Cu ... deruta, în varianta prelungit-chiaună.Am o listă luuuuungăăăă de lucruri pe care se amestecă chestii pe care vreau / aş vrea / trebuie să le fac. Unele (deşi-mi pare greu de crezut...) chiar se întâmplă. Undeva pe lângă ea, lista, sunt şi eu, uşor zob.
Dacă există conceptul de astenie de vară, eu-s posterul.
E-o combinaţie de nesomn (iar...) căldură, supărări, mofturi, intoleranţe, programe date peste cap, amânări, neprevăzute, jonglerii inutile şi neplăcute, cu mici raze de speranţă printre pietrele de moară pe care am ajuns să le simt în piept. Unele lucruri merg înainte, altele-s blocate prosteşte în nu-se-mai-ştie-ce dar nu-merge-aşa.
Se impune o vacanţă. A mea. Înainte de o altă vacanţă, a noastră. Plănuiesc ca, timp de o săptămână, să duc copilul la grădi (cu noaptea-n cap) şi pe urmă să mă întorc acasă să dorm. (ceea ce, fireşte, nu-mi va ieşi, pentru că vor suna telefoanele, îmi voi aduce aminte că am de făcut aia şi ailaltă, va fi de mers şi ici, şi colo...dar speranţa mă ţine la post - ia uite, parcă-s vie!)
Sunt în căutarea timpului (pierdut) în care lucrurile păreau mai uşoare. Când eşti deja foarte obosit, de prea mult timp, totul poate părea istovitor.
Partea bună e că, atunci când mai reuşesc să dorm ceva mai adânc, visez spectaculos, în culori, în 3D, în stil film de acţiune. Motiv pentru care pot pretinde că scutesc banii de cinema! (ahhh, compensaţiile zgârciţilor... câtă voluptate neexprimată!)
Învăţătura de minte e că, în viaţa unei mame, primul job (în ordinea crucială a priorităţilor!) e să doarmă. Ca să poată funcţiona coerent în toate celelalte jdemii de privinţe, nu puţine.
(inutil de precizat, eu n-am făcut aşa, pen’că, deşi zilnic/sistematic contrazisă de evidenţe, încă mă mai cred perpetuum mobile)
Dac-aş putea găsi, pe undeva, calea de acces spre nişte pungi de timp în care să petrec (pentru început, dormind) vreo 5 zile, în timp ce-n lumea normală trec 5 minute, ei bine, asta chiar m-ar face extrem de fericită.
Boooon. Lămentăţiunile la o parte, iaca mult promisele perle:
(în bucătărie, cu mine & cu Bunica, scurt-vizitatoare)
- Suntem numai noi toţi!
(ţopăind în pat, cu comparaţiile oarecum epuizate)
- Uite! Sunt cât mine de înalt!
(tot în pat, în plină sesiune de jiu-jitsu cu mami, croit să înşface pătura pe care mă aşezasem)
- Ia mâna! Dă mâna la o pahrte!
Mă execut, rânjind la gândul că tot nu poate să ridice pătura. Muţunau nu se lasă:
- Dă şi coasta!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Postări
3 comentarii:
=)) =)) Aia cu coasta m-a dat gata. Nu ca restul perlelor n-ar fi misto de tot.
Cu oboseala te inteleg, te sustin si-ti spun ca o sa vina candva momentul. Rezista, rezista, vine si geana de lumina (ce-or mai fi inca 10-15 ani?:D). Nu, serios acuma, o sa fie mai bine, ori o sa vina momente de liniste ori o sa te inveti tu sa ti le iei fara sa te mai gandesti la prostii :)
Eu cred că ţie îţi mai trebuie un copil... :D Serios!
Te-ar reîîntoarce la zilele de "huzur", la trezitul şi dormitul din 3 în 3 ore... la joacă, diminutive şi rupere totală de telefoane, dead-lineuri şi alte prostii de oameni mari! :P
Ralu',
iti dai seama ca, pe moment, am lesinat de ras!
Am citit la tine ce greu iti era, alergand intre toate cele... Problema mea momentana e ca trebuie sa gasesc o cale de evadare din cercul vicios "oboseala-multa-treaba-amanata/de refacut-si-mai-multa-oboseala"
Multumesc pentru incurajari!
Carla,
e posibil sa ai dreptate.
(intre noi fie vorba, da, sunt satula pana peste urechi de deadlineuri, conversatii lipsite de sens purtate intre adulti, si tot tacamul!)
Dar un al doilea copil... dupa cum bine stim, numai huzur nu inseamna!
Plus c-ar trebui sa-l preiau gata facut, ca-s cam obosita pentru o noua sarcina! :D
Trimiteți un comentariu