Trădare!

Preambul: Mamiţuni este persoana preferată a lui Muţunau.
La vederea lui Muţunau şi Mamiţuni, atributele care vin în mintea privitoriului sunt mai curând din sfera „tovarăşi de joacă” decât din zona „copil-părinte”.
Şi asta pentru că ei doi pot fi găsiţi cel mai des tăvălindu-se împreună pe covor. Altfel, Muţunau este, pe rând, avion, submarin, alpinist-căţărător, căutător cucu-bau-ist de Mamiţuni, sperietor, Zorro, cowboy (Mamiţuni fiind calul cel nărăvaş).
Pentru chestiile ceva mai solemne gen mâncat, culcat, stat pe oliţă, tre’ să apelăm la Bunica. (pare om serios...)

La vederea altor copii (în special a Micului Urecheat, pe care Muţunau îl adoră, spre marea satisfacţie a Micului, ajuns şi el, astfel, în ochii cuiva, mare şef), priorităţile se reaşează.
Cum a fost şi de sărbători. Cum a apărut Urecheatul, bliuf, Muţunau a uitat şi de somn, şi de tot. Aproape a sărit din pătuc de bucurie!
Dat jos în siguranţă, s-a repezit spre musafir, în hlizelile audienţei:
- Mama!
Micul Urecheat, bulversat, s-a oprit locului.
- Mama! a insistat Muţunau.
Că poate nu-nţelegeţi.
- Nu mama, Teo! l-a corectat pe Muţ Mama Urecheată.
De entuziasm, Muţunau a făcut instantaneu progrese lingvistice, fără a-şi abandona abordarea:
- Teu-mama!

Că doar mama înseamnă joacă!