult sau mai puţin artistică.
În general, la această a doua parte contribuie şi părinţii. Dacă progenitura permite, desigur. (uneori nu permite)
Pentru adulţi şi pentru adolescenţi conţinuturile sunt mai degrabă din zona de dezvoltare personală, şi tehnicile de lucru sunt cele psihodramatice, respectiv din ESPERE.
Când atelierul e pentru copii, părinţii asistă (deci ştii pe ce dai banii şi ce se petrece) bând ceai şi ronţăind biscuiţi. (asta când nu meşteresc opere, desigur).
Când e pentru adolescenţi.... depinde, că unii vin singuri. Dacă vremea permite, părinţii stau tot la ceai şi la biscuiţi, dar în curte, departe de eventualele stinghereli care s-ar putea crea.
Atelierele au o serie de parteneri media (printre care şi suntparinte.ro) iar cel de sâmbătă,
26 aprilie, de la 17.00, se cheamă "Eu în oglindă" şi e un atelier de autocunoaştere pentru adolescenţi.
Cum ar fi dacă oglinda ar vorbi şi ne-ar răspunde întrebărilor...
Cine sunt eu, cum sunt eu, cum ar trebui să fiu şi mai ales cum mă văd ceilalţi?
Cât... de important este să schimb ceva şi care sunt modelele mele?
Vom afla răspunsul într-un grup vesel, cu ajutorul tehnicilor de psihodramă şi teatru alături de Cătălina Hetel, psihoterapeut, psihodramatist, la Teatrul din Podul meu, Pantelimon, Ilfov.
Vârstă recomandată 12-18 ani
Cost 50 lei, durata 2 ore
Contact catalinahetel@yahoo.com, 0766 423297
Înscrierea prealabilă este obligatorie
vineri, 22 noiembrie 2013
Momente istorice aproape rămase neconsemnate
(căci mi-s, cu precădere-n ultima perioadă, un cronicar incompetent)
Ieri, Muţunau a cerut şaorma.
De fapt, a cerut „o de-aia”, când, stâlciţi în trafic, aşteptam să se mute odată viermele luminoso-târâtor de maşini spre pasajul Victoriei şi, ce să vezi, pe geam se vedea o fastfuderie „de-aia”.
(desigur, ştiu exact cine şi când i-a explicat cum se face şaorma, într-o seară de toamnă ceva mai caldă şi mai pedestră).
Reacţii din offline:
- Cum, pân’ acu’ n-a mai mâncat şaorma?
Bună....
- Şaorma e, după mine, pentru copiii care au deja buletin - eventual, şi permis de conducere. Deci nu.
***
- O bere cu de toate n-a cerut încă?
- Oh, ba da, într-un fel. Nu chiar cu de toate, dar bere cere de cel puţin 9-10 luni. (inutil...)
***
- E pe drumul cel bun.
- Da. N-a trecut decât vreun 1 an de când mi-a cerut să atârn şi eu cruci de oglinda retrovizoare, c-aşa avea don’ (fost) şofer de grădiniţă...
Deci drumul spre lanţuri şi alte agregate e deja deschis, autostradă cu 3 benzi pe sens, etc.
Nu de alta, dar „cie taaaare ieeee” aud zilnic, despre
În rest:
- s-a apucat de minţit languroso-tâlhăritor (la sală, cere carabine în numele altora - de fapt, pentru el),
- îşi sfidează ferm, hotărât şi logic educatoarea când e sancţionat pe motive de indisciplină („n-ai să faci asta” „la ce te referi?” „şi ieri, când am încălcat regula, ai spus la fel, şi n-ai făcut. deci n-o să faci nici azi”)
- îşi sfidează oarecum mai sfios muma din dotare, după oarece dovezi că
(mai degrabă îl conduc brusc către ieşirea din incintă sau o tăiem instant acasă din mijlocul a orice - indiferent cât a costat. asta fiind o nimica toată pe lângă conferinţa de presă ulterioară... )
- ascunde tot felul de lucruri (inclusiv mâncare, ceea ce nu e distractiv deloc...) când i se năzare lui c-aşa ar fi nimerit... (sigur e reverberaţie (stârnită de escaladă) dintr-o viaţă anterioară petrecută ca veveriţoi languros în vârf de copac scorburos. stufos. sinuos. foios. )
În continuare, respiră mai rar decât vorbeşte. Poate e momentul să-i deschid post de radio.
După părerea lui, sigur are deja.
duminică, 17 noiembrie 2013
Demarcaţie
5 ani pare să fie o vârstă dificilă. Cam mare pentru grădi, prea mic pentru
şcoală. Cam mare pentru atâtea neatenţii copileşti (călcat în multiple
străchini), prea mic pentru ambiţiile-i faraonice, şamd.
(asta, sau, pe lângă versiunea post-natală, există şi depresia de 4 ani, din care eu n-oi fi ieşit încă).
5 ani e vârsta lui „cam prea”, cu destulă derută de toate felurile şi pe toate părţile.
Dacă todlereala anticipează tumulturile adolescentine, 5 ani e, cred, avanpremiera epocii de proaspăt absolvent de studii universitare (ori post) cu ilustre reprezentaţii academice şi încă prea puţină adecvare la lumea reală.
(voi ceda nervos, dacă ariciul din buzunar nu se opune, şi voi lua o tabletă, academic populată cu aplicaţii care de care mai instructive. cu ocazia asta poate mai învăţ şi eu ceva, că prea am bătucit poteca-nspre tante-ta Wikipedia.)
La primire, nu dimensiunile-s problema cea mai mare, ci sentimentul de invazie continuă, intensă şi mereu primitoare de intăriri.
- Cu cine vorbeşti?
- Ce voia persoana care te-a sunat?
- De ce ai făcut X?
- Când mergem la Y?
- Uite, eu vreau să Z!
Benign, nu?
Desigur.
Câtă vreme n-are frecvenţa de şaişpe mii de repetări pe nanosecundă, nu depăşeşte sonor nivelul decibelic al decolării unui elicopter Puma cu motoarele gripate şi mai apar pauze-n care protagonistul pare să şi respire. (La fel de bine, poate junele are branhii şi n-am observat eu.)
Dar când toate criteriile de mai sus se întrunesc
a) simultan
b) sistematic
... mai ales în prezenţa unei Mamiţuni destul de lovite-n aripă (nu, leuca aia n-a plecat, dimpotrivă; mai nou, scriu mesaje-n care-n loc de rent a car apare rent a cat!), situaţiunea are toate şansele să se-ncoarde şi să ducă la varii consideraţiuni pretins filosofice.
(În perspectivă parapsihopupică, junele o fi fost, în vreo viaţă anterioară, Soacra Universalis şi nu i-o fi trecut încă. Nu, n-avem modele intens interpelatoare prin preajmă, ca să pot da vina pe ele ori, şi mai bine, să repar modelator comportamentul cu pricina.)
La 5 ani (ş’un pic) Muţunau, fiinţă energică şi expansivă, se plictiseşte de crapă pielea pe el, şi altă rezolvare decât asaltul constant asupra furnizoarei de casă, masă şi tratament n-are şi nici nu pare a concepe c-ar putea căuta vreodată.
Iar eu, Miss Hărtănilă, ediţia nesfârşibilă, nu doar n-am nici cea mai mică şansă de-a ţine vreodată pasul cu el, ci nici nu mă animă vreun deziderat de vreun fel în direcţia cu pricina.
Aşa că-n prezent ocupaţia majoră e instituirea şi explicarea liniilor de demarcaţie (eu) respectiv încălcarea lor senin-ostentativă (vai de mine, da’ oare cine...?).
Scopul este, desigur, pretins educativ. În realitate, am nevoie de timp ca să pot închega un număr (mic...) de proiecte şi mă scoate din minţi opoziţia muţunautică ţintită pe orice se-ntâmplă fără să-lprivească direct aibă adorator în
centrul atenţiei.
Demarcaţiile acoperă arii largi, de la subiectele care-l privesc direct, dar nu se negociază (igiena, de pildă - nu te dai cu fundu’ de pământ că nu te speli pe dinţi, pentru că, na belea, indiferent câte vânătăi ai în zona dorsală, ronţăitorii tot nu ţi s-au albit / curăţat - aşa că-n loc să te trânteşti mai tare, apelăm la periuţă) pân’ la cele care nu-l privesc deloc (hic sunt crizoaie de curiozitate et nervi) căci, nu-i aşa, sunt treabă de adult.
Scenariul replicilor imaginare e cam aşa:
Dacă pe la 3 ani mai mergea să evadezi din pat de 630 de ori pe seară ca să alergi în sufragerie peste muma cea muncitor-butonatoare, rupându-i în paişpe concentrarea (şi-aia, destul de precară de feliul ei...), vremea ’ceea a trecut, zice Mamiţuni.
Da? Ptiu, s-a pierdut periuţa de dinţi şi nici priza din sufragerie, unde lucrai tu comod, nu mai merge... se miră Muţunau.
Şamd, realitatea în construcţie a lui Muţunau ciocnindu-se pe la colţuri de constructul mamiţunesc (şi-ăla, uneori prestat pe loc, din mers).
Sună distractiv?
Da, din când în când mai şi râdem. Dar, de fapt, nu e, pentru că mănâncă timp şi energii pe care le-am putea folosi altfel.
Mai trist e c-am obosit şi că asta mă-mpiedică să mai fac orice legat de realitatea nu tocmai neapărat veselă din spatele asalturilor.
(asta, sau, pe lângă versiunea post-natală, există şi depresia de 4 ani, din care eu n-oi fi ieşit încă).
5 ani e vârsta lui „cam prea”, cu destulă derută de toate felurile şi pe toate părţile.
Dacă todlereala anticipează tumulturile adolescentine, 5 ani e, cred, avanpremiera epocii de proaspăt absolvent de studii universitare (ori post) cu ilustre reprezentaţii academice şi încă prea puţină adecvare la lumea reală.
(voi ceda nervos, dacă ariciul din buzunar nu se opune, şi voi lua o tabletă, academic populată cu aplicaţii care de care mai instructive. cu ocazia asta poate mai învăţ şi eu ceva, că prea am bătucit poteca-nspre tante-ta Wikipedia.)
La primire, nu dimensiunile-s problema cea mai mare, ci sentimentul de invazie continuă, intensă şi mereu primitoare de intăriri.
- Cu cine vorbeşti?
- Ce voia persoana care te-a sunat?
- De ce ai făcut X?
- Când mergem la Y?
- Uite, eu vreau să Z!
Benign, nu?
Desigur.
Câtă vreme n-are frecvenţa de şaişpe mii de repetări pe nanosecundă, nu depăşeşte sonor nivelul decibelic al decolării unui elicopter Puma cu motoarele gripate şi mai apar pauze-n care protagonistul pare să şi respire. (La fel de bine, poate junele are branhii şi n-am observat eu.)
Dar când toate criteriile de mai sus se întrunesc
a) simultan
b) sistematic
... mai ales în prezenţa unei Mamiţuni destul de lovite-n aripă (nu, leuca aia n-a plecat, dimpotrivă; mai nou, scriu mesaje-n care-n loc de rent a car apare rent a cat!), situaţiunea are toate şansele să se-ncoarde şi să ducă la varii consideraţiuni pretins filosofice.
(În perspectivă parapsihopupică, junele o fi fost, în vreo viaţă anterioară, Soacra Universalis şi nu i-o fi trecut încă. Nu, n-avem modele intens interpelatoare prin preajmă, ca să pot da vina pe ele ori, şi mai bine, să repar modelator comportamentul cu pricina.)
La 5 ani (ş’un pic) Muţunau, fiinţă energică şi expansivă, se plictiseşte de crapă pielea pe el, şi altă rezolvare decât asaltul constant asupra furnizoarei de casă, masă şi tratament n-are şi nici nu pare a concepe c-ar putea căuta vreodată.
Iar eu, Miss Hărtănilă, ediţia nesfârşibilă, nu doar n-am nici cea mai mică şansă de-a ţine vreodată pasul cu el, ci nici nu mă animă vreun deziderat de vreun fel în direcţia cu pricina.
Aşa că-n prezent ocupaţia majoră e instituirea şi explicarea liniilor de demarcaţie (eu) respectiv încălcarea lor senin-ostentativă (vai de mine, da’ oare cine...?).
Scopul este, desigur, pretins educativ. În realitate, am nevoie de timp ca să pot închega un număr (mic...) de proiecte şi mă scoate din minţi opoziţia muţunautică ţintită pe orice se-ntâmplă fără să-l
Demarcaţiile acoperă arii largi, de la subiectele care-l privesc direct, dar nu se negociază (igiena, de pildă - nu te dai cu fundu’ de pământ că nu te speli pe dinţi, pentru că, na belea, indiferent câte vânătăi ai în zona dorsală, ronţăitorii tot nu ţi s-au albit / curăţat - aşa că-n loc să te trânteşti mai tare, apelăm la periuţă) pân’ la cele care nu-l privesc deloc (hic sunt crizoaie de curiozitate et nervi) căci, nu-i aşa, sunt treabă de adult.
Scenariul replicilor imaginare e cam aşa:
Dacă pe la 3 ani mai mergea să evadezi din pat de 630 de ori pe seară ca să alergi în sufragerie peste muma cea muncitor-butonatoare, rupându-i în paişpe concentrarea (şi-aia, destul de precară de feliul ei...), vremea ’ceea a trecut, zice Mamiţuni.
Da? Ptiu, s-a pierdut periuţa de dinţi şi nici priza din sufragerie, unde lucrai tu comod, nu mai merge... se miră Muţunau.
Şamd, realitatea în construcţie a lui Muţunau ciocnindu-se pe la colţuri de constructul mamiţunesc (şi-ăla, uneori prestat pe loc, din mers).
Sună distractiv?
Da, din când în când mai şi râdem. Dar, de fapt, nu e, pentru că mănâncă timp şi energii pe care le-am putea folosi altfel.
Mai trist e c-am obosit şi că asta mă-mpiedică să mai fac orice legat de realitatea nu tocmai neapărat veselă din spatele asalturilor.
miercuri, 16 octombrie 2013
Cum am devenit coţohârlă şi alte două scurte relatări
Sâmbătă dimineaţa, la patinoar. Într-o sâmbătă-n care renunţasem să mai fac un drum lunguţ (dar care mi-ar fi folosit), în parte pentru că eram prea obosită ca să bag nişte sute de kilometri într-o zi, în parte pentru că n-aveam certitudinea că-l duce vreo careva pe Muţunautov la locul de dat cu fundul de gheaţă.
După sesiunea alpină, marele patinator cere creveţi. Surpriză, la Nordsee se scumpiseră. Nu ştiu de când, că nu mai călcasem demult pe-acolo.
Cumpăr creveţi. Mai cumpăr, pe urmă, şi nu-mai-ştiu ce alt flecuşteţ.
- Vreau la tobogan.
- Du-te.
După tobogan:
- Acu’ vreau la locul de joacă.
- Mâine (ceea ce, de altfel, s-a şi întâmplat).
Trece caleaşca de covrigi. Muţunau, pe care l-am sancţionat acu’ nu mai ştiu cât timp (şi nici pentru ce, că-n ultima vreme nu mă dă memoria afară din casă) cu necumpărarea niciunui alt covrig până intră la şcoală (n-am zis şi în ce clasă anume...), mă priveşte rugător şi mormăie nu-ş ce.
- Ştii că nu cumpăr covrig.
- Mneeaaam...
- Nie-nie.
- Dar îngheţată? Îngheţată!!!
Marele amator de îngheţată era cam fornăit.
- Nu, că ai deja nasu-nfundat.
Muţunau se opreşte şi mă priveşte c-un aer de soacră profesionistă:
- Da’ chiar aşa... nu vrei să-mi faci şi mie nicio bucurie?
****
Vorbim, pe lângă Muţunau, despre X, care şi-a dat fetiţa-n clasa I la liceul de fiţe Y.
Muţunau, desigur, nu poate răbda conversaţiile care nu-l includ. Dar, fonfăit fiind, nici nu prea mai aude prea bine.
- Liceul de fiinţe? Dar asta nu prea are sens...
- De fiţe! De fiţe, nu de fiinţe.
- Aaaaa, de fiţe.... mofturi... adică... păi eu cred că n-am nevoie, că eu ştiu deja să fac fiţe.
****
Refuz să prestez nu’ş ce chestie intens reclamată de Muţunau.
- Eşti urâtă!
- Părerea ta e că eu sunt urâtă.
- Păi chiar aşa şi e.
vineri, 2 august 2013
Infinit de imediate, indisponibilitate & oarece alcool
În drum spre casă, de la grădi:
- Vrei să-mi povesteşti cum a fost azi la grădiniţă?
- Nu, zice Muţunau. Nu am disponibilitate acum.
(na, mai refuză elaborat copilul)
În drum spre casă, de la magazin:
- Îmi dai şi mie din Radler, nu?
Tipic răspuns inteligent mamiţunesc:
- Hă? Dar alcoolul...
(urma să spun că nu e pentru copii)
- Păi m-am obişnuit deja cu alcoolul.
- Hăăăoftim?
- De la pufurile cu propolis!
Pentru că, la noi, canicula se petrece în cadă, dinspre cadă se mai aud, desigur, varii imperative. Relativ des.
- Vreau sabia cu Spiderman! (chestia de plastic în formă de sabie, cu care faci, de fapt, baloane de săpun).
- ’mediat, mormăie semi-absent computerizata Mamiţuni.
Trec în zbor câteva mii de ani.
- Auzi, da’ cât mai aşteptăm, un infinit de imediate?
- Vrei să-mi povesteşti cum a fost azi la grădiniţă?
- Nu, zice Muţunau. Nu am disponibilitate acum.
(na, mai refuză elaborat copilul)
În drum spre casă, de la magazin:
- Îmi dai şi mie din Radler, nu?
Tipic răspuns inteligent mamiţunesc:
- Hă? Dar alcoolul...
(urma să spun că nu e pentru copii)
- Păi m-am obişnuit deja cu alcoolul.
- Hăăăoftim?
- De la pufurile cu propolis!
Pentru că, la noi, canicula se petrece în cadă, dinspre cadă se mai aud, desigur, varii imperative. Relativ des.
- Vreau sabia cu Spiderman! (chestia de plastic în formă de sabie, cu care faci, de fapt, baloane de săpun).
- ’mediat, mormăie semi-absent computerizata Mamiţuni.
Trec în zbor câteva mii de ani.
- Auzi, da’ cât mai aşteptăm, un infinit de imediate?
miercuri, 20 martie 2013
Cum a devenit Muţunau adolescent... (II)
Episodul 1:
Muţunau, cu muci de
1 metru (cub), patrulează flamboaiant prin casă, desculţ. Cu chicioarele goale, adică.
La vederea
infracţiunii, Mamiţuni face precum o mâţă electrocutată şi apoi ordonă
Muţunau replică
demn, cu dicţie şi accente.
- Nu îmi iau papuci. Sunt sigur că papucii n-au nicio
nevoie să fie încălţaţi. Ce, tu n-ai mai văzut oameni fără
papuci? Sigur există! Şi la vară am să stau la mare în
bucanci.
Episodul 2:
- După ce-ai fost la toaletă te speli pe mâini.
- Ce mamă nesuferită am!!!
luni, 11 martie 2013
Cum a devenit Muţunau adolescent...
- Mami !!! Ia să nu mă mai pupi !!!
(patruani-şi-şapteluni. evident, pupăturile sunt în continuare şi acceptate, şi cerute. dar au apărut pretenţiile...))
(patruani-şi-şapteluni. evident, pupăturile sunt în continuare şi acceptate, şi cerute. dar au apărut pretenţiile...))
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări
