Ce-ar fi dacă...

...toate locuinţele ar fi construite în aşa fel încât să includă din start/proiect montarea de toalete pentru copii?
Fie având două-trei săli de baie, fie doar una, dar mai mare? Deja dotată cu vas de WC, chiuvetă şi oglindă pentru cei mici?

...blocurile ar avea, de la un etaj la altul, şi tobogan, nu doar scări şi lift?

... în mijloacele de transport în comun ar fi şi rânduri-rânduri de scaune mici şi frumos colorate?

... ar exista nu doar biblioteci, ci şi jocoteci şi bicicloteci?

... ar fi normal să mergi şi la servici cu copil cu tot?

...scopul principal al poliţiei ar fi păstrarea curăţeniei, nu a legii şi ordinii sociale? (uşor prea artificioasă pentru gustul meu...)

...fiecare administrator de bloc ar avea ca scop principal în viaţă îngrijirea plantelor din jurul blocului şi găzduirea unui număr cât mai mare de rândunele?

...la modă ar fi să ai cât mai mulţi copii sănătoşi şi veseli, nu cât mai multe posesiuni materiale?

...scopul real al întregii societăţi ar fi realmente bunăstarea copiilor? Grija faţă de mediul în care îi creştem şi pe care li-l lăsăm?


Cred că, într-o primă fază, primăriile ar începe să ia şpagă pentru din ce în ce mai multe leagăne, plasate din ce în ce mai aproape unele de altele.
Că, tot în această primă fază ocupaţia majoră ar fi nu înlocuirea bordurilor, ci desenarea de şotroane şi table de şah.
Că oamenii ar merge sistematic la servici sărind coarda şi/sau dându-se cu sania. Oprindu-se, eventual, să ronţăie vreo acadea sau să joace o miuţă.

Că mult mai multă lume ar zâmbi. Pentru că multe din lucrurile care ne deranjează ar dispărea, nemaigăsindu-şi locul.


Ah, dar ce rost are? Doar ăştia mici cresc atât de repede. Doar nu putem schimba nimic cu adevărat. Doar ne petrecem cea mai mare parte din viaţă ca adulţi, nu sub formă de copii.

În ani calendaristici, desigur.

În anii număraţi în emoţii, aş zice că lucrurile stau cu totul altfel.