Din senin (sau din dezacord) se repede la mătuşă-sa-cu-acte-în-regulă să-i cârpească ditamai pălmoiul.
În mod evident, experimentează. De el nu se atinge nimeni - am luat hotărârea asta cu mult timp în urmă, pe de o parte pe baza credinţei că va creşte (foarte!) înalt şi cu ţinere de minte şi, pe de alta, a ambiţiei de a rezolva lucrurile în mod paşnic.
Violenţa e o scurtătură, desigur. Da’ tot pe drumu’ ăla inutil pavat cu bune intenţii te scoate.
Greu de zis de unde a surprins scene de caft - de la televizor (la care e lăsat să se uite, cu toată opoziţia mea, că doar n-o să-l stingem doar pentru că e el aici) sau de prin parc, unde scenele de trosnit „educativ” abundă?
Cu altă ocazie, echipat corespunzător în pijama, mişună semi-somnoros în pătuc şi mormăie (cu nişte litere lipsă, dar clar pronunţat): Te vede doamna Diaconu în puţa goală...
Doamna Diaconu e vecina.
Hai să-ţi dau chiloţi, nu umbla în puţa goală, e replica academică a Bunicii.
Meritul asamblării perspectivelor îi revine.
Oare ce va urma?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Postări
4 comentarii:
cum ati rezolvat pana la urma palma data?? ... ma documentez, in eventualitatea ca voi fi pusa intr-o astfel de situatie.
Eu nu suport nici indemnurile bunica-mii catre Maria: hai, papa, ca ne cearta mami! Sincer, sper sa reusesc sa imi tin copilul departe de violenta fizica si cea verbala.
greu de spus. M-am confruntat si eu cu gesturi violente - anda a batut pisica dela valcea. Dar si aici )suntem la tara) a fost invatata sa bata pisoiul chiar sub ochii mei.
Vreau sa subliniez ca nu putem ocoli subiectele violente, pana si in desene animate isi dau in cap, cu ciocanul peste degete, etc. Cred insa ca le putem educa discernamantul, cu conditia sa nu pierdem noi insine rabdarea pana la urma. Cred ca la un moment dar dvine foarte usor sa iti pierzi rabdarea.
Eu n-a fost crescuta cu bataia dar am foarte des intentia (din fericire reprimata) de a bate pe cineva pana la sange sau de a strange pe cineva de gat. Pe de alta parte, o cunostinta de-a mea a avut o soarta mult mai trista dar mi se pare ca e mult mai rabdatoare decat mine. E un subiect dureroa de delicat. Si eu urasc violenta fizica, in ciuda faptului ca-mi imaginez chstiile de mai sus cand am draci. Va rog sa nu ma ocoliti :D
PS_http://blogulmeumediocru.blogspot.com/2010/06/educatia-romaneasca.html :D:D
G.,
nu stiu dac-am rezolvat-o.
Pe loc, i s-a explicat foarte calm (cu un aer mai degraba suprins de inutilitatea plesnirii) ca daca vrea ceva, trebuie sa spuna ce, pentru ca palma nu e lamuritoare.
Si a fost intrebat ce l-a apucat.
Cu siguranta, o sa ne mai intalnim cu episoade asemanatoare, pe masura ce vede el scene de profil.
Zoozie,
noi am avut o perioada in care Mutunau smotocea mitele de dimineata pana seara. Nu le batea, doar le insfaca de blana, ca sa le traga dupa el. I-a trecut de la sine.
Mi-ai dato idee: sursa palmei ar putea veni (in cazul nostru) si din desenele animate. El nu se uita, momentan, decat la Alba-ca-Zapada, dar si acolo Mutulica mai ia niste palme dupa cap.
De acord, exemplul consecvent al parintilor si lamuririle ar trebui sa fie hotaratoare.
Despre link: nu te-am ocolit; e un comentariu mai vechi al meu, acolo. O sa comentez mai des :)
stiu ca l-ai citit. rautacioaso :D:D
Trimiteți un comentariu