Învăţăturile lui Muţunau către Mamiţuni

Somnul contează. Somnul simultan contează şi mai mult.
Am mai zis c-a fost o vreme când Muţunau, frumos amplasat în patul dumisale, adormea singur. Cu muzică sau fără. Iar restul casei continua să funcţioneze după nevoi, timp, chef...
Da’ vremea aia s-a dus. Acum, ori urlăm unul la altul după ora de culcare (fiecare din motivele lui, bine-ntemeiate, desigur!), ori mergem la somn simultan.
(Dacă n-aş şti ce dezastre domestice las în urmă, aproape c-aş aprecia.)


Carpe diem. (În general, las-o mai moale.)
Asociată cu „mergi mai încet. mult mai încet”.
Cam tot pe când Muţunau binevoia să doarmă de unu’ singur, cum ieşeam împreună din scara blocului, cum se smulgea din mână şi o rupea de fugă. (a fost şi o vreme când nu mergea de mână - căci ’mnealui, suflet de Carl Lewis, nu mergea, sprinta non-stop - dar aia, slavă ceriului, a trecut. mă rog, poate nu chiar atât de multă slavă, c-a trecut în extrema ailaltă. puţină moderaţie n-ar strica...)
Acum nu mai face asta. Acum, cu cât ne grăbim mai mult, cu atât mai intens îşi târşâie el picioarele.
Ceea ce, uneori, chiar are sens.

Esenţialul, mami, esenţialul! Şi mai eficientizează-ţi activitatea.
Desigur, nu-s cuvintele lui. Încă nu le stăpâneşte. Dar mesajul îi aparţine.
Am tăiat de pe listă n-şpe locuri în care nu mai merg deloc / nu mai merg singură cu el / nu mai merg cu el.
Am tăiat de pe listă momente, intervale orare şi perioade în care desfăşuram anumite activităţi - cum ar fi mersul la supermarket. Sau în vizită.
Am tăiat de pe listă chestii pe care le cumpăram. Bani risipiţi, ar ridica Muţunau din umeri. Se poate şi fără ele.
Am atins culmi de multitasking.
Dar tot mai am. (nu pare să se termine vreodată...)
Şi, între timp, până reuşesc, Muţunau, desigur, îşi va fi schimbat demult gusturile.

Copilul tip „înaltă mentenanţă” îşi tot educă mama.