Portret de Muţunau (şi Mamiţuni) la început de 2012

Asta pentru că aproape nu mi-a venit să cred cât de mari sunt diferenţele între Muţunau-cel-de-acum şi Muţunau-cel-din-ianuarie-2011. Portretul de Mamiţuni este implicit. Sunt lentila.

E impropriu spus vorbeşte mult, pentru că, tehnic vorbind, nu tace. Deloc. Uneori, nici în somn, ceea ce mă pune, inedit, la curent cu preocupările dumisale eclectice.


Desenează suprarealist şi cântă non-stop, pe muţunautică.


Adoră poveştile citite seara. Pe unele le-a învăţat pe dinafară.
Încă nu le emite pe ale lui.

E posibil ca anul ăsta să-nveţe să citească (silabisească...). A învăţat literele încă de-acum aproape 2 ani, graţie jocului ăstuia, pe sistemul „hai să-l strângem pe A de jos... acum pe X şamd” dar nu s-a prins decât recent că literele formează cuvinte care pot fi şi ele citite.
(pe de o parte, perspectiva deprinderii cititului m-ar încânta; doar că am vaga senzaţie că nu e de natură să-mi câştige timp (cât el citeşte) ci să mi-l aloce suplimentar răspunsurilor la întrebările stârnite de lectură... ca să nu zic nimic de nevoia de-a „filtra” cărţile, pân’ nu s-apucă şi el să comenteze pe blog cărţi de la Editura Trei!)
N-o să-l grăbim, că n-are sens.


E înăltuţ (104) şi are mişcările din ce în ce mai legate şi mai jucăuş-controlat-ţopăitoare, mai graţioase. E subţirel spre slăbuţ.


Are o claie de zulufi pe care-i tot ameninţ eu demagogic cu foarfeca. Deja toate babele din cartier întreabă cum o cheamă pe fetiţă. (moment în care Muţunau se amuză copios!)


Are prieteni - copii de vârsta lui. Îi vede rar, dar, momentan, nu pare să-l deranjeze - revederile sunt prea spectaculoase!
E foarte atent în preajma copiiilor mai mici şi adoră să le primească atenţia.



Este extrem de zburdalnic - doar că, acum, pare să-i fie mai uşor să-şi canalizeze energia.
Mi-ar plăcea să-l pot duce sistematic la sport.


Obiectează la anumite piese de vestimentaţie. Are un pulover pe care nu-l pot convinge/ mitui/ şantaja nicicum să-l poarte.


Mănâncă fructe, mai ales banane şi portocale. Pasiunea bebeluşească pentru mango pare să fi dispărut. Îi plac clătitele şi-i toropit, cel puţin temporar, după sarmale (indiferent cu ce sunt) şi, pentru că mă vede pe mine în acţiune, se străduie să mănânce conştiincios ciocolată, nu cumva o fi ceva de capul ei şi el pierde!
Smântâna a rămas în top.
Iubeşte-n continuare mămăliga cu brânză şi, mai nou, pizza.


A avut o pasiune (aparent epuizată) pentru pâine cu unt. Deh, grădiniţa...
Îi mai plac fulgii de porumb cu lapte sau cu iaurt.
Bea lapte de capră (nu acum, c-acum nu mai avem).

Nu bea ceai. Deloc. Nicicum. Bea în schimb apă şi sucuri proaspăt stoarse, eventual chiar de el.

Nu se poate face ordine în preajma lui pentru mai mult de maxim 3 secunde. Aştept cu interes momentul în care se va putea pentru 4.

Negociază intens (uneori urlătoro-lacrimogen) tot ce se poate. Are centură neagră în testat limite. S-a prins de ceva timp că, dacă ridic vocea, e nasol. Singura chestie e că-mi pare că zbier cam des.


Locuieşte pe strada Bec Subsol şi, când se supără pe mine, mă ameninţă că mă duce fie la subsol, fie sus, la etajul unde nu e decât liftul, nu şi apartamente.


Şi nu, nu doarme. Nici acum. Chiar dacă am avut perioade de luni bune când, pus în pat la ore fixe, dormea singur.
Internalizarea insomniilor/neadormirii altora şi-a pus o amprentă...

Nu se dă dus la somnul de noapte decât-dacă-absolut-toată-lumea-din-casă-doarme. (îmi tot vrea binele, dar eu, nu şi nu!) Zic mersi că n-are pretenţii referitoare la somnul vecinilor.