duminică, 6 februarie 2011

În spatele lui NU

"Nu te urca acolo!"
"Nu ai voie la priză!"
"Nu şterge mânuţele de tricou!"
"Nu te mai juca acolo!"
"Nu arunca pernele!" (jucăriile, cărţile, etc)
"Nu mai ţipa!"
"Nu călca în baltă!"
"Nu mă mai bate la cap!"

Fraze mitraliate zilnic, tumultuos, ţâşnind ca dintr-un gheizer cu care nu se mai ştie când ne-am trezit înlăuntru.


şi acum, încet, în reluare. Cu subtitrările care prea rar ajung la suprafaţă.

Nu te urca acolo!
... dacă nu te ţii bine şi cazi, ce mă fac?
Nu ai voie la priză!
... dacă Doamne fereşte te electrocutezi, ce mă fac?
Nu şterge mânuţele de tricou!
... te murdăreşti, iar am de lucru, ce mă fac cu atâtea lucruri de spălat, cu ce te mai îmbrac, de unde bani pentru alte lucruri, ce mă fac?
Nu te mai juca acolo!
... dacă nu te pot supraveghea şi păţeşti ceva, ce mă fac?
Nu arunca pernele (jucăriile, cărţile, etc)
... că nu tu le strângi, ce mă fac cu atâtea pe cap?
Nu mai ţipa!
... că mă doare capul, ne aude lumea, ce-o să zică lumea, ce mă fac dacă lumea se uită pe urmă ... nu-ştiu-cum la mine? dacă lumea îşi face o părere proastă despre mine, ce mă fac?
Nu călca în baltă!
... te murdăreşti,
ce-o să zică lumea,
ce mă fac?

Nu mă mai bate la cap!
... etc.


În spatele tabuurilor şi interdicţiilor e, întotdeauna, spaima.
Neagră-gri. Ţepoasă. Ceţoasă. Insidios-rece. Cotropitoare. Vulnerabilizantă. Aparent, de neoprit. Iremediabilă. Umilitoare. Frustrantă. Cu rădăcini ameţitor de adânci.
Implicit, amăgitoare. Sub imperiul ei, totul pare brusc mai bun, subit dezirabil.
Orice, dar să evit spaima.
Pentru că nu ştiu exact nici în ce constă (ceea ce o amplifică), nici cum să mă apăr de ea.

Nu aşa reacţionăm, de cele mai multe ori?

În absenţa modelelor contrabalansatoare, cum altfel?

Nu cumva ne purtăm ca şi cum am trăi veşnic sub o sabie a lui Damocles? Care sabie, de fapt, nu e acolo ca atare, ci drept substitut pentru altceva mult mai greu de cuprins de oameni?

Nu” e, de obicei, o scurtătură penibilă care ilustrează un singur lucru: ignoranţa emiţătorului.
Este, esenţialmente, o dovadă de îngustime de minte, nu de autoritate (altă vorbă seacă, acoperitoare de spaime...). De unde şi disperarea nuu-itorul „sfidat”...
E-o limitare şi atât. Mai mult, e una contraproductivă. Înţeleg să mă opresc - dar nu cum, nici de ce, şi nici ce să fac data viitoare. Dintr-o dată, sursele de frustrări se triplează.

Sună cunoscut?

Vorbesc în [(prea-)bună] cunoştinţă de cauză. De fiecare dată când spun „nu”, pot găsi (de obicei post-factum) o altă alternativă de exprimare mult mai fericită. Mult mai clară pentru copil şi mult mai rodnică în privinţa schimbării de comportamente.
Zic „de obicei” pentru că-n situaţiile de urgenţă vitală un „nu” îţi poate furniza cele câteva milisecunde salvatoare. Dar nu trăim (sau n-ar trebui) în stare de perpetuă urgenţă vitală. N-avem război acasă. Sau n-ar trebui...


Suntem, cumva, în luptă contra curiozităţii copiilor noştri?
Contra inventivităţii lor?
Contra dorinţei de explorare?
Contra nevoii de-a experimenta?
Sau a celei de-a înţelege consecinţele?
De-a testa?
Contra degeţelelor mici, care nu pot ţine prea bine obiectele?
Contra impulsurilor de moment, necenzurate de frisoane sociale tembele, inutil conformiste?

Suntem, cumva, împotriva copiilor noştri?
În opoziţie absolută cu tot ce reprezintă ei?
Pentru că din asta sunt făcuţi copiii, din toate cele de mai sus. Şi din zâmbete, şi din dragoste, şi din alte câteva „ingrediente” care-s cu mult mai presus de noi, dar pe care nu le mai preţuim de mult aşa cum ar trebui.

Când anume le-am declarat război?

de ce e, în context, o întrebare retorică.


De la ce m-am luat? De la postările Anei, Oanei şi Amirei pe tema violenţei împotriva copiilor. (postări pornite şi ele de la un alt blog, pe care nişte ... de-alea schimbă informaţii absolut stupefiante cu privire la cele mai eficiente metode de-a-ţi cafti progenitura)

Şi de la constatarea amară că-i foarte greu să-i faci pe oameni să priceapă de ce e sinistru ce fac, câtă vreme ei sunt făcuţi din NU.

18 comentarii:

MihaelaMaria spunea...

Ai sintetizat frumos ce inseamna NU in educatie. Dupa mine excesul de nu uri este mai rau decat folosirea lui. In definitiv as vrea ca copiii mei sa stie sa zica nu daca cred ei ca e cazul. Dar cred ca tu te referi la excesul de nuuri. Frumos zici!

g.cojocaru spunea...

chiar ca bine si frumos le zici. :) ... nu ca asta ar fi ceva iesit din comun. ;)
Eu sunt in plin proces de auto=stapanire in priviinta Nu-urilor. Deja misuna, si devasteaza, si e atrasa de tot ce nu e safe. Nu pot sa le ancorez pe toate de tavan pemtru a nu mai avea acces la ele, asa ca stam zi de zi sa dam explicatii si sa incercam sa convingem copilul ca are suficiente "jucarii" si ca se poate juca doar cu acelea... mai nou jucariile ei sunt fardurile si cremele mele, margelele, brosele (alea cu ac), inelele cu modele in colturi sau ascutite... La inceput imi scapara cateva NU-uri pe care domnisoara le-a ignorat complet, a durat o zi pana mi-am revizuit atitudinea si am inceput sa ii explic si exemplific ca ne putem juca la fel de bine cu 2-3 creme in loc de 5-6-7 sau ca un dermatograf poate fi la fel de atractiv si cu capacul pus... :)
Sincer, ma cam lupt cu mine in fiecare zi. Ma autoeduc sa o educ (mai) bine.

Unknown spunea...

100% de acord doamna mea.

vavaly spunea...

Un rezumat - manifest al ideei de NU, atat de bine implantata in capul parintilor. Zi de zi ducem lupte cu noi insine pentru a reduce din vocabularul nostru acest cuvant cu atat de daunatoare consecinte. Bravo!

Maria si Matei spunea...

Sunt intru totul de acord cu tine! ..si pana la urma urmei ce daca copilasul tropaie prin baltoace; cand sa paota face acest lucru la 60 de ani? sau de ce fuge lumea de picurii de ploaie, de ce sunt atat de incruntati ca curg stresinile caselor, cand afara e superb, e soare, e caldut, ca o zi de primavara?!
Stiu si despre articolele despre care faci vorbire; e inuman si oribil ca mame din generatia noastra se alatura unor asemenea ineptii. Violentele de orice fel is inumane; nimeni, nici macar un adult, nu merita sa fie batut. Bataia nu e rupta din rai nu a venit nimeni de acolo cu confirmarea asta. Si da toate nu-urile si mai ales violenta sunt egale ignorantei. Uite inca un argument in plus:
http://copiisimamici.blogspot.com/2011/02/copil-obraznic-pleonasm.html

adra_bell spunea...

Pentru mine acel "de ce" nu e retoric, stau mereu si ma analizez si incerc sa o inteleg pe ea, si cu cat o fac mai mult, cu atat descopar lucruri neplacute la mine sau in trecutul meu sau ma simt batrana, cateodata nu dau p-afara de inteligenta etc, etc

miha spunea...

mamituni, uite si de la mine ca poate iti place :)
http://www.metacafe.com/watch/2265278/mom_song/
altfel, sunt foarte de acord cu toate cele de mai sus si cu articolul la care comentez :)

Mamiţuni spunea...

MihaelaMaria,
multumesc!
Recunosc c-am avut in minte interdictiile, mai degraba decat nu-urile functionale (de tip "iaca, aparatul de radio nu functioneaza, pentru ca nu e-n priza). Si ca eu cred mai degraba in evidentierea consecintelor, decat in limitari.
Dar asta pentru ca, in privinta lui Mutunau, nu am niciun dubiu ca va sti sa spuna, la nevoie, nu (in sensul ca nu e de acord). Are asta in ADN :)

G.,
multumesc!
E, cum bine zici, un proces de autoeducare.
E exagerat sa credem ca le stim pe toate, numai pentru ca am devenit parinti. Multe le-nvatam cot la cot cu copilul...
Pentru voi e fain ca, daca o inveti pe Maria cu explicatii din bebelusie, ai si tu mai multa practica si, mai apoi, si ea destula apetenta sa explice, mai degraba decat sa reactioneze necontrolat.

Zoozie,
multumesc. Si multumesc si pentru citare :)

Vavaly,
multumesc! :)

Maria si Matei,
poate daca de copii am fi mai liberi sa exploram, am fi niste adulti mai echilibrati si mai fericiti?
Eu asa tind sa cred.
Multumesc pentru link. Am citit postarea, foarte fain alese si infatisate ideile!
Vorbim cam despre aceeasi tema, as zice. Si din perspective foarte asemanantoare.

Adra_bell,
eu cred ca "nu"-urile si spaimele vin din propria educatie.
De ce anume ma tem/sperii si din ce cauze nu pot depasi temerea merita, sigur, o investigatie suplimentara. Pentru ca in felul asta ma asigur ca nu-mi repet greselile.

Sinziana spunea...

Ce te faci cand spaima te inlemneste si nu mai poti spune nici NU ca sa castigi niste milisecunde?
Baitelul meu s-a suit pe o canapea destul de inalta, cu o masa de plexiglas plasata "strategic" langa si din joaca a inceput sa mearga cu spatele, a ajuns pana la margine si a picat de acolo. Doar o mana divina a facut sa pice langa masa de plexiglas desi era pe directie. A picat langa, in cap, s-a ales cu o julitura la frunte dar eu am imbatranit cu 10 ani. Am crezut ca si-a frant gatul, l-am verificat de nu stiu cate ori. Ma infior de groaza la gandul ce s-ar fi putut intampla daca cadea direct cu spatele si capul pe masa de plexiglas. Poate cate un NU cateodata poate face diferenta, nu stiu...
Pe de alta parte, noi avem prize supraprotejate la accidente. Scumpe dar e imposibila o electrocutare accidentala la ele. N-am avut niciodata stresul ca se joaca la prize. Deci nu a primit nicio interdictie referitoare la acest subiect. Iar el nu este interesat absolut deloc de ele.:)

Sinziana spunea...

Iar bataia e rupta din rai. Rupta si aruncata de acolo. Parca tot aici am citit fraza asta?!

Mamiţuni spunea...

Sinziana,
auuuu!!!!
Sper ca acum e bine - adica julitura s-a vindecat si c-a fost mai mare sperietura decat rana!

Ma-ntrebam ce-o fi cu tine, ca mi s-a parut c-a trecut mult de cand n-ai mai dat niciun semn!

Revenind la tema discutiei: "Nu" iti poate da un pic de timp, cand ai urgente de felul celei descrise de tine. Dar nu il vad ca pe o varianta productiva pe termen lung...
N-am o solutie pentru ce faci cand spaima e atat de mare incat nu poti articula niciun "nu!". Poate sa-ncerci sa eviti, pe cat posibil, situatiile de genul asta?

Mutunau a fost "antrenat" sistematic sa se tina bine cand se catara pe undeva. Ceea ce ne-o fi scutit de o serie de cazaturi, insa avem oricum un istoric lung de alunecari, suceli, caderi, loviri, verificari, spaime.
Pe mine povestea asta m-a-nvatat ca prefer sa-l invat cum sa se fereasca si cum sa se protejeze, mai degraba decat sa-l tot inconjur de interdictii.
Niciuna dintre variante nu e 100% sigura.
Dovezi:
Nu mai departe de azi onor Bunica a tras, pe baza de alunecare, ditamai tranta, de era sa-si rupa un picior. Nu mai departe de acu' cateva zile (cand era inca frig) am cazut eu, bubuitor de spectaculos, (da' fara urmari grave) pe gheata. Si ea e un pic trecuta de varsta de 2 ani, si eu...

Bataia o fi rupta din rai si alungata de-acolo in suturi...
Cred ca daca noi, adulti responsabili (macar teoretic) ne-am intelege mai bine comportamentele si motivele/sentimentele din spatele lor, n-ar mai fi rost de bataie.
Care nu ofera, realmente, nimic cu adevarat bun. Pretinsa promisiune de rai primit via bataie e-o sinistra amagire.

Unknown spunea...

chestia cu bataia e o traducere proasta :)

Zu spunea...

:-) Eu nu are sens sa comentez la tine pe blog, really - sunt mereu de acord cu ce publici si gata, ce sa mai zic, doar dau intelegator din cap in fata monitorului si-mi mormai in barba ca "nah, ca iar zice ce gandeam si eu, dar mai frumos si coerent pus" :D.

Zu spunea...

P.S. Cam de cand a inceput cel mic sa mearga in patru labe prin casa noi am trecut la "eliminarea NU-urilor". Ideea noastra este sa scoatem din drum obiectele tentante sau sa evitam situatiile cu nu-uri obsesive (de exemplu cosul de gunoi pentru scutece - l-am dus in baie si gata) si sa ramana doar NU-urile cu adevarat importante (de genul "nu ai voie sa umbli la aragaz"). Asa e si mai simplu cu cel mic: cand e nu e chiar nu... Evident, teoria e mai buna decat practica, mai ales acum, ca omuletul isi si testeaza limitele, dar preferam sa ocolim/ gasim alta solutie acolo unde se poate si interdictiile nu sunt cu adevarat obligatorii.

Mamiţuni spunea...

Zoozie,
te referi la explicatia asta corecta si fain structurata? pe care n-am apucat inca s-o comentez apreciativ? :)
http://myeva.wordpress.com/2011/02/09/multumesc-si-o-mica-lamurire/

Zu,
na, ca m-ai prins. Ghicesc gandurile cu un glob de cristal cumparat din Obor :)
Sau, pur si simplu, cine se-aseamana se-aduna. Ne citim pentru ca avem si repere, si preocupari, si pareri comune.
Multumesc pentru complimente!

Mie NU-ul de aragaz nu mi-a iesit.
Pe la 1 an jumatate, in pofida a 2 tone de interdictii, junele a insistat sa testeze flacara cu degetul din dotare. S-a lamurit.
Dupa aia, el nu s-a mai apropiat de aragaz si eu de interdictii ne-explicate.
Re-aranjarea interiorului poate fi dificila, insa e realmente temporara (ai nevoie de ea numai cateva luni, dupa aia, cand mai cresc, pricep ei mai multe si invata sa se fereasca) si da roade. Scapati si voi de nervi, si el de cucuie.
Saaaauuu.... nu re-decorati, dar il invatati (ca-ntr-o joaca) sa se fereasca singur.
Ceea ce la Mutunau a mers numai la 50% din cazuri, pentru ca el, in mod traditionalo-genetic, are preocupari mult mai inalte si nu se uita pe unde calca.

Mamiţuni spunea...

Miha,
multumesc pentru link, o sa-l vad indata.
Iti intrase comentariul la spam (nu stiu de ce), si, cum eu verific rar spam-urile (ca-n general n-am), abia acum i-am dat drumul la publicare; scuze pentru intarziere!

Joe spunea...

Apropo de "Nu"-uri, eu am fost martora unora de mi-a stat mintea in loc: "nu alerga, ca transpiri", "nu tine gura deschisa, ca-ti intra vintu si racesti" si inca citeva pe care nu mi le amintesc acum...dar trebuie notate.

Mamiţuni spunea...

Joe,
ah, si cate mai sunt...