Săniuca fughe
Nimeni n-o agiunghe
A’ie do’ de mama lui (?!? influenţe din povestea lui Peter Pan)
[...]
Toată ziua prin zăpagă
Vine lumea să o vagă
Săniuca e uşoacă
Fuge pa’că zboacă
A’ie tă’pi lucioasche
Vâ’fu’ile-ntoa’sche
[...]
...asta fiind versiunea clasică, ne-înfrumuseţată:
În rest:
Mami s-a pelizat.
Ilinca e at’i-că-ţă.
V’eau căşumnă.
Aceea ie’te o cacataiţă.
- Nu poooot!
- Ce nu poţi?
- Să scot cheilele!
- De unde să scoţi cheile?
- Din geantă de la bunica!!!
...şi, de-a dreptul apoteotic:
- Dacă mă t’ag pe uşă la baie, se stinge lumina.
miercuri, 29 decembrie 2010
marți, 28 decembrie 2010
Cea mai recentă obsesiune mamiţunească
...sau jucăriile care tocmai m-au scos din minţi. KidKraft.
Căci jucăriile-s (printre altele) de două feliuri: cele apreciate de copii şi cele cumpărate de părinţi pentru ei înşişi. (Uneori, categoriile astea nu-s disjuncte şi-atunci e veselie mare pe podeaua din sufragerie.)
Deocamdată, Muţunau (momentan oarecum ocupat cu demolarea sistematică a bradului) e mult prea mic pentru astea:
sau astea:
Iar bugetul familiei e şi el microscopic (spre negativ)... da' asta n-o opreşte oe Mamiţuni să-nghită de zor în sec, la peluză. Pe youtube.
(Unde, de-atâta lăcomie jucărioţească, uneori nici embed-ul nu mai merge ca lumea. )
Deşiii... susnumita ar putea să-şi facă muuult curaj (din seria bungee-jumping financiar) şi să le cumpere de aici.
Căci jucăriile-s (printre altele) de două feliuri: cele apreciate de copii şi cele cumpărate de părinţi pentru ei înşişi. (Uneori, categoriile astea nu-s disjuncte şi-atunci e veselie mare pe podeaua din sufragerie.)
Deocamdată, Muţunau (momentan oarecum ocupat cu demolarea sistematică a bradului) e mult prea mic pentru astea:
sau astea:
Iar bugetul familiei e şi el microscopic (spre negativ)... da' asta n-o opreşte oe Mamiţuni să-nghită de zor în sec, la peluză. Pe youtube.
(Unde, de-atâta lăcomie jucărioţească, uneori nici embed-ul nu mai merge ca lumea. )
Deşiii... susnumita ar putea să-şi facă muuult curaj (din seria bungee-jumping financiar) şi să le cumpere de aici.
luni, 27 decembrie 2010
De vacanţă
Muţunau a organizat, în sufragerie, o ninsoare cu pătrunjel (tocat & pus la uscat). Asta după ce nu i-a prea ieşit faza din bucătărie, cea cu organizatul unei cascade de apă plată.
Mamiţuni a apucat să doarmă. Profitând, cumva, şi de un proaspăt achiziţionat şi cadorisit agregat - proiectorul de stele. Veioza cu steluţe. (poze, mai încolo...)
Muţunau a început să se refere la el folosind persoana I.
Mamiţuni a apreciat.
Şi se autointitulează, mai nou, Cheliucă. Deşi i-a crescut părul şi deşi poate spune clar „Cheliuţă”. Dacă vrea!
(Mamiţuni nu a mai apreciat.)
În plus, când e întrebat ceva şi nu ştie, Muţunau s-a apucat de aplicat tactici de câştigat timp, precum îngânările prelungi de tip „chied căăăă...”, „poate căăă...” - pe scurt, „ăăă”.
Pluguşorul a fost modificat:
„mâine anul se po’ne’te
pluguşo’u se-nnoie’te”
... şi nu plecăm la colindat, ci la coligang. Asta când nu suntem din nou ocupaţi să stâlcim sistematic rimele altor poeziuţe. Mă rog.
În rest, Mamiţuni s-a uitat la câteva filme (Stardust e chiar fain) şi şi-a exersat intens memoria şi rapiditatea în proba de colectare-şi-inventariere-viteză. De piese Lego, evident.
Vă dorim Sărbători Fericite şi un An Nou aşa cum vi-l doriţi!
Mamiţuni a apucat să doarmă. Profitând, cumva, şi de un proaspăt achiziţionat şi cadorisit agregat - proiectorul de stele. Veioza cu steluţe. (poze, mai încolo...)
Muţunau a început să se refere la el folosind persoana I.
Mamiţuni a apreciat.
Şi se autointitulează, mai nou, Cheliucă. Deşi i-a crescut părul şi deşi poate spune clar „Cheliuţă”. Dacă vrea!
(Mamiţuni nu a mai apreciat.)
În plus, când e întrebat ceva şi nu ştie, Muţunau s-a apucat de aplicat tactici de câştigat timp, precum îngânările prelungi de tip „chied căăăă...”, „poate căăă...” - pe scurt, „ăăă”.
Pluguşorul a fost modificat:
„mâine anul se po’ne’te
pluguşo’u se-nnoie’te”
... şi nu plecăm la colindat, ci la coligang. Asta când nu suntem din nou ocupaţi să stâlcim sistematic rimele altor poeziuţe. Mă rog.
În rest, Mamiţuni s-a uitat la câteva filme (Stardust e chiar fain) şi şi-a exersat intens memoria şi rapiditatea în proba de colectare-şi-inventariere-viteză. De piese Lego, evident.
Vă dorim Sărbători Fericite şi un An Nou aşa cum vi-l doriţi!
joi, 23 decembrie 2010
Recente
- Unde stau unchiul N. şi tanti L.? întreabă Mamiţuni, cu intenţia de a obţine numele oraşului.
Muţunau o priveşte mirat:
- Înăunt’u!!
Heraclit zicea panta rhei. (aşa a sintetizat nenea Simplicius)
Mamiţuni e de părere (cu licenţa poetică aferentă) că peste tot e plastilină. Panta clay.
Muţunau o priveşte mirat:
- Înăunt’u!!
Heraclit zicea panta rhei. (aşa a sintetizat nenea Simplicius)
Mamiţuni e de părere (cu licenţa poetică aferentă) că peste tot e plastilină. Panta clay.
luni, 20 decembrie 2010
Se întorc ştirile pe scurt. Iar.
Da’ nu singure, ci însoţite de oarece vechi învăţături, pân’ nu demult respectate cu şfinţenie, şi de nişte iluzii spulberate (cu suspinele aferente).
Pă vremuri, când Mamiţuni mai avea oţâr’ de minte-n cap (adică ăia doi neuroni de-acolo, unu’ propriu şi unu’ venit în vizită, se zbăteau ceva mai spornic întru făcutu’ de sinapse), la leptop se umbla numa’ când Muţunau dormea. Căci Mamiţuni declarase (nu mai ştim dacă în sinea ei sau pe larg, în gura mare) că n-are putere să pedaleze pe net în vreme ce s-a şi bate cu Muţunaul la fel de doritor de tastatură.
Pe scurt, partea a doua nu s-a schimbat, da’ prima, da.
(zgomot intenso-fioros de lupte epice, cu clămpănit de taste)
Învăţătura număru’ unu este, aşadar, dacă nu vrei scandal, evită-l. Cu tot cu bazele materiale care l-ar putea provoca.
Iluzia spulberată număru’ unu’ se referă la calmarea spiritelor tradiţional încinse în preajma vârstei de doi ani.
Adică Muţunau (care pân’ la 1 an şi 8 luni a fost mut ca un peşte - asta dacă nu punem la socoteală semnalele sonore de tip Morse emise non-stop, inclusiv în somn) a părut, odată cu dobândirea limbajului articulat (atâta cât e el...) să se liniştească şi să-şi limiteze, numeric şi în intensitate, crizoaiele.
Aş.
Ei, aş.
Emoţiunile carele ne copleşeşte nu-s, oricum, pe potriva limbajului din dotare, ci mult peste. Aşa, 10 etaje peste.
Drept care răgetele agonico-apoteotice s-au întors. Cu tot cu şuturi. Acum, şuturile sunt mai precise. (Cururile de pământ nu le mai numără nimeni. Poate doar bodiguarzii din magazine, ţinuţi încă la o distanţă respectuoasă de ridicările magice din sprâncenele mamiţuneşti. Sau de spiritu’ Crăciunului, că-i cam tot aia...)
Tot n-am depistat de unde a tras el concluzia că-i drăguţ să altoieşti lumea - şi-n plus, să fii foarte descumpănit când caftiţii nu par să considere asta un semnal clar de simpatie, dimpotrivă!
Deci... de unde Mamiţuni se pregătea să se felicite şi să se pupe în oglindă (aia de la baie, în vreme ce-şi ura noroc cu un căpăcel de apă de gură, căci obiceiurile vechi dispar greu), festivitatea de auto-mulţumire s-a amânat. Sine die.
Învăţătura număru’ doi, clasică: nu zi hop pân’ n-ai sărit pârleazu’.
Pentru cine nu-şi aduce aminte precis ce e aia pârleaz, iată:
De la noi:
(sursa)
De pe la alţii:
(sursa)
Învăţătura număru’ trei (care o să se întoarcă şi asta): este că, dacă-i adevărat că aceste crizuţe le prevestesc/prefigurează pe cele din adolescenţă, Mamiţuni va avea nevoie de muuult Xanax şi Prozac.
Drept care acu’ preocuparea de bază este găsirea de ocupaţii consumatoare de atenţie şi energie.
Cu cititu’ (adică răsfoitul cu un aer savant!) mai merge cum mai merge.
Cu cărţile tridimensionale (pop-ups, pe care Mamiţuni le iubeşte din fragedă pruncie), mai greu. Una singură a fost de natură să-i inspire respect - pe restul le rupe.
Asta e norocoasa, scuipată temeinic anti-deochi:
(sursa)
(sursa)
E-ntr-adevăr spectaculoasă. Merită o postare distinctă.Cândva... i-o veni şi ei rândul!
Cu desenatu’ (altul decât cel „de perete”) n-avem nicio şansă.
Cu construitul de varii chestii - nici atât. (partea favorită a jucatului cu piese de construcţie este aruncarea lor)
Cântatul nu ne-ntere’. Recitatul, poate.
Pictatul cu degete, când şi când.
Alergatul non-stop, daaaaa!!! Doar că, pe vremea asta, mai greu.
Drept care învăţătura număru’ patru e c-am făcut foarte bine dându-l la grădi.
Şi-nvăţătura număru’ cinci e că asta nu e suficient.
În rest, Mamiţuni aşteaptă ca răceala să se plictisească de ea. Invers se pare că nu merge.
Şi ăsta pare să fie primul an în care decembrie chiar se simte ca un sfârşit. Nu ca prevestirea unui alt început.
Pă vremuri, când Mamiţuni mai avea oţâr’ de minte-n cap (adică ăia doi neuroni de-acolo, unu’ propriu şi unu’ venit în vizită, se zbăteau ceva mai spornic întru făcutu’ de sinapse), la leptop se umbla numa’ când Muţunau dormea. Căci Mamiţuni declarase (nu mai ştim dacă în sinea ei sau pe larg, în gura mare) că n-are putere să pedaleze pe net în vreme ce s-a şi bate cu Muţunaul la fel de doritor de tastatură.
Pe scurt, partea a doua nu s-a schimbat, da’ prima, da.
(zgomot intenso-fioros de lupte epice, cu clămpănit de taste)
Învăţătura număru’ unu este, aşadar, dacă nu vrei scandal, evită-l. Cu tot cu bazele materiale care l-ar putea provoca.
Iluzia spulberată număru’ unu’ se referă la calmarea spiritelor tradiţional încinse în preajma vârstei de doi ani.
Adică Muţunau (care pân’ la 1 an şi 8 luni a fost mut ca un peşte - asta dacă nu punem la socoteală semnalele sonore de tip Morse emise non-stop, inclusiv în somn) a părut, odată cu dobândirea limbajului articulat (atâta cât e el...) să se liniştească şi să-şi limiteze, numeric şi în intensitate, crizoaiele.
Aş.
Ei, aş.
Emoţiunile carele ne copleşeşte nu-s, oricum, pe potriva limbajului din dotare, ci mult peste. Aşa, 10 etaje peste.
Drept care răgetele agonico-apoteotice s-au întors. Cu tot cu şuturi. Acum, şuturile sunt mai precise. (Cururile de pământ nu le mai numără nimeni. Poate doar bodiguarzii din magazine, ţinuţi încă la o distanţă respectuoasă de ridicările magice din sprâncenele mamiţuneşti. Sau de spiritu’ Crăciunului, că-i cam tot aia...)
Tot n-am depistat de unde a tras el concluzia că-i drăguţ să altoieşti lumea - şi-n plus, să fii foarte descumpănit când caftiţii nu par să considere asta un semnal clar de simpatie, dimpotrivă!
Deci... de unde Mamiţuni se pregătea să se felicite şi să se pupe în oglindă (aia de la baie, în vreme ce-şi ura noroc cu un căpăcel de apă de gură, căci obiceiurile vechi dispar greu), festivitatea de auto-mulţumire s-a amânat. Sine die.
Învăţătura număru’ doi, clasică: nu zi hop pân’ n-ai sărit pârleazu’.
Pentru cine nu-şi aduce aminte precis ce e aia pârleaz, iată:
De la noi:
(sursa)De pe la alţii:
(sursa)Învăţătura număru’ trei (care o să se întoarcă şi asta): este că, dacă-i adevărat că aceste crizuţe le prevestesc/prefigurează pe cele din adolescenţă, Mamiţuni va avea nevoie de muuult Xanax şi Prozac.
Drept care acu’ preocuparea de bază este găsirea de ocupaţii consumatoare de atenţie şi energie.
Cu cititu’ (adică răsfoitul cu un aer savant!) mai merge cum mai merge.
Cu cărţile tridimensionale (pop-ups, pe care Mamiţuni le iubeşte din fragedă pruncie), mai greu. Una singură a fost de natură să-i inspire respect - pe restul le rupe.
Asta e norocoasa, scuipată temeinic anti-deochi:
(sursa)
(sursa)E-ntr-adevăr spectaculoasă. Merită o postare distinctă.Cândva... i-o veni şi ei rândul!
Cu desenatu’ (altul decât cel „de perete”) n-avem nicio şansă.
Cu construitul de varii chestii - nici atât. (partea favorită a jucatului cu piese de construcţie este aruncarea lor)
Cântatul nu ne-ntere’. Recitatul, poate.
Pictatul cu degete, când şi când.
Alergatul non-stop, daaaaa!!! Doar că, pe vremea asta, mai greu.
Drept care învăţătura număru’ patru e c-am făcut foarte bine dându-l la grădi.
Şi-nvăţătura număru’ cinci e că asta nu e suficient.
În rest, Mamiţuni aşteaptă ca răceala să se plictisească de ea. Invers se pare că nu merge.
Şi ăsta pare să fie primul an în care decembrie chiar se simte ca un sfârşit. Nu ca prevestirea unui alt început.
sâmbătă, 18 decembrie 2010
Ştirile pe scurt, iar
Am chiulit de la serbarea grădiniţească pe motiv de muci.
Niciun regret (referitor la chiul).
Am fost în schimb la Moş Crăciunul de birou mamiţunesc unde Muţunau n-a vrut în braţele Moşului, i-a spus (după un mic ghiont mamiţunesc) o poezie şi apoi a zbughit-o spre alţi copii fără să-i pese vreo clipă de cadoul întins de Moş. Total ne-economică orientarea!
Mamiţuni-cea-aşişderi de răcită a reuşit să supravieţuiască relativ neşifonată unor zile de lucru intens, motiv pentru care tot timpul liber (cel rămas după discuţiile de tip „tu nu apreciezi nimic din ce fac” purtate cu Bunica) a fost dedicat somnului.
Mai nou, de când cu nemersul la grădi, Muţunau sare peste somnul de prânz, adoarme abia la 11 noaptea (oooo, groaznic), şi se plictiseşte teribil în casă (noi n-avem sanie, avem doar muci).
Legat sau nu de nevoia de chestii interesante, a început să fie creativo-combinator pe marginea poveştilor şi poeziilor. Alba-ca-Zăpada vorbeşte cu Mica Sirenă, în Moş Crăciun cu plete dalbe nu strigă glasuri de copii, ci glasuri din nămeţi, iar lui NanaManu n-on să-i mulţumim pentru chitara de jucărie cumpărată via Mamiţuni, ci pentru brazda de sub plug.
Niciun regret (referitor la chiul).
Am fost în schimb la Moş Crăciunul de birou mamiţunesc unde Muţunau n-a vrut în braţele Moşului, i-a spus (după un mic ghiont mamiţunesc) o poezie şi apoi a zbughit-o spre alţi copii fără să-i pese vreo clipă de cadoul întins de Moş. Total ne-economică orientarea!
Mamiţuni-cea-aşişderi de răcită a reuşit să supravieţuiască relativ neşifonată unor zile de lucru intens, motiv pentru care tot timpul liber (cel rămas după discuţiile de tip „tu nu apreciezi nimic din ce fac” purtate cu Bunica) a fost dedicat somnului.
Mai nou, de când cu nemersul la grădi, Muţunau sare peste somnul de prânz, adoarme abia la 11 noaptea (oooo, groaznic), şi se plictiseşte teribil în casă (noi n-avem sanie, avem doar muci).
Legat sau nu de nevoia de chestii interesante, a început să fie creativo-combinator pe marginea poveştilor şi poeziilor. Alba-ca-Zăpada vorbeşte cu Mica Sirenă, în Moş Crăciun cu plete dalbe nu strigă glasuri de copii, ci glasuri din nămeţi, iar lui NanaManu n-on să-i mulţumim pentru chitara de jucărie cumpărată via Mamiţuni, ci pentru brazda de sub plug.
marți, 14 decembrie 2010
Sursa răspunsurilor
Taman când mă-ntrebam mai cu foc cam când o fi o perioadă bună de „aclimatizat” copchilu’ cu o limbă străină (am un stres referitor la deprinderea accentelor proaste şi vreau să caut din vreme ocazii & suport pentru învăţarea pronunţiei corecte, de la bun început!), vine Muţunau de la grădiniţă cu o nouă lozincă:
- Tuincă, tincă lită’taaaaaa....
- Ha? (eterna uimire...)
- Apă-babă uouu sooo haaaaaaiiii...
Repetă pentru serbarea de la grădiniţă!
Iaca şi varianta urmăribilă/redabilă pe pian:
- Tuincă, tincă lită’taaaaaa....
- Ha? (eterna uimire...)
- Apă-babă uouu sooo haaaaaaiiii...
Repetă pentru serbarea de la grădiniţă!
Iaca şi varianta urmăribilă/redabilă pe pian:
luni, 13 decembrie 2010
Calea bătătorită
E aia fără pic de imaginaţie, în care-i tot laşi şi-i tot laşi pe alţii să hotărască pentru tine, în numele cine ştie cărei autorităţi sau cine ştie cărui precedent.
A zis medicul.
Noi aşa am făcut.
Toată lumea din familia noastră...
E mai simplă şi, aparent, sigură. Laaargă şi aglomerată.
Te lasă cu impresia că ştii (când tu de fapt n-ai prea-nţeles nimic) şi (foarte important!) că ai căderea de a-i sancţiona pe alţii.
De fapt, e echivalentul unei diete (lungi de-o viaţă) formată exclusiv din murături.
Regulile „conservate” au o noimă: sunt cele la care recurgem pentru ghidare în situaţii limită şi stau la baza continuităţii culturale.
Ceea ce ignoră cu desăvârşire sunt realităţile prezente. Asta, pentru că regulile nu sunt vii. Sunt moarte.
Exclud, din start, bunul simţ, spontaneitatea, imaginaţia.
De la ce m-am luat? De la o discuţie (pe care n-am cum s-o redau aici) între un număr de mame care-şi relatau una alteia, pe post de grup de suport (că doar aşa se face acum) chestii care mie mi-au ridicat părul de pe ceafă - de la „dă-i lapte praf, că oricum nu se satură, şi-o să te certe medicul dacă nu ia destul în greutate” până la „lasă-l să plângă, trebuie să înţeleagă cine-i şeful”.
... cu privire la un copil de 3 săptămâni...
Aceeaşi cale bătătorită are la îndemână staţii de tipul „ah, generaţia asta nouă e groaznică” şi „m-am chinuit să te cresc şi tu n-ai pic de respect”.
Şi-ar fi atât de simplu să ridici ochii mai sus ca să vezi unde-a dus, până acum, calea asta.
A zis medicul.
Noi aşa am făcut.
Toată lumea din familia noastră...
E mai simplă şi, aparent, sigură. Laaargă şi aglomerată.
Te lasă cu impresia că ştii (când tu de fapt n-ai prea-nţeles nimic) şi (foarte important!) că ai căderea de a-i sancţiona pe alţii.
De fapt, e echivalentul unei diete (lungi de-o viaţă) formată exclusiv din murături.
Regulile „conservate” au o noimă: sunt cele la care recurgem pentru ghidare în situaţii limită şi stau la baza continuităţii culturale.
Ceea ce ignoră cu desăvârşire sunt realităţile prezente. Asta, pentru că regulile nu sunt vii. Sunt moarte.
Exclud, din start, bunul simţ, spontaneitatea, imaginaţia.
De la ce m-am luat? De la o discuţie (pe care n-am cum s-o redau aici) între un număr de mame care-şi relatau una alteia, pe post de grup de suport (că doar aşa se face acum) chestii care mie mi-au ridicat părul de pe ceafă - de la „dă-i lapte praf, că oricum nu se satură, şi-o să te certe medicul dacă nu ia destul în greutate” până la „lasă-l să plângă, trebuie să înţeleagă cine-i şeful”.
... cu privire la un copil de 3 săptămâni...
Aceeaşi cale bătătorită are la îndemână staţii de tipul „ah, generaţia asta nouă e groaznică” şi „m-am chinuit să te cresc şi tu n-ai pic de respect”.
Şi-ar fi atât de simplu să ridici ochii mai sus ca să vezi unde-a dus, până acum, calea asta.
duminică, 12 decembrie 2010
Cărţi rupte, uşi trântite şi ceaiuri nebăute
Am dat peste punga în care pusesem, acu’ vreun an, cărţile rupte de Muţunau. Le pusesem cu gând că le lipesc eu, mâine-poimâine. Îhî. Vezi să nu. Sau poate stau la Pol şi nu m-am prins încă.
Îmi amintesc cu precizie sentimentul copleşitor de atunci (de la punerea în pungă), referitor la starea cărţilor. Mi se păreau de nerecuperat...
Ieri şi azi, am lipit şi presat. În doi timpi şi trei mişcări. În vreme ce mă conversam intens cu junele. Întrebăndu-mă (în paralelul paralelului (mamei lui))ce aveam în cap (în afară de nesoamne) la vremea cu pricina.
Vestea bună este, aşadar, că mi-s bună la lipit.
Vestea suplimentară (ca să nu-i zic altfel...) este că Muţunau s-a perfecţionat şi el! Acu’ nu le mai rupe pur şi simplu. Le spulberă!
Sportul muţunautic de căpetenie este trântirea cât mai sonoră a uşilor. (din urmă vine puternic pedalatu’ pe bicicleta eliptică, da’ despre asta vorbim alt’dată)
Zilnic, se aud cel puţin vreo douăj’ de răcnete de genul:
- Muţunau a închis uşa pe maaaaami!!!
(douăj' de sesiuni, în condiţiile în care ne suprapunem acasă numai câteva ore; n-am avut curaj să număr în weekend...)
Uşile, ca să se poată trânti, trebe mai întâi deschise. Mai ales cea de la baie.
Astfel că, nu mai departe de azi dimineaţă, mă trezesc cu clanţa uşii în coaste în vreme ce dădeam să mă înveşmânt corespunzător cu bulendrele din dotare. Muţunau, oarecum surprins de privelişte, exclamă:
- Mami are ţâţe!!!
În altă ordine de idei, acu’ nu mai ştiu câtă vreme (dar sa fie cu oarece săptămâni în urmă...), am cumpărat de la DM un ceai de Advent. Cu câte un plic pentru fiecare zi de la 1 decembrie la 24. Inutil de precizat c-am băut integral numai una dintre căni... (ceaiul, de altfel, bun).
De-o vreme-ncoa’, nu-mi mai plac sărbătorile. Mă năuceşte agitaţia furibundă din magazine, de pe străzi, din trafic. Nu-mi plac festivismele şi entuziasmele de comandă. Şi mă epuizează drumurile din ce în ce mai lungi. Şi faptul că par să nu mai am timp pentru mine, în heirupismele pretins salvatoare de sfârşit de an.
În ultimul rând pe ziua de azi, ca să-nchei într-o notă conciliantă, aş vrea să-mi aducă Moşul o Toyota Avensis break, Diesel. Poa’ să fie şi second hand (da’ nu mai veche de 5 ani, respectiv 100.000 km). Înmatriculată. Cu motor de maxim 2 litri.
Şi-un apartament cu cel puţin trei camere.
Ăsta poa’ să nu fie Diesel.
Ian’ să vedem, ne iese?
Îmi amintesc cu precizie sentimentul copleşitor de atunci (de la punerea în pungă), referitor la starea cărţilor. Mi se păreau de nerecuperat...
Ieri şi azi, am lipit şi presat. În doi timpi şi trei mişcări. În vreme ce mă conversam intens cu junele. Întrebăndu-mă (în paralelul paralelului (mamei lui))ce aveam în cap (în afară de nesoamne) la vremea cu pricina.
Vestea bună este, aşadar, că mi-s bună la lipit.
Vestea suplimentară (ca să nu-i zic altfel...) este că Muţunau s-a perfecţionat şi el! Acu’ nu le mai rupe pur şi simplu. Le spulberă!
Sportul muţunautic de căpetenie este trântirea cât mai sonoră a uşilor. (din urmă vine puternic pedalatu’ pe bicicleta eliptică, da’ despre asta vorbim alt’dată)
Zilnic, se aud cel puţin vreo douăj’ de răcnete de genul:
- Muţunau a închis uşa pe maaaaami!!!
(douăj' de sesiuni, în condiţiile în care ne suprapunem acasă numai câteva ore; n-am avut curaj să număr în weekend...)
Uşile, ca să se poată trânti, trebe mai întâi deschise. Mai ales cea de la baie.
Astfel că, nu mai departe de azi dimineaţă, mă trezesc cu clanţa uşii în coaste în vreme ce dădeam să mă înveşmânt corespunzător cu bulendrele din dotare. Muţunau, oarecum surprins de privelişte, exclamă:
- Mami are ţâţe!!!
În altă ordine de idei, acu’ nu mai ştiu câtă vreme (dar sa fie cu oarece săptămâni în urmă...), am cumpărat de la DM un ceai de Advent. Cu câte un plic pentru fiecare zi de la 1 decembrie la 24. Inutil de precizat c-am băut integral numai una dintre căni... (ceaiul, de altfel, bun).
De-o vreme-ncoa’, nu-mi mai plac sărbătorile. Mă năuceşte agitaţia furibundă din magazine, de pe străzi, din trafic. Nu-mi plac festivismele şi entuziasmele de comandă. Şi mă epuizează drumurile din ce în ce mai lungi. Şi faptul că par să nu mai am timp pentru mine, în heirupismele pretins salvatoare de sfârşit de an.
În ultimul rând pe ziua de azi, ca să-nchei într-o notă conciliantă, aş vrea să-mi aducă Moşul o Toyota Avensis break, Diesel. Poa’ să fie şi second hand (da’ nu mai veche de 5 ani, respectiv 100.000 km). Înmatriculată. Cu motor de maxim 2 litri.
Şi-un apartament cu cel puţin trei camere.
Ăsta poa’ să nu fie Diesel.
Ian’ să vedem, ne iese?
Cum tratăm micile accese de insomnie
... provocate de nasul-cel-înfundat:
Cu apă de mare. Cu picături. Cu ulei volatil de brad şi pin. Cu o poveste. Cu înc-o tură de joacă.
Da, la ora asta.
Noroc că mâine e duminică...
Cu apă de mare. Cu picături. Cu ulei volatil de brad şi pin. Cu o poveste. Cu înc-o tură de joacă.
Da, la ora asta.
Noroc că mâine e duminică...
joi, 9 decembrie 2010
Din alt unghi
Îi aud vocea chiţăită din dormitor. Inventează tot felul de pretexte poate-poate mai prinde o tură de joacă, în loc să meargă la culcare.
Dintre toate variantele posibile de răspuns, aleg să mă minunez de prezenţa lui alături de mine.
Pentru că, din toate punctele mele de vedere, el e o minune.
Dintre toate variantele posibile de răspuns, aleg să mă minunez de prezenţa lui alături de mine.
Pentru că, din toate punctele mele de vedere, el e o minune.
luni, 6 decembrie 2010
Un text interesant
joi, 2 decembrie 2010
Molarul 2
A erupt.
Corect, de fapt, fiind "molarii cu nr. 2 au erupt". Maxilarul inferior.
Cu mofturelile aferente.
Mai avem un pic...
Corect, de fapt, fiind "molarii cu nr. 2 au erupt". Maxilarul inferior.
Cu mofturelile aferente.
Mai avem un pic...
miercuri, 1 decembrie 2010
Concediul de îngrijire a copilului
Aici ar fi de discutat, de fapt, 5 subiecte. Varianta discuţiei simultane e uşor prea amestecată pentru gustul meu, aşa c-am să le dezbat pe rând.
1. Existenţa concediului de îngrijire a copilului
Sper că nu s-a găsit (şi că nu se va găsi) niciun tâmp... personaj care să pretindă că nu e nevoie deloc de concediu de îngrijire a copilului, că ajunge cel de maternitate. Nu atâta timp cât concediul de maternitate nu se extinde mai mulţi ani, cât statul pretinde că vrea spor natural şi cât susţine că ocroteşte mama şi copilul.
2. Alocarea concediului de îngrijire a copilului
Din fericire, îl poate lua şi tatăl. Şi ar fi bine să poată şi în continuare.
3. Durata concediului de îngrijire a copilului
Aici e marea filosofie a bătutului apei în piuă. Aproape că bate punctul 4 de mai jos.
Dincolo de studiile legate de importanţa primei copilării, a legăturii cu părinţii, lucrurile stau, în prezent, fix aşa:
- nu sunt destule grădiniţe şi creşe - pur şi simplu nu ai suport instituţional, de stat sau privat, care să preia copiii sub 3 ani.
- nu există grădiniţe şi creşe care să-ţi accepte copilul bolnav - şi e normal să fie aşa;
- nu există decât extrem de puţini copii care, în primii ani de colectivitate, să nu se îmbolnăvească, în sezonul rece, măcar odată pe lună - deci tot acasă trebuie să-i ţii.
- nu există niciun fel de sistem de educaţie formală sau non-formală pentru bone.
- nu ai, consacrat social, suport generalizat al familiei extinse - că nu trăim în iurtă (deşi, după unele comportamente, aşa s-ar părea); de multe ori, bunicii sunt la sute de kilometri distanţă şi/sau au şi ei viaţa lor, nu-s amibe-de-vizor-şi-televizor.
- există-n schimb o societate alienată, teribil de neprietenoasă cu copii - cine nu crede, să înşface un cărucior de copil şi să facă o plimbărică prin oraş... eventual şi cu mijloacele de transport în comun... în care o să constate că nu prea poate să se urce!!! - care te pretinde adult-şi atât, că ne temem de bebeluşi şi nu ştim să ne purtăm cu copiii mici!
- există-n schimb o mulţime de sfertodocţi de ambe sexe care n-au schimbat în viaţa lor o pereche de pamperşi (căci ori e treabă de femei, ori de persoane cu alte aspiraţii) da’ care pliscuie neobosiţi aberaţii cu care ei îs de acord.
Durata concediului de îngrijire a copilului ar trebui să fie, în România, în condiţiile actuale, de 3 ani. Pentru că abia atunci preiau grădiniţele de stat copiii.
Şi-ar trebui să rămână de 3 ani până când termină şcoala prima generaţie de educatoare pentru grupele sub 3 ani. Pentru că între 2 şi 3 ani e, pur şi simplu, un alt univers.
Ca să priceapă toată lumea: concediul de îngrijire a copilului nu e şi nu are cum să fie obligatoriu! Nu-nseamnă că, dacă ai un copil, atâta trebuie să stai acasă! E normă de protecţie, nu de impunere!!!
4. Remunerarea concediului de îngrijire a copilului
Abia aici începe discuţia financiară.
Varianta preferată de mine include existenţa unui pachet derulat prin instituţiile financiar-bancare şi scutirea de impozit pe venit.
Apreciez banii pe care i-am primit ca indemnizaţie. Nu aş fi supravieţuit fără ei. Dacă mai fac vreo 10 copii, poate ajung să iau întreaga sumă cu care am sponsorizat inutil, de-a lungul timpului, statu’ român. Zic inutil pentru că de absolut fiecare dată când am avut nevoie de serviciile dumisale, m-a lăsat baltă.
N-am înţeles nicio secundă de ce trebe să dau bani pe-o parte ca să-i iau pe ailaltă. E absolut idiot. Ca să nu mă mai încord să estimez câte resurse mănâncă. (tot din banii mei de contribuabil tembel).
De ce nu-mi pot face o combinată alpină de asigurare cu acumulare de venit?
O puteam plăti frumuşel de la 20 de ani. Dacă făceam copil în intervalul vizat, bine, aveam asigurat venitul pe perioada de concediu de îngrijire a copilului. Dacă nu, luam banii la încheierea perioadei. Tare greu o fi să compui produsu’ ăsta.
Dacă nu m-am trezit la timp s-o fac sau n-am avut cu ce, credit de îngrijire a copilului- cu plată lunară timp de 2-3 ani. Şi-l dau înapoi în 20 sau 30. Şi ăsta, greu tare. Aloo, băncuţele, se-aude???
În legătură cu ultimele discuţii: lăsaţi, bre, concediul la doi ani. Dacă n-aveţi bunul simţ să-l creşteţi la 3, desigur.
Dacă reduceţi progresiv valoarea indemnizaţiei, are mai mare sens pentru toată lumea.
5. Acceptarea socială a concediului de îngrijire a copilului
Mulţumesc sincer (pe bune!!!) pe această cale cui a avut bunul simţ să stipuleze existenţa celor 6 luni de reinserţie profesională. De acord că ele pot fi, în actualele condiţii economice, o povară pentru companiile mici, însă sunt absolut necesare.
Da’ vă rog frumos să mă scutiţi cu operele complete legate de, vai de mine, carieră.
Dacă 2 sau 3 ani de pauză te scot complet din peisaj, mare lucru de cariera aia, în compania aia, oricum nu era.
Punctul pe i - pe care aş vrea să văd că-l pune cât mai multă lume - este legat de realismul re-inserţiei sociale şi profesionale post-maternitate. În momentul de faţă, cu vedere din papucii mei, ie sublim da’ lipseşte cu desăvârşeală.
Lucrurile se schimbă când ai un copil. Copilul e (sau ar trebui să fie) prioritatea. Nu mimatul cosmopolitănesc al unei cariere.
Cine vrea să mimeze în continuare n-are decât.
Da’ pentru noi restu’, care nu vrem, ar trebui să existe inserat în social bunul simţ care să susţină diferenţa.
Lucrez într-o companie prietenoasă cu copiii. E distanţă ca de la exosferă la nucleu’ intern între ce văd şi ce trăiesc eu versus ce aud din povestirile altora.
Normalitatea nu e în muritul la servici.
Vreau să se legifereze, săptămâna liberă pentru părinţii care-şi dau copilul la creşă/grădiniţă, indiferent dacă are loc la început de an şcolar sau în alt moment. Zilele sau măcar după-amiezele libere pentru serbări, mers la medic, mers în excursii.
Asta ar fi normalitate.
Nu pretenţiile aberante care tratează copilul ca pe un obiect dispensabil şi maternitatea ca pe o neplăcere eventual necesară.
De la ce m-am luat? Iaca de la ce.
Unde am şi comentat fioros (am dubii cu privire la aprobarea comentariului!), că nu m-am putut abţine.
Comentariul meu nediacriticos era:
De acord cu Irina Ilisei. Chapeau.
Completez cu ce cred ca mi-a mai ramas de spus: Medusa, acest concediu este luat, si practic, si de tati. Verifica un pic statistica. S-ar putea sa fii suprinsa - placut!
1. Mi-e neclar pe ce te bazezi cand ii raspunzi Irinei. Din ce surse ai informatiile? In forma asta, sunt speculatii nefondate.
2. Cata vreme exista in lege preverea clara ca nu poti fi discriminat pe baza de varsta, argumentul "se creează premizele unei discriminări la angajare" nu sta in picioare. De cand se discuta la angajare daca vrei copii???
Referitor la "absenţa femeii timp de 2, 4 sau 6 ani, depinde câţi copii creşte, afectează negativ cariera şi experienţa ei profesională" - e alegerea personala fiecarui parinte (mama sau tata) legata de felul in care alege sa-si petreaca acesti ani.
Sau vrei si sa transmiti mesaje de genul "faceti doar un copil"?
3. Efectul ar putea fi "de a menţine asocierile femeie-spaţiu privat, bărbat – spaţiu public".
Tatii care isi iau concediul de ingrijire a copilului contrazic clar asocierea asta.
Si de unde stii ca "este"? Din ce cercetare statistica?
Si, daca chiar "este", de ce alegi sa nu-ti concentrezi eforturile in directia constituirii altor asocieri, ceva mai constructive?
Dorel subliniaza foarte bine ca bonele nu fac decat sa intareasca asocierea!!
Ii raspunzi Irinei ca "Dar poţi face asta acum în România? Ai auzit pe cineva din viaţa politică susţinând ideea asta?"
Pe tine ce te opreste?
Dar pe doamnele parlamentar care afiseaza poze feministe?
"Există un deficit major la capitolul bone şi creşe, dar asta se datorează tocmai acestei politici de acordare a unui concediu lung părintelui care îngrijeşte copilul mic (de obicei mama). Nu a existat o presiune pentru crearea de creşe şi apariţia mai multor bone pentru că nu a fost nevoie"
Sper ca afirmand asta dai dovada de naivitate si nu de rea-vointa. Urmareste trendurile - o fi vreo legatura intre scaderea natalitatii, scaderea subventiilor, inchiderea creselor si gradinitelor? Hm... Ca, nu stiu de ce, dar pur si simplu nu coreleaza cu lungimea concediului de ingrijire a copilului!
"Din momentul în care legea se va schimba, existând şi stimulente din partea Statului, sper, pentru aceste servicii, se vor crea şi facilităţile."
"Sper"???
Sper ca glumesti. Sau c-a fost o scapare.
Punem caruta inaintea cailor si zicem, dii, hai, ca merge?
"Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă ca hrănirea bebeluşului la sân să se facă minim 6 luni"
Ia hai sa dam citatul ne-trunchiat: infants should be exclusively breastfed(1) for the first six months of life to achieve optimal growth, development and health(2). Thereafter, to meet their evolving nutritional requirements, infants should receive nutritionally adequate and safe complementary foods while breastfeeding continues for up to two years of age or beyond. Sursa: http://www.who.int/nutrition/topics/infantfeeding_recommendation/en/index.html
Chiar crezi ca deformarile si exagerarile vreun bine?
1. Existenţa concediului de îngrijire a copilului
Sper că nu s-a găsit (şi că nu se va găsi) niciun tâmp... personaj care să pretindă că nu e nevoie deloc de concediu de îngrijire a copilului, că ajunge cel de maternitate. Nu atâta timp cât concediul de maternitate nu se extinde mai mulţi ani, cât statul pretinde că vrea spor natural şi cât susţine că ocroteşte mama şi copilul.
2. Alocarea concediului de îngrijire a copilului
Din fericire, îl poate lua şi tatăl. Şi ar fi bine să poată şi în continuare.
3. Durata concediului de îngrijire a copilului
Aici e marea filosofie a bătutului apei în piuă. Aproape că bate punctul 4 de mai jos.
Dincolo de studiile legate de importanţa primei copilării, a legăturii cu părinţii, lucrurile stau, în prezent, fix aşa:
- nu sunt destule grădiniţe şi creşe - pur şi simplu nu ai suport instituţional, de stat sau privat, care să preia copiii sub 3 ani.
- nu există grădiniţe şi creşe care să-ţi accepte copilul bolnav - şi e normal să fie aşa;
- nu există decât extrem de puţini copii care, în primii ani de colectivitate, să nu se îmbolnăvească, în sezonul rece, măcar odată pe lună - deci tot acasă trebuie să-i ţii.
- nu există niciun fel de sistem de educaţie formală sau non-formală pentru bone.
- nu ai, consacrat social, suport generalizat al familiei extinse - că nu trăim în iurtă (deşi, după unele comportamente, aşa s-ar părea); de multe ori, bunicii sunt la sute de kilometri distanţă şi/sau au şi ei viaţa lor, nu-s amibe-de-vizor-şi-televizor.
- există-n schimb o societate alienată, teribil de neprietenoasă cu copii - cine nu crede, să înşface un cărucior de copil şi să facă o plimbărică prin oraş... eventual şi cu mijloacele de transport în comun... în care o să constate că nu prea poate să se urce!!! - care te pretinde adult-şi atât, că ne temem de bebeluşi şi nu ştim să ne purtăm cu copiii mici!
- există-n schimb o mulţime de sfertodocţi de ambe sexe care n-au schimbat în viaţa lor o pereche de pamperşi (căci ori e treabă de femei, ori de persoane cu alte aspiraţii) da’ care pliscuie neobosiţi aberaţii cu care ei îs de acord.
Durata concediului de îngrijire a copilului ar trebui să fie, în România, în condiţiile actuale, de 3 ani. Pentru că abia atunci preiau grădiniţele de stat copiii.
Şi-ar trebui să rămână de 3 ani până când termină şcoala prima generaţie de educatoare pentru grupele sub 3 ani. Pentru că între 2 şi 3 ani e, pur şi simplu, un alt univers.
Ca să priceapă toată lumea: concediul de îngrijire a copilului nu e şi nu are cum să fie obligatoriu! Nu-nseamnă că, dacă ai un copil, atâta trebuie să stai acasă! E normă de protecţie, nu de impunere!!!
4. Remunerarea concediului de îngrijire a copilului
Abia aici începe discuţia financiară.
Varianta preferată de mine include existenţa unui pachet derulat prin instituţiile financiar-bancare şi scutirea de impozit pe venit.
Apreciez banii pe care i-am primit ca indemnizaţie. Nu aş fi supravieţuit fără ei. Dacă mai fac vreo 10 copii, poate ajung să iau întreaga sumă cu care am sponsorizat inutil, de-a lungul timpului, statu’ român. Zic inutil pentru că de absolut fiecare dată când am avut nevoie de serviciile dumisale, m-a lăsat baltă.
N-am înţeles nicio secundă de ce trebe să dau bani pe-o parte ca să-i iau pe ailaltă. E absolut idiot. Ca să nu mă mai încord să estimez câte resurse mănâncă. (tot din banii mei de contribuabil tembel).
De ce nu-mi pot face o combinată alpină de asigurare cu acumulare de venit?
O puteam plăti frumuşel de la 20 de ani. Dacă făceam copil în intervalul vizat, bine, aveam asigurat venitul pe perioada de concediu de îngrijire a copilului. Dacă nu, luam banii la încheierea perioadei. Tare greu o fi să compui produsu’ ăsta.
Dacă nu m-am trezit la timp s-o fac sau n-am avut cu ce, credit de îngrijire a copilului- cu plată lunară timp de 2-3 ani. Şi-l dau înapoi în 20 sau 30. Şi ăsta, greu tare. Aloo, băncuţele, se-aude???
În legătură cu ultimele discuţii: lăsaţi, bre, concediul la doi ani. Dacă n-aveţi bunul simţ să-l creşteţi la 3, desigur.
Dacă reduceţi progresiv valoarea indemnizaţiei, are mai mare sens pentru toată lumea.
5. Acceptarea socială a concediului de îngrijire a copilului
Mulţumesc sincer (pe bune!!!) pe această cale cui a avut bunul simţ să stipuleze existenţa celor 6 luni de reinserţie profesională. De acord că ele pot fi, în actualele condiţii economice, o povară pentru companiile mici, însă sunt absolut necesare.
Da’ vă rog frumos să mă scutiţi cu operele complete legate de, vai de mine, carieră.
Dacă 2 sau 3 ani de pauză te scot complet din peisaj, mare lucru de cariera aia, în compania aia, oricum nu era.
Punctul pe i - pe care aş vrea să văd că-l pune cât mai multă lume - este legat de realismul re-inserţiei sociale şi profesionale post-maternitate. În momentul de faţă, cu vedere din papucii mei, ie sublim da’ lipseşte cu desăvârşeală.
Lucrurile se schimbă când ai un copil. Copilul e (sau ar trebui să fie) prioritatea. Nu mimatul cosmopolitănesc al unei cariere.
Cine vrea să mimeze în continuare n-are decât.
Da’ pentru noi restu’, care nu vrem, ar trebui să existe inserat în social bunul simţ care să susţină diferenţa.
Lucrez într-o companie prietenoasă cu copiii. E distanţă ca de la exosferă la nucleu’ intern între ce văd şi ce trăiesc eu versus ce aud din povestirile altora.
Normalitatea nu e în muritul la servici.
Vreau să se legifereze, săptămâna liberă pentru părinţii care-şi dau copilul la creşă/grădiniţă, indiferent dacă are loc la început de an şcolar sau în alt moment. Zilele sau măcar după-amiezele libere pentru serbări, mers la medic, mers în excursii.
Asta ar fi normalitate.
Nu pretenţiile aberante care tratează copilul ca pe un obiect dispensabil şi maternitatea ca pe o neplăcere eventual necesară.
De la ce m-am luat? Iaca de la ce.
Unde am şi comentat fioros (am dubii cu privire la aprobarea comentariului!), că nu m-am putut abţine.
Comentariul meu nediacriticos era:
De acord cu Irina Ilisei. Chapeau.
Completez cu ce cred ca mi-a mai ramas de spus: Medusa, acest concediu este luat, si practic, si de tati. Verifica un pic statistica. S-ar putea sa fii suprinsa - placut!
1. Mi-e neclar pe ce te bazezi cand ii raspunzi Irinei. Din ce surse ai informatiile? In forma asta, sunt speculatii nefondate.
2. Cata vreme exista in lege preverea clara ca nu poti fi discriminat pe baza de varsta, argumentul "se creează premizele unei discriminări la angajare" nu sta in picioare. De cand se discuta la angajare daca vrei copii???
Referitor la "absenţa femeii timp de 2, 4 sau 6 ani, depinde câţi copii creşte, afectează negativ cariera şi experienţa ei profesională" - e alegerea personala fiecarui parinte (mama sau tata) legata de felul in care alege sa-si petreaca acesti ani.
Sau vrei si sa transmiti mesaje de genul "faceti doar un copil"?
3. Efectul ar putea fi "de a menţine asocierile femeie-spaţiu privat, bărbat – spaţiu public".
Tatii care isi iau concediul de ingrijire a copilului contrazic clar asocierea asta.
Si de unde stii ca "este"? Din ce cercetare statistica?
Si, daca chiar "este", de ce alegi sa nu-ti concentrezi eforturile in directia constituirii altor asocieri, ceva mai constructive?
Dorel subliniaza foarte bine ca bonele nu fac decat sa intareasca asocierea!!
Ii raspunzi Irinei ca "Dar poţi face asta acum în România? Ai auzit pe cineva din viaţa politică susţinând ideea asta?"
Pe tine ce te opreste?
Dar pe doamnele parlamentar care afiseaza poze feministe?
"Există un deficit major la capitolul bone şi creşe, dar asta se datorează tocmai acestei politici de acordare a unui concediu lung părintelui care îngrijeşte copilul mic (de obicei mama). Nu a existat o presiune pentru crearea de creşe şi apariţia mai multor bone pentru că nu a fost nevoie"
Sper ca afirmand asta dai dovada de naivitate si nu de rea-vointa. Urmareste trendurile - o fi vreo legatura intre scaderea natalitatii, scaderea subventiilor, inchiderea creselor si gradinitelor? Hm... Ca, nu stiu de ce, dar pur si simplu nu coreleaza cu lungimea concediului de ingrijire a copilului!
"Din momentul în care legea se va schimba, existând şi stimulente din partea Statului, sper, pentru aceste servicii, se vor crea şi facilităţile."
"Sper"???
Sper ca glumesti. Sau c-a fost o scapare.
Punem caruta inaintea cailor si zicem, dii, hai, ca merge?
"Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă ca hrănirea bebeluşului la sân să se facă minim 6 luni"
Ia hai sa dam citatul ne-trunchiat: infants should be exclusively breastfed(1) for the first six months of life to achieve optimal growth, development and health(2). Thereafter, to meet their evolving nutritional requirements, infants should receive nutritionally adequate and safe complementary foods while breastfeeding continues for up to two years of age or beyond. Sursa: http://www.who.int/nutrition/topics/infantfeeding_recommendation/en/index.html
Chiar crezi ca deformarile si exagerarile vreun bine?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări
