- Vreau îngheţată!
Da, sunt o cremenală. Nu cumpăr din oraş. Nu mai cumpăr din oraş. Nici măcar când, în varii asocieri jucăuşe, mă trezesc în faţa a nenumărate îngheţate în curs de pofticioasă îngurgitare.
Nu, nu din cauză că mă dă conştiinciozitatea alimentară afară din casă - putem da, însă, vina pe combinaţia invincibilă de tuse muţunautică persistentă (despre asta, în episodul viitor) şi leftereală mamiţunească (despre asta într-un episod şi mai viitor). Un fel de nu e cazul şi, de altfel, nici n-avem cu ce.
(între noi fie vorba, nici n-avem cu ce ăsta e mare învăţător. discipolul nu se prea lasă şcolit...)
Aşadar:
- Vreau îngheţată!
- Fă-ţi.
Comentarii ulterioare, din alte surse materne:
- Aha, vrei să-i fie uşor noră-tii!
- Nu mi-ar putea păsa mai puţin.
- Zici tu acum...
- Din partea mea, poate fi şi un nor, nu mă priveşte.
Da, de obicei asta cam taie conversaţia. Definitiv.
Dar, revenind la Vreau îngheţată!, adevărul numărul 1 e că e de bun simţ ca, indiferent de gen, să beneficiezi de oarece instrucţie care să-ţi permită să nu mori de foame - ba poate chiar s-o duci bine. Da, setul minim / modulul de bază include facerea de îngheţată şi schimbarea prizelor. E drept că pentru lucrul direct în schimbarea prizelor aş mai aştepta (măcar până mă conving c-a memorat corespunzător toate etapele procesului, în succesiunea corectă. momentan, nu e cazul).
Iar adevărul numărul 2 e că, odată ce avem ingredientele, e un proiect comun chiar drăguţ. De util nu mai zic.
Şi simplu, pentru că prefer lucrurile simple (parfait sau zmuti, cu/fără iaurt).
Desigur, Muţunau nu se ia de fund în sus de extaz la auzul împuternicirii.
Mnea-mnea, nu ştiu cum, de ce trebuie să fac eu totul pentru mine (da, e posibil să fi intrat deja în adolescenţă. sau să fi ieşit deja, nu-mi dau seama exact). Dar gălbenuşurile cu miere tot le-a frecat (e posibil să mai fi avut zahăr prin casă, dar dacă nu l-am găsit la timp...) în vreme ce eu blendeream conştiincios căpşuni şi mascarpone.
Poza?
O fi şi ea pe undeva, după ce găsesc cablul...