Pentru că...

(acesta este un text postat cu data când ar fi trebuit să fie demult gata scris)

- Abia aştept să se termine anul ăsta, că m-am săturat de el, îmi zicea, la sfârşit de decembrie, prietena mea I., mamă de doi cetăţeni sub 3 ani.
- Da’ de ce?
- Păi... şi începe să toarne.
O mulţime (nu exagerez, mulţime) de poveşti triste de familie, legate de subiectul sănătate. O ascultam siderată. Când se întâmplaseră toate? De ce n-am apucat să vorbim despre ele?


Pentru că ne vedem de obicei la ocazii festive, când vorbim despre altele, mai vesele.

Pentru că atunci când vorbim la telefon ne mai urlă cel puţin alţii doi pe fundal. Alţii, mai mici, faţă de care nu vrei neapărat să discuţi suspiciuni medicale şi diagnostice prezumptive de tot felul.

Pentru că Muţunau a fost mai mereu răcit şi n-am avut inimă să mă prezint cu „cadouri” îmbolnăvitoare în preajma bebeluşului ei, deşi făcusem planuri în repetate rânduri.

Pentru că ea nu poate veni decât foarte însoţită la mine, iar eu, în timpul săptămânii, rarisim am timp seara.

Pentru că de câteva ori am fost pur şi simplu prea lată ca să mă mai gândesc măcar să sun, ştiind că, de azi pe azi, de obicei nu-şi poate schimba programul.

Pentru că, na poftim, atunci când, în sfârşit, la petrecerea de revelion, am stat una lângă alta, dimineaţa, cu cafeaua-n nas, vrând să stabilim când (repede! c-avem copiii cel puţin temporar sănătoşi!) ne vedem, am constatat că mai devreme de sfârşitul lui ianuarie nu ni se pupă oricum agendele, orice am face, dacă presupunem că vrem să ne vedem pentru mai mult de 30 de minute, altundeva decât la coadă la supermarket...

(asta în condiţiile-n care niciuna din noi nu-şi bate capul să aibă casa lună "pentru vizite"!)


Mă văd prea rar cu prietenii. Zău aşa.

Unele ne-ntâlniri sunt la limita anecdoticului, cum e cea cu V., cu care mi-a luat 1 an jumate pentru 1 întâlnire, sau cea cu C., căreia aş vrea să-i dau, pentru fiu-său, cadoul luat acum 2 ani (din fericire util şi acum), sau cea cu L., programată iniţial pentru hăt, demult, când eram gravidă în 5 luni, sau cea cu I. (altă I.) de la care am pătuţul pliant şi şapte mii de alte agregate (pentru că ne-am mai intersectat în context profesional...) dar care nu a apucat să-l vadă niciodată pe Muţunau.

Cam trist. Leşinato- patetic.

Ei las' că poate anu' ăsta schimbăm foaia!